Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Lucrurile o iau razna rău în Sudan – Şeful Al-Jazeera arestat, şase manifestanţi împotriva puciului ucişi

Publicat

in

Forţele de securitate l-au arestat duminică pe şeful redacţiei la Khartoum a canalului de televiziune qatariot Al Jazeera, intensificând presiunea asupra media după moartea a şase manifestanţi într-una dintre cele mai sângeroase zile după lovitura militară, notează AFP preluat de agerpres.

După arestarea a sute de activişti, opozanţi şi manifestanţi ostili loviturii de stat desfăşurată la 25 octombrie de generalul Abdel Fattah al-Burhan, autorităţile “au percheziţionat casa şefului biroului Al Jazeera, Al Musalmi Al Kabbashi”, un sudanez, şi “l-au arestat”, potrivit canalului de televiziune prin satelit.
Sudanul a intrat într-o perioadă de turbulenţe la 25 octombrie când generalul al-Burhan, şeful armatei şi autorul loviturii de stat, a arestat majoritatea civililor cu care împărţea puterea, a dizolvat instituţiile ţării, printre care cea mai importantă – Consiliul Suveranităţii -, şi a decretat stare de urgenţă.

De atunci, Al Jazeera a acoperit şi a transmis în direct manifestaţiile ostile puciului şi, în urmă cu mai puţin de o săptămână, i-a luat un interviu generalului al-Burhan, care a acordat doar două interviuri de la lovitura sa de stat.

Duminică, postul a spus “că autorităţile sudaneze poartă răspunderea pentru siguranţa tuturor angajaţilor săi”, adăugând că va continua “să acopere problemele mondiale” cu “profesionalism”.

Înainte de arestarea lui Al Kabbashi, a cărei cauze rămân necunoscute, numeroşi jurnalişti din presa oficială au fost înlocuiţi, în urma puciului, şi li s-a interzis să revină la posturile lor.

Sâmbătă, partizanii puterii civile au reuşit să adune zeci de mii de mii de persoane în toată ţara împotriva loviturii de stat, în pofida unei desfăşurări militare impresionante şi a întreruperii persistente a internetului.

“Peste 50 de persoane au fost arestate sâmbătă. Judecătorii au ordonat eliberarea lor, dar poliţia i-a dus într-un loc necunoscut”, a declarat pentru AFP avocatul Enaam Attik.

Potrivit ultimului bilanţ al sindicatului medicilor prodemocraţie, şase manifestanţi au fost ucişi în protestele de la Khartoum, printre care doi tineri de 15 şi 18 ani, mai scrie AFP.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

FOTO-VIDEO Țara în care doi primari au fost asasinați în numai trei zile

Publicat

in

De

Țara în care doi primari au fost asasinați în numai trei zile

Primarul unei oraş minier din sudul Ecuadorului a fost asasinat vineri, a anunţat poliţia, a doua crimă de acest gen în trei zile în această ţară grav afectată traficul de droguri şi de violenţele provocate de bandele criminale, relatează AFP, informează Agerpres.

“În această dimineaţă, Jorge Maldonado, primarul din Portovelo, El Oro, a fost victima unor focuri de armă care i-au provocat moartea”, a indicat poliţia pe reţeaua socială X.

Maldonado a fost ucis de “doi criminali care circulau pe motocicletă, atunci când desfăşura activităţi personale” într-un cartier din Portovelo, potrivit poliţiei.

Miercuri, edilul unui alt orăşel minier din sudul ţării, Camilo Ponce Enriquez, a fost împuşcat mortal în provincia Azuay.

Nu sunt primele crime de acest tip

Este vorba despre al cincilea primar ecuadorian asasinat într-un an şi al treilea în mai puţin de o lună. În martie, tânărul primar din San Vicente, în provincia Manabi (sud-vest), a fost asasinat în circumstanţe similare.

Procurori, jurnalişti şi oameni politici sunt cu regularitate victime ale organizaţiilor criminale locale cu legături cu carteluri mexicane şi columbiene.

Pe 9 august 2023, candidatul opoziţiei la prezidenţiale Fernando Villavicencio a fost împuşcat mortal după un miting de campanie cu câteva zile înainte de alegeri.

Acest nou asasinat intervine cu două zile înainte de un referendum, dorit de preşedintele Daniel Noboa, asupra unor reforme care vizează lupta împotriva crimei organizate.

Context

Circa 13,6 milioane de alegători, dintr-o populaţie de 17,7 milioane, sunt chemaţi să decidă, de exemplu, dacă sunt de acord cu extrădarea ecuadorienilor către ţări care vor să-i judece pentru legăturile lor cu crima organizată.

Grav afectat de traficul de droguri şi de corupţie, Ecuadorul se confruntă din ianuarie cu o criză de securitate de amploare provocată de bandele criminale. Preşedintele Noboa, ales în noiembrie pentru 18 luni, a declarat că ţara este în “conflict armat intern” şi a desfăşurat armata pentru a neutraliza circa 20 de astfel de grupuri infracţionale.

De atunci, cel puţin o duzină de oameni politici sau responsabili locali au fost asasinaţi.

Citeste mai mult

NATIONAL

Fenomen interesant în școlile din București – Sute de elevi s-au mutat de la privat la stat în acest an școlar

Publicat

in

De

Date recente ale Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB) arată o creștere semnificativă a numărului de elevi transferați de la unități de învățământ preuniversitar privat la cele de stat în anul școlar curent. Până în prezent, 770 de preșcolari și elevi au făcut această schimbare, în creștere față de anul școlar anterior.

Structura transferurilor pe niveluri educative este diversă, cu un accent pe nivelurile primar și liceal. În cifre detaliate prezentate de edupedu.ro, transferurile includ un copil de nivel antepreșcolar, 132 de preșcolari, 239 de elevi de nivel primar, 178 de gimnaziali și 215 liceeni. De asemenea, doi elevi de nivel postliceal au fost înregistrați.

„În anul școlar 2023-2024, începând cu 1 septembrie 2023 până în prezent, s-au transferat din unități de învățământ preuniversitar particular în unități de învățământ preuniversitar de stat 770 de copii/elevi, după cum urmează: 1 copil de nivel antepreșcolar, 132 de copii de nivel preșcolar, 239 de elevi de nivel primar, 178 de elevi de nivel gimnazial, 215 elevi de nivel liceal, 2 elevi de nivel postliceal”, arată datele ISMB cerute de Edupedu.ro.

Distribuția elevilor în Capitală

Pentru anul școlar 2023-2024, cifrele ISMB indică următoarea distribuție a înscrierilor în București:

  • 5.537 de copii la creșe de stat și 425 la creșe private;
  • 36.280 la grădinițe de stat și 11.805 la grădinițe private;
  • 208.955 de elevi la școli de stat și 16.543 la școli private pentru clasele P-XII.

Aceste transferuri sunt realizate conform prevederilor Ordinului MEC nr. 4183 din 4 iulie 2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar. Procesul impune o cerere scrisă din partea părinților sau tutorilor, aprobată de consiliul de administrație al școlii la care se face transferul, și cu un aviz consultativ din partea școlii de proveniență.

Situația din precedentul an școlar

„Conform informațiilor înregistrate de către unitățile de învățământ preuniversitar din municipiul București în platforma “Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România” (SIIIR), la nivelul municipiului București, în anul școlar 2022-2023, s-au transferat din unități de învățământ preuniversitar particular în unități de învățământ preuniversitar de stat 658 de copii/elevi după cum urmează: 121 de copii de nivel preșcolar, 239 de elevi de nivel primar, 186 de elevi de nivel gimnazial, 110 elevi de nivel liceal, 1 elev de nivel postliceal, 1 elev de nivel profesional”, arată datele ISMB.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend