Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Lovitură năprasnică pentru Federația Rusă! Joe Biden: ‘Satele Unite vor furniza ucrainenilor sisteme de rachete și muniții mai avansate’

Publicat

in

Președintele american Joe Biden a anunțat că Satele Unite vor furniza ucrainenilor sisteme de rachete şi muniţii mai avansate.

Un înalt oficial de la Casa Albă a clarificat într-o discuţie cu presa că este vorba despre sisteme de rachete de artilerie de mare mobilitate HIMARS (High Mobility Artillery Rocket System), adică lansatoare de rachete multiple, montate pe blindate uşoare, a scris preşedintele Joe Biden într-un articol pentru New York Times, transmite miercuri AFP.

El a indicat că echipamentele trimise armatei ucrainene ar avea o rază de acţiune de aproximativ 80 de kilometri. Aşadar, nu sunt sisteme cu rază foarte lungă de acţiune, de câteva sute de kilometri. Aceste echipamente fac parte dintr-o componentă nouă, mai mare, a asistenţei militare americane pentru Ucraina, în valoare totală de 700 de milioane de dolari, despre care urmează să fie publicate detalii miercuri.

Afirmând că doreşte ca Ucraina să fie „în cea mai puternică poziţie posibilă” în cazul unor negocieri cu Rusia, preşedintele american a ţinut să precizeze:”Nu încurajăm Ucraina şi nu oferim Ucrainei mijloacele de a lovi în afara graniţelor sale”. Preşedintele Joe Biden a fost în mod constant preocupat de la începutul conflictului să nu furnizeze arme care să pună Statele Unite într-o situaţie de cobeligeranţă alături de Ucraina.

În articolul apărut în New York Times, preşedintele democrat mai asigură, într-un moment în care armata ucraineană se confruntă cu o ofensivă rusă extrem de intensă în estul ţării, că „nu va face presiuni asupra guvernului ucrainean, în privat sau în public, pentru a face concesii teritoriale”.

Forţele ruse au obiectivul declarat de a controla întregul mare bazin minier al Donbasului asupra căruia forţele separatiste pro-ruse susţinute de Moscova au preluat controlul parţial în 2014. Marţi, militarii ruşi cucerit o mare parte a oraşului strategic Severodoneţk.

Ucrainenii au solicitat de ceva timp lansatoare de rachete care să le permită să lovească în profunzime poziţiile forţelor ruse şi, în acelaşi timp, să îşi plasează bateriile mai departe de front.

Congresul american a deblocat recent un nou ajutor, în valoare de 40 de miliarde de dolari, pentru a finanţa furnizarea de armament Ucrainei, conform agerpres.ro.

Vezi și:

Situația din Ucraina se complică! Forțele nucleare ruse vor efectua manevre cu lansatoare de rachete balistice intercontinentale

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

ACTUAL

Lovitură pentru mii români! Riscă amenzi usturătoare dacă fac această faptă în spațiile publice

Publicat

in

De

Tinerii cu vârsta sub 18 ani ce nu vor respecta viitoarea regulă vor putea fi sancționați cu amendă contravențională cuprinsă între 100 și 500 de lei.

Practic, minorilor li se vor aplica aceleași sancțiuni care se aplică acum pentru fumatul în toate spațiile publice închise, spațiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii sau în unitățile sanitare, de învățământ, precum și în cele destinate protecției și asistenței copilului, de stat și private.

Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice sancționează identic, adică cu amendă de la 100 la 500 de lei, consumul de băuturi alcoolice de către persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani în spațiile publice amintite mai sus.

Inițiatorii motivează apariția propunerii prin faptul că “legislația din România nu conține prevederi prin care să fie sancționat consumul produselor din tutun de către minori și, drept urmare, eforturile autorităților, cadrelor didactice și persoanelor implicate în prevenirea și combaterea consumului produselor din tutun (fumatului) de către această categorie sunt lipsite de rezultate.”, conform avocatnet.ro.

Atenție! Pentru a se putea aplica, proiectul de lege trebuie să fie adoptat de Parlament, promulgat de președintele țării și publicat în Monitorul oficial.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Analist de politică externă: ‘Vladimir Putin a acuzat anglo-saxonii de atac asupra conductelor. Nu cred că ar fi spus chestiunea asta, pentru că discursul a fost lung’

Publicat

in

De

Dan Dungaciu, directorul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române, spune că Ucraina pentru Rusia este o linie roșie.

Pentru ei, Rusia este apărabilă doar dacă are o distanță suficientă între ea și adversar. Prin urmare, dacă tu reduci acea distanță cu Ucraina și ai pus Ucraina la NATO și NATO a venit lângă tine, în acel moment, Rusia nu se mai poate apăra.

Ucraina pentru Rusia este o linie roșie. Occidentul a mers atât de departe. Putin a acuzat anglo-saxonii de atac asupra conductelor. Eu nu cred că Putin ar fi spus chestiunea asta, pentru că discursul a fost lung.

Nu cred că acest lucru o să rămână nesesizat, mai ales când spui explicit că anglo-saxonii au doborât infrastructura energetică a Europei.

Marea Baltică este o mare europeană, nu e Marea Neagră. În România nu au existat partide antieuropene”, a spus Dan Dungaciu, conform gandul.ro.

Vezi și:

Dan Dungaciu, analist de politică externă: ‘În urma acestui război vor pierde două entități, Rusia și Uniunea Europeană. Noi ne întoarcem la bipolaritate, pentru că ceilalți actori nu dispar din lume’

Dan Dungaciu, analist de politică externă: ‘Nu cred că rușii și-au imaginat vreodată că Germania va cădea, atât de repede. Ne întrebăm dacă Merkel a plecat știind ce urmează’

Dan Dungaciu, analist de politică externă: ‘Misiunea rușilor a fost îndeplinită. Zelensky nu poate să facă un pas înapoi’

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend