Conecteaza-te cu noi
(function (document, window) { var a, c = document.createElement("script"); c.id = "CleverCoreLoader48572"; c.src = "//scripts.cleverwebserver.com/9fa80e175795759b2749da4ab953784d.js"; c.async = !0; c.type = "text/javascript"; c.setAttribute("data-target", window.name); c.setAttribute("data-callback", "put-your-callback-macro-here"); try { a = parent.document.getElementsByTagName("script")[0] || document.getElementsByTagName("script")[0]; } catch (e) { a = !1; } a || (a = document.getElementsByTagName("head")[0] || document.getElementsByTagName("body")[0]); a.parentNode.insertBefore(c, a); })(document, window); ">

NATIONAL

LiveText România – Iran, în grupele CM de handbal feminin / Tricolorele au primit doar trei goluri în prima repriză – Accidentare gravă pentru Oana Borș

Publicat

in

România debutează vineri în grupele Campionatului Mondial de handbal feminin. În primul meci din Spania, fetele pregătite de Adrian Vasile se vor duela cu naționala din Iran. Meciul va fi LiveText pe HotNews.ro începând de la ora 19:00.

Partida poate fi urmărită în direct pe Digisport, LookTV și Telekom Sport.

România – Iran 20-3 (Pauză), LiveText în grupele CM de handbal feminin

Min 30: Prima repriză se termină cu o paradă din partea Iuliei Dumanska.

Rotaru înscrie de la 7 metri (20-3).

Dindiligan este blocată cu piciorul de Khalili (a 14-a paradă). Dumanska nu se lasă mai prejos – a apărat și ea.

Bidadabdegah recuperează o minge și înscrie (19-3).

Înscrie și Subțirică (19-2).

Chiar dacă a fost incomodată de o adversară, Dindiligan marchează cu o aruncare cu podeaua (18-2).

Min 25: Bazaliu înscrie cu o aruncare puternică (17-2).

Kiyaniara ratează din extremă. Jucătoarele noastre pleacă pe contraatac, dar Ostase este blocată de Khalili

Gol pe contraatac pentru Moisă (16-2).

Min 20: Harabagiu înscrie cu o aruncare elegantă, pe sub Khalili (15-2).

Dumanska apără – Rotaru înscrie pe contraatac (14-2).

Borș nu mai ratează (13-2), dar cade foarte rău după aruncare și strigă de durere. Jucătoarea noastră primește îngrijiri medicale și părăsește terenul cu lacrimi în ochi, pe targă.

Borș scapă singură cu Khalili, dar trimite mult peste poartă.

Ilie este blocată de Khalili.

Yousefi este eliminată pentru două minute.

Dumanska prinde fără probleme o aruncare și Laslo înscrie cu o aruncare de la 9 metri (12-2).

Min 15: Khalili o blochează din nou cu piciorul pe Chiper.

Laslo pătrunde superb și marchează (11-2).

Dumanska este din nou apărată de bară. Aceasta pasează pentru Moisă și extrema noastră înscrie (10-2).

Pivotul Ghasemi ratează. Pe contraatac, România înscrie prin Ostase (9-2).

Laslo punctează cu o aruncare în diagonală (8-2).

Ilie trimite în bară, Pintea recuperează, dar Khalili o blochează și pe Dincă.

Min 10: Pintea ratează din nou: Khalili Behfar a apărat cu piciorul.

Laslo înscrie din zona centrală (7-2).

Contraatac foarte bun al tricolorelor: Dincă primește o pasă lungă și înscrie din nou (6-2).

Chiper primește mingea și înscrie din extremă (5-2).

Dincă încearcă o aruncare cu boltă, dar lovește bara.

Dumanska apără o aruncare, dar Bazaliu a faultat și a primit un cartonaș galben. Ghasemi înscrie de la 7 metri (4-2).

Pintea este angajată bine, dar Behfar a respins aruncarea pivotului nostru.

Min 5: Ilie punctează cu o aruncare bună la vinclu (4-1).

Yousefi înscrie primul gol pentru Iran (3-1).

Aruncarea lui Baziliu este respinsă în bară. La faza următoare, Moisă lovește și ea transversala.

Dincă ratează pentru prima oară din extremă.

Prima paradă pentru Dumanska – Dincă înscrie din nou (3-0).

Două mingi pierdute ușor de iranience: Laslo și Dincă au marcat pe contraatac (2-0).

Meciul a început. Iranul are primul atac.

S-au intonat cele două imnuri.

Programul României în Grupa C

România va debuta la CM împotriva Iranului, într-un meci care va avea loc pe 3 decembrie, de la ora 19:00. Urmează apoi dueluri cu Kazahstan și Norvegia.

România – Iran (3 decembrie, ora 19:00)
România – Kazahstan (5 decembrie, ora 19:00)
România – Norvegia (7 decembrie, ora 21:30)

*Duelurile vor fi LiveText pe HotNews.ro și în direct pe Digisport, LookTV și Telekom Sport.

Lotul României la CM 2021

Adrian Vasile nu se va putea baza pe serviciile Cristinei Neagu, cea mai bună handbalistă a României retrăgându-se temporar de la prima reprezentativă.

Portari: Iulia Dumanska, Diana Ciucă, Daciana Hosu

Extreme stânga: Ana Maria Tănasie, Nicoleta Dincă, Alexandra Dindiligan

Extreme dreapta: Laura Moisă, Oana Borș

Interi stânga: Anca Polocoșer, Sorina Tîrcă, Bianca Bazaliu, Bianca Harabagiu

Interi dreapta: Alina Ilie, Ana Maria Savu

Centri: Mădălina Zamfirescu, Cristina Laslo, Andreea Rotaru, Andreea Popa

Pivoţi: Crina Pintea, Lorena Ostase, Alexandra Subțirică Iovănescu.

Antrenor: Adrian Vasile.

De știut:

  • La turneul final din Spania, România va mai fi reprezentată și de arbitrele Cristina Năstase și Simona Stancu.
  • La ultima ediţie a CM (din 2019), tricolorele s-au clasat pe locul 12.
  • România are în palmaresul participărilor la CM patru medalii: aur (1962), argint (1973 şi 2005) şi bronz (2015).
  • România va bifa a 25-a prezență la turneul final mondial, fiind în continuare singura națională care a participat la toate edițiile.

Cum arată grupele de la CM de handbal 2021

Turneul mondial de la final de an aduce la start în premieră 32 de echipe naționale, acestea fiind împărțite în opt grupe. România face parte din Grupa C.

Grupa A: Franța, Muntenegru, Angola, Slovenia
Grupa B: Rusia, Serbia, Camerun, Polonia
Grupa C: Norvegia, Romania, Kazahstan, Iran
Grupa D: Olanda, Suedia, Puerto Rico, Uzbekistan
Grupa E: Germania, Ungaria, Cehia, Slovacia
Grupa F: Danemarca, Coreea de Sud, Tunisia, Congo
Grupa G: Croația, Japonia, Brazilia, Paraguay
Grupa H: Spania, Austria, Argentina, China.

De știut:

  • Primele trei clasate din fiecare grupă vor obține calificarea în Grupele Principale (vor fi patru grupe de câte șase echipe).
  • Naționalele clasate pe primele două locuri din Grupele Principale vor obține biletele pentru sferturi (fază care va avea loc pe 14 și 15 decembrie).
  • Semifinalele se vor disputa pe 17 decembrie, iar cele două finale (mare și mică) pe 19 decembrie 2021.
  • Președintele FRH, Alexandru Dedu, a precizat că obiectivul tricolorelor este clasarea în primele zece locuri.
  • Va fi primul Campionat Mondial cu 32 de echipe, iar campioana mondială en-titre este Olanda.
  • Campionatul Mondial are loc în perioada 1-19 decembrie 2021.
  • Turneul final este găzduit în 4 orașe: Granollers (Palau d’Esports de Granollers – 5685 locuri), Lliria (Poliesportiu Pla de L’Arc – 4200 locuri), Castello (Pabellón Ciutat de Castelló – 5263 locuri) și Torrevieja (Palacio de los Deportes de Torrevieja – 4500 locuri).

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Vorbește gura fără el: OECD și ONU îl contrazic pe omul din Guvern, cercetat pentru furt de energie, care a spus că 8 milioane de români au plecat din țară

Publicat

in

De

Cel puţin 8 milioane de români se află în afara graniţelor ţării, a declarat, joi, secretarul de stat în cadrul Departamentului Românilor de Pretutindeni, Gheorghe Florin Cârciu, de la PSD.

Numai că adevărul este cu totul altul. Cârciu a oferit niște cifre și a invocat un calcul oficial al Ministerului Afacerilor de Externe, instituție care nu are în atribuțiuni numărarea românilor plecați peste hotare. Dar, chiar și așa, același secretar de stat a invocat cifra de 5,7 milioane de români plecați din țară din surse pe care le citează ca fiind oficiale, iar restul de 2,3 milioane de români a estimat-o ”ochiometric”.

”Astăzi, după ultimele date oficiale pe care le avem, numărăm 5,7 milioane de români în afara graniţelor. Este o cifră oficială pe care am obţinut-o de la Ministerul Afacerilor Externe. Cu siguranţă avem cel puţin 8 milioane.”, a fost declarația care i-a șocat pe demografi.

În plin Recensământ al Populației și Locuințelor, dacă cifrele aruncate în piață de omul instalat la cererea PSD ar fi reale, ar însemna că în România nu au mai rămas decât vreo 11 milioane de persoane, cu rezidenții străini cu toți. Precizăm că populația rezidentă țintă pentru recensământ estimată de INS este de 19.023.542 de persoane. Mai simplu spus, atâția români erau în țară la data de 1 decembrie 2021.

Spusele secretarului de stat sunt contrazise de ultimul raport al OECD, care precizează clar că în jur de 3,6 milioane de persoane din România locuiau în țări OECD. În același timp, ONU raportează că 3,4 milioane de români ar locui în afara țării.

Așadar, cifrele oferite de secretarul de stat Gheorghe Florin Cârciu nu au niciun fundament științific, decât unul bazat pe aprecierea personală.

Între 2017 și 2020, Gheorghe Florin Cârciu a fost cercetat penal de Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare pentru săvârșirea infracțiunilor de ”furt” și ”folosirea instalaţiei clandestine în scopul racordării la reţeaua electrică”. El este absolvent al Facultății de Știinte Economice din cadrul ”renumitei” Universități Europene Drăgan din Lugoj.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Cum o rachetă rusească a schimbat pentru totdeauna viețile a doi oameni

Publicat

in

De

Un ucrainean care și-a pierdut soția, fetița de 3 luni și soacra în urma unui atac cu rachete în weekendul de Paște în Odesa a declarat că „este greu să trăiești”, potrivit CNN.

Atac cu rachete în OdesaFoto: Twitter

Iuri Glodan se afla la magazin și a auzit o explozie în drum spre casă.

„Am simțit imediat că s-a întâmplat ceva rău. Am încercat să-mi sun soția. Ea nu a răspuns”, a spus el pentru CNN.

Când a ajuns la blocul unde locuia a văzut că fusese lovit de rachetele rusești și a început cu disperare, alături de un trecător, să înceapă să îndepărteze molozul. Aceștia, alături de personalul SMURD, au găsit trupurile soției și ale mamei sale.

Oficialii i-au spus să părăsească locul, deoarece exista teama de prăbușire a clădirii, dar el nu a vrut să plece până când nu a găsit corpul fetiței sale.

„Este greu să trăiești cu asta. Familia mea a fost toată viața mea. Am trăit de dragul lor. Când a apărut copilul meu, am înțeles sensul vieții”, a spus el.

Vecinul lui Glodan, Oleksi Paradovski, în vârstă de 19 ani, se află în spital după ce a suferit arsuri pe 20% din corp.

„Mi-am dat seama că o rachetă mi-a lovit casa și am început să ard”, a declarat el pentru CNN. „M-am gândit că încă un minut și cu siguranță mă voi transforma în cenușă”.

De asemenea, a trebuit să i se scoată schije din corp. Se pregătea să lucreze pe o navă comercială de aprovizionare înainte de război, dar acum este doar norocos că este în viață, a spus el.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

Publicitate decathlon.ro

În Trend