Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Lira turcească în picaj după ce președintele Recep Tayyip Erdogan a anunțat expulzarea a 10 ambasadori

Publicat

in

Lira turcească a scăzut luni la un minim record în urma anunţului preşedintelui Recep Tayyip Erdogan privind expulzarea a 10 ambasadori, transmite CNBC, citat de news.ro

Astfel, lira turcească a coborât luni până la 9,82 unităţi pentru un dolari, cel mai redus nivel atins din istoria sa.

Erdogan a declarat în timpul unui miting de sâmbătă că a cerut ca statutul de ”persona non grata” să fie aplicat ambasadorilor SUA şi ai altor nouă ţări occidentale, după ce aceştia au cerut eliberarea din închisoare a filantropului turc Osman Kavala.

Lira, care atinsese deja un minim record în săptămâna precedentă, după ce banca centrală a Turciei şi-a redus dobânda cheie, în pofida inflaţiei în creştere, va fi şi mai mult  afectată dacă Erdogan va continua pe această cale, au avertizat analiştii.

Moneda s-a depreciat cu 24% faţă de dolar în acest an.

”Dacă ameninţarea lui Erdogan va fi îndeplinită, ar declanşa cea mai gravă criză între Turcia şi lumea occidentală de când AKP a ajuns la putere în 2002”, a scris luni copreşedintele Teneo, Wolfango Piccoli, făcând referire la partidul politic al preşedintelui.

Observatorii notează că Ministerul de Externe nu pare să pună încă în aplicare instrucţiunile lui Erdogan, având în vedere ”niciunul dintre diplomaţi nu a fost notificat oficial”, a scris Piccoli.

Ministrul turc de Externe Mevlut Cavusoglu, responsabil cu aplicarea ordinului, nu a comentat încă această chestiune.

Comentariile lui Erdogan au amplificat temerile de tensiuni sporite între Occident şi Turcia, lovind lira deja slabă.

Investitorii sunt de mult îngrijoraţi de lipsa de independenţă a băncii centrale faţă de Erdogan, care a spus că ratele dobânzilor sunt ”diavolul”, fiind convins că reducerea acestora va încetini inflaţia – opusul a ceea ce spun majoritatea economiştilor.

Dacă ambasadorii ar fi expulzaţi, ”lipsa unui reprezentant diplomatic occidental la Ankara îl va afecta pe Erdogan”, a declarat Timothy Ash, analist pentru pieţele emergente la Bluebay Asset Management.

”Expulzarea celor zece va reduce interacţiunea cu regimul Erdogan, iar investiţiile în Turcia vor avea de suferit”, a mai spus Ash.

Cele 10 ţări ai căror ambasadori au fost vizaţi de Erdogan – SUA, Canada, Franţa, Germania, Danemarca, Norvegia, Suedia, Finlanda, Noua Zeelandă şi Ţările de Jos – reprezintă jumătate din primii 10 parteneri comerciali ai Turciei. Grupul include şapte membri NATO şi şase membri UE.

”Este de la sine înţeles că lira turcească asediată va cădea sub o presiune intensă, după ce a stabilit diverse minime record în ultima săptămână”, a adăugat Piccoli.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Raed Arafat, despre testele din școli: ‘Nu există posibilitatea unei contaminări, mai ales dacă persoanele care au făcut punguţa sunt spălate pe mâini’

Publicat

in

De

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a afirmat, vineri seară, că testele pe bază de salivă distribuite în şcoli nu se pot contamina în momentul în care se compun chiturile de testare, mai ales dacă persoanele care le mânuiesc s-au spălat pe mâini. Întrebat despre momentul în care vor mai fi livrate alte teste, Arafat a explicat că următoarele tranşe depind de consum.

Raed Arafat a discutat, vineri seară, la Digi 24, despre testele pe bază de salivă distribuite în şcoli şi a afirmat, răspunzând unei întrebări, că testele nu pot fi contaminate în momentul în care se compun chiturile de testare.

”Nu găsiţi teste la care sunt toate componentele într-un pachet (…) Testul nu este steril. Nu există posibilitatea unei contaminări, mai ales dacă persoanele care au făcut punguţa sunt spălate pe mâini”, a afirmat Arafat, relatează News.ro.

Întrebat când vor ajunge alte tranşe de teste în şcoli, Arafat a explicat: ”Mai sunt anunţate întârzieri, dar astăzi a fost preluată o cantitate, urmează să mai vină. Cantitatea testelor este mare, de aceea decizia a fost să le luăm în etape, ca să vedem consumul. Pe baza consumului, se semnează contracte subsecvente, să mai vină (…) Suntem în legătură cu Ministerul Educaţiei, să vedem câte se consumă, apoi IGSU mai poate semna contracte subsecvente”.

Potrivit lui Arafat, testarea copiilor de două ori pe săptămână face ca şcoala să devină mai sigură.

Vezi și: Arafat nu se teme că o să fie schimbat din funcție: ‘Actualul sistem nu e făcut de mine’ .

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult

NATIONAL

Liderul anti-vacciniștilor din Italia a ajuns la ATI: ‘Am o viziune diferită despre lume şi mă voi vaccina’

Publicat

in

De

Unul dintre liderii mişcării antivacciniste din Italia şi-a schimbat opiniile legate de datele ştiinţifice privind COVID-19 după ce a fost spitalizat într-o secţie de terapie intensivă în oraşul Treviso, transmite agenţia de presă ANSA.

Lorenzo Damiano a condus protestele împotriva vaccinării şi s-a declarat contra introducerii obligativităţii certificatului verde drept măsură pentru limitarea răspândirii coronavirusului. El a susţinut că persoanele coronasceptice sunt tratate precum victimele Holocaustului, scrie agerpres.ro.

Însă după ce a fost internat recent într-o secţie de terapie intensivă, el le-a declarat reporterilor: ”După această perioadă, am o viziune diferită despre lume şi mă voi vaccina”.

Potrivit unor surse spitaliceşti, în Italia numărul antivacciniştilor spitalizaţi a sporit cu 17%.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

Publicitate decathlon.ro

În Trend