Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Lira turcească a crescut puternic vineri şi luni, după o restricţie privind creditele în monedă locală care va afecta mii de companii

Publicat

in

Moneda Turciei, lira, s-a bucurat de o creştere binevenită, luni şi vineri, după ce autoritatea de reglementare bancară a ţării a anunţat interzicerea acordării de împrumuturi în monedă locală companiilor care deţin, în opinia sa, prea multă valută, transmite CNBC preluat de news.ro

Până luni dimineaţă, lira a înregistrat la Istanbul un câştig de aproximativ 8% în două zile, tranzacţionându-se la 16,01 unităţi faţă de dolari, în creştere faţă de închiderea de joi, de 17,35 unităţi pentru un dolar.

Ulterior, lira şi-a redus o parte din câştiguri, scăzând uşor la 16,5 unităţi pentru un dolar, după ce s-a situat în intervalul de 16 până la 17 lire pentru un dolar.

Mişcările reflectă sentimente mixte ale investitorilor cu privire la noua interdicţie a împrumuturilor, care spune că, dacă corporaţiile din Turcia doresc să obţină împrumuturi comerciale în lire, trebuie să vândă în schimb o sumă suficientă din valuta lor pentru a cumpăra lire, ceea ce ajută la susţinerea monedei care a pierdut aproximativ jumătate din valoarea sa în ultimul an.

Noua regulă prevede că firmele care deţin echivalentul a 15 milioane de lire în valută (aproximativ 910.000 dolari la ora 15:00, la Istanbul) nu pot împrumuta lire dacă fondurile lor valutare depăşesc 10% din activele lor sau din vânzările anuale.

O excepţie pentru întreprinderile mai mici, care nu se pot împrumuta în valută, le permite acestora să împrumute în continuare lire atâta timp cât poziţia lor valutară este scurtă.

Noua regulă este menită să susţină lira, care s-a depreciat semnificativ în ultimii ani, deoarece banca centrală a Turciei, la ordinul preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, a refuzat în mare măsură să majoreze ratele dobânzilor pentru a tempera inflaţia.

Inflaţia din Turcia, ţară cu o populaţie de 84 de milioane de locuitori, inflaţia a ajuns la 73%, paralizând grav puterea de cumpărare a turcilor.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Rusia dă vina pe Ucraina: ‘Bombardarea centralei nucleare de la Zaporojie amenință securitatea nucleară a Europei, nu doar a Ucrainei’

Publicat

in

De

Bombardarea centralei nucleare de la Zaporojie de către Forțele Armate ale Ucrainei (AFU) reprezintă o amenințare reală la adresa securității nucleare nu numai a republicii în sine, ci și a Europei, a afirmat în Ambasada Rusiei la Washington, într-un mesaj publicat duminică pe canalul de Telegram al misiunii diplomatice ruse.

„Am luat act de campania de dezinformare lansată în mass-media locală pentru a atribui țării noastre responsabilitatea pentru situația cu centrala nucleară Zaporojie. Se susține fără discriminare că armata rusă a lansat atacuri de artilerie pe teritoriul centralei nucleare. Adevărata stare de fapt este exact opusul”, au declarat diplomații ruși, titrează TASS.

„Observăm că aceasta nu este prima provocare a Kievului la instalațiile periculoase pentru radiații. Bombardarea de către formațiunile forțelor armate ale Ucrainei este deliberată. Pentru a discredita Rusia, autoritățile ucrainene nu se sfiesc să se ferească de nimic, creând o amenințare reală la adresa securității nucleare nu numai a Ucrainei, ci și a Europei”, se arată în comentariu.

Potrivit Comandamentului de Coordonare Interdepartamentală al Federației Ruse pentru Răspuns Umanitar din Ucraina, „naționaliștii ucraineni au tras pe 5 august obuze de artilerie pe teritoriul obiectului specificat”, a reamintit misiunea diplomatică. „Ca urmare, două linii electrice de înaltă tensiune și o conductă de apă au fost avariate. Doar datorită acțiunilor eficiente și oportune ale armatei ruse de a acoperi stația, infrastructura critică nu a fost avariată”, a subliniat ambasada.

Diplomații ruși au cerut ONU și Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) să „condamne acțiunile criminale ale Kievului și să ia măsuri urgente pentru a preveni provocările din instalațiile periculoase pentru radiații din Ucraina”. „Și jurnaliștii americani – să nu mai fredoneze confecții rusofobe”, a conchis misiunea diplomatică.

Secretarul general al ONU Antonio Guterres, a cerut, luni, ca inspectorilor internaţionali să li se permită accesul la centrala nucleară Zaporojie, după ce Ucraina şi Rusia s-au acuzat reciproc cu privire la atacurile asupra acestei centrale, cea mai mare din Europa, relatează Reuters, informează News.ro.

“Orice atac asupra unei centrale nucleare este sinucigaş”, a spus Guterres în Japonia, unde a asistat sâmbătă la o ceremonie prin care Hiroshima a marcat 77 de ani de la primul bombardament atomic din lume.

Ucraina a afirmat că rachetele ruseşti au avariat sâmbătă trei senzori pentru radiaţii şi au rănit un muncitor la centrala nucleară Zaporojie, iar Volodimir Zelenski a acuzat Rusia de “teroare nucleară”.

Forţele Rusiei au capturat centrala din sud-estul Ucrainei în martie, însă centrala încă este operată de tehnicieni ucraineni.

Autoritatea instalată de ruşi în regiune susţine că forţele ucrainene au atacat locul cu un lansator de rachete, avariind clădiri administrative şi o zonă din apropierea unui depozit. Ruşii au precizat că au suferit avarii două linii de înaltă tensiune şi o conductă de apă. “Doar datorită acţiunilor rapide şi eficiente ale armatei ruse infrastructura critică a centralei nu a fost afectată”, a menţionat ambasada Rusiei la Washington.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Surse: Internele și Externele pierd bani la rectificarea bugetară. Lista completă a ministerelor

Publicat

in

De

ȘTIRIPESURSE.RO a consultat proiectul de rectificare bugetară aflat în lucru la Guvern.

Potrivit proiectului, se diminuează creditele bugetare pentru:

Ministerul Afacerilor Interne: -625,3 milioane lei

Ministerul Educației: -543,0 milioane lei

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor: -484,4 milioane lei

Ministerul Culturii: -290,3 milioane lei

Ministerul Finanțelor: -144,6 milioane lei

Ministerul Afacerilor Externe: -67,1 milioane lei

Se suplimentează creditele bugetare astfel:

Secretariatul General al Guvernului: + 231,545 milioane lei

Ministerul Finanțelor – Acțiuni Generale: +10.002,6 milioane lei

Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului: +1.106,1 milioane lei

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale: +5.100,1 milioane lei

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene: +2.719,7 milioane lei

Ministerul Sănătății: +2.642,8 milioane lei

Ministerul Energiei: +2.482,6 milioane lei

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii: +2.000,0 milioane lei

Ministerul Justiției: +864,4 milioane lei

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale: +716,3 milioane lei

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației: +649,2 milioane lei

Ministerul Antreprenoriatului și Turismului: +648,3 milioane lei

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării: +203,5 milioane lei

Ministerul Economiei: +125,6 milioane lei

Ministerul Sportului: +33,7 milioane lei, per sold

Ministerul Apărării Naționale nici nu primește dar nici nu pierde bani la rectificarea bugetară.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend