Conecteaza-te cu noi

LIFESTYLE

Lipsa nutrienţilor în dietă duce la obezitate

Publicat

in

Mâncăm multe calorii, dar puţini nutrienţi – aceasta concluzia experţilor participanţi la simpozionul „Îmbunătăţirea obiceiurilor alimentare şi recomandări pentru o sănătate mai bună în secolul XXI”, în cadrul celui de-al 26-lea Congres European privind Obezitatea din Glasgow.

Simpozionul a reunit câţiva dintre cei mai importanţi experţi internaţionali în nutriţie, obezitate şi îmbătrânire sănătoasă pentru a discuta cele mai recente recomandări apărute în domeniul ştiinţei şi sănătăţii publice. Adam Drewnowski, Profesor de epidemiologie la Universitatea Washington şi Director al Centrului pentru Nutriţie în Sănătatea Publică la Facultatea de Sănătate Publică din cadrul Universităţii, a arătat că schimbarea dietelor la nivel mondial, acum cu un conţinut energetic ridicat din cauza caloriilor „goale”, dar sărace în nutrienţi – raportul dintre nutrienţi şi calorii în cazul unui coş alimentar de referinţă – le face în mare măsură responsabile de agravarea epidemiei mondiale de obezitate.

Mai multă carne, mai multe brânzeturi, mai mult zăhăr şi mai multe grăsimi în farfurii azi

Peste tot în lume aproape, s-au modificat dietele.  La toate acestea se adaugă şi tranziţia de la dietele tradiţionale, cunoscute pentru conţinutul de alimente nerafinate şi legume, la tipuri de diete cu mai multe alimente de origine animală, dar şi mai multe zaharuri şi grăsimi adăugate, întâlnită în ţările cu venituri mici şi mijlocii. În acelaşi timp, densitatea nutriţională a alimentelor este direct corelată cu statutul socio-economic al ţării şi gospodăriei – gospodăriilor mai sărace fiindu-le tot mai greu să se aprovizioneze cu alimente caracterizate de o densitate nutriţională mare.

Educaţia nutriţională – calea către sănătate

Pentru a inversa efectele epidemiei mondiale a obezităţii, profesorul Drewnowski a pledat în favoarea menţionării profilului nutriţional pe cât mai multe etichete de produse alimentare, ca instrument educaţional, şi a stabilirii unui Indice global al Accesului la Nutriţie (ATNI) bazat pe profilul nutriţional al alimentelor. De asemenea, şi Julian Cacchioli, Vice President, Corporate Affairs for Herbalife Nutrition in EMEA & India, a subliniat nevoia de a pune un accent mai puternic pe educaţie, precum şi importanţa comunităţilor în schimbarea cu succes a comportamentelor şi în îmbunătăţirea sănătăţii publice.

Comenteaza cu profilul de FB

NATIONAL

Informarea de la ora 13:00. Aproape 12.000 de persoane au fost vindecate! 18.429 de cazuri de coronavirus înregistrate în România

Publicat

in

De

Informații de ultim moment de la Grupul de Comunicare Strategică! Aproape 12.000 de persoane au fost declarate vindecate de coronavirus. Până la această oră, conform GCS, în România s-au înregistrat 18.429 de cazuri de coronavirus.

Până astăzi, 26 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 18.429 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 11.874 au fost declarate vindecate și externate.

Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:

Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate
1. Alba 350
2. Arad 696
3. Argeș 238
4. Bacău 494
5. Bihor 553
6. Bistrița-Năsăud 322
7. Botoșani 726
8. Brașov 697
9. Brăila 25
10. Buzău 164
11. Caraș-Severin 112
12. Călărași 87
13. Cluj 538
14. Constanța 276
15. Covasna 230
16. Dâmbovița 268
17. Dolj 207
18. Galați 574
19. Giurgiu 212
20. Gorj 123
21. Harghita 120
22. Hunedoara 627
23. Ialomița 354
24. Iași 514
25. Ilfov 508
26. Maramureș 96
27. Mehedinți 107
28. Mureș 666
29. Neamț 873
30. Olt 76
31. Prahova 100
32. Satu Mare 61
33. Sălaj 85
34. Sibiu 491
35. Suceava 3.454
36. Teleorman 134
37. Timiș 500
38. Tulcea 143
39. Vaslui 157
40. Vâlcea 28
41. Vrancea 583
42. Mun. București 1.825
43. 35
                                      TOTAL 18.429

Totodată, până acum, 1210 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași, Maramureș, Olt și Ilfov, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 146 de noi cazuri de îmbolnăvire. 

La ATI, în acest moment, sunt internați 181 de pacienți. 

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 5.287 de  persoane. Alte 75.782 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 385.728  de teste.  

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 476 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.437 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 169 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 116.200 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 6 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal. 

Totodată, în data de 25 mai a.c., 92 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituționalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituționalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 3.067 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.699 în Italia, 561 în Spania, 84 în Franța, 576 în Germania, 87 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 106 de cetățeni români aflați în  străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 35 în Marea Britanie, 9 în Spania, 6 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 22 au fost declarați vindecați: 9 în Germania, 9 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp. 

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global:

Până la data de 25 mai 2020, au fost raportate  1.357.015 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit. 

ŢARA CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI VINDECAŢI*
Regatul Unit 259.559   (+5.364)   36.793 (+400)         1.161         (+10)
Spania 235.772      (+482)   28.752   (+74)     150.376            –  
Italia 229.858     (+531)   32.785   (+50)     141.981      (+1.502)
Franţa 144.921     (+115)   28.367   (+35)       65.317        (+582)
Germania 178.570     (+289)                   8.257   (+10)     161.199        (+918)

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CEPCB) (https://www.ecdc.europa.eu/en)  

SITUAȚIE GLOBALĂ LA  25 MAI 2020
CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI

 

VINDECAȚI*

 

 5.371.700  (+98.128) 344.815 (+3.093) 2.232.593 (+63.534)   

* conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/

* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 24 mai – 25 mai 2020

* CEPCB precizează că actualizările la nivel național sunt publicate pe coordonate diferite de timp și procesate ulterior, ceea ce poate genera discrepanțe între datele zilnice publicate de state și cele publicate de CEPCB. 

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Cine nu poartă mască primește amendă! Cum trebuie purtată masca și care este suma maximă pe care o poți primi dacă nu respecți regulile

Publicat

in

De

Potrivit legii în vigoare se precizează că masca trebuie purtată deasupra gurii și a nasului, iar amenzile pe care le riscă cei care nu respectă acest lucru sunt cuprinse între 500 de lei și 2.500 de lei.

Purtatul măştii poate fi obositor, dar amenda poate fi un motiv bun pentru a o purta. Altfel, cei care nu poartă masca deasupra nasului riscă amenzi de până la 2.500 de lei.

Masca trebuie să acopere atât gura, cât şi nasul, conform Legii 55/2020. Aceeaşi lege precizează şi locurile în care oamenii sunt obligați să poarte masca.

Astfel, masca se poartă în spaţii comerciale, mijloace de transport în comun, la locul de muncă şi în alte spaţii închise, potrivit unei analize asupra legii realizate pentru de avocatul Gheorghe Groza.

În schimb, „cei care prezintă simptome cum sunt temperatura, tusea şi strănutul, sunt obligaţi să poarte masca peste tot ”, a explicat avocatul, conform Mediafax.

În spaţii deschise, cum este parcul sau pe stradă, oamenii pot ieși fără mască, în cazul în care nu au niciun fel de simptom al coronavirusului.

Citește și:

Document. Fluturașul de salariu care provoacă un cutremur între Poliția Locală și Poliția Română

Lovitură zguduitoare! Cum a pierdut CFR o mulțime de bani europeni. DNA intră pe fir. Nume grele din PSD sunt vizate într-un raport

Cozmin Gușă, profeția care ar putea răsturna total scena politică! Candidatură-bombă pentru Marcel Vela

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Câmpulung

Mioveni

În Trend