Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

LIPSA LOCURILOR din spitale face victime: români cu vârsta de 30 de ani, duși la spital cu afectare pulmonară de 75%

Publicat

in

Medicul-şef UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu, a declarat, luni, că în Unitatea de Primire Urgenţă de la Spitalul Sfântul Spiridon sunt pacienţi care au venit în urmă cu 14 zile şi care sunt îngrijiţi în regim de Terapie Intensivă, ea făcând apel la creşterea numărului de paturi din celelalte spitale ieşene.

“Ca în fiecare zi, numărul pacienţilor Covid care ajung în UPU este foarte mare. Dimineaţă, erau la noi 41 de bolnavi, din care 13 sunt pacienţi care necesită terapie intensivă. Am găsit două locuri la Leţcani, eliberate din păcate printr-o evoluţie nefavorabilă, şi un loc la spitalul Sfântul Spiridon. Pacienţii gravi sosesc în permanenţă în UPU. Sunt pacienţi care vin de la început cu afectare pulmonară de peste 90 la sută, în cazul cărora se instalează stop cardiorespirator şi nu răspund manevrelor de resuscitare”, a afirmat medicul Diana Cimpoeşu. Ea a declarat că există pacienţi care au ajuns în UPU de 14 zile şi care nu au putut fi transferaţi la alte spitale din Iaşi întrucât nu au existat locuri libere.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame

NATIONAL

Sebastien Haller a egalat recordul lui Cristiano Ronaldo în Liga Campionilor

Publicat

in

De

Internaţionalul ivorian Sebastien Haller, atacantul echipei Ajax Amsterdam, a reuşit să marcheze în fiecare dintre cele şase meciuri din faza grupelor Ligii Campionilor la fotbal, egalând astfel recordul realizat de portughezul Cristiano Ronaldo în ediţia 2017-2018 a celei mai importante competiţii continentale intercluburi, arată Agerpres.

Haller, care a înscris din penalty pentru Ajax în meciul cu Sporting Lisabona (4-2), disputat marţi seara, este liderul clasamentului marcatorilor din actuala ediţie a Champions League, cu 10 goluri, unul în plus faţă de polonezul Robert Lewandowski (Bayern Munchen), care urmează să evolueze miercuri împotriva formaţiei FC Barcelona, pe Allianz Arena.

Argentinianul Lionel Messi a reuşit o dublă pentru Paris Saint-Germain în meciul cu FC Bruges (4-1), consolidându-şi poziţia secundă în ierarhia all-time a golgheterilor Ligii Campionilor, cu un total de 125 de goluri. Lider este Cristiano Ronaldo (Manchester United), cu 140 de goluri.

Messi, care a cucerit recent al şaptelea său Balon de Aur, este jucătorul cu cele mai multe goluri marcate pentru un singur club în această competiţie (120, în tricoul lui FC Barcelona).

Clasamentul marcatorilor actualei ediţii a Ligii Campionilor:

10 goluri: Haller (Ajax Amsterdam)

9 goluri: Lewandowski (Bayern Munchen)

7 goluri: Nkunku (RB Leipzig), Salah (Liverpool)

6 goluri: Cristiano Ronaldo (Manchester United)

5 goluri: Benzema (Real Madrid), Mahrez (Manchester City), Messi (Paris Saint-Germain)

4 goluri: Pedro Goncalves (Sporting Lisabona), Griezmann (Atlético Madrid), Mbappe (PSG), Leroy Sane (Bayern Munchen)

….

Clasamentul istoric al golgheterilor Ligii Campionilor (începând cu sezonul 1992/1993, fără tururi preliminare):

140 goluri: Cristiano Ronaldo (Manchester United)

125 goluri: Lionel Messi (Paris Saint-Germain)

82 goluri: Robert Lewandowski (Bayern Munchen)

76 goluri: Karim Benzema (Real Madrid)

71 goluri: (+) Raul Gonzalez

56 goluri: (+) Ruud van Nistelrooy

50 goluri: (+) Thierry Henry

49 goluri: Thomas Muller (Bayern Munchen)

48 goluri: Zlatan Ibrahimovic (AC Milan)

48 goluri: (+) Andrei Şevcenko

….

Jucătorii precedaţi de semnul (+) s-au retras din activitate

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult

NATIONAL

State of alert on the territory of Romania extended for 30 days starting December 9 (CNSU decision)

Publicat

in

De

The National Committee for Emergency Situations (CNSU) adopted in Tuesday’s meeting a decision proposing to extend the state of alert on the territory of Romania and the measures necessary to be applied during it to prevent and combat the effects COVID-19, with keeping the measures in force, to which are added a number of exceptions, agerpres reports.

According to CNSU, these exceptions are:
* elimination of traffic bans;

* increasing the time interval in which it is allowed to carry out activities with the public for all economic operators, including for sports competitions and cultural and artistic activities between 5.00 – 22.00;

* the elimination of the obligation to wear a protective mask for all non-crowded open public spaces;

* the elimination of the restrictions regarding the program of the economic operators of the type of restaurants and cafes in the periods 24.12.2021 – 25.12.2021 and 31.12.2021 – 01.01.2022;

* allowing access to non-food business operators, shopping centers and parks and to people who test negative for a rapid RT-PCR or antigen test;

* allowing accommodation in tourist reception facilities and for people who show a negative result of a rapid RT-PCR or antigen test;

* allowing access to all persons within the premises for the sale of non-food products, with an area of less than or equal to 200 sqm, ensuring an area of at least 4 sqm/person.

The CNSU decision enters the Government meeting on Wednesday, for debate and adoption.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

Publicitate decathlon.ro

În Trend