ACTUAL
Liderul de la Kremlin nu cedează ușor! Vladimir Putin i-a transmis lui Recep Erdogan că dorește garanții reale din partea Kievului

Publicat
acum 3 luniin
De
admin

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a spus marţi omologului său turc Recep Tayyip Erdogan că doreşte „garanţii reale” din partea Kievului privind respectarea acordului asupra exporturilor de cereale ucrainene, la care Rusia şi-a suspendat participarea, informează AFP.
În timpul unei discuţii la telefon cu Erdogan, liderul rus a apreciat drept „necesar” să obţină de la Kiev „garanţii reale privind respectarea strictă a acordurilor de la Istanbul, în special că acest coridor umanitar nu va fi utilizat în scopuri militare”, a anunţat Kremlinul într-un comunicat.
„Abia după aceasta se va putea examina reluarea activităţii” în cadrul acordului cerealier, subliniază comunicatul.
La rândul său, ministrul apărării rus, Serghei Şoigu, a evocat acordul cerealier în timpul unei convorbiri telefonice cu omologul său turc Hulusi Akar, a doua în ultimele 48 de ore, potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării al Federaţiei Ruse.
Acest acord, semnat în iulie sub egida ONU şi a Turciei, a permis exportarea a milioane de tone de cereale blocate în porturi ale Ucrainei de la începutul ofensivei ruse la sfârşitul lui februarie.
Rusia a acuzat Ucraina că a lovit sâmbătă flota sa din Sevastopol, în Crimeea anexată, cu drone aeriene şi submarine, utilizând coridorul umanitar creat pentru exportul acestor cereale ucrainene. Ea a susţinut că această operaţiune fusese planificată cu sprijinul experţilor britanici.
La rândul său, Ucraina a denunţat un „pretext fals” pentru suspendarea acordului cerealier, în timp ce Londra a dezminţit orice participare la acest atac, informează agerpres.ro
Poate vrei sa citesti
Criptomonede vs metale prețioase: Avantaje și dezavantaje
Beneficiile jocurilor de tip puzzle pentru copii
De ce să alegi o pizza cu 100% mozzarella de la Tutti Pizza?
VIDEO, ACUM! Accident grav în Argeș, la Corbeni – Șofer de 21 ani la spital
A murit omul de afaceri Gheorghe Boncea
Cu ajutorul Poștei Române, PNL a început campania electorală – Ce au găsit mii de argeșeni în cutiile poștale | VIDEO
ACTUAL
Abbas Gallyamov, fostul redactor de discursuri al președintelui rus: ‘Războiul este pierdut. Rușii nu au nevoie de el dacă nu este puternic’

Publicat
acum 2 orein
31 ianuarie 2023De
admin

O lovitură de stat militară devine o posibilitate în Rusia, pe măsură ce continuă războiul din Ucraina, a declarat fostul redactor al discursurilor președintelui rus Vladimir Putin, potrivit CNN.
Abbas Gallyamov: O lovitură de stat devine o posibilitate reală în Rusia
Abbas Gallyamov, analist politic și fost scriitor de discursuri, a declarat pentru CNN că rușii vor căuta un țap ispășitor pe măsură ce pierderile rusești din Ucraina se înmulțesc, iar țara trece prin povara provocată de sancțiunile occidentale.
„Economia rusă se deteriorează. Războiul este pierdut. Sunt tot mai multe cadavre care se întorc în Rusia, așa că rușii vor întâmpina mai multe dificultăți și vor încerca să găsească explicații pentru acest lucru, uitându-se la procesul politic, și își vor răspunde ei înșiși: `Ei bine, asta este din cauză că țara este guvernată de un tiran bătrân, de un dictator bătrân`”, a declarat Abbas Gallyamov, referindu-se la Vladimir Putin.
„În acest moment, cred că devine posibilă o lovitură de stat militară”, a punctat analistul.
În opinia sa, puciul s-ar putea produce undeva în următoarele 12 luni.
„Așadar, într-un an în care situația politică se schimbă și există un președinte nepopular cu adevărat urât în fruntea țării, iar războiul este cu adevărat nepopular și trebuie să verse sânge pentru acest lucru, în acest moment, o lovitură de stat devine o posibilitate reală”, a adăugat Abbas Gallyamov.
El s-a arătat de părere că Vladimir Putin ar putea să anuleze alegerile prezidențiale programate să aibă loc în martie 2024.
„Judecând după acțiunile sale, când escaladează ceva fără să fie necesar, ar putea într-adevăr să anuleze alegerile. Fără victorie asupra Ucrainei, el va întâmpina dificultăți cu rușii. Rușii nu au nevoie de el dacă nu este puternic. Ar putea chiar să declare legea marțială și să anuleze alegerile”, estimează fostul redactor de discursuri, conform b1tv.ro
Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
ACTUAL
Vești bune pentru români! Premierul Nicolae Ciucă: ‘Putem să ridicăm până la 3 miliarde de lei suma alocată pentru acest proiect’

Publicat
acum 2 orein
31 ianuarie 2023De
admin

Premierul Nicolae Ciucă a declarat marţi, în deschiderea şedinţei de Guvern, despre instalarea de panouri fotovoltaice, că există fondurile necesare şi pot să ridice până la 3 miliarde de lei suma alocată pentru acest proiect, el adăugând că discutăm de aproximativ 150.000 de gospodării care pot să acceseze programul.
”În şedinţele precedente, am adus la cunoştinţă o serie de date economice, cu care am încheiat anul 2022. Ceea ce doresc să subliniez în momentul de faţă este că atunci când ne-am asumat în coaliţie acest guvrn, ne-am angajat să găsim soluţii pentru tot ceea ce înseamnă nevoile şi aşteptările cetăţeniolor şi totodată să găsim soluţii pentru ceea ce înseamnă sprijinirea mediului de afaceri, în aşa fel încât economia ţării noastre să reziste tuturor acestor situaţii deloc uşoare şi să facem în aşa fel încât să reuşim să avem creştere economică, ceea ce s-a întâmplat”, a spus premierul.
Nicolae Ciucă a arătat că, ”totuşi, la nivelul Guvernului, pentru că încă suntem la început de an, avem responsabilitatea să menţinem acelaşi ritm de lucru şi să facem tot ceea ce depinde de noi astfel încât soluţiile pe care le găsim la nivelul administraţiei, a instiutţiilor publice, să vină în sprijinul cetăţenilor şi al tuturor structurilor care pot să aducă plus valoare economiei româneşti”.
Şeful Executivului a anunţat că au o serie de activităţi de continuare a dialogului cu mediul asociativ, cu mediul de afaceri. ”Vă rog foarte mult să menţineţi coerenţa acestor activităţi şi să intensificăm, acolo unde e necesar, dialogul pentru a avea soluţii cât mai concrete”, a spus Ciucă.
Premierul a afirmat că una dintre problemele importante şi obiectiv asumat de Guvern este cea legată de gestionarea crizei energetice.
”Au fost întreprinse o serie de măsuri, una dintre ele este cea care vizează instalarea de panouri fotovoltaice la nivelul gospodăriilor individuale. Am discutat cu domnul ministru Tanczos care ar putea fi măsurile pe care le putem lua la nivelul Guvernului, astfel încât să asigurăm accesul cât mai multor oameni şi gospodării la acest program. Avem fondurile necesare şi în acest sens putem să ridicăm până la 3 miliarde de lei suma alocată pentru acest proiect”, a mai declarat premierul Ciucă, adăugând că a înţeles că discutăm de aproximativ 150.000 de gospodării care pot să acceseze programul.
Şeful Executivului i-a cerut ministrului Mediului ”să aibă în vedere evitarea birocraţiei excesive, pentru ca procesul să se deruleze oportun şi să nu mai ajungă ca la finalul de an să se aglomereze toate aceste activităţi birocratice şi absolut nefolositoare care nu ajută cu nimic, nici pe ei nici pe cetăţeni”.
Ministrul Mediului a răspuns că ministerul îmbunătăţeşte sistemul informatic cu care a lucrat anul trecut, pentru a prelua din sarcina AFM.
”Faţă de 2020 când AFM a avut puţin peste 72.000 de beneficiari, anul trecut au apelat peste 200.000 de sprijinul oferit de AFM pentru diverse programe, fotovoltaice, rabla Clasic, Rabla PLus la maşini sau la electrocasnice.
”Deja AFM a devenit o instituţie care oferă sprijin financiar în această perioadă ccritică din punct de vedere energetic, la sute de mii cetăţeni”, a mai spus Barna, conform news.ro
Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Nebunia din Herson se extinde: S-a emis alertă de raid aerian în toată Ucraina
Burduja: Gov’t to pass data management and storage framework in government cloud platform
Comitetul Internațional Olimpic reacționează după ce a fost acuzat de Ucraina că promovează războiul
O lege formulată în termeni vagi în Marea Britanie îi amestecă pe jurnaliști și pe avertizorii de integritate la un loc cu spionii
Eighteen migrants found hiding in cargo minibus

VIDEO | El este Iulică, bărbatul luat de viitură – Cetățenii din Curtea de Argeș cer demisia primarului PSD din Curtea de Argeș – CĂUTĂRILE CONTINUĂ
Prima fabrică de bebeluși va deveni curând realitate: ar putea produce până la 30 de mii de copii pe an, exact așa cum și-i doresc părinții

EXCLUSIV VIDEO | Bătaie cruntă între doi elevi, în plină stradă la Curtea de Argeș – A INTERVENIT SMURD-ul lângă Colegiul Vlaicu Vodă

Penny deschide deschide primul supermarket în Curtea de Argeș – VEZI UNDE

VIDEO | ACCIDENT GRAV LA CURTEA DE ARGEȘ – UN TAXI S-A FĂCUT PRAF

VIDEO, ACUM! BLOCAJ TOTAL PE TRANSFĂGĂRĂȘAN – SUTE DE MAȘINI BLOCATE ÎN TRAFIC

VIDEO – ACCIDENT GRAV ÎN ARGEȘ – O mașina a intrat în țeava de gaze și a luat foc

VIDEO – ACCIDENT GRAV în ARGEȘ, provocat de un tânăr din Corbi

VIDEO! ACCIDENT GRAV ÎN ARGEȘ – 3 MAȘINI IMPLICATE

VIDEO | FLAGRANT ÎN ARGEȘ – REȚINUT DE POLIȚIȘTI PENTRU ÎNȘELĂCIUNI ȘI FRAUDE INFORMATICE
PITEȘTI


Alina Gorghiu a luat la țintă un primar PSD: Abandon și nepăsare! De unde atâta orgoliu?
Liderul PNL, Alina Gorghiu, l-a luat la țintă pe primarul PSD al municipiului Piteşti, Cristian Gentea, acuzând faptul că acesta...


DE INTERES – Cardul de energie! Cine beneficiază, cum se obține, cum se folosește!
Cine beneficiază? Pensionarii cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani și venituri mai mici sau egale cu...


VIDEO | Radu Perianu pe făraș! Marius Nicolaescu, confirmă: „Din luna mai vom avea prefect PSD”
Invitat la emisiunea Chestiuni Arzătoare de la PROFI 24 TV, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Marius Nicolaescu, a acceptat provocarea jurnalistului...


Buletinele cu CIP devin obligatorii în România – Cine le plăteşte şi care sunt schimbările anunţate
Buletinele electronice vor fi emise în toată țara până la finalul anului și vor fi gratuite. Din 2030, oricine vrea...
Curtea de Argeș


Primarul Popa de la Albești nu se lasă: vrea comună modernă și a semnat două noi contracte – PISTE DE BICICLETE și TROTINETE ELECTRICE și REABILITARE CLĂDIRI
Primarul comunei Albeștii de Argeș, Gabriel Popa, tace și face! Edilul continuă să se lupte pentru a moderniza comuna și...


Gheorghe Boncea va fi înmormântat astăzi la Cimitirul Bolniță
Omul de afaceri Gheorghe Boncea, decedat în cursul zilei de marți după o lungă luptă cu o boală nemiloasă, va...


VESTE TRISTĂ! A murit profesorul Ilie Iana, fost director adjunct al Colegiului Național „Vlaicu Vodă”
Colegiul Național „Vlaicu Vodă” anunță cu imensă tristețe dispariția inegalabilului coleg Ilie Iana, devotat vieții acestei școli vreme de 32...


VIDEO, ACUM! Accident grav în Argeș, la Corbeni – Șofer de 21 ani la spital
Pompierii intervin pentru a asigura măsurile specifice în cazul unui accident rutier produs în localitatea Corbeni.A fost vorba despre un...


Anunț vânzare
Vând carieră de piatră în funțiune cu utilaje aferente. Locație comuna Sălătruc județul Argeș. Mai multe detalii la telefon 0747990102...
Mioveni


FASOLEA ȘI CIOLANU` AU UMPLUT SPITALU` – Peste 750 argeșeni au ajuns la Urgențe în minivacanța de 1 Decembrie
769 de pacienţi s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean din Pitești (SJUP) în minivacanţa de...


Colonelul Bogdan Olar nu mai este șeful ISU Argeș – A TRECUT ÎN REZERVĂ
Începând cu data de 16.11.2022, Inspectorul Șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Puică Nicolae” al județului Argeș, colonel...


IPJ Argeș anunță EXAMEN de atestare DETECTIVI PARTICULARI -VEZI CONDIȚII
Înscrierile pentru examenul de obținere a atestatului de detectiv particular au început! Data limită pentru înscrieri este 18 noiembrie 2022,...


PROTEST DE AMPLOARE ÎN ARGEȘ – Mii de angajați de la Uzina Dacia ies în stradă
Sindicatul Autoturisme Dacia anunță un protest de amploare care va fi organizat joi, 17 noiembrie, în centrul orașului Mioveni. Potrivit...
Câmpulung


VIDEO – Accident mortal în Argeș – Șofer de 78 ani decedat
Un grav accident rutier s-a produs, in urmă cu puțin timp, în Godeni. Au fost implicate trei autoturisme, iar o...


VIDEO | Accident grav în Argeș, în noaptea de Crăciun – A INTRAT CU MAȘINA ÎNTR-O CASĂ
Azi noapte, aproape de ora 01.00, pompierii au fost solicitați să intervină în municipiul Câmpulung, strada Poet Grigore Alexandrescu, pentru...


ARGEȘ | Bărbat mort în pădure după ce s-a rasturnat cu camioneta plină cu lemne
Un bărbat a murit azi noapte după ce s-a rasturnat cu masina plină cu lemne pe un drum forestier în...
În Trend
- ACTUALacum o săptămână
VIDEO | El este Iulică, bărbatul luat de viitură – Cetățenii din Curtea de Argeș cer demisia primarului PSD din Curtea de Argeș – CĂUTĂRILE CONTINUĂ
- NATIONALacum o săptămână
Prima fabrică de bebeluși va deveni curând realitate: ar putea produce până la 30 de mii de copii pe an, exact așa cum și-i doresc părinții
- ACTUALacum 2 săptămâni
EXCLUSIV VIDEO | Bătaie cruntă între doi elevi, în plină stradă la Curtea de Argeș – A INTERVENIT SMURD-ul lângă Colegiul Vlaicu Vodă
- ACTUALacum 2 săptămâni
Penny deschide deschide primul supermarket în Curtea de Argeș – VEZI UNDE
- ACTUALacum o săptămână
VIDEO | ACCIDENT GRAV LA CURTEA DE ARGEȘ – UN TAXI S-A FĂCUT PRAF
- ACTUALacum o săptămână
Revoltă la Curtea de Argeș după ce un bărbat a fost luat de viitură: „PRIMARE, EȘTI BINE?”
- ACTUALacum 2 săptămâni
VIDEO | Bărbat luat de viitură La Curtea de Argeș – MOBILIZARE MASIVĂ A POMPIERILOR
- NATIONALacum 2 săptămâni
Femeia din Vaslui care a violat-o cu un cârnat pe fosta amantă a soțului, eliberată din arest – Victima, plătită să-și retragă plângerea
Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB