Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Liberalii în competiţie directă cu social –democraţii la promisiuni de creşteri salariale în sectorul bugetar.

Avatar

Publicat

in

Nu se prea mai înţelege unde se termină doctrina social –democraţilor şi unde începe cea liberală din moment ce astăzi liberalii au promis salarii medii în sectorul bugetar de peste 4000 de lei pe lună , începând chiar de la 1 ianuarie 2017, dacă vor fi aleşi. Cu astfel de promisiuni liberalii îşi doresc de fapt să contrabalanseze oferta PSD-ului.

În vizorul liberalilor, se află acum, în plină campanie electorală, şi legea salarizării unitare a personalului din sectorul bugetar, o lege despre care au vorbit toate partidele dar deocamdată nimeni nu a reuşit să o materializeze în vreun fel. Acum, proiectul se află în lista de promisiuni electorale ale PNL .Prezent la conferinţa de presă a PNL Argeş , senatorul liberal Ion Popa , a declarat că, în urma analizelor efectuate de către liberali, s-a constatat că există diferenţe prea mari de salarizare în sectorul bugetar şi prin urmare s-ar impune noi legi. Popa susţine că felul în care PSD găseşte de cuviinţă să acorde măriri salariale, chiar încălcând prevederi legale, va atrage după sine discrepanţe şi mai mari între angajaţii de la stat .

Sectorul privat pare însă, în mod paradoxal, Cenuşăreasa politicienilor, în ciuda faptului că e singurul care produce plus valoare. Niciun partid nu pare a fi deranjat de faptul că acest sector abia îşi trage sufletul şi că fără el va fi greu dacă nu imposibil să  acopere toate promisiunile electorale de factură salarială.

Liberalii au punctat oarecum la şi altele faptul că au prevăzut o serie de facilităţi fiscale pentru antreprenori, cum ar fi limitarea la 16 % a cotei pentru contribuţiile sociale şi pentru angajat şi pentru angajator.

Senatorul liberal Ion Popa a mai adăugat că tot pentru investitorii români, aia câţi mai sunt sau care mai pot rezista pe o piaţă tot mai neprimitoare cu românii care vor să desfăşoare afaceri, PNL are în program realizarea unui fond de investiţii urban-rural  şi a unei Bănci de Dezvoltare şi Investiţii a României. Propunerilor par a fi bune dar experienţele pe care le-au avut românii  cu Banca de Comerţ Exterior a României din anii 90 sau cu Banca Agricolă din anii 2000 ne determină să fim sceptici cu privire la altfel de realizări.

Nici singura banca românească ce mai există pe piaţa bancară de la noi, nu este tocmai un exemplu de insituţie orientată către antreprenorul roman sau către cetăţeanul roman obişnuit. Una peste alta, în bătălia electorală par a conta mai mult pentru politicieni, bugetarii şi pensionarii în timp ce electoratul care munceste în sectorul privat sau care face afaceri este aproape invizibil.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Super veste de la Guvern pentru acești producători! Pot obține finanțări de sute de mii de euro pentru afacerea lor

Avatar

Publicat

in

De

Veste bună de la Guvern pentru acești producători: În cadrul programului Agro IMM Invest, creditele de investiții se acordă beneficiarilor din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii și sectorului alimentar, pe o perioadă de grație de maxim 24 de luni pentru rambursarea principalului, iar rambursarea creditelor se efectuează în cel puțin 2 rate pe an.

Subprogramul de susţinere a afacerilor mici şi mijlocii din domeniul agriculturii, Agro IMM Invest, care poate fi accesat pentru acordarea de garanţii pentru finaţnarea nevoilor curente de lucru sau pentru realizarea de investiţii, va sprijini şi producătorii de bere şi vin, potrivit ordonanţei de urgenţă 110/2017, care aduce modificări la programul IMM Invest.

„Agricultura şi industria alimentară sunt domeniile care reprezintă un interes major în această perioadă, iar la nivel European politicile publice sunt centrate atât pe implementarea unor facilităţi, cât şi pe menţinerea lanţurilor de aprovizionare”, se arată în documentul menţionat anterior.

În cazul Agro IMM Invest, creditele de investiţii se accordă beneficiarilor din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii şi sectorului alimentar, pe o perioadă de graţie de  maxim 24 de luni pentru rambursarea principalului, iar rambursarea creditelor se efectuează în cel puţin 2 rate pe an.

Grantul acordat întreprinderilor mici şi mijlocii şi întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii şi sectorului alimentar include şi o componentă nerambursabilă de maximum 10% din valoarea finanţării, cu condiţia încadrării în plafonul de 120.000 euro pentru fiecare întreprindere care îşi desfăşoară activitatea în sectorul pescuitului şi acvaculturii sau 100.000 euro pentru fiecare întreprindere care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole, respectiv 800.000 de euro pentru întreprinderile mici şi mijlocii din sectorul alimentar, se mai arată în documentul ce conţine aceste modificări.

Noile măsuri prevăd şi reglementarea uni situaţii extraordinare şi anume achiziţia de terenuri.

Programul IMM Invest a fost prelungit până la 30 iunie 2021 şi bugetul a fost majorat de la 4,5 mld. lei la 7,18 mld. lei, potrivit datelor furnizate anterior de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM).

Prin implementarea schemei de ajutor de stat care susţine întreg programul IMM INVEST, se estimează ca vor beneficia de credite peste 58.000 de IMM-uri, conform Ziarul Financiar.

Citește și:

SURSE S-ar trage sforile pentru numirea unui nou șef al Poliției Române! Vine pe filieră PNL

EXCLUSIV Radiografia cazului crimelor din Onești! Ce l-a împins pe bătrânul de 68 de ani să ucidă cu sânge rece

Cine este și cum arată criminalul din Onești – Foto și cu soția sa

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Florin Cîțu, despre tensiunile cu Ludovic Orban și o eventuală candidatură la conducerea PNL: ‘Mă întâlnesc cu domnul președinte, merg la BEX. Nu există așa ceva’

Avatar

Publicat

in

De

Prim-ministrul Florin Cîțu a declarat, întrebat dacă va candida la conducerea PNL, că prioritatea sa este implementarea bugetului pentru a avea creștere economică în acest an. Şeful Executivului a adăugat că nici măcar nu a fost decisă încă ziua Congresului partidului şi a infirmat că ar fi mai multe facţiuni sau tabere în interiorul formaţiunii.

„Am spus că în acest moment pentru mine cel mai important până ieri era aprobarea bugetului, acum e implementarea bugetului. Vom avea creştere economică în 2021 dacă va fi implementat aşa cum e. Aceasta e prioritatea mea. PNL nu şi-a anunţat ziua Congresului. Cum să discutăm aşa ceva? Rareş Bogdan e un foarte bun comunicatori pentru PNL”, a declarat Florin Cîţu, întrebat miercuri la postul B1 Tv dacă va candida la şefia PNL.

Chestionat dacă sunt mai multe aripi sau facţiuni în PNL, prim-ministrul a răspuns: „Nu e adevărat”.

Cîţu a adăugat că nu există niciun fel de animozitate între el şi Ludovic Orban.

„Mă întâlnesc cu domnul preşedinte, merg la BEX. Nu există aşa ceva (răceală cu liderul PNL – n.r.)”, a explicat premierul, conform news.ro.

Citește și:

SURSE S-ar trage sforile pentru numirea unui nou șef al Poliției Române! Vine pe filieră PNL

EXCLUSIV Radiografia cazului crimelor din Onești! Ce l-a împins pe bătrânul de 68 de ani să ucidă cu sânge rece

Cine este și cum arată criminalul din Onești – Foto și cu soția sa

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend