Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Liber la credite: Gabriela Firea anunţă pregătirea a două programe naţionale de susţinere a tinerilor şi familiilor

Publicat

in

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, anunţă, joi, pregătirea a două programe naţionale de susţinere a tinerilor şi familiilor – Family Start şi Student Invest – cuprinse în Programul ”Sprijin pentru România”. ”Pregătim cele două programe naţionale de susţinere a tinerilor şi familiilor – Family Start şi Student Invest – incluse în programul guvernamental “Sprijin pentru România”. Fondul Român de Contragarantare este partenerul nostru în acest demers. Împreună cu Ministerul de Finanţe vom acorda acest sprijin financiar sub forma unor credite garantate de stat. Am avut discuţii amănunţite cu ministrul Adrian Câciu şi avem toate susţinerea sa”, a transmis, joi, ministrul Familiei, Gabriela Firea, scrie News.ro.

Citește și: Gabriela Firea face primul anunț după ce programul de fertilizare in vitro a fost introdus pe lista măsurilor urgente

Aceasta anunţă o întâlnire de lucru cu reprezentanţii Fondului Român de Contragarantare: ”Am stabilit forma proiectelor şi suntem pe ultima sută de metri cu toate criteriile de acordare a acestor programe. Ne dorim să avem cât mai mulţi tineri care să poată accesa aceste credite care au condiţii mai avantajoase.‍ Tinerii trebuie ajutaţi să-şi întemeieze o familie. Acesta va fi scopul ajutorului prin programul Family Start. Le vom da posibilitatea tinerilor să obţină mai uşor un credit pentru a-şi organiza nunta, pentru a acoperi cheltuielile cu educaţia copiilor sau pentru a cumpăra maşini de familie, cu 7 locuri. Creditul maxim garantat de stat va fi de 75.000 de lei”.

Programul Student Invest va veni în sprijinul tinerilor înscrişi la facultate în România. Vor putea accesa credite prin care să-şi cumpere cărţi, să-şi achite taxe de studii sau să-şi plătească o chirie pe perioada studiilor. 50.000 de lei este valoare creditului care poate fi obţinut de un tânăr student. ”Ştiu că mulţi tineri sunt nerăbdători. După aprobarea proiectelor în şedinţa de Guvern, vom putea acorda primele credite”, a mai transmis Firea.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Video| Lucian Romaşcanu: ‘Avem o echipă pe care ne putem baza pentru următoarele ediţii ale Concursului şi Festivalului Enescu’

Publicat

in

De

Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, şi-a exprimat convingerea marţi că echipa care va organiza Concursul şi Festivalul Internaţional ‘George Enescu’ va fi capabilă să asigure strălucirea celor două manifestări pentru cel puţin trei cicluri festival-concurs- festival.

„Avem o echipă pe care sunt convins că ne putem baza absolut pentru următoarele ediţii atât ale Concursului, cât şi ale Festivalului ‘George Enescu’. A fost început demersul constituirii noii echipe pentru aceste două manifestări dinaintea venirii mele în minister. Am reuşit totuşi să merg un pas mai departe şi să facem şi o reformă nu numai organizatorică a ARTEXIM, ci şi legală, avem o nouă hotărâre de guvern care statuează ceea ce face, trebuie să facă şi poate să facă ARTEXIM. Iar în ceea ce priveşte oamenii, sunt extrem de încântat să fi adus şi readus în echipa noastră nişte oameni extrem de competenţi”, a spus Romaşcanu într-o conferinţă de presă.

Romaşcanu a dat asigurări că „ministerul este pregătit cu ceea ce trebuie să facă, în principal să finanţeze aceste două evenimente”.

„Această echipă vă garantează că vom avea cel puţin pentru următoarele trei cicluri festival-concurs-festival acelaşi eveniment de nivel internaţional care a fost ‘Enescu’ şi până acum”, a punctat Romaşcanu.

Ministrul Culturii a evidenţiat faptul că există mecanisme legislative menite să asigure finanţarea Festivalului ‘Enescu’.

„Legat de buget, n-o să vă dau cifre, a fost în jur de 50 de milioane ultima ediţie. Din punct de vedere al certitudinii finanţării, avem o chestiune extrem de importantă, amendarea Ordonanţei 51 care stă la baza finanţării proiectelor culturale, care face două chestii: prima chestiune importantă – face multianualitatea finanţării proiectelor, care nu a mai fost până acum, şi al doilea lucru foarte important – face ca, pe lângă aceste proiecte prioritare (…), care se vor da pe scheme de ajutor de stat, pe scheme de minimis, vor fi anumite proiecte nominalizate ca atare prin ordin al ministrului, care vor fi considerate proiecte strategice. Şi dacă, cumva, bugetul ministerului nu este capabil să susţină, categorisirea ca proiect strategic dă voie să existe lege dedicată proiectului. Şi prin lege dedicată proiectului se poate face finanţare separată”, a explicat Romaşcanu.

În privinţa infrastructurii necesare bunei desfăşurări a evenimentelor, ministrul Culturii a arătat că instituţia pe care o conduce este în „demersuri destul de avansate de a prelua Sala Palatului, iarăşi, de la RA-APPS”.

„Suntem în discuţii cu domnul arhitect Belea, astfel încât să facă un upgrade la proiect pentru ceea ce trebuie să fie o sală de spectacole în anii noştri. Avem înţelegerea Secretariatului General al Guvernului pentru a avea din partea RA-APPS o primă finanţare pentru a asigura acustica anului viitor, urmând ca atunci când finanţarea proiectului integrală va fi obţinută din partea Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei, să preluăm sala, achitând toate costurile susţinute de RA-APPS până acum şi să avem integral în 2025 sala terminată. Deci, pentru la anul, sperăm să avem doar partea de interior şi de acustică”, a informat Lucian Romaşcanu.

Despre interimatul Cristinei Uruc la conducerea ARTEXIM, Romaşcanu şi-am exprimat speranţa ca „până în toamnă” să existe un concurs pentru ocuparea acestei funcţii, potrivit Agerpres.ro.

Totodată, el a precizat că directorul artistic al Festivalului ‘Enescu’, Cristian Măcelaru, are un contract remunerat cu ARTEXIM pentru următoarele trei serii de festival.

La eveniment, organizat împreună cu ARTEXIM, directorul artistic al Festivalului şi Concursului Internaţional ‘George Enescu’, Cristian Măcelaru, a prezentat viziunea artistică în privinţa organizării festivalului. Repere din programul ediţiei din 2023 a Festivalului ‘Enescu’ au fost oferite de Cristina Uruc.

Consilierul prezidenţial Sergiu Nistor, de la Departamentul Cultură, Culte şi Minorităţi Naţionale, a înmânat Cristinei Uruc diploma de Înalt Patronaj al Preşedintelui României pentru evenimentele amintite.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

FOTO | Klaus Iohannis, la dineul Regelui Spaniei, alături de Carmen Iohannis

Publicat

in

De

Preşedintele Klaus Iohannis a participat, marţi, la dineul de gală oferit de Regele Felipe al VI-lea şi Regina Letizia în onoarea şefilor de stat şi de guvern care participă la Summitul NATO de la Madrid.

Şeful statului a fost însoţit la acest dineu de soţia sa, Carmen Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis participă, miercuri şi joi, la reuniunea şefilor de stat şi de guvern ai Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) de la Madrid.

Miercuri, şeful statului va lua parte la o primă reuniune formală a Consiliului Nord-Atlantic la nivelul şefilor de stat şi de guvern, având ca teme de discuţie războiul ilegal de agresiune al Rusiei contra Ucrainei, consecinţele acestuia şi continuarea asistenţei acordate Ucrainei, reuniune în deschiderea căreia va interveni şi preşedintele Ucrainei prin sistem de videoconferinţă.

În cadrul reuniunii vor fi abordate Noul Concept Strategic şi noile măsuri privind descurajarea şi apărarea.

„Astfel, în continuarea deciziilor de la Summitul extraordinar din 24 martie 2022, la reuniunea de la Madrid va fi conturată o postură a NATO revizuită, inclusiv pe Flancul Estic în integralitatea sa, pentru a face faţă provocărilor de securitate fără precedent cu care se confruntă NATO şi statele Aliate”, precizează un comunicat citat de AGERPRES.

Tot miercuri, preşedintele Klaus Iohannis va participa la o a doua reuniune formală a Consiliului Nord-Atlantic la nivelul şefilor de stat şi de guvern, cu participarea şefilor de stat şi de guvern din Australia, Finlanda, Japonia, Republica Coreea, Noua Zeelandă, Suedia, Georgia şi a preşedinţilor Consiliului European şi Comisiei Europene.

Liderii din statele membre NATO vor discuta, astfel, împreună cu partenerii cu aceeaşi viziune provocările şi ameninţările globale, inclusiv asertivitatea unor actori autoritari, precum şi articularea unei poziţii comune faţă de acestea, cu accent pe obiectivul prezervării şi consolidării ordinii internaţionale bazate pe reguli.

Joi, preşedintele României va lua parte la o a treia reuniune a Consiliului Nord-Atlantic la nivelul şefilor de stat şi de guvern dedicată provocărilor şi ameninţărilor din Vecinătatea Sudică, urmând a fi abordate progresele în lupta contra terorismului, modalităţile de asigurare a securităţii alimentare şi răspunsul la alte provocări provenite din Vecinătatea Sudică a Alianţei, precum şi posibilităţile de sprijin aliat pentru capacităţile de apărare ale partenerilor din Sud.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend