Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Lewis Hamilton (Mercedes), noi detalii interesante despre sezonul slab din Formula 1

Publicat

in

Lewis Hamilton are parte de un început de sezon slab în Formula 1, ocupând doar locul șapte după patru curse disputate. Britanicul susține că în 2009, unul dintre cei mai slabi ani ai carierei, monopostul cu care a concurat era similar la nivel de competitivitate cu cel de acum.

Lewis HamiltonFoto: Formula 1 / Twitter

La 58 de puncte în spatele liderului în clasamentul piloților (Charles Leclerc – Ferrari), Lewis Hamilton a menționat anterior că nu consideră că mai are vreo șansă la titlul mondial în acest sezon al Formulei 1.

Multiplul campion mondial consideră că monopostul Mercedes de acum nu este departe ca performanță de cel pus la dispoziție de Mclaren în 2009.

Hamilton s-a clasat atunci pe locul cinci în clasamentul piloților și a câștigat doar două curse obținând un total de 49 de puncte, conform Mirror.co.uk.

Lewis Hamilton și comparația cu monopostul de coșmar din 2009

„Monopostul din 2009 a fost detașat cel mai slab pe care l-am condus vreodată. Mașina de acum a Mercedes se aproprie de cea de atunci.

2009 era anul în care se făceau schimbări majore la monoposturi, iar în ianuarie mi s-a spus că deja era finalizată mașina.

Ceva nu era în regulă, dar nu am avut experiența necesară atunci pentru a îndrepta lucrurile” – Lewis Hamilton.

Rezultatele obținute de Lewis Hamilton în sezonul actual al Formulei 1

Marele Premiu din Bahrain – locul trei

Marele Premiu al Arabiei Saudite – locul 10

Marele Premiu al Australiei – locul patru

Marele Premiu al Regiunii Emilia Romagna – locul 13.

Următorul Grand Prix va avea loc în SUA, la Miami

Următorul Grand Prix din 2021 va fi Marele Premiu al Statelor Unite, cursă care se va disputa pe 8 mai.

Miami International Autodrome are o lungime de 5.41 de kilometri, totalul distanței care va fi parcursă fiind de 308.37 kilometri (57 de tururi). Va fi primul Grand Prix care va avea loc în această locație.

Programul Marelui Premiu de la Miami

Antrenamente 1: 6.05, ora 00:30

Antrenamente 2: 6.05, ora 21:30

Antrenamente 2: 7.05, ora 20:00

Calificări: 7.05, ora 23:00

Cursa: 8.05, ora 22:30

*MP de la Miami poate fi urmărit pe canalele Digisport, Orange Sport și Prima Sport.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Ultimă oră: Un bărbat a fost ucis de o mașină, în Olt

Publicat

in

De

Un pieton a fost lovit mortal de o mașină în noaptea de vineri spre sâmbătă pe DN 65, în județul Olt. Potrivit IPJ Olt, accidentul a avut loc pe Drumul Național 65 – European 574, în afara municipiului Slatina. Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, a fost implicată o autoutilitară, condusă de un bărbat în vârstă de 37 de ani din județul Argeș și un pieton în vârstă de 32 de ani din Slatina.

În urma accidentului, pietonul a murit. Trupul acestuia a fost transportat la Morga Spitalului Județean de Urgență Slatina în vederea efectuării necropsiei.

Șoferul autoutilitarei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Tribunalul București a anulat Planul Urbanistic General al Capitalei/ Ce înseamnă decizia

Publicat

in

De

Tribunalul București a anulat Planul Urbanistic General al Capitalei din 2000 și în baza căruia s-a construit în ultimii 20 de ani, pe motiv că a fost aprobat nelegal. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs.

Trafic BucurestiFoto: Pixabay

Interesant este că în ultimii ani au fost mai multe procese de anulare a documentației, dar toate au fost câștigate de municipalitate.

Așteptăm motivarea instanței pentru a vedea motivele pentru care a fost decisă anularea. Procesul a fost intentat de o persoană fizică Carmen Speranța Constanța Tomescu.

Ce înseamnă anularea PUG-ului

Deocamdată nimic, deoarece în decizia instanței nu se arată că documentul a fost și suspendat. În cazul în care va fi anulat definitiv, autorizații de construire pe centrul orașului s-ar putea da în baza PUZ-ului de zone construite protejate, aprobat separat de PUG. Legiuitorul mai prevede că se pot da autorizații în baza PUZ-urilor aprobate și a unor PUZ-uri nou elaborate. În rest nu se mai poate autoriza direct nimic, a explicat avocatul Dumitru Dobrev pentru HotNews.ro.

Anularea definitivă a pUG-ului, dacă se va întâmpla, ar însemna anularea anularea actualului regulament de construire. Asta vine cu părți bune și părți rele, din punct de vedere urbanistic. De exemplu, în zona centrală a orașului au fost puse în PUG mai multe turnuri. Unele s-au construit, altele nu. Asta înseamnă că acolo unde nu s-au construit nici nu se mai pot construi. Mai înseamnă și că mai multe spații verzi își pierd protecția dată de PUG, iar altele vor fi protejate, de exemplu acolo unde PUG-ul aprobat în 2000 permitea betonarea anumitor spații verzi. Vom reveni cu o analiză.

L-am contactat pe primarul General, Nicușor Dan pentru un punct de vedere. Vom reveni imediat ce vom primi un răspuns.

Planul Urbanistic General a fost aprobat prin Hotărârea 269/2000 și avea termen de valabilitate 10 ani, adică până în 2010. Până la acea dată trebuia făcut un nou PUG, însă nu e gata nici până azi, PUG-ul din 2000 fiind prelungit prin mai multe Hotărâri de Consiliu General.

Unde s-a blocat noul PUG

Bucureștiul trebuia să aibă un nou Plan Urbanistic General în 2016, potrivit contractului semnat între Primăria Capitalei și Universitatea de Arhitectură și Urbanism în 2013. Au trecut 6 ani de atunci, dar documentul este departe de a fi gata.

Proiectanții au spus în ultimii ani că municipalitatea nu a putut furniza toate datele necesare elaborării documentației, s-au schimbat 4 primari de la semnarea contractului, iar atunci când au livrat părți din documentație municipalitatea nu a avut personalul necesar pentru a le recepționa.

În absența noului PUG, primăriile de sector au inițiat Planuri Urbanistice Coordonatoare, care reglementează fiecare Sector în parte și în care fiecare primărie și-a făcut propriile reguli. Acestea au fost aprobate între anii 2018-2020, însă au avut probleme majore, permiteau betonarea a sute de hectare de spațiu verde, blocuri printre case și densificau foarte mult anumite zone. PUZ-urile au fost suspendate de instanță iar o parte anulate. Pentru sectoarele 3 și 6 au fost anulate. Pentru sectoarele 2,4 și 5 sunt procese de anulare.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend