Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

L’Evenement, de Audrey Diwan, a primit Leul de Aur – Lungmetrajul românesc Imaculat, cel mai bun debut – Lista completă a câştigătorilor

Publicat

in

Drama ”L’Evenement”, regizată de cineasta franceză Audrey Diwan, a câştigat sâmbătă seară trofeul Leul de Aur al celei de-a 78-a ediţii a Festivalului de Film de la Veneţia, unde România a fost reprezentată de trei producţii, în diverse secţiuni, iar lungmetrajul ”Imaculat” a fost desemnat cel mai bun debut, potrivit news.ro.

Cea de-a 78-a ediţie a Festivalului de Film de la Veneţia a început pe 1 septembrie şi a avut loc, la fel ca anul trecut, cu prezenţă fizică, dar cu un protocol pentru Covid-19.

Pe covorul roşu al evenimentului au păşit, între alţii, Pedro Almodóvar, Penélope Cruz, premiată pentru interpretare, Javier Bardem, Antonio Banderas, Jamie Lee Curtis şi Roberto Benigni – premiaţi pentru întreaga activitate -, Ben Affleck şi Jennifer Lopez, Maggie Gyllenhaal şi Ridley Scott, care a primit trofeul Glory to the Filmmaker.

România a fost reprezentată de ”Miracol”, regizat de Bogdan George Apetri, inclus în competiţia Orizzonti, ”Plastic semiotic”, scurtmetraj de Radu Jude, prezentat în afara concursului, şi de ”Imaculat”, de George Chiper-Lillemark şi Monica Stan, selectat în competiţia Giornate degli Autori, secţiune paralelă a festivalului. Acesta din urmă a primit şi două trofee colaterale – Authors under 40 Award pentru scenariu şi GdA Director Award.

Citește și: RAPORT BOMBĂ privind ASASINATUL EXPLOZIV de la ARAD-Angajați MApN ce ar putea face parte din anturajul…

În plus, regizorul Alexander Nanau făcut parte din juriul internaţional.

Alberto Barbera, directorul artistic al festivalului, a punctat că anul acesta calitatea filmelor înscrise, mai multe decât anul trecut, a fost una foarte bună. Din lipsa spaţiului, multe producţii au fost respinse. Au fost selectate filme din întreaga lume, toate continentele fiind reprezentate. Au fost alese filme din 59 de ţări.

În competiţie au fost selectate: “Madres paralelas”, de Pedro Almodóvar (Spania), “Mona Lisa and the Blood Moon”, de Ana Lily Amirpour (SUA), “Un Autre Monde”, de Stephane Brizé (Franţa), “The Power of the Dog”, de Jane Campion (Noua Zeelandă, Australia), “America Latina”, de Damiano D’Innocenzo, Fabio D’Innocenzo (Italia, Franţa), “L’Evenement”, de Audrey Diwan (Franţa), “Official Competition”, de Gaston Depart şi Mariano Cohn (Spania, Argentina), “Il Buco”, de Michelangelo Frammartino (Italia, Franţa, Germania), “Sundown”, de Michel Franco (Mexic, Franţa, Suedia), “Lost Illusions”, de Xavier Giannoli (Franţa), “The Lost Daughter”, de Maggie Gyllenhaal (Grecia, SUA, U.K., Israel), “Spencer”, de Pablo Larrain (Germania, U.K.), “Freaks Out”, de Gabriele Mainetti (Italia, Belgia), “Qui Rido Io”, de Mario Martone (Italia, Spania), “On The Job: The Missing 8”, de Eric Matti (Filipine), “Leave No Traces”, de Jan P. Matuszyski (Polonia, Franţa, Cehia), “Captain Volkonogov Escaped”, de Yuriy Borisov (Rusia, Estonia, Franţa), “The Card Counter”, de Paul Schrader (SUA, U.K., China), “The Hand of God”, de Paolo Sorrentino (Italia), “Reflection”, de Valentin Vasyanovych (Ucraina), şi “La Caja”, de Lorenzo Vigas (Mexic, SUA).

În secţiunea Orizzonti au concurat lungmetrajele: “Les Promesses”, de Thomas Kruithof, “Atlantide”, de Jury Ancarani, “Miracle”, de Bogdan George Apetri, “Pilgrims”, de Laurynas Bareisa, “The Peackock’s Paradise”, de Laura Bispuri, “The Falls”, de Chung Mong-Hong, “El Hoyo En La Cerca”, de Joachin Del Paso, “Amira”, de Mohammed Diab, “A Plein Temps”, de Eric Gravel, “107 Mothers”, de Peter Kerkekes, “Vera Dreams of the Sea”, de Kaltrina Krasniqi, “White Building”, de Kavich Neang, “Anatomy of Time”, de Jakrawal Nilthamrong, “El Otro Tom”, de Rodrigo Pla şi Laura Santullo, “El Gran Movimiento”, de Kiro Russo, “Once Upon a Time in Calcutta”, de Adita Vikram Sengupta, “Rhino”, de Oleg Sentsov, “True Things”, de Harry Wootliff, şi “Inu-Oh”, de Yuasa Maasaki.

Anul acesta a debutat Orizzonti Extra, în care a fost acordat un premiu al publicului, prin vot. Aici au fost selectate: “Land of Dreams”, de Shirin Neshat şi Shoja Azari, “Costa Brava”, de Mounia Akl, “Mama, I’m Home”, de Vladimir Bitokov, “Ma Nuit”, de Antoinette Boulot, “La Ragazza Ha Volato”, de Wilma Labate, “7 Prisoners”, de Alexandre Moratto, “The Blind Man Who Did Not Want to See Titanic”, de Teemu Nikki, şi “La Macchina Delle Immagini di Alfredo C”, de Rolando Sejko.
”The Blind Man Who Did Not Want to See Titanic” a fost desemnat câştigător.

Cineastul sud-coreean Bong Joon-ho a prezidat juriul Venezia 78 care a fost alcătuit din regizoarea americană de origine chineză Chloé Zhao, marea câştigătoare a ediţiei de anul trecut, cu ”Nomadland”, actriţa Virginie Efira (Belgia, Franţa), care a jucat cel mai recent în ”Benedetta” al lui Paul Verhoeven, actriţa şi cântăreaţa Cynthia Erivo (Marea Britanie), care interpretează rolul Aretha Franklin în al treilea sezon ”Genius” al National Geographic, actriţa şi producătoarea canadiană Sarah Gadon, regizorul italian Saverio Costanzo (”L’amica geniale”) şi regizorul român Alexander Nanau, dublu nominalizat la Oscar anul acesta cu documentarul ”colectiv”, care a avut premiera anul trecut la Veneţia.

Juriul a acordat mai multe premii în competiţie: Leul de Aur pentru cel mai bun film, Leul de Argint – Marele Premiu al Juriului, Leul de Argint pentru cel mai bun regizor, Coppa Volpi pentru cea mai bună actriţă, Coppa Volpi pentru cel mai bun actor, Premiul special al juriului, Premiul pentru cel mai bun scenariu, Premiul ”Marcello Mastroianni” pentru cel mai bun tânăr actor/actriţă.

Alegerea filmului regizat de Audrey Diwan câştigător al marelui trofeu a fost unanimă, după cum a spus preşedintele juriului.

Juriul secţiunii Orizzonti a fost prezidat de regizoarea Jasmila Žbanić (”Quo Vadis, Aida?”, Bosnia şi Herţegovina) şi alcătuit din regizoarea norvegiană Mona Fastvold („The World to Come”, lansat la Veneţia anul trecut), regizorul iranian Shahram Mokri (”Fish/Cat” a câştigat în 2013 premiul special al secţiunii pentru conţinut inovativ), scriitoarea italiană Nadia Terranova şi Josh Siegel, curatorul departamentului de film de la MoMA (New York).

Acest for a acordat trofeele: Orizzonti pentru cel mai bun film, Orizzonti pentru cel mai bun regizor, Premiul Orizzonti special al juriului, Orizzonti  pentru cea mai bună actriţă, Orizzonti pentru cel mai bun actor, Orizzonti pentru cel mai bun scenariu şi Orizzonti pentru cel mai bun scurtmetraj. Nu este permisă acordarea acestor trofee ex aequo.

Membrii juriului care au acordat Premiul ”Luigi De Laurentiis” pentru film de debut – Leone del Futuro – au fost: producătorul şi regizorul italian Uberto Pasolini („The Full Monty”), în rol de preşedinte, Martin Schweighofer (Austria), critic de film şi director de festival, şi Amalia Ulman (Argentina), artist vizual şi regizor al cărei lungmetraj de debut.
Ei au acordat premiul în valoare de 100.000 de dolari regizorului şi producătorului celui mai bun lungmetraj de debut din toate secţiunile festivalului.

Festivalul se încheie cu proiecţia filmului italian ”Il Bambino nascosto”, de Roberto Andò.

Lista câştigătorilor:

VENEZIA 78
Leul de Aur pentru cel mai bun film – ”L’Evenement”, de Audrey Diwan
Leul de Argint – Marele premiu al juriului – ”The Hand of God/ E stata la mano di Dio”, regizat de Paolo Sorrentino
Leul de Argint pentru cel mai bun regizor – Jane Campion, pentru ”The Power of the Dog”
Coppa Volpi pentru cel mai bun actor – Jon Arcilla, pentru ”On The Job: The Missing 8”
Coppa Volpi pentru cea mai bună actriţă – Penélope Cruz, pentru ”Madres paralelas”
Cel mai bun scenariu – Maggie Gyllenhaal, pentru ”The Lost Daughter”, după un roman semnat Elena Ferrante
Premiul special al juriului – ”Il Buco”, de Michelangelo Frammartino
Premiul ”Marcello Mastroianni” pentru cel mai bun tânăr actor/ actriţă – Filippo Scotti, pentru ”The Hand of God”, regizat de Paolo Sorrentino

ORIZZONTI
Cel mai bun film – “Pilgrims”, de Laurynas Bareisa
Cel mai bun regizor – Eric Gravel, pentru ”A plein temps”
Premiul special al juriului Orizzonti – ”El gran movimento”, de Kiro Russo
Cel mai bun actor – Piseth Chhun, pentru ”White Building”
Cea mai bună actriţă – Laure Calamy, pentru ”A plein temps”
Cel mai bun scenariu – ”107 Mothers”, de Peter Kerekes şi Ivan Ostrochovsky
Cel mai bun film de scurt metraj – ”Los Huesos”, de Cristóbal León şi Joaquín Cociña

Premiul „Luigi De Laurentis” pentru film de debut – ”Imaculat”, de George Chiper-Lillemark şi Monica Stan

VIRTUAL REALITY
Cea mai bună poveste VR – ”End of Night”, de David Adler
Cea mai bună experienţă VR – ”Le Bal de Paris”, de Blanca Pi
Marele premiul al juriului pentru cea mai bună operă VR – ”Goliath: Playing With Reality”, de Barry Gene Murphy şi May Abdalla

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame

NATIONAL

La o lună după înfrângerea sa, tabăra lui Trump se pregătea să pună mâna pe aparatele de vot – Politico

Publicat

in

De

La o lună după înfrângerea prezidențială a lui Donald Trump din 2020, un proiect de ordin executiv al Casei Albe i-a ordonat principalului oficial militar al națiunii să pună mâna pe aparatele de vot din Statele Unite, potrivit documentelor dezvăluite vineri de publicația Politico.

Documentul exploziv, de la Arhivele Naționale, evidențiază măsurile extreme pe care fostul președinte republican a fost dispus să le ia pentru a se agăța de putere, citează AFP.

„De astăzi, ministrul Apărării trebuie să sechestreze, să colecteze, să păstreze și să analizeze toate mașinile, toate echipamentele, toate informațiile stocate electronic” referitoare la alegeri, indică proiectul de trei pagini, nesemnat niciodată.

Datat pe 16 decembrie 2020, decretul prevedea și numirea unui procuror special responsabil cu depunerea plângerii pentru orice acuzații de fraudă decurgeau din sechestru.

Pentru a justifica acest proiect, documentul enumeră o serie de teorii ale conspirației – negate în mod repetat – asupra faptului că aparatele electorale ar fi fost sparte. Nu se știe de către cine a fost scrisă.

Este printre cele peste 750 de documente predate comisiei Camerei Reprezentanților care investighează asaltarea Capitoliului.

Comisia nu a răspuns solicitărilor AFP.

Acest grup, compus în principal din aleși democrați, urmărește să stabilească responsabilitatea lui Donald Trump și a anturajului său în asaltul asupra scaunului Congresului din 6 ianuarie 2021.

La un an după ce a părăsit oficial puterea, Donald Trump susține că alegerile din 2020 i-au fost „furate”. Potrivit sondajelor de opinie, mai mult de jumătate dintre alegătorii republicani sunt de acord cu el.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult

NATIONAL

Pentagonul anunță un exercițiu naval NATO în Marea Mediterană / Rusia anunță și ea exerciții de amploare

Publicat

in

De

Pentagonul a anunțat vineri lansarea unui exercițiu naval de amploare NATO în Mediterana, luni, cu participarea portavionului american USS Harry Truman, în plină tensiune cu Rusia, care a anunțat ea însăși manevre navale în același timp, potrivit AFP.

„Neptune Strike 22 va dura până pe 4 februarie și are scopul de a demonstra capacitatea NATO de a integra forța de atac maritimă sofisticată a unui grup aeropurtat în sprijinul eforturilor de descurajare și apărare ale Alianței”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby.

Kirby a dat asigurări că acest exercițiu se pregătește din 2020 și că nu are nimic de-a face cu tensiunile actuale din jurul Ucrainei, deși „Neptune Strike 2022” nu se afla pe lista exercițiilor planificate în 2022 publicată pe 14 decembrie de NATO pe site-ul său.

„Exercițiul în sine nu este conceput pentru a contracara genul de scenarii care ar putea apărea în jurul Ucrainei”, a spus el. „Este într-adevăr un exercițiu naval al NATO (…) menit să testeze o gamă largă de capabilități navale pe care dorim să fim siguri că le vom consolida în continuare”, a anunțat Kirby.

Rusia a anunțat joi exerciții navale complete. Peste 140 de nave de război și aproximativ 10.000 de soldați vor lua parte în lunile ianuarie și februarie la aceste exerciții desfășurate în Atlantic, Arctica, Pacific sau Mediterana.

Kirby a recunoscut că situația tensionată cu Rusia a stârnit discuții cu aliații cu privire la desfășurarea acestui exercițiu naval. „După discuții cu aliații noștri NATO, s-a decis să mergem mai departe”, a spus el.

USS Harry Truman și grupul său aeropurtat se află în Marea Mediterană de la jumătatea lunii decembrie.

Portavionul urma să se alăture zonei de operațiuni a comandamentului central (Centcom) dar ministrul american al Apărării Lloyd Austin a decis la sfârșitul lunii decembrie să-l țină în Mediterana pentru a-i „liniști” pe europeni în fața fricțiunilor cu Rusia.

Fără a menționa tensiunile din jurul Ucrainei, unde Kievul și aliații săi occidentali acuză Moscova că a adunat 100.000 de soldați la granițele țării în așteptarea unei posibile invazii, Pentagonul a subliniat că această schimbare a rutei „reflecta necesitatea unei prezențe continue în Europa”.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

Publicitate decathlon.ro

În Trend