Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Lelia Munteanu scrie despre o ştire falsă: ‘Mortalitatea Corona în Israel, cea mai scăzută din lume’

Avatar

Publicat

in

Jurnalul Canalului 12 a demontat aseară ştirea falsă lansată de premierul Netanyahu şi diseminată de membrii partidului său (Likud), anume că în Israel mortalitatea Corona e cea mai scăzută din lume. Contraargumentele vin de la prestigiosul Institut Weizmann, mai exact din statisticile profesorului Eran Segal.

Calculele profesorului Segal arată că, din punct de vedere strict numeric, likudiştii au dreptate, dacă se elimină din calcul, în scopuri propagandistice, cel mai important element – vârsta. Altminteri, Israelul e mult în urma Australiei, Germaniei, Danemarcei, Canadei, Greciei şi Austriei şi cu foarte puţin înaintea Franţei şi Italiei.

Citește și: Diana Șoșoacă îi vrea pe minerii din Valea Jiului să mărșăluiască pe străzile din București: ‘Nu au curaj, le este frică. Dacă suntem uniți, rechinii mor’

În schimb, ocupă primul loc în lume în topul zilelor de lockdown. Şi, de asemenea, primul loc în privinţa numărului de zile cu şcoli închise.

Apropo de instrumentalizarea politică a covidului, tot prof. Eran Segal formula zilele trecute o judecată de mult bun simţ: “Sper doar că, la finalul acestor lucruri, ne vom aminti că ştiinţa a fost cea care ne-a scos din Covid-19 şi că asta ne va conduce la o creştere a investiţiilor în ştiinţă. De la cercetările fundamentale până la cele aplicative şi experimentale. Toate sunt importante”.

Citește și: Raed Arafat, critici dure la adresa lui Ion Cristoiu: ‘Răspândiți minciuni și narative false și veninoase, pentru că la vârsta dumneavoastră sigur nu vă veți schimba’ .

Comentariu semnat de Lelia Munteanu pentru mediafax.ro

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Premierul Cîţu, după prima zi de relaxare a restricţiilor: ‘O zi care a început wow și se termină la fel’

Avatar

Publicat

in

De

Florin Cîţu afirmă că prima zi de relaxare a rescţiilor a fost una “wow”. Premierul scrie pe Facebook, după participarea la un spectacol de teatru la care au avut acces doar persoanele vaccinate, că iubitorii de cultură au înţeles că singura soluţie este vaccinare.

“O zi care a început wow și se termină la fel.

Mi-a făcut o mare plăcere să merg, în această seară, la evenimentul-pilot, “Dineu cu proști”, la Teatrul Național București.

Astfel de spectacole sunt posibile pentru că și iubitorii de cultură au înțeles că singura soluție este vaccinarea”, scrie Cîţu pe Facebook.

Cîţu începuse ziua de sâmbătă în acelaşi stil “wow”.

“Cum este pentru voi prima zi fară mască în spații deschise?

Eu deja am făcut o plimbare la prima ora până la cafea și a fost wow.

Vreau să vă mulțumesc tuturor pentru că ați înțeles să respectați toate regulile și mai ales pentru că vă vaccinați.

Astăzi ne bucuram toți de primul pas important din revenirea la normalitate pentru că am lucrat împreună în acest an dificil.

Vă mulțumesc. Urmează 1 iunie”, a scris Cîţu, sâmbătă dimineaţa.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Franța a ajuns deja la 20 de milioane de persoane vaccinate

Avatar

Publicat

in

De

Franţa a depăşit sâmbătă pragul de 20 de milioane de persoane care au primit cel puţin o doză de vaccin împotriva COVID-19, chiar înainte de relaxarea constrângerilor sanitare miercuri, 19 mai, prin redeschiderea magazinelor, teraselor şi incintelor culturale, potrivit AFP şi La Tribune, arată Agerpres.

Anunţul a venit de la preşedintele Emmanuel Macron şi de la primul ministru pe Twitter.

După un debut haotic, campania de vaccinare s-a accelerat. “20 de milioane de francezi vaccinaţi!”, a scris premierul Jean Castex pe Twitter. “Tuturor celor care s-au mobilizat pentru a atinge acest obiectiv: mulţumesc pentru angajamentul vostru şi excepţionala voastră mobilizare. Tuturor compatrioţilor noştri eligibili care nu sunt încă vaccinaţi: mergeţi la sante.fr.”( platforma pentru vaccinare), a adăugat el.

Numărul exact al persoanelor vaccinate cu prima doză nu este cunoscut pentru moment. Potrivit ultimelor cifre publicate vineri seara, 19.706.931 de persoane primiseră cel puţin o injecţie şi 8.705.141 persoane primiseră şi rapelul, adică 13% din populaţia totală şi 16,6% din populaţia adultă.

În cursul dimineţii, Jean Castex s-a declarat “optimist în mod rezonabil” că sâmbătă va fi atins obiectivul de 20 de milioane, în cursul unei vizite la centrul de vaccinare din Porte de Versailles din Paris.

Guvernul şi-a stabilit ca obiectiv să atingă pragul de 20 de milioane de persoane vaccinate cu prima doză în 15 mai, iar apoi de 30 de milioane peste o lună.

Citește și: INEDIT Confesiunile unui călugăr în timpul pandemiei: Mi-e frică de o viitoare ‘castă a talibanilor’ ortodocși!

“Este un moment foarte important pentru întreaga ţară pentru că aceasta întăreşte perspectivele ieşirii din criză care sunt de asemenea consolidate de evoluţia datelor epidemiei ce regresează peste tot” în Franţa, a adăugat Jean Castex.

“Obiectivul următor este de 30 de milioane de persoane vaccinate cu prima doză şi este posibil”, a insistat premierul, în timp ce campania va fi deschisă pentru toţi adulţii fără distincţii de vârstă din 15 iunie.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend