Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Laura Codruța Kovesi, șefa Parchetului European, operațiune de amploare în România! 12 persoane au fost puse sub acuzare, în cadrul unei anchete desfășurate în România și Austria

Publicat

in

Șefa Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, a demarat o operațiune de amploare în România și Austria. Astfel, au fost puse sub acuzare 12 persoane, în urma a 160 de percheziții domiciliare.

Persoanele vizate sunt suspecte de comiterea unor „fraude cu fonduri europene şi româneşti de peste cinci milioane de euro, spălate printr-un mecanism financiar complex”.

Biroul Procurorului Public European (EPPO) anunţă că a pus oficial sub acuzare 12 persoane în urma celor 160 de percheziţii domiciliare realizate marţi în cadrul unei anchete desfăşurate în România şi Austria asupra unor „presupuse fraude cu fonduri europene şi româneşti de peste cinci milioane de euro, spălate printr-un mecanism financiar complex”, informează Agerpres.

Cele 12 persoane au fost inculpate pentru participare la o grupare criminală organizată, folosirea sau prezentarea cu rea credinţă de documente false sau inexacte sau a unor declaraţii incomplete, în cazul în care fapta are ca rezultat obţinerea de fonduri de la bugetul general al Uniunii Europene şi obţinerea ilegală de fonduri naţionale, şi spălare de bani.

Împotriva acuzaţilor, printre care se numără şi patru funcţionari publici, a fost cerută o perioadă de detenţie preventivă de 30 de zile, se arată într-un comunicat publicat miercuri pe site-ul EPPO.

Cazul a fost înaintat judecătorilor pentru drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti.

Biroul Procurorului Public European (EPPO) a anunţat marţi o acţiune împotriva unei grupări de crimă organizată care era activă în România şi Austria.

EPPO a precizat atunci că a desfăşurat „160 de percheziţii domiciliare, inclusiv la locuinţe ale unor funcţionari publici şi la sedii ale unor instituţii publice, ca parte a unei anchete în derulare de şase luni asupra unor presupuse fraude cu fonduri europene şi româneşti de peste cinci milioane de euro, spălate printr-un mecanism financiar complex”.

Procurorii europeni au explicat că, în cadrul investigaţiei, au descoperit că, începând din 2017, „o grupare de crimă organizată a creat peste 150 de companii fictive şi le-a folosit pentru a obţine în mod fraudulos fonduri europene şi naţionale”.

Aceste companii au aplicat pentru finanţări publice pentru a achiziţiona echipamente sau bunuri pentru operaţiunile de zi cu zi, pe baza unor documente necorespunzătoare, incomplete sau false, sau au folosit facturi fictive pentru a achiziţiona active fixe, echipamente sau bunuri. În majoritatea cazurilor, echipamentele sau bunurile care figurau ca fiind achiziţionate în cadrul proiectelor nu au fost de fapt achiziţionate, aceleaşi echipamente sau bunuri fiind folosite în mai multe proiecte”, a precizat EPPO.

Conform EPPO, „sumele obţinute din bugetul Uniunii Europene şi din bugetul naţional de companiile respective erau retrase de obicei cash de la ATM-uri de diferite persoane din anturaje ale membrilor grupării criminale organizate, după care erau predate acestora. Ulterior, sumele erau folosite pentru a achiziţiona bunuri şi servicii pentru alte persoane fizice şi juridice pentru a ascunde originea ilicită”.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Cercetaţi pentru trafic de droguri de risc şi mare risc

Publicat

in

De

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate, împreună cu procurorii DIICOT Timişoara, au efectuat joi trei percheziţii domiciliare în Timişoara la persoane bănuite de trafic de droguri de risc şi mare risc, fiind puse în executare trei mandate de aducere.
Din cercetări a reieşit că, în perioada 2021 – 2022, persoanele bănuite ar fi distribuit amfetamină, ecstasy şi cannabis în Timişoara. În urma percheziţiilor domiciliare, au fost ridicate aproximativ şapte grame de amfetamină, mai multe doze de cannabis şi trei grindere.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române. La activităţi a participat şi Gruparea de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timişoara.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Zverev speră să joace la US Open

Publicat

in

De

Numărul 2 mondial Alexander Zverev, care a revenit la antrenament în urmă cu cinci zile după accidentarea gravă în semifinalele de la Roland-Garros, este pesimist cu privire la o posibilă participare la US Open (29 august-11 septembrie), potrivit news.ro.

„Evident, voi încerca în continuare să fiu prezent la US Open, chiar dacă va fi foart pe scurt”, a explicat Alexander Zverev joi în cadrul unui briefing de presă organizat la Hamburg,

Cel mai târziu, el speră să revină pe terenuri pentru faza grupelor Cupei Davis din oraşul său natal, Hamburg, din 13 până în 18 septembrie, împotriva Franţei (14), Belgiei (16) şi Australiei ( 1=8).

În semifinalele de la Roland-Garros din 3 iunie, germanul în vârstă de 25 de ani a fost nevoit să se retragă înainte de începerea meciului cu Rafel Nadal.

Examenele medicale efectuate câteva zile mai târziu au relevat ruperea celor trei ligamente externe ale gleznei drepte, leziune care a necesitato operaţie.

La două luni de la operaţie, Zverev a reuşit să joace tenis duminică.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend