Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Laura Codruța Kovesi dă lovitura în Bulgaria

Publicat

in

Ministerul de Interne şi Agenţia Vamală din Bulgaria au fost autorizate să informeze Parchetul European (EPPO) cu privire la procedurile penale, astfel încât acesta să poată decide dacă să demareze propria anchetă, a informat Ministerul Justiţiei de la Sofia. Până acum, doar Parchetul Suprem de Casaţie (SPOC) putea face acest lucru, precizează BTA.

După notificare, EPPO va putea interacţiona direct cu autorităţile de aplicare a legii şi vamale, fără ca acest lucru să mai fie nevoie să treacă prin SPOC. Acest lucru a fost solicitat de procurorul-şef european, Laura Codruța Kovesi, cu scopul de a spori cooperarea şi eficienţa investigaţiilor, a precizat Ministerul bulgar al Justiţiei.

Citește și: Slovenia execută ordinul dat de Laura Codruța Kovesi: I-a trimis doi procurori la Parchetul European

Ministerul de Interne şi Agenţia Vamală vor funcţiona, de asemenea, ca unităţi care redirecţionează alertele primite de autorităţile naţionale către biroul central al EPPO din Luxemburg, în cazul în care autorităţile naţionale aleg acest canal de comunicare, scrie agerpres.ro.

Cercul instituţiilor care pot transmite alerte către EPPO a fost extins pentru a include toate autorităţile bulgare care au primit, în cadrul activităţii lor, informaţii privind o infracţiune care intră în competenţa EPPO.

Ministerul Justiţiei a declarat că va continua să lucreze în mod activ la facilitarea procesului de transmitere a alertelor, reamintind că toţi cetăţenii pot transmite alerte. Informaţii detaliate şi formularele relevante pot fi găsite la adresa https://www.eppo.europa.eu/bg/signal-za-prestplenie-do-evropeyskata-prokuratura.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Klaus Iohannis, Recep Tayyp Erdogan, in a phone call stress Romania, Turkey contribution to NATO goals

Publicat

in

De

On Friday, president Klaus Iohannis had a telephone discussion with his Turkish counterpart, Recep Tayyip Erdogan, in which context he emphasized the importance of the two countries’ contribution to NATO objectives.

“I had a very good telephone conversation with president Recep Tayyip Erdogan. We talked about strengthening our strategic partnership, with an emphasis on investments and economic exchanges.

We also emphasized the essential role of NATO in ensuring the security of our region and the contribution of Romania and Turkey to allied objectives and to our strong unity,” the head of state wrote on the X platform (formerly Twitter).

Citeste mai mult

NATIONAL

Zelenski cere NATO să dovedescă că este aliatul Ucrainei: Anul acesta nu mai putem aştepta să fie luate decizii

Publicat

in

De

Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) trebuie să demonstreze Ucrainei că este “aliatul” ei în războiul împotriva Rusiei, accelerând “cât mai rapid posibil” livrările sale de arme şi muniţii, a îndemnat vineri preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski membrii Alianţei, informează AFP, potrivit  Agerpres.

Discursul său prin videoconferinţă în faţa NATO a avut loc cu o zi înainte de un vot-cheie al Congresului american asupra unei anvelope de ajutor de 61 de miliarde de dolari, aşteptat de Kiev de luni de zile.
Preşedintele rus Vladimir “Putin trebuie readus pe pământ şi cerul nostru trebuie să redevină sigur”, a declarat şeful statului ucrainean, ale cărui declaraţii au fost raportate de biroul său de presă.

“Iar aceasta depinde pe deplin de alegerea voastră. Alegerea de a determina dacă suntem cu adevărat aliaţi”, a spus Zelenski.

Pe teren, Ucraina se confruntă cu penurii de muniţii şi dificultăţi în a-şi apăra toate oraşele şi infrastructurile energetice, vizate în mod regulat de armata rusă de mai multe săptămâni.

Kievul le cere fără încetare partenerilor săi mai multe muniţii şi sisteme de apărare antiaeriană pentru a contracara aceste atacuri ruse, în timp ce divizările din Europa şi mai ales la Washington au încetinit livrările în domeniul militar.

“Anul acesta, nu mai putem aştepta să fie luate decizii. Vă cer să luaţi în considerare cererile noastre cât mai curând posibil”, a declarat Zelenski pe un ton presant.

Votul din Congresul american prevăzut să aibă loc sâmbătă este “de o importanţă vitală” pentru Ucraina, a subliniat Zelenski.

Preşedintele ucrainean a cerut, între altele, şapte sisteme antiaeriene moderne Patriot suplimentare, “o cifră minimă”, potrivit lui, şi a criticat lentoarea livrărilor de obuze. “Ele trebuie în sfârşit să ajungă pe front”, a spus el.

Vineri, Volodimir Zelenski a recunoscut de asemenea “limitele” armatei sale, care luptă “cu mare curaj” în faţa trupelor ruse, mai numeroase.

“Este evident că acum, atât timp cât Rusia are avantajul în aer şi se poate sprijini pe teroarea cauzată de drone şi rachete, capacităţile noastre la sol sunt din nefericire limitate”, a admis Zelenski, după eşuarea contraofensivei Kievului din vara lui 2023.

Nu în ultimul rând, preşedintele ucrainean a precizat că, de la începutul acestui an, Ucraina a fost vizată de “aproape 1.200 de rachete ruse” şi “peste 1.500” de drone explozive de tip Shahed.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend