Conecteaza-te cu noi

Comunicate de Presa

Lansarea cărții “Trinitatea ființei și prezența nemărginită” Cum luăm deciziile în viață?

Avatar

Publicat

in

În fiecare moment al vieții noastre complexe regăsim o răscruce, iar în funcție de deciziile noastre, progresăm sau regresăm. Găsim oare soluţiile potrivite, oricât de bune considerăm noi că sunt la vremea respectivă? Putem oare să ne îndreptăm totdeauna pe cărarea potrivită? Există oare răspunsuri general valabile sau fiecare trebuie să găsească propriul adevăr al ființei noastre? Răspunsurile la aceste întrebări existențiale pentru evoluția noastră intelectuală și spirituală le-a transpus psihologul Steluța Todea în cartea “Trinitatea ființei și prezența nemărginită”.
Volumul, în viziunea autorului, reprezintă un drum sau o schimbare de drum, de înțelegere și de asumare, de descoperire și de împlinire și lasă libertatea cititorului de a alege modalitățile prin care își va desăvârși viața. Autorul, în argumentația sa, folosește o varietate de concepte, din diferite domenii – unele spirituale, din aria credinţelor religioase, altele ştiinţifice şi culturale, din aria filosofiei, psihologiei ori sociologiei, a înţelepciunii populare şi a maeştrilor spirituali. De asemenea, veţi întâlni concepte vehiculate în literature de dezvoltare spirituală sau în tehnicile psihoterapeutice, iar diversitatea lor are menirea de ajuta cititorul să înțeleagă mecanismele vieții din mai multe perspective, și nu doar prin prisma rigorilor științifice.
“Această carte doresc să fie utilă şi interesantă pentru fiecare cititor, să contribuie la înţelegerea şi explicarea vieţii imediate şi viitoare. Dar cuvintele sunt destul de limitate şi viaţa atât de complexă, iar această carte, cum veţi constata, îşi propune să aprecieze şi să respecte lumea şi fiinţarea în toate formele de manifestare, deoarece există mult mai multă substanţă şi trăire în fiecare formă de existență decât se poate extrage din toate cuvintele şi scrierile realizate vreodată”, afirmă psihologul Steluța Todea.
Steluța Todea este psiholog și psihoterapeut și master în Psihologie cognitivă și comportamentală și hipnoză clinică. A publicat, până în present, trei volume de referință în domeniu, anume: “Descoperă-ți diamantul interior” (2012), “Prizonieri în propria minte și eliberarea din ea” (2014) și “Trinitatea ființei și prezența nemărginirii” (2014).

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Federaţia SANITAS atrage atenţia: Echipamentele vechi şi suprasolicitarea personalului fac posibilă repetarea oriunde a tragediei de la Spitalul Judeţean Neamţ

Avatar

Publicat

in

Tragedia de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Neamţ se poate repeta oricând, în oricare altă unitate sanitară din România, din cauza lipsei echipamentelor medicale adecvate, a infrastructurii tehnice vechi din spitale şi a suprasolicitării personalului medical existent, se menţionează într-un comunicat remis luni AGERPRES de Federaţia SANITAS.

Organizaţia sindicală din domeniul sanitar “atrage atenţia că situaţii similare pot avea loc oricând în alte instituţii sanitare din România, cauzele principale fiind lipsa echipamentelor medicale adecvate, infrastructura tehnică veche, care nu funcţionează în parametri normali, şi suprasolicitarea personalului medical existent”, se precizează în comunicat.

În context, reprezentanţii Federaţiei SANITAS s-au declarat solidari cu personalul din Spitalul Judeţean de Urgenţă Neamţ.

“Federaţia SANITAS din România este solidară cu colegii noştri de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Neamţ care au trecut prin tragedia incendiului de la secţia de ATI şi care, într-un act firesc de responsabilitate profesională, au făcut tot ceea ce era posibil pentru salvarea pacienţilor”, potrivit comunicatului.

Pe de altă parte, organizaţia sindicală subliniază că autorităţile nu implementează politici de rezolvare a problemelor grave ale sistemului sanitar şi solicită societăţii civile să pună presiune pe mediul politic, astfel încât acesta să reformeze sistemul de sănătate.

“SANITAS atrage atenţia colegilor din sănătate că este momentul în care trebuie să ne unim vocile pentru a cere autorităţilor să se trezească la realitate şi să facă ceea ce este absolut necesar pentru funcţionarea normală a acestui domeniu. Altfel, prin tăcerea noastră, riscăm să devenim ‘complicii’ guvernanţilor la distrugerea sistemului medical public din România! Iar vocea unică trebuie să depăşească limitele domeniului medical. Cerem societăţii civile să vină alături de noi în tot acest demers, pentru că Sănătatea românească trebuie, ea însăşi, să fie vindecată. Apelăm la organizaţiile sindicale, cele profesionale, la asociaţiile de pacienţi şi alte organizaţii cu activitate în domeniu. În acest moment, sistemul public de sănătate este bolnav cronic, iar perspectivele de însănătoşire sunt minime, dacă nu îi vom obliga pe cei care răspund de managementul lui la toate nivelurile să adopte o politică coerentă de înnoire a acestuia”, se precizează în comunicat.

Potrivit Federaţia SANITAS, principalele probleme care afectează sistemul medical sunt managementul defectuos şi lipsa de coordonare a autorităţilor care răspund de buna funcţionare a sistemului de sănătate, uzura fizică şi morală avansată a infrastructurii tehnice, lipsa de resursă umană calificată din instituţiile sanitare, interesul scăzut pentru sănătatea şi securitatea angajaţilor la locul de muncă, lipsa dotărilor medicale, formalismul şi superficialitatea cu care sunt tratate instructajele periodice, respectarea protocoalelor şi a procedurilor interne, insuficienţa materialelor şi echipamentelor medicale şi de protecţie. 

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

ALERTĂ COVID!!! ARGEŞUL A TRECUT ÎN SCENARIUL GALBEN CU 190 CAZURI NOI DE INFECTĂRI

Avatar

Publicat

in

Instituția Prefectului Argeș informează că, potrivit datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică, situația epidemiologică din județ se prezintă astfel:

-persoane aflate în carantină instituționalizată: 1;

-persoane ieșite din carantină instituționalizată: 1493;

-persoane aflate în izolare/carantină (anchetă epidemiologică): 1985, dintre care 659 în carantină la domiciliu și 1326 în izolare;

-persoane ieșite din izolare/carantină (anchetă epidemiologică): 14106;

-persoane internate în spital: 445 (ieri 447);

-persoane internate la ATI: 39 (ieri 33);

-persoane vindecate: 6005 (ieri 5918);

-persoane diagnosticate pozitiv: 7606 (ieri 7416);

-cazuri nou confirmate, în ultimele 24 de ore: 190 (ieri 179);

-număr teste efectuate în spitalele publice: 52659 (dintre care 517 în ultimele 24 de ore);

-persoane decedate de la începutul pandemiei: 276 (ieri 274).

Deces 275: Bărbat, 55 de ani cu comorbidități: HTA, obezitate, bronhopneumonie obstructivă cronică;

Deces 276: Bărbat, 77 de ani, cu comorbidități: HTA, AVC acut ischemic, insuficiență renală cronică, diabet zaharat tip II.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend