Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

La Pitesti, 4 hoti prinsi cu bunurile furate in masina – Unul a fost retinut

Publicat

in

În data de 09 februarie a.c., Poliţia Municipiului Piteşti a fost sesizată de un bărbat, de 65 de ani, din municipiul Slatina – judeţul Olt, despre faptul că persoane necunoscute au pătruns prin efracţie în autoturismul său, care se afla în parcarea unui complex comercial, de unde au sustras o jachetă şi un telefon mobil, în valoare totală de 1000 de lei.

La scurt timp după primirea sesizării, poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Piteşti au depistat în trafic pe C.G., de 33 de ani, C.N., de 18 ani, S.D.F. de 23 de ani şi un minor de 14 ani, toţi din comuna Merişani, în timp ce se deplasau cu un autoturism pe raza municipiului Piteşti.

În urma controlului efectuat, în autovehicul au fost găsite bunurile care au fost reclamate ca fiind furate. Acestea au fost predate părţii vătămate, iar cele patru persoane si autoturismul au fost predate Secţiei 4 Poliţie Piteşti în vederea continuării cercetărilor.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

C.N. a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunere de arestare preventivă.

Comenteaza cu profilul de FB

Redactor sef editie print, redactor coordonator editie online. Jurnalist cu peste 10 ani experienta in presa scrisa, autor a nenumarate reportaje si anchete jurnalistice. Colaborari cu publicatii nationale si agentii de presa. Contact e-mail: malina.petrescu@ziarulprofit.ro

ACTUAL

Asta mai trebuia: PRIMĂRIA Curtea de Argeș, EXECUTATĂ SILIT de firma care a făcut PUG-ul orașului – NU A PLĂTIT!!!

Publicat

in

De

După cum se știe, în 2017, Primaria orasului regal, sub bagheta primarului Constantin Panțurescu a reactualizat PLANUL URBANISTIC GENERAL AL MUNICIPIULUI CURTEA DE ARGES ce a inclus si REGULAMENTUL LOCAL DE URBANISM. Ei bine, in acest caz, desi lucrarile de realizarea a PLANULUI URBANISTIC GENERAL si REGULAMENTULUI LOCAL DE URBANISM trebuia sa fie realizat cu ajutorul unei firme din Pitesti apropiate de o mare doamna angajata a CJ, ca asa ar fi fost ordinul, licitatia a fost castigata de o firma din Ploiesti, si anume TOPING COMPANY, o firma specializata in astfel de lucrari. Numai ca, firma prahoveana și-a facut treaba dar… primaria Curtea de Argeș nu a platit ! Așa se face ca, anul trecut, Toping Company a dat in judecata firmei TOPING COMPANY primaria solicitand sa primeasca banii pentru munca depusa. Instanța a dat câștig de cauză firmei TOPING COMPANY și a obligat primăria Curtea de Arges la plata sumei de 34217.7 lei. Cum nici așa nu a plătit, s-a trecut le executarea silită ap primăriei prin intermediul uni executor judecatoresc. Instanța a aprobat executarea silita acum cateva saptamani. De precizat ca Primaria Curtea de Argeș a preferat sa nu se apere conșiincios in instanta si nici nu a făcut vreun recurs la decizia instantei de fond. să fi intrat in șoamj faimoșii juristi ai Primăriei? Patronul firmei ploiestene spune ca e prima data cand pățește așa ceva și ca tarziu a aflat de interesele unei angajate a CJ Argeș care și-ar fi dorit ca o companie controlata de ea sa primeasca acest contract. ” Sa lucrezi la un PUG sau la un Regulament Local de urbanism este munca multa, mai ales ca noi am pierdut din cauza modificarilor permanente ale traseului de autostrada care ne-au fortat sa refacem permanent totul in zona Noaptes – Capul Dealului. Asta a insemnat cheltuiala suplimentara si pierderi pentru noi. Nu am inteles nici atitudinea primarului dumneavoastra care desi e spunea ca ne intalnim si vorbim fata in fata, niciodata nu a stat la discutii cu noi, totdeauna lipsea si ne punea pe drumuri. Probabil evita aceste discutii normale pentru ca nu se pricepe. Mai mult, a transmis ca nu ne mai da niciun leu ! Anu trecut, cand am deschis actiune in instanta Primaria Curtea de Arges avea să ne dea o suma frumusica pentru munca depusa de echipa noastra iar primarul ne-a spus clar ca nu ne va da acesti bani. Am actionat in instanta Primaria pentru a-i obliga sa ne plateasca datoriile , am câștigat și , iată, acum, am ajuns la faza de executare silita si ne recuperăm banii”, ne declarat Laurentiu Petcu, patronul firmei TOPING COMPANY din Ploiesti.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Claudiu Năsui: ‘Creșterea economică trebuie să se vadă în buzunarul oamenilor. La stat veniturile cresc, în sectorul public lucrurile sunt roz’

Publicat

in

De

Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Claudiu Năsui, a declarat că reducerea impozitării muncii este cea mai importantă măsură pe care vrea să o ia.

„Trebuie să facem reforma impozitării muncii. Eu vreau zero taxe pe salariul minim. Nu trebuie să ne gonim forța de muncă în alte țări. Avem cele mai mari impozite pe salariile mici din UE. Nu mai trebuie să luăm mult de la cei cu bani puțini. (…) Statul trebuie să lase bani în piață, să lase banii oamenilor din munca lor. (…) Creșterea economică trebuie să se vadă în buzunarul oamenilor. La stat veniturile cresc, în sectorul public lucrurile sunt roz. Sprijin foarte tare neimpozitarea salariului minim.

Măsura aceasta va crește puterea de cumpărare pe orizontală. Aceasta este cea mai importantă reformă fiscală a statului român/ (…) Este o penurie mare de forță de muncă în România. Exportăm forță de muncă din cauza politicilor publice. Sărăcia este cea mai mare problemă a României pe termen lung. Suntem lideri europeni la sărăcia în muncă. Forța de muncă pleacă pentru că diferența de salariu este foarte mare. România are un handicap imens: 45 de ani de comunism dur.

În România, comunismul a naționalizat și colectivizat aproape 100%. România a avut un comunism pur și dur. Ce putem face? Să nu împovărăm suplimentar munca. Una este să pleci pentru 1000 de euro în plus, alta este să pleci pentru 500 de euro în plus. Românii trimit bani în țară, au familiile în țară, au casele și afacerile în țară.”

În ceea ce privește pandemia și restricționarea intrării în malluri pentru persoanele ne-vaccinare, ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a spus că deocamdată nu a fost luată nicio decizie în coaliție:

„Noi, la ministerul Economiei, am susținut deschiderea. Economia trebuie să se adapteze la pandemie pentru că nu se știe cât va dura virusul. Nu am stabilit că facem ceva cu mallurile. Nu sunt pentru obligativitatea vaccinării. Nu am discutat despre vaccinarea obligatorie la stat. Fiecare antreprenor trebuie să încurajeze vaccinare. Statul nu trebuie să aibă imaginație în a pune obstacole.”

În ceea ce privește Turismul României, Claudiu Năsui, ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, a spus că susține puternic reducerea interferenței statului în acest domeniu:

 „Statul s-a băgat prea tare în turism și merge prost. Dacă lăsăm decizia antreprenorilor, va fi altfel. Dacă privatul face un hotel undeva, el pierde. Când faci cu banii tăi ești extrem de atent să faci treaba bine. Statul român a mers pe planificare centrală. Statul trebuie doar să fie o infrastructură care să ajute mediul privat. Interesul comun este să promovăm România. Cu OMD-urile mutăm puterea de la politic la privat”, conform AlephNews.ro.

Vezi și:

Claudiu Năsui iese la rampă: ‘Statul nu trebuie să mai aibă ministere mamut, sute de agenții și mii de sinecuri. Noi depolitizăm companiile de stat’

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend