Conecteaza-te cu noi

CULTURA

La Mioveni, Deschiderea cursurilor de limbǎ chinezǎ într-un cadru festiv cu numeroase evenimente

Publicat

in

 

Consiliul Local Mioveni, Primăria, Centrul Cultural Mioveni și Asociația ChinaRo, în parteneriat cu Ambasada R.P. Chineze la București vă invită marți, 1 noiembrie, la deschiderea oficială a Cursurilor de Limbă și Cultură Chineză, în județul Argeș. Evenimentul va avea loc, începând cu ora 13.00, la Centrul Cultural Mioveni, iar în deschidere va avea loc vernisajul expoziției de fotografie “Chinese Story 2016”
Vor participa Excelenţa Sa, Xu Feihong, Ambasadorul Republicii Populare Chineze, reprezentanți ai Ambasadei, ai Consiliului Județean Argeș, conducerea Primăriei Mioveni, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar, ai școlilor din Argeș în care se organizează cursuri de limba chineză, consilieri locali, consilieri județeni, reprezentanți ai administrației publice județene, elevi cursanți din cadrul proiectului “Școala de chineză”, membrii asociației ChinaRo și reprezentanți ai Institutului Confucius din Sibiu.
Evenimentul va fi găzduit de Centrul Cultural Mioveni și este organizat cu sprijinul Ambasadei din București a Republicii Populare Chineze.
Programul:
Ora 12.15 – vernisajul expoziției “Chinese story 2016“
Ora 13.00 – deschiderea cursurilor “Școlii de Chineză”
Ora 13.30 – program artistic

Redactor sef editie print, redactor coordonator editie online. Jurnalist cu peste 10 ani experienta in presa scrisa, autor a nenumarate reportaje si anchete jurnalistice. Colaborari cu publicatii nationale si agentii de presa. Contact e-mail: malina.petrescu@ziarulprofit.ro

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

ACTUAL

Eminescu, sarbatorit la Torino de copiii care invata limba romana

Publicat

in

Nascuti in Italia, din parinti romani, numerosi copii frecventeaza cursurile scolii Grupului Vatra din Torino, pentru a invata limba romana si dansuri romanesti. Ei invata despre reperele culturale cele mai importante ale Romaniei, iar aniversarea celor 174 de ani de la nasterea lui Eminescu a fost un eveniment pentru care micutii s-au pregatit temeinic. Cei mai mici dintre scolari au memorat strofe din poezia „Somnoroase pasarele” si au descoperit, prin joc, informatii despre marele poet. Grupul Vatra din Torino este cea mai mare scoala de dansuri traditionale romanesti din Diaspora. Toate informatiile aici https://indexstiri.ro/cu-mic-cu-mare-romanii-din-torino-l-au-sarbatorit-pe-eminescu/

Citeste mai mult

ACTUAL

DOCUMENT | Avocatul Poporului s-a autosesizat cu privire la halul in care arată ruinele San Nicoară din Curtea de Argeș – Panțurescu, notificat oficial

Publicat

in

De

Avocatul Poporului, Renate Weber, i-a adresat în scris o o RECOMANDARE dar și o sesizare primarului municipiului Curtea de Argeș, Constantin Panțurescu, prin care îi solicită să ia măsuri pentru protejarea Ansamblului Bisericii Sân Nicoară din Curtea de Argeș împotriva distrugerii și degradării.

Recomandarea vine după ce mai multe surse de presă locale și centrale au prezentat situația unei clădiri istorice – biserică unicat – datată de acum șapte secole – lăsată, de autoritățile locale în paragină. Ruinele sunt pictate cu graffiti, iar în curtea interioară sunt abandonate și/sau depozitate, la întâmplare, deșeuri ce pun în pericol mediul înconjurător.

Biserica Sân Nicoară, așa cum este cunoscută în comunitatea municipiului Curtea de Argeș, a fost realizată în secolul al XIV-lea, într-un stil bizantin unic. Este un monument istoric de importanță națională, inclus pe lista Patrimoniului Cultural Național.

În RECOMANDARE, Avocatul Poporului arată că situația actuală a Ansamblului Bisericii Sân Nicoară constituie o încălcare a dreptului la patrimoniu cultural al cetățenilor municipiului Curtea de Argeș.

“Având în vedere situația prezentată, Avocatul Poporului constată că există un risc real de distrugere și degradare a Ansamblului Bisericii Sân Nicoară din Curtea de Argeș. În acest sens, recomandă primarului municipiului Curtea de Argeș să ia următoarele măsuri:

  • să asigure paza și protecția ansamblului;
  • să semnaleze, de urgență, Direcției Județene pentru Cultură Argeș cazurile de vandalizare a acestui monument;
  • să elaboreze un plan de intervenție pentru conservarea și restaurarea ansamblului, în conformitate cu legislația în vigoare”, se arată în RECOMANDARE.

Avocatul Poporului atrage atenția că, în cazul în care autoritățile locale nu vor lua măsuri pentru protejarea Ansamblului Bisericii Sân Nicoară, va sesiza instanța de contencios administrativ.

CLICK AICI pentru a vedea integral ADRESA AVOCATULUI POPORULUI CATRE PRIMARUL PANȚURESCU

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend