Conecteaza-te cu noi

Administratie

La Godeni, se reabilitează reţeaua de alimentare cu apă, veche de peste 30 de ani.

Avatar

Publicat

in

La finele anului 2015, un conflict pornit mai mult din orgoliul nemăsurat al muscelenilor, ajungea în atenţia presei locale. Este vorba despre faptul că în Comuna Godeni activează două echipe de fotbal: cea din Godeni şi cea de la Coteşti. Aceasta din urmă îşi desfăşura jocurile de acasă, pe unde apuca. Cel care patronează echipa din Coteşti, Costin Dorcioman se plângea presei că nu este lăsat să joace pe modernul stadion de la Godeni, deşi el însuşi este consilier local. Pe fond, neînţelegerile sunt legate de propunerea primarului Ion Pădureanu de a se forma o singură echipă, care să includă un număr egal de jucători de la fiecare din cele două loturi, în felul acesta constituindu-se un lot mult mai solid, iar terenul nemaifiind supus la două jocuri pe etapă. Propunerea a fost refuzată de conducerea echipei din Coteşti. La startul returului însă, primarul Pădureanu a insistat pe lângă Consiliul Local să fie permis accesul echipei din Coteşti, până în vară, urmând ca discuţiile să fie reluate la finalul sezonului competiţional. Padureanu - GodeniDupă ce a calmat “spiritele încinse”, cu duhul blândeţii, primarul Ion Pădureanu a revenit la grijile întâiului gospodar al comunei. Aşa se face că sâmbăta, când în mod normal oaemnii se îngrijesc de treburile personale, Ion Pădureanu era la Primăria Godeni pentru a finaliza tranşele de finanţare ale proiectelor terminate, documente ce urmează să fie depuse la Târgovişte. În ceea ce priveşte perioada imediat următoare, edilul din Godeni are în plan să reabiliteze sistemul de alimentare cu apă în satul Godeni, care este vechi de peste 30 de ani. Această lucrare se cifrează la aproximativ 1,2 milioane de lei, bani care au fost obţinuţi deja. De asemeni, vor intra în proces de reabilitare clădirea primăriei şi Căminul Cultural din satul Malu, lucrări a căror valoare se mai ridică la aproximativ 900.000 de lei. Fondurile provin atât de la Consiliul Judeţean, cât şi din resurse proprii. Ţinând cont de faptul că suntem în perioada în care toată lumea se uită cu ceva mai multă atenţie către reprezentantele sexului frumos, primarul Ion Pădureanu a oferit câte o floare de 1 Martie doamnelor şi domnişoarelor din Primărie, dar şi de prin celelalte instituţii de pe raza comunei şi are în vedere să facă acelaşi gest frumos şi cu ocazia zilei de 8 Martie.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

SE PRELUNGEȘTE STAREA de ALERTĂ – Iată Hotărârea de Guvern cu măsurile, text integral

Avatar

Publicat

in

De

Astăzi, în ședința de Guvern care începe la ora 17, Cabinetul Orban va discuta o Hotărâre privind prelungirea stării de alertă cu 30 de zile. Aceasta ar urma să intre în vigoare chiar de duminică,  16 august.

Hotărârea de Guvern este dată ținând cont de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei, dar și ţinând seama de propunerile cuprinse în Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 40/2020 privind propunerea prelungirii stării de alertă și a măsurilor necesare a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19.

Publicitate

Iată textul Hotărârii de Guvern, așa cum va intra în dezbaterea ședinței de azi a Cabinetului Orban.

Art. 1 – Începând cu data de 16 august 2020 se prelungeşte cu 30 de zile starea de alertă pe întreg teritoriul ţării, instituită prin HG nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, aprobată cu modificări şi completări prin Hotărârea Parlamentului României nr. 5/2020, cu modificările şi completările ulterioare, prelungită prin HG nr. 476/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare, și prin HG nr. 553/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 17 iulie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia  pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 2 – Pe durata prevăzută la art. 1 măsurile de prevenire şi control ale infecţiilor cu coronavirusul SARS-CoV-2, condiţiile concrete de aplicare şi destinatarii acestor măsuri, precum şi instituţiile şi autorităţile publice care pun în aplicare sau urmăresc respectarea aplicării măsurilor pe durata stării de alertă sunt prevăzute în:

a) anexa nr. 1 – „Măsuri pentru creşterea capacităţii de răspuns“;

b) anexa nr. 2 – „Măsuri pentru asigurarea rezilienţei comunităţilor“;

c) anexa nr. 3 – „Măsuri pentru diminuarea impactului tipului de risc“.

Art. 3 – În aplicarea dispoziţiilor art. 7^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu completări prin Legea nr. 20/2020, cu completările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc, secretarul de stat, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, dispune, în colaborare cu Ministerul Sănătăţii, prin ordin al comandantului acţiunii, măsurile necesare prevenirii şi combaterii infecţiilor cu coronavirusul SARS-CoV-2, în cadrul acţiunilor de răspuns la nivel naţional.

Art. 4 – Regimul contravenţional aplicabil pentru nerespectarea măsurilor prevăzute în anexele nr. 1-3 este cel stabilit la art. 64 – 70 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare.

Art. 5 – Anexele nr. 1 – 3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 6 – Actele emise pentru punerea în executare a Hotărârii Guvernului nr. 394/2020, aprobată cu modificări şi completări prin Hotărârea Parlamentului României nr. 5/2020, cu modificările şi completările ulterioare, a Hotărârii Guvernului nr. 476/2020, cu modificările și completările ulterioare, și a Hotărârii Guvernului nr. 553/2020, cu modificările și completările ulterioare, își mențin aplicabilitatea în măsura în care dispoziţiile acestora nu contravin măsurilor stabilite în anexele nr. 1-3 la prezenta hotărâre.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

CÂTE AU FOST PROMISE? Aproape 600 posturi vacante în primăriile și alte instituții de stat din Argeș

Avatar

Publicat

in

De

Pare ireal dar acesta este adevarul! Potrivit datelor oficiale oferite de Agenția Națională a Funcționarilor Publici, in judetul Argeș, la acest moment, 18 % din totalul posturilor din administratie – primarii si alte institutii ale statului – sunt vacante. Asta inseamna ca din totalul de 3220 posturi de functionari publici, 579 sunt vacante si asteapta sa fie ocupate. Cele mai multe sunt in primarii si la Consiliul Judetean Arges.

Potrivit acelorasi date oficiale, 17 % din cei care ocupa aceste posturi au peste 50 de ani iar 26 dintre acestia ocupa functiile desi s-au pensionat si au peste 65 ani. 7 persoane care au functii bune in administratie sunt inca angajate desi au peste 70 ani.

Publicitate

La Consiliul Judetean Arges, de exemplu, din totalul celor 186 posturi de functionari publici, 26 inca sunt posturi libere, vacante.

La Primaria Curtea de Arges, din totalul celor 64 posturi de functionari publici, 7 sunt vacante , printre care si cea de arhitect sef.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend