Conecteaza-te cu noi

Administratie

La Boteni, poţi să dai cu tunul, că nu găseşti picior de autoritate locală

Publicat

in

O situaţie cel puţin neobişnuită pentru comunităţile muscelene este cea în care se află localitatea Boteni. După ce s-a votat bugetul pentru anul în curs, primarul Vasile Leau şi-a luat concediu şi a plecat spre o destinaţie exotică. Unii spun că ar fi undeva prin Insulele Maldive, alţii că s-ar îmbogăţi spiritual prin India. Cert este că pe locuitorii din Boteni situaţia nu-i mai surprinde, întrucât ea se repetă de 2-3 ori în fiecare an. Iar ca lucrurile să meargă ca şi “unse” în Boteni, viceprimarul Constantin Popescu este în această perioadă cam “beteag”, aşa că în Primărie cel mai înalt în grad a rămas contabila. Numai că, din această ipostază domnia sa nu poate lua decizii. Orice problemă ar avea cetăţenii trebuie să aştepte până se întoarce primarul Leau, ori se însănătoşeşte vicele Popescu. Este binecunoscut faptul că atunci “când pisica nu-i acasă …”, opozanţii politici ai primarului în exerciţiu îşi spun off-ul pe unde apucă. Aşa am aflat şi noi că cele aproximativ 170 de hectare de islazuri comunale sunt “administrate” de fiica primarului, subvenţia de la APIA fiind filtrată în acest mod. O altă “răutate”spusă la adresa primarului Leau vizează cele aproximativ 393 de case care s-ar fi construit fără autorizaţie. Şi se pare că se construieşte în continuare cu sârg la Boteni. Vasile Leau  primar BoteniUrmează ca la prima şedinţă de Consiliu Local primarul Vasile Leau să le răspundă consilierilor locali la o sumedenie de întrebări “delicate”, implicit opiniei publice. Pentru că, dacă măcar o parte dintre aceste acuze se susţin, situaţia este destul de gravă.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Intrare gratuită pentru copii, la Muzeul Județean Argeș, de 1 Iunie

Publicat

in

De

1 Iunie este ziua în care se celebrează miracolul nașterii, al purității, dar și întoarcerea la inocență. De 1 Iunie, Ziua Internațională a Copilului, Muzeul Județean Argeș va oferi acces gratuit copiilor la toate secțiile expoziționale din structura sa organizatorică, respectiv: Expoziția Flori de mină – Comorile adâncurilor, Galeria Națională de Artă Naivă și Muzeul Sportului Argeșean ,,Campionii”.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Echipa Colegiului Alexandru Odobescu din Pitești, premiată la cea mai importantă competiție JA, la categoria Best Business Concept for Community

Publicat

in

De

Competiția JA Compania Anului 2020 și-a desemnat afacerile pilot câștigătoare

Ieri, 27 mai, s-au desemnat câștigătorii celei mai importante competiții la nivel național organizată de Junior Achievement Romania – Compania anului 2020. Ceremonia de premiere s-a desfășurat prin intermediul unei platforme online, fiind prezenți atât membrii juriului, reprezentanți ai mediului de business, cât și membrii celor 34 de echipelor participante la finala națională. Tinerii antreprenori și-au expus afacerile pilot prin intermediul unei platforme online, încercând să impresioneze juriul cu idei inovatoare din diverse domenii, precum: tehnologie, e-commerce, afaceri sociale, industrii creative, educație sau agricultură.

Printre premianți se numără și Echipa Vidys de la Colegiul Național Alexandru Odobescu, Pitești, care a câștigat premiul Best Business Concept for Community susținut de Metropolitan Life. Liceeni pitestesni au fost coordonați de profesorul Mihai Mihăescu.

Membrii juriului,format din profesioniști ai partenerilor și susținătorilor competiției, au interacționat cu cele 34 de echipe finaliste ale secțiunilor de elevi și studenți, verificând fezabilitatea start-up-urilor și oferind sfaturi de bună practică.

Cele 16 echipe de studenți și 18 echipe de elevi sunt cele mai bune dintre cele 243 de mini-companii care și-au pilotat anul acesta ideile de afaceri în cadrul incubatorului educațional JA BizzFactory™. Tinerii au beneficiat de consultanță din partea voluntarilor JA și au participat la 45 de webinarii live susținute de specialiști din business, dobândind astfel abilități antreprenoriale.

Câștigătorii vor beneficia de mini-granturi pentru dezvoltarea antreprenorială a echipelor și proiectelor.

Echipele câștigătoare

Marele Premiu – Secțiunea Elevi, echipă ce va reprezenta România la finala online European Company of the Year 2020 – secțiunea elevi – 22‐24 iulie 2020 (organizat de Junior Achievement Portugalia).

  • Echipa Cyber Coffee, de la Colegiul Național Mihai Eminescu, din București,coordonată de doamna profesor Gabriela Ianoș

Echipa Cyber Coffee a creat un ecosistem inteligent care utilizează o aplicație mobilă și un aparat inteligent pentru a oferi o „cafea fără eroare”, adaptată preferințelor individuale ale consumatorilor. Clienții au posibilitatea de a comanda cafeaua personalizată în depline condiții de siguranță. Tinerii din clasa a X-a au proiectat acest serviciu având în vedere principii de etică și de utilizare responsabilă a resurselor.

Pentru echipele de elevi s-au acordat și următoarele premii speciale:

  • Best Business Plan susținut de Citi Romania, – echipa Pet Pub – Pet & Play, de la Colegiul Național Gheorghe Tițeica, Drobeta Turnu Severin
  • Best Business Concept for Community susținut de Metropolitan Life, – echipa Vidys de la Colegiul Național Alexandru Odobescu, Pitești
  • Innovation Award susținut de Accenture Romania –echipa MSC – Modern Software Corporation, de la Liceul Teoretic O.C. Tăslăuanu, Toplița
  • Access Award susținut de FedEx Romania –echipa Track Plans & Schematic, de la Colegiul Național Ion Luca Caragiale, București
  • Best Financial Plan susținut de EY Romania –echipa Home Solution Innovators, de la Liceul Teoretic Aurel Lazăr, Oradea
  • Agribusiness Award susținut de Romanian-American Foundation,

Echipa Rainbow, de la Liceul Tehnologic Agricol Mihail Kogălniceanu, Miroslava

Echipa Ferma Măriucăi, de la Liceul Teoretic Dimitrie Cantemir, Iași

Echipa Agra, de la Colegiul Agricol Dimitrie Cantemir, Huși

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Câmpulung

Mioveni

În Trend