Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

KLANAR IMOBILIARE INFORMEAZĂ – Închiriezi o locuință? Câteva lucruri pe care trebuie neapărat să le știi 

Publicat

in

Toamna se numără nu doar bobocii, ci și contractele de închiriere a locuințelor. Dacă ți-ai pus proprietatea la bătaie drept locațiune trebuie să știi că e extrem de indicat să nu o faci prin vorbe, ci printr-un contract la notariat sau la la o agenție imobiliara profesionista, dar și că trebuie să declari veniturile la Fisc pentru a nu te trezi cu autoritățile pe cap și poate chiar cu un dosar penal.
Mai mergem sau nu cu contractele acestea la Fisc?
E adevărat că, până la un anumit moment, înregistrarea la Fisc era obligatorie prin lege, dar apoi obligația a fost eliminată – însă cine a vrut să le înscrie a putut să o facă. Din primăvara acestui an, înregistrarea lor s-a întors în legea fiscală, dar nu ca obligație, ci ca opțiune. Finanțele ne promiseseră și o procedură online de înregistrare a acestor contracte, dar o așteptăm de aproape un an și tot nu a fost operaționalizată. Așadar, momentan, numai varianta la ghișeu e posibilă – iată ce presupune. Acum, veniturile se declară la Fisc prin declarația unică, care se poate depune online sau la ghișeu. În cel mult 30 de zile după ce bați palma cu chiriașul și semnezi contractul, Codul fiscal impune declararea veniturilor prin declarația unică – adică faci o estimare a veniturilor care se obțin în anul curent. Declarația aceasta are un termen general la 15 martie, când trebuie depusă pentru estimarea veniturilor din anul respectiv și când trebuie încheiată situația din anul precedent (adică și plata impozitului și eventualelor contribuții).

Închei contractul mai devreme de data de 15 martie 2020 ? Ce trebuie să faci

Din moment ce închei contractul mai devreme de data de 15 martie 2020, declarația trebuie depusă înainte, în cele 30 de zile menționate – nu trebuie așteptată luna martie. Plata impozitului e obligatorie (10% din venitul net), dar la partea de contribuții sociale obligația de plată apare numai în anumite situații. Cei care nu-și declară veniturile și nu plătesc impozitele riscă inclusiv acuzația de evaziune fiscală și, cu asta, un dosar penal. Atenție! Începând cu luna septembrie a anului 2018 a fost introdusă, prin noua lege a asociațiilor de proprietari, o regulă potrivit căreia proprietarul trebuie să anunțe în termen de 10 zile la asociație decizia de a închiria apartamentul.

Chiria, durata și rezilierea

Prețul locațiunii este chiria și poate consta într-o sumă de bani sau în orice alte bunuri sau prestații. Oricum ar fi, trebuie trecută în contract valoarea chiriei. Dacă se modifică, prin comun acord, valoarea acesteia, atunci trebuie făcut un act adițional la contract și precizată noua valoare. Dacă în contract nu se trece nimic referitor la perioada închirierii, chiriașul poate să iasă din înțelegere anunțându-l pe proprietar, cu puțin timp înainte (Codul civil prevede un termen de preaviz care nu poate fi mai mic decât sfertul intervalului de timp pentru care s-a stabilit plata chiriei). În aceeași ipoteză, proprietarul poate să-l anunțe pe chiriaș că vrea să-i lase locuința liberă cu respectarea unui termen de preaviz, astfel:
60 de zile, dacă intervalul de timp pentru care s-a stabilit plata chiriei este de o lună sau mai mare;
15 zile, dacă intervalul de timp pentru care s-a stabilit plata chiriei este mai mic de o lună.
Dacă a fost prevăzut un termen, e necesar ca în contract să fi fost prevăzut că proprietarul are dreptul să-l dea afară mai devreme pe chiriaș pentru a putea face acest lucru (evident, cu respectarea preavizului de 60 de zile, conform Codului civil).
” Dacă locatarul modifică bunul ori îi schimbă destinaţia sau dacă îl întrebuinţează astfel încât îl prejudiciază pe locator, acesta din urmă poate cere daune-interese şi, după caz, rezilierea contractului”, scrie în Codul civil.
Important! Cel care trebuie să plătească lunar cheltuielile la asociația de proprietari este proprietarul locuinței. Dacă se fac restanțe, el este cel care va putea fi chemat în fața unei instanțe pentru a fi obligat la plata lor, ajungându-se chiar până la o executare silită.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Traian Băsescu, reacție după ce moțiunea simplă împotriva lui Marcel Vela a fost adoptată: El e un dandy tomnatic, dar și-a făcut treaba

Publicat

in

De

Traian Băsescu a declarat, marți seara, la TVR 1, în emisiunea ”România9”, realizată de Ionuț Cristache că Marcel Vela,  care a picat o moțiune simplă, marți, în Senat, că Vela și-a făcut treaba pe perioada stării de urgență, dar a făcut și spectacol în fruntea MAI.

”Vela a făcut și mult spectacol. El e un dandy tomnatic, dar și-a făcut treaba. Cred că va rămâne în guvern, și-a asumat ce era de asumat. A lăsat doctorii să vorbească doctorii, a vorbit el despre carantină, când a fost.”, a declarat, marți seara, la TVR 1, în emisiunea ”România9”, realizată de Ionuț Cristache, europarlamentarul PMP Traian Băsescu.

Vezi și:

Vești mari! Începând cu 31 mai puteți primi bani din partea statului

Document. Fluturașul de salariu care provoacă un cutremur între Poliția Locală și Poliția Română

Lovitură zguduitoare! Cum a pierdut CFR o mulțime de bani europeni. DNA intră pe fir. Nume grele din PSD sunt vizate într-un raport

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

USR, acuzații la adresa Guvernului Orban: Se opun unei legi esenţiale pentru lupta cu Mafia Pădurilor

Publicat

in

De

Uniunea Salvaţi România precizează că proiectul pentru înfiinţarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Mediu (DIIM), cunoscută şi sub numele DNA-ul Pădurilor, a generat „dezbateri intense” în comisiile de specialitate de la Senat şi că reprezentanţii Guvernului Orban s-au opus în mod repetat acestei propuneri legislative.

Conform unui comunicat al USR, proiectul a primit aviz favorabil în Comisiile pentru agricultură, în cea pentru apărare şi cea de muncă şi aviz negativ în Comisiile pentru ape şi păduri, respectiv de administraţie.

„Tăierile ilegale de păduri, poluarea, deşeurile, contaminarea şi secarea râurilor sunt lucruri care nu mai pot fi ignorate, indiferent câte sute de milioane şi chiar miliarde de euro ajung în buzunarele infractorilor, corupţilor şi susţinătorilor lor politici. De aceea nu înţeleg lipsa totală de flexibilitate şi opoziţia Guvernului Orban şi a reprezentanţilor Ministerelor Mediului, respectiv Justiţiei în discuţiile din comisii. Încă de la Camera Deputaţilor, argumentele lor au fost desfiinţate, dar au venit şi la Senat, fix cu aceeaşi placă. Nu ai cum să spui că actuala organizare a procurorilor e suficientă, că trebuie îmbunătăţită doar pe ici, pe acolo, că există o reţea informală de procurori care schimbă informaţii pe cazurile legate de mediu ori că sunt suficiente atribuţiile Gărzilor de Mediu şi Forestieră şi ale Poliţiei, în condiţiile în care fenomenul infracţional în domeniu creşte”, a declarat senatorul USR Mihai Goţiu.

Acesta a prezentat datele dintr-un răspuns oficial primit de la Ministerul Justiţiei, conform căruia, în timp ce volumul de lemn dispărut din păduri fără acte s-a dublat, numărul de dosare trimise în instanţă şi de condamnări pentru infracţiuni la regimul silvic a scăzut cu aproape 50%.

„Datele Inventarului Forestier Naţional (IFN), ciclul 1, arătau, în 2015, că volumul de lemn dispărut anual era de 8,8 milioane de metri cubi pe an. Patru ani mai târziu, datele IFN, ciclul 2, arată că cifra a ajuns la 20 de milioane de metri cubi anual. Comparativ, în 2017, procurorii au trimis instanţelor 631 de dosare legate de infracţiuni la regimul silvic şi au existat 534 de persoane condamnate definitiv. În 2018, am avut 459 de dosare noi trimise în instanţă şi 441 persoane condamnate, iar în primul semestru din 2019, au fost 209 de noi dosare şi 219 persoane condamnate”, precizează USR.

Mihai Goţiu se întreabă „care e eficienţa reţelei informale de procurori de care vorbeşte Ministerul Justiţiei”, dacă la „un volum dublu de lemn furat”, există cu 50% mai puţine dosare penale în instanţă şi persoane condamnate.

„Şi atunci, cât de credibile mai sunt afirmaţiile ministrului Mediului, Costel Alexe, că ar avea toleranţă zero faţă tăierile ilegale de păduri, dar ministerul pe care îl conduce, Ministerul Justiţiei şi Guvernul Orban, în ansamblul lui, se opun unei legi esenţiale pentru lupta cu Mafia Pădurilor?”, mai întreabă senatorul USR.

Legea pentru înfiinţarea DIIM, iniţiată de parlamentarii USR George Dircă, Stelian Ion, Silviu Dehelean, Mihai Goţiu, Cornel Zainea, Allen Coliban şi Daniel Popescu, a fost adoptată de Camera Deputaţilor. După dezbaterile din comisiile avizatoare, săptămâna viitoare, legea va fi discutată în comisiile de raport (Comisia juridică, respectiv mediu), după care va ajunge la votul final, în plen, menţionează Uniunea.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Câmpulung

Mioveni

În Trend