Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Jurnalistul care a dezvăluit numele AGENȚILOR FSB implicați în tentativa de otrăvire a lui Aleksei Navalnîi se teme că va fi ASASINAT

Publicat

in

Christo Grozev, jurnalistul platformei de investigaţii Bellingcat care a dezvăluit în premieră numele presupuşilor agenţi ai Serviciului Federal de Securitate (FSB, ex-KGB) implicaţi în tentativa de otrăvire a opozantului rus Aleksei Navalnîi, trăieşte la Viena, sub protecţia poliţiei austriece, după ce reprezentanţi ai forţelor de ordine din capitala austriacă şi foşti agenţi de informaţii ruşi l-au avertizat că viaţa îi este în pericol din cauza anchetelor sale, anunță AGERPRES.

‘Frica este o emoţie subiectivă, aşa că nu mă tem pentru viaţa mea. Dar cred că vor încerca să mă omoare’, a declarat Grozev pentru EFE într-un interviu acordat în capitala Austriei.

Tentativele de asasinare cu agent neurotoxic Noviciok a lui Aleksei Navalnîi, aflat în prezent în închisoare, sau a fostului agent Serghei Skripal şi fiicei sale Iulia în 2018 în Marea Britanie sunt, potrivit lui Grozev, doar câteva exemple dintre ‘numeroasele instrumente’ de care dispune Kremlinul pentru eliminarea criticilor săi.

Jurnalistul de naţionalitate bulgară consideră că atacurile cu Noviciok ar fi fost imposibile fără aprobarea preşedintelui rus Vladimir Putin, în coordonare cu FSB. ‘Programul privind agentul neurotoxic Noviciok (încadrat la armele chimice de uz militar. n.red.) este într-atât de periculos, încât era nevoie de aprobare’ de la vârf, spune Grozev.

‘Sunt un activist, dar scopul meu este să investighez infracţiunile comise de guverne, pe care nimeni nu doreşte sau nu le poate investiga’, adaugă Grozev, care colaborează din 2016 cu Bellingcat, platforma de investigaţii care cercetează date din surse deschise şi care a câştigat recunoaştere prin dezvăluirile sale bine documentate.

Prima anchetă majoră a lui Grozev a fost dezvăluirea presupusei implicări a armatei ruse în doborârea zborului MH17 în iulie 2014 în estul Ucrainei, cu 298 de persoane la bord.

Această investigaţie i-a adus platformei Bellingcat celebritate în Olanda, de unde proveneau cei mai mulţi dintre pasagerii zborului MH17, iar în prezent o fundaţie de loterie din Ţările de Jos este cel mai mare susţinător financiar al portalului.

Jurnalistul explică în interviu că, în cadrul Bellingcat, care funcţionează mai degrabă ca o reţea mondială de colaboratori decât ca media tradiţionale, ‘singurul activism acceptat este cel pentru adevăr’.

Citește și: Ioana Băsescu, CONDAMNATĂ la 5 ani de închisoare cu executare .

În numele acestui ‘activism pentru adevăr’, Bellingcat îşi publică întotdeauna metodologia de lucru, explicând pas cu pas modul în care a ajuns la concluzii într-o anchetă sau alta, precum şi datele utilizate în cursul investigaţiei.

Aceste informaţii metodologice sunt concepute astfel încât alţi jurnalişti să poată confirma rezultatele anchetelor şi, în acest fel, să confere credibilitate muncii lor, neavând în spate sprijinul unor mass-media importante.

Bellingcat, care se bazează în principal pe utilizarea datelor din surse deschise, cu anumite rezerve, şi-a început existenţa în 2014 ca un proiect personal al bloggerului Elliot Higgins, care în acel moment investiga utilizarea armelor chimice în războiul din Siria.

Pentru a-i identifica pe agenţii FSB care l-ar fi otrăvit pe Navalnîi cu Noviciok, Grozev a utilizat date obţinute de pe piaţa neagră rusă a paşapoartelor şi a înregistrărilor de apeluri telefonice private, o investigaţie foarte asemănătoare cu cea pe care Bellingcat a realizat-o în 2018 în cazul Skripal şi care i-a adus lui Grozev premiul european pentru investigaţii de presă Investigative Reporting Award.

‘Am început să lucrăm cu date din surse deschise, dar atunci când te confrunţi cu o reţea de spionaj sofisticată care îşi desfăşoară infracţiunile în mod profesionist, aceasta nu este suficient’, spune jurnalistul.

Pe fondul corupţiei generalizate în Rusia, nu puţini sunt cei care îşi suplimentează veniturile din vânzarea datelor pe piaţa neagră de profil, printre aceştia putând fi întâlniţi de la angajaţi ai băncilor şi companiilor de telefonie mobilă până la poliţişti. Astfel, informaţii considerate confidenţiale pot fi uşor cumpărate cu o ‘mână’ de criptomonede.

‘Este ultima noastră soluţie’, remarcă Grozev, care asigură că recurge la această piaţă neagră de date doar atunci când are convingerea puternică că un stat a comis o infracţiune, şi că foloseşte doar datele necesare pentru a-şi testa ipoteza, eliminând orice urmă de informaţii cu caracter privat.

El a recunoscut că a fost surprins să vadă că această piaţă neagră de date în Rusia este în continuare activă după ancheta Bellingcat în cazul Skripal.

‘Ne-au pus capcane, încercând să ne pună pe piste greşite, au devenit mai inteligenţi’, remarcă jurnalistul, menţionând că cea mai mare schimbare a fost totuşi ‘dublarea’ preţului pentru informaţii.

Dezvăluirile lui Grozev au avut un impact major în Occident, iar, după ancheta în cazul Navalni, acestea încep să aibă impact şi asupra societăţii ruse, apreciază jurnalistul de la Bellingcat. ‘Pentru prima oară începe să devină clar că Putin se află în spatele a tot’, susţine Grozev în interviul pentru EFE.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Oamenii rușilor din Moldova cer anularea alegerilor locale din noiembrie 2023 din Moldova

Publicat

in

De

Deputații din echipa lui Ilan Șor au depus astăzi o cerere la Comisia Electorală Centrală prin care au solicitat anularea rezultatelor alegerilor locale din noiembrie 2023 și organizarea unui scrutin repetat. Potrivit lor, solicitarea se bazează pe o hotărâre recentă a Curții Constituționale care a declarat neconstituționale modificările operate de PAS la Codul Electoral prin care s-a restricționat dreptul de a candida pentru candidații din partea fostului partid Șor, declarat neconstituțional, transmite IPN.

Potrivit deputaților, în urma hotărârii Curții Constituționale, este firesc ca rezultatele alegerilor locale să fie invalidate, deoarece o parte semnificativă a electoratului nu a fost reprezentată la scrutinul din noiembrie. „Așa cum am promis anterior, am inițiat procedurile legale pentru anularea rezultatelor alegerilor locale generale din noiembrie 2023. Astfel, a fost depusă o cerere la Comisia Electorală Centrală pentru anularea actelor de confirmare a rezultatelor alegerilor. Este logic ca acestea să fie recunoscute ca fiind nevalabile, având în vedere că mii de persoane nu au putut candida din cauza restricțiilor impuse de PAS”, a declarat deputata Marina Tauber.

„Prin adoptarea modificărilor la Codul Electoral, majoritatea parlamentară PAS a încălcat grosolan Constituția. Mii de candidați nu au putut participa la alegerile locale generale. Astfel, cetățenii au fost privați de dreptul la o alternativă. În asemenea condiții, nu putem vorbi despre alegeri libere”, a menționat o altă deputată, Reghina Apostolova.

Contactată de IPN, șefa Direcției comunicare, relații publice și mass-media a CEC, Rodica Sîrbu, a precizat că o astfel de cerere a fost înregistrată și aceasta urmează să fie examinată în termenele prevăzute de lege și în conformitate cu procedurile stabilite.

La sfârșitul lunii martie, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională interdicția de a candida la alegeri aplicată unor persoane asociate partidelor politice. Este vorba despre persoanele care, la data pronunțării hotărârii Curții privind declararea neconstituționalității unui partid politic erau bănuite, învinuite, inculpate sau condamnate de săvârșirea unor infracțiuni care au fost menționate de către Curte ca argument în contextul declarării neconstituționalității partidului. La fel, este vorba despre persoane care au fost excluse dintr-un scrutin anterior ca urmare a încălcării legislației electorale, iar acest fapt a fost reținut drept argument la declararea neconstituționalității partidului politic etc. Hotărârea a fost pronunțată ca urmare a sesizării depuse de deputații fostului partid Șor, declarat neconstituțional. Curtea a considerat că modificările la Codul Electoral, votate în ambele lecturi în aceeași zi, conțin atât carențe procedurale, cât și substanțiale.

Citeste mai mult

NATIONAL

Adversara Gabrielei Ruse în sferturile WTA Rouen

Publicat

in

De

Gabriela Ruse are parte de un turneu foarte bun la Rouen, iar vineri o va întâlni în sferturile competiție de categorie „250” pe a doua favorită a întrecerii, Caroline Garcia.

Gabriela RuseFoto: Dan O’ Connor/SPP / Shutterstock Editorial / Profimedia

Gabriela Ruse, meci cu Caroline Garcia

Joi seara, favorita gazdelor a trecut fără nicio problemă de Anna Karolina Schmiedlova, scor 6-1, 6-0. Meciul a durat doar 49 de minute.

În vârstă de 26 de ani și ocupantă a locului 126, Gabriela Ruse a pierdut singura partidă jucată până acum contra franțuzoaicei Garcia.

Se întâmpla în sferturile ediției din 2019 de la Nottingham: a fost 4-6, 7-6(3), 6-1 pentru Caroline (30 de ani, locul 23 mondial).

Venită din calificări, Ruse și-a asigurat deja un cec în valoare de 5.750 de euro şi 72 de puncte WTA.

S-au disputat joi în optimile turneului WTA 250 de la Rouen

Arantxa Rus – Anastasia Pavliucenkova (1) 6-3, 1-6, 6-3

Yue Yuan (4) – Varvara Gracheva 6-4, 4-6, 7-6(6)

Elena-Gabriela Ruse – Clara Burel (7) 6-0, 2-6, 6-3

Caroline Garcia (2) – Anna Karolina Schmiedlova 6-1, 6-0

Anhelina Kalinina (3) – Martina Trevisan 6-2, 6-3

WTA Rouen, programul meciurilor din sferturi

Arantxa Rus vs Magda Linette

Anhelina Kalinina (3) vs Mira Andreeva (5)

Sloane Stephens (6) vs Yue Yuan (4)

Gabriela Ruse vs Caroline Garcia (2)

Open de Rouen 2024 este un turneu din categoria WTA 250 ce se desfășoară în perioada 15-21 aprilie. Se joacă pe zgură și este dotat cu premii totale în valoare de 267.082 $. Campioana en-titre este Viktorija Golubic.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend