Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Jens Stoltenberg: NATO plănuieşte o prezenţă militară permanentă la frontieră

Publicat

in

NATO lucrează la planuri pentru o prezenţă militară permanentă la graniţa sa, într-un efort de a lupta împotriva viitoarelor agresiuni ruseşti, a relatat The Telegraph, citându-l pe secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

NATO se află „în mijlocul unei transformări foarte fundamentale” care va reflecta „consecinţele pe termen lung” ale acţiunilor preşedintelui rus Vladimir Putin, a declarat Stoltenberg într-un interviu acordat pentru The Telegraph.

„Ceea ce vedem acum este o nouă realitate, o nouă normalitate pentru securitatea europeană. Prin urmare, le-am cerut acum comandanţilor noştri militari să ofere opţiuni pentru ceea ce noi numim o resetare, o adaptare pe termen mai lung a NATO”, a declarat Stoltenberg, citat de ziar.

Stoltenberg, care a declarat recent că îşi va prelungi mandatul la conducerea alianţei cu un an, a mai spus în interviu că deciziile privind resetarea vor fi luate la un summit NATO care va avea loc la Madrid în iunie.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Fostul judecător CCR Daniel Morar lansează ‘bomba’: ‘Centrul de Interceptări al SRI nu există din punct de vedere legal’

Publicat

in

De

Fostul judecător CCR, Daniel Morar, susține că centrul Centrul de Interceptări al SRI nu există din punct de vedere legal.

„Problema Centrului este că el nu există din punct de vedere legal. Şi o să mă explic. Prima referinţă la Centrul Naţional de Interceptări a apărut în 2016 prin Ordonanţa Prună. CNIC-ul, ca structură ca atare în cadrul SRI, funcţionează ca atare de 20 de ani, din 2002. Însă el funcţionează în baza unei hotărâri CSAT, adică hotărâri clasificate, secrete”, a declarat fostul judecător CCR, Daniel Morar, în emisiunea OFF/OnTheRecord, pe Aleph News, moderată de jurnalista Sorina Matei.

Apoi Daniel Morar a detaliat: „Care nu e lege. Este act administrativ…

Da. Funcţionează pe baza ordinelor şi regulamentelor date de directorul SRI. Dar până şi în cele 2 hotărâri – care sunt secrete – se precizează expres că acest Centru este Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor în domeniul securităţii naţionale. Deci nu se prevede nicidecum că el îşi desfăşoară o activitate şi în domeniul judiciarului. Pentru că punerea în executare a unor mandate în dosarele penale ţine de domeniul judiciarului şi nu de securitatea naţională.Când în 2022, când s-a aprobat legea care a aprobat Ordonanţa, Curtea a analizat acest aspect, a constatat că nu ştim de acest Centru decât faptul că el există şi că el face interceptările.

Toate…Da, adică mai mult decât le spuneau chiar actele secrete. Şi face asta de 20 de ani...”, a declarat Morar.

Daniel Morar susţine că judecătorii nu pot controla unităţi militare care funcţionează pe hotărâri secrete şi n-au delimitate atribuţiile şi competenţele. În plus, în unele state europene, astfel de centre de interceptări sunt autorităţi independente, relatează Mediafax.

„Da (n.r. are probleme de legalitate), pentru că o instituţie nu poate exista în ansamblul dreptului pozitiv prin simpla afirmare a existenţei ei. O instituţie nu poate exista prin faptul că spunem: CNIC-ul face interceptări. Noi trebuie să ştim cine este CNIC, când s-a născut, ce atribuţii are, ce structură organizatorică, ce competenţe, cum îi poţi contesta actele. Asta a cerut Curtea. Şi aceasta a fost motivul pentru care Curtea a spus că Centrul Naţional de Interceptări trebuie reglementat.

Dincolo de asta, oricum controlul Înaltei Curţi asupra CNIC-ului a fost declarat la rându-i neconstituţional. Dar chiar presupunând că ar exista un control asupra Centrului Naţional de Interceptări a Comunicaţiilor – făcut de un magistrat, aceşti oameni, magistraţii, nu pot să efectueze un control dacă nu ştiu structura, atribuţiile, competenţele, date respectivei autorităţi, respectivei structuri de către lege, nu prin hotărâri secrete şi clasificate. Hotărârile secrete şi clasificate sunt accesibile unor persoane, persoanelor care au tangenţă în zona respectivă, dar în sfera judiciară nu se ştie care sunt atribuţiile, care sunt competenţele, cine lucrează acolo…

Î: Cum poate un judecător, chiar şi de la ÎCCJ, să controleze o unitate militară?

E vorba de o unitate militară, este o structură care funcţionează în cadrul Serviciului care este unitate militară. (…)

Există varianta ca aceste Centre de Interceptări să ţină de sfera judiciară, există varianta să fie autoritate independentă. Pus sub control parlamentar, pentru că gestionează informaţii importante. Dar nicidecum într-un stat democratic, nu trebuie să fie la un serviciu de informaţii. La noi, nu reuşim să facem paşi înainte pe linia scoaterii acestor autorităţi de sub controlul serviciilor de informaţii. Ceea ce – trebuie să recunoaştem – vine în totală contradicţie cu caracterul unui stat democratic şi deschis”.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

VIDEO Imagini cu operațiunile de salvare din Kiev după atacul cu rachete ale rușilor asupra unor blocuri / Fetița de 7 ani rănită, operată cu succes

Publicat

in

De

Un om a murit și alte șase persoane au fost rănite în urma atacurilor cu rachete ale rușilor asupra unor blocuri și a unei grădinițe din Kiev, în schimb Rusia susține că a lovit o fabrică de armament din Kiev.

Operatiuni de salvare in Kiev dupa atacul rusesc cu rachete Foto: Captura

AFP a publicat o înregistrare video a intervenției pompierilor după atacul cu rachete.

Printre cele șase persoane rănite a fost și o fetiță de 7 ani, care dormea liniștită în patul ei, până când rachetele rușilor i-au lovit casa, a spus Kuleba. Ea a fost operată cu succes.

Rusia susține că duminică a lovit o fabrică de producție de rachete din Kiev, considerând „false” afirmațiile că a lovit o zonă rezidențială din capitala Ucrainei.

Fabrica de arme Artyom a fost cea care, „ca infrastructură militară, a fost ținta”, a spus Ministerul rus al Apărării într-un comunicat, adăugând că acest loc a fost deja vizat în aprilie.

Ministerul rus a susținut că deteriorarea unei clădiri rezidențiale din apropiere a fost cauzată de căderea unei rachete de apărare aeriană ucraineană. „Prejudiciul nu a fost cauzat doar de sus, ci și de jos, ceea ce confirmă versiunea unei căderi” a unei rachete de apărare ucrainene, a dat asigurări el.

Urmărește ultimele evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HotNews.ro

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend