Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Jandarmii argeşeni vor asigura măsuri de ordine în perioada 14-15 august cu ocazia sărbătorii religioase “Adormirea Maicii Domnului”

Avatar

Publicat

in

În perioada 14 – 15 august a.c., jandarmii argeşeni vor asigura măsuri de ordine la mai multe locașuri de cult din județul Argeș, pe timpul oficierii slujbelor religioase, cu ocazia sărbătorii creştin-ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului”, organizate de către Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului.

Cea mai semnificativă locație din punct de vedere al numărului de participanți o reprezintă mânăstirea din municipiul Curtea de Argeș.

Având în vedere că în anii trecuți la aceste manifestări a participat un număr foarte mare de persoane, precizăm regulile care trebuie respectate, în conformitate cu Ordinul ministrului sănătății și ministrului afacerilor interne nr. 1.103/95/ din 17 iunie 2020 pentru aprobarea regulilor privind accesul în lăcașele de cult, distanța minimă de siguranță și măsuri sanitare specifice pentru desfășurarea activităților religioase, astfel:

I. Reguli privind accesul și desfășurarea activităților

1. Accesul credincioșilor în lăcașul de cult și în locațiile unde se organizează slujbe și adunări religioase se face astfel încât să fie asigurată o suprafață de minimum 4 mp pentru fiecare persoană și o distanță de minimum 2 m între persoane;

2. La intrarea în lăcașul de cult sau în locațiile unde se organizează slujbe și adunări religioase persoanele sunt obligate să își dezinfecteze mâinile cu dezinfectant, pus la dispoziție de organizatorii evenimentului religios;

3. În interiorul lăcașului de cult și în locațiile unde se organizează slujbe și adunări religioase este obligatorie purtarea măștii, astfel încât să acopere gura și nasul;

4. Accesul credincioșilor care, după efectuarea triajului observațional, prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, temperatură) nu este permis;

5. Se vor plasa, la loc vizibil, anunțuri scrise privind regulile de igienă și distanțare fizică în lăcașul de cult și în locațiile unde se organizează slujbe și adunări religioase;

6. La activitățile religioase din interiorul lăcașului de cult și din locațiile unde se organizează slujbe, acolo unde este posibil, se organizează circuite separate de intrare și ieșire, semnalizate explicit;

7. Slujbele oficiate de către personalul de cult, în aer liber (în curtea lăcașului de cult), se desfășoară cu menținerea distanței de 1,5 m între persoane;

8. Slujbele religioase desfășurate în curtea lăcașurilor de cult nu sunt considerate adunări publice.

II. Măsuri sanitare specifice

1. În cadrul ritualurilor religioase în care se vor folosi obiecte de cult cu care credincioșii intră în contact, acestea se dezinfectează după fiecare utilizare.

2. Se dezinfectează periodic, o dată la 4 ore, obiectele sau suprafețele frecvent atinse (de exemplu, mânerele ușilor, balustrade, scaune).

M

Compartimentul informare, relaţii publice şi cu publicul ăsurile de ordine publică în zonele de desfășurare a sărbătorii religioase vor fi asigurate în mod integrat de jandarmi, poliţişti şi pompieri, cu posibilitate de suplimentare a efectivelor în teren, în funcţie de situaţie.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Milioane de pensionari sunt vizați! Ce se întâmplă, de fapt, cu pensiile

Avatar

Publicat

in

De

„Practic, compania a avut foarte mult de suferit, pentru că, spre exemplu, instanţele de judecată nu mai aveau termene de judecată, nu se mai trimiteau cereri de chemare în judecată, citaţii ş.a.m.d. De asemenea, ANAF-ul nu mai trimitea somaţii, nu mai demara proceduri de executare silită. (…)

Suntem conştienţi că pensiile de stat nu vor mai fi distribuite fizic într-un orizont de timp mediu şi de la această realitate va trebui să plecăm dacă vrem să punem bazele unei supravieţuiri reale a Poştei Române, să rămână un jucător important pe această piaţă.

Ce am făcut din această perspectivă? Compania are în derulare un proiect în urma căruia, dacă se va concretiza, va permite Poştei Române să doteze localităţile rurale şi mici urbane cu bancomate, cu POS-uri, cu servicii financiare în interiorul oficiilor poştale.

Rezultatele acestui proiect se vor vedea peste 2-3 ani. Vorbim şi de constituirea de conturi poştale care, în viitor, vor migra către veritabile conturi bancare.Astfel, venim în sprijinul oamenilor care nu au acces la servicii financiare, dar şi în sprijinul companiei, în supravieţuirea şi reconstruirea acestei companii în viitor„, a mai spus Horia Grigorescu, conform adevărul.ro.

Acesta a subliniat că „Poşta a strâns cureaua cât a putut, din toate perspectivele, pe zona cheltuielilor inutile, a economisit fiecare bănuţ, a profitat de toate facilităţile fiscale existente şi a reuşit, astfel, să achite datoriile istorice la stat, 135 milioane de lei”.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Un fost șef ANAF desființează Guvernul: Deficitul bugetar creat de maeștrii Orban&Cîțu este cauza principala a creșterii datoriei publice

Avatar

Publicat

in

De

Fost șef al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Gelu Ștefan Diaconu acuză „scandaloasa risipă de bani publici a guvernului liberal.

Diaconu consideră că deficitul bugetar creat de duoul Ludovic Orban-Florin Cîțu este principala cauză a creșterii datoriei publice.

Scandaloasa risipa de bani publici a guvernului liberal

Istoricii economici ar putea veni cu date mai precise. Eu insa nu cunosc un asemenea precedent pe vreme de pace. Cum e posibil ca datoria publica sa creasca cu aproape 13 puncte procentuale ca pondere in PIB? Adica cu aproape 125 de miliarde de lei!!! Intr-un singur an!!!

Cu siguranta deficitul bugetar urias creat de maestrii Orban&Citu este cauza principala a cresterii datoriei publice. Dar nu numai…

Culmea este ca nu se opresc aici si isi prognozeaza in legea bugetului o crestere a datoriei publice de 55% pentru anul acesta. Cifra care va fi depasita la sfarsitul acestui an in lipsa reformelor structurale a cheltuielilor publice si a certitudinii absorbtiei precare a fondurilor europene. Moment de la care lucrurile vor fi scapate de sub control.

Pe intelesul tuturor: in doi ani de guvernare liberala, datoria publica istoric acumulata se dubleaza. O performanta pe care cred ca nici guvernul Patagoniei salbatice nu ar fi reusit-o!

Il auzim pe autorul principal al dezastrului premierul Citu vorbind permanent despre “reforme” viitoare in timp ce mediul de afaceri abia isi trage rasuflarea. Si pentru ca traim intr-o veritabila democratie e bine ca exista si o categorie a aplaudacilor decerebrati care le admira guvernantilor mareata opera de distrugere a Romaniei.

Si cand te gandesti ca puscariile sunt pline cu cei care au furat un portofel…”, spune fostul șef ANAF.

Vezi și

Execuție de ultimă oră! Se confirmă dezvăluirea Bugetul.ro: Omul lui Marcel Vela intră în scenă

Super-veste pentru toți românii! Puteți câștiga sute de euro – Cum este posibil

Vești proaste pentru milioane de români! Facturile la gaz ar putea să crească considerabil

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend