Conecteaza-te cu noi

Administratie

ITM Argeş a descoperit 88 de persoane muncind la negru si a dat amenzi uriaşe

Avatar

Publicat

in

În vederea diminuării numărului de persoane ce desfăşoară muncă nedeclarată ITM Argeş a efectuat un număr de 175 de controale. Astfel, la 31 angajatori au fost depistate ca prestând muncă nedeclarată un număr de 88 de persoane.

În urma acestor controale au fost aplicate 30 amenzi, valoarea lor fiind în sumă de 983.000 lei.

Deficienţele constatate în urma controalelor:

  • neevidenţierea orelor de muncă prestate de fiecare salariat;

  • neacordarea drepturilor salariale;

  • netransmiterea în termen a modificărilor intervenite în Registrul general de evidenţă a salariaţilor;

  • necompensarea în bani, la încetarea activităţii, a concediului de odihnă cuvenit;

  • neîncheiere contract individual de muncă în formă scrisă.

  • netransmitere contract individual de muncă în Revisal.

Principalele domenii de activitate în care au fost constatate deficienţe :

tăierea și rindeluirea lemnului;

– alimentație publică, transport;

– construcţii, protecție și pază.

În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă

În baza legii 319/2006 privind securitatea şi sănătatea în muncă, au fost efectuate 177 de controale.

Au fost aplicate un numar de 12 amenzi valoarea totală a acestora fiind de 51.000 lei.

Deficienţele constatate în urma controalelor:

– lipsă instruire SSM;

– lipsă control medical periodic;

– necomunicare eveniment;

– lipsă echipament individual de protecţie.

Principalele domenii de activitate în care au fost constatate deficienţe :

exploatare forestieră, întreținere și reparații auto;

– construcţii, lucrări instalații electrice.

Persoanele care vor să sesizeze munca fără forme legale de angajare o pot face în scris la numărul de fax 0248/223.412, la adresa de e-mail itmarges@itmarges.ro, sau direct la sediul din Piteşti, Bulevardul Republicii, nr.11.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Colegiul Ecologic Prof. Univ. Dr. Alexandru Ionescu, singurul liceu privat din județul Argeș unde profesorii și elevii, îl simt ca pe o a doua casă

Avatar

Publicat

in

Colegiul Ecologic „Prof. Univ. Dr. Alexandru Ionescu”, singurul liceu privat din județul Argeș, este locul pe care cu toții, profesori și elevi, îl simt ca pe o a doua casă. Locul unde absolvenții de ciclu gimnazial vin cu emoție, dornici să descopere lumea și să învețe despre viață. Aici își formează personalitatea, își cristalizează ideile și principiile după care se vor ghida în viață. Își găsesc aspirațiile, prind aripi și curajul de a-și urma visurile, vocația. Iar cum un om care își găsește menirea este un om fericit, noi suntem încântați și mulțumiți să vedem cum ajutăm la clădirea fericirii pentru generațiile care ne trec pragul.

În timpul anilor de studiu, la școală, dar și în cadrul unor activități extrașcolare, copiii deprind spiritul de echipă, munca împreună, certitudinea că fiecare este unic în felul său, dar are propriul rol în echipă.
Este locul unde își deschid mintea și privesc spre noi orizonturi, unde capătă încredere în forțele proprii și dobândesc acel curaj al începutului de drum. Este locul unde descoperă frumusețea lumii, diversitatea ei, locul în care învață și exersează empatia și toleranța față de cei speciali (elevii cu CES), respectul și dragostea față de semeni, dar și grija față de natură.

Pentru că este important ca lumea de mâine să fie a celor care acum învață să-i accepte pe cei diferiți de ei, dar nu mai puțin importanți, a celor care gândesc liber, a celor educați și plini de compasiune pentru cei mai puțin norocoși în viață, a celor puternici și încrezători în forțele lor.

Sursa: sursa ta

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Clubul Oamenilor de Afaceri Liberali Argeș, organizează un workshop de coaching business pentru antreprenori

Avatar

Publicat

in

COAL Argeș organizează, în parteneriat cu Bright Goals (specializat în leadership, management și coaching) seminarul de coaching “Idei provocatoare în contexte schimbătoare”. Locația evenimentului, Ramada, sala Topaz, 11 martie 2021, ora 16.00.

Dorința noastră, prin organizarea acestui eveniment, este să susținem antreprenorii din județul Argeș în vederea dezvoltării companiilor pe care le conduc, să descopere punctele forte ale business-urilor, să își cunoască foarte bine echipa pe care o manageriază și să își gestioneze corect resursele. Astfel, invitații noștri care au o vastă experiență în business coaching ne vor prezenta o viziune corectă despre leadership, comunicare, cultură organizațională, managementul timpului și eficiența lucrului în echipă.

Nu spunem că noi am inventat roata, însă speakerii pe care i-am invitat, pe baza expertizei și a experienței lor ne pot ajuta să învârtim corect roata în mediul de business. Așa că pe 11 martie vă așteptăm să schimbăm impresii și cărți de vizită iar la final să plecăm toți cu convingerea că am învățat ceva nou și de folos.

“Scopul Clubului Oamenilor de Afaceri Liberali Argeș este ca prin dezbateri, întruniri, analize și conferințe să elaboreze propuneri și strategii de dezvoltare a mediului de afaceri și să pună bazele unei comunicări constructive între politic și economic dar și să creeze o punte de legătură între oamenii de afaceri. Noi susținem libera-inițiativă și independența antreprenorului, în așa fel încât fiecare individ să-și atingă potențialul și fiecare companie să evolueze sănătos pe bazele capitalismului modern. Iar cheia este comunicarea!”, a precizat Cătălin Andrei, președinte al COAL Argeș.

Speaker principal al acestui workshop va fi Anca Al Kebsi, fondator Bright Goals, Trainer & Coach acreditat. “Am setat această întâlnire cu scopul nu de a ne face ascultați, nu de a vă scoate din casă pentru discursuri lungi și obositoare (deși ne place că ieșim din casă) ci cu obiectivul de a crea mediul ideal generării de idei noi. Ne dorim o întâlnire care să ne inspire, care să ne pună alături atât oameni care ni se aseamănă și de la care să ne inspirăm, cât și de care ne diferențiem și de la care să învățăm. Nu este doar o întâlnire, ci este oportunitatea de a găsi soluții noi adaptate contextului schimbător și incert. În acest pas nu ne rezumăm la a discuta, ci punem mintea și mâinile la contribuție pentru a genera soluții noi, cu punctele forte ale business-ului nostru. Totul într-un workshop ce ne va inspira pentru noi provocări!”, a declarat Anca Al Kebsi.

Prezența la workshop nu necesită taxă de înscriere sau de participare. Locurile fiind limitate din cauza constrângerilor sociale impuse de pandemie puteți confirma prezența pe whatsapp (0761.341.407) sau pe paginile de facebook:

https://www.facebook.com/Clubul-Oamenilor-de-Afaceri-Liberali-Arges
https://www.facebook.com/byAncaAlKebsi

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend