Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Iti doresti sa fii modern si imbracat bine? Invata sa alegi corect o haina de blana!

Publicat

in

Din ce in ce mai multi barbati aleg sa fie la moda si sa se simta confortabil in anotimpul rece, de aceea prefera sa isi achizitioneze si sa poarte o haina de blana, pe care sa o foloseasca mai multi ani la rand. Pana nu demult, cojoacele barbatesti erau la moda, inainte sa apara gecile de piele sau celelalte articole vestimentare care pot fi purtate atunci cand temperaturile ajung la cifre mici.

Haina de blana barbati a revenit la moda si a devenit un articol foarte modern, care nu trebuie sa lipseasca din garderoba domnilor, atat pentru rezistenta si calitatea materialelor din care este confectionata, cat si pentru confortul pe care il resimt utilizatorii.

La exterior piele de buna calitate, la interior blana foarte calduroasa, aceste cojoace nu sunt altceva decat visul oricarui barbat pe timp de iarna, fiind potrivite la mai multe tinute vestimentare, atat in viata de zi cu zi, la birou, dar si la diferite evenimente.

Cum sa porti haina de blana naturala conform tendintelor actuale in moda

Haina de blana este un articol foarte blamat in ultimii ani, mai ales daca este vorba despre modele care includ si piele naturala. Pentru multe persoane, haina de blana naturala barbateasca nu mai este un lux, ci o necesitate, nu este un semn de opulenta sau cruzime fata de animale, ci un simplu articol vestimentar care asigura confortul termic atunci cand afara temperaturile scad.

Haina de blana pentru barbati se potriveste perfect atat cu blugi, cat si cu pantaloni casual si eleganti, cu camasi sau pulovere, atat la un stil elegant, cat si la un stil casual sau smart casual. Aspectul pretios al hainei de blana da valoare oricarei tinute.

Haina de blana pentru doamne, precum si aceea pentru domni este unul dintre cele mai vechi elemente vestimentare din lume, fiind apreciat pentru confortul termic ideal pe care il ofera si pentru aspectul elegant.

De ce sa investesti intr-o haina de blana si nu din piele sau din fas

Pe piata exista numeroase modele de geci si haine care pot fi purtate pe perioada iernii de catre barbati. Femeile isi asorteaza mult mai usor tinutele cu o haina de blana, modelele pentru dame fiind si mai pretentioase, in timp ce domnii beneficiaza de cateva modele simple dar, totodata, foarte cochete.

Modelele disponibile in mediul online, in magazinul Vesa, sunt foarte variate. Este vorba despre jachete din blana de miel, jachete din blana de raton si piele de ovina, paltoane din blana de miel cu vulpe polara, precum si paltoane din blana de miel, modele scurte sau trei sferturi, pentru confortul utilizatorilor.

Intretinerea hainelor de blana pentru barbati este extrem de simpla, nu difera cu mult de intretinerea hainelor de blana de dama, diferenta fiind ca modelele domnilor sunt mai putin pretentioase, mai inchise la culoare si, in general, mai putin colorate.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Marcel Vela, declarații de moment! Ce se întâmplă de la 1 iunie

Publicat

in

De

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a declarat, că ștrandurile, bazinele și piscinele, deschise sau închise, nu vor putea funcționa începând din 1 iunie, ci doar plajele, în anumite condiții. Acest a mai spus că se vor anunța noi măsuri pentru data de 15 iunie.

„În bazinele descoperite sau acoperite sau în piscine sunt interzise activităţile de la 1 iunie. Dacă situaţia epidemiologică, statistica medicală vor fi de bun augur, după analizele făcute de specialişti înainte de 15 iunie, evident că se va lua în calcul şi această posibilitate. Dar, de luni, nu este deschisă activitatea ştrandurilor, piscinelor, bazinelor, sub nicio formă”, a declarat Vela, aflat într-o vizită la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac I.

El a precizat că oamenii vor putea merge la plajă, dacă se respectă măsurile de siguranță sanitară.

„Plajele autorizate vor putea fi deschise de la 1 iunie. În condiţii de siguranţă medicală, sanitară, doar pe şezlonguri şi doar cu distanţă între amplasamentele acestor şezlonguri. Până pe 1 iunie vor apărea şi ordinele comune ale miniştrilor, fie că este vorba de zona sportivă – ministrul Tineretului şi Sporturilor şi împreună cu ministrul Sănătăţii, fie că este vorba de zona alimentaţiei publice, cu ministrul Economiei, cu responsabilii din zona sanitar-veterinară şi ministrul Sănătăţii sau în zona plajelor, ministrul Economiei, ministrul Sănătăţii şi ministrul Mediului.

Aşadar, de luni, iată, există această perspectivă de a implementa a doua relaxare după starea de urgenţă, în această stare de alertă. Dar, în continuare trebuie să respectăm regulile cu privire la purtarea măştii, cu distanţarea, cu tot ceea ce înseamnă comportamentul nostru, astfel ca din 15 iunie să avem posibilitatea de a trece într-o nouă etapă de relaxare, spre o viaţă şi o etapă normală”, a afirmat ministrul de Interne.

Marcela Vela a amintit că tot de la 1 iunie nu se va mai completa declaraţia pe propria răspundere pentru ieşirea din localitate sau din zona metropolitană.

Citește și:

Lovitură de proporții încasată de DNA! Mutare neașteptată făcută de CCR

Mega-veste! Mii de angajați vor primi un stimulent din partea statului

EXCLUSIV Gigantul LIDL îi dă șah Guvernului Orban! ‘Alimente de bază’. Reacția lui Nelu Tătaru, în contradictoriu cu cea a Poliției Române

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Lovitură de proporții încasată de DNA! Mutare neașteptată făcută de CCR

Publicat

in

De

Decizia CCR din iulie 2016 privind dezincriminarea abuzului în serviciu prin încălcarea de legislație secundară a dus un prejudiciu de 426 de milioane de euro. Suma este valoarea totală a prejudiciilor constatate de DNA în dosarele clasate, informează G4Media.ro.

Aceste prejudicii nu vor putea fi recuperate niciodată pentru că dosarele au fost închise în urma dezincriminării decise de Curtea Constituțională. 801 de astfel de dosare au fost clasate din iulie 2016 până în prezent, potrivit DNA.

Aproape 4 miliarde de euro este valoarea totală a prejudiciilor reclamate la DNA de diferite instituții sau persoane fizice în dosarele clasate ca urmare a deciziei CCR privind dezincriminarea parțială a abuzului în serviciu.

Exemplu de caz clasat ca urmare a deciziei CCR: marele dosar Hidoelectrica

În martie 2019, DNA a comunicat G4media.ro că a clasat marele dosar Hidoelectrica, luat de la DIICOT în 2014 și aflat în anchetă din 2006. Fostul procuror de caz de la DIICOT, Adriana Cristescu, vorbea de un prejudiciu uriaș de aproape 1 miliard de dolari, 1 la sută din PIB-ul României din 2004, anul semnării contractului dintre compania de stat Hidrolectrica și firma Energy Holding a magnatului Bogdan Buzăianu, considerat ”cel mai mare băiat deștept din Energie” și finul fostului ministru PSD al Industriilor, Dan Ioan Popescu, zis DIP.

Un miliard de euro era valoarea energiei tranzacționate între Hidroelectrica și Energy Holding, considerată prejudiciu de procuroarea Cristescu.

”În urma cercetărilor efectuate, fiind epuizate toate mijloacele probatorii, la data de 30 iulie 2018, procurorii anticorupție au dispus soluția clasării, conform art. 16 alin. 1 lit. a (“fapta nu există”), b (“fapta nu este prevăzută de legea penală”) și f („a intervenit decesul suspectului ori a inculpatului persoană fizică” din Codul de Procedură Penală.

Considerentele pe care s-a întemeiat această soluție au avut la bază faptul că, în urma cercetărilor efectuate, fiind epuizate toate mijloacele probatorii, nu au reieșit probe din care să rezulte, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele pretins a fi săvârșite întrunesc condițiile de tipicitate ale infracțiunilor asimilate celor de corupție reținute cu ocazia începerii urmăririi penale.

În cauză, deși s-a constatat că nu au fost respectate condițiile privitoare la recepția lucrărilor și nu au fost adoptate măsuri pentru îndeplinirea unor condiții contractuale de aplicare a soluțiilor concrete de remediere/eliminare a deficiențelor de proiectare /execuție, cu toate că au fost aduse la cunoștința decidenților, aceste aspecte nu reprezintă încălcări ale dispoziţiilor legislației primare (având în vedere dispozițiile Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curții Constituționale)”, arata DNA într-un răspuns la solicitarea G4media.ro din martie 2019.

Un alt exemplu estecazul dezafilierii Universității Craiova, unde prejudiciu era de 1 miliard de lei.

Un alt caz este cel al fostului ministru de Interne Gabriel Oprea, care a scăpat de acuzaţia de abuz în serviciu din dosarul Gigină.

DIICOT nu a comunicat valoarea totală a prejudiciilor din dosarele clasate ca urmare a deciziei CCR privind dezincriminarea abuzului în serviciu prin încălcarea de legislație secundară, conform G4Media.

Dosarele cu prejudicii pecuniare nu sunt singurele clasate ca urmare a deciziei CCR privind dezincriminarea parțială a abuzului în serviciu.

Fostul ministru de Externe, Theodor Meleșcanu, a scăpat de dosarul de conflict de interese deschis după ce și-a numit fiul vitreg consul la Strasbourg tot ca urmare a acestei decizii CCR.

Citește și:

Mega-veste! Mii de angajați vor primi un stimulent din partea statului

EXCLUSIV Gigantul LIDL îi dă șah Guvernului Orban! ‘Alimente de bază’. Reacția lui Nelu Tătaru, în contradictoriu cu cea a Poliției Române

Lovitură grea pentru Nelu Tătaru! Sub tutela ministrului Sănătății se fac numiri de persoane cu grave probleme de integritate și acuzate de șantaj

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

PITEȘTI

Publicitate
Publicitate

Mioveni

În Trend