ACTUAL
Istoricul și profesorul Adrian Cioroianu: ‘Dacă Putin continuă această campanie, și atacă Țările Baltice, NATO cu siguranță va interveni, și așa va începe un război mondial’

Publicat
acum 10 luniin
De
admin

Istoricul Adrian Cioroianu a analizat cele peste trei săptămâni de război din Ucraina și explică ce planuri are Rusia pe termen lung. Fostul ministru al Afacerilor Externe consideră că o decizie de intrare a Rusiei în țările baltice ar duce automat la un război mondial, chiar „un război nuclear mondial”. Istoricul este de părere că Vladimir Putin profită și de pasivitatea poporului rus, care, în mare parte, nu cunoaște realitatea din Ucraina.
„Din păcate, asistăm deja la un model care se instituie, acesta al asedierii unor orașe, și apoi bombardarea lor. Ce se întâmplă acum la orașul – port Mariupol, personal cred că face parte din planul pe termen lung al ocupării lui, și, ulterior de creare a unui coridor care să lege acest oraș de Crimeea, practic o securizare a Crimeei. Cred că viitoarele negocieri, dinspre partea Rusiei, se vor rezuma la recunoașterea de către ucraineni a acestei realități din teren, și anume: Crimeea să rămână a Rusiei, dar și acest coridor care să o lege de Rusia”, a explicat pentru Gândul Adrian Cioroianu.
Potrivit istoricului, Rusia s-ar putea apropia foarte mult de gurile Dunării.
„Rămâne să vedem ce se va întâmpla și în cealaltă parte, în privința portului Odesa, să vedem dacă rușii vor încerca să asedieze și acest oraș, iar asta ne interesează și pe noi în mod direct, pentru că Odesa este foarte aproape de gurile Dunării, de Republica Moldova. Ar trebui să fim atenți”, declară Cioroianu.
Potrivit fostului ministru de Externe, o eventuală intrare a Rusiei în țările baltice ar duce la un război mondial.
„Dacă Putin continuă această campanie, și atacă Țările Baltice, NATO cu siguranță va interveni, și așa va începe un război mondial.
Nu văd însă cum ar putea explica Vladmir Putin o astfel de decizie, să atace o țară membră NATO. Nu văd ce justificări ar mai putea găsi. În ceea ce privește bombardarea Ucrainei, Putin le-a spus concetățenilor săi că ucrainenii fac genocid în Donbas. Dar, teoretic, președintele rus ar putea găsi orice justificare pentru atacarea țărilor baltice, inclusiv legată de sancțiunile economice, ca o conspirație a Occidentului împotriva Rusiei.
Acesta este cel mai negru scenariu cu putință, pentru că ar duce, evident, la un război mondial, un război nuclear de proporții mondiale, pentru că NATO ar fi obligată să intervină”, explică Cioroianu.
Cât de mult îl ajută pe Vladimir Putin pasivitatea poporului rus?
„Este limpede că îl ajută foarte mult, cel puțin în ceea ce privește anexarea Crimeei, majoritatea cetățenilor au fost absolut de acord. În privința războiului, o bună parte din populație nu are informația elementară legată de ce se întâmplă în realitate în Ucraina”, este de părere Cioroianu.
Istoricul consideră că Rusia nu se aștepta la o rezistență atât de mare din partea Ucrainei.
„Rușii se aștepau ca ucraineneii să depună armele, să dispară președintele Zelensky, dar e limpede că a existat o schimbare de strategie. Eu nu cred povestea cu trimiterea la înaintare a celor slabi, ca apoi să vină profesioniștii. Nu, pur și simplu, n-au putut să rezolve problema în două-trei zile”, declară Adrian Cioroianu.
Ce-l poate opri pe Putin?
„Nimeni nu are răspunsul la această întrebare. Un scenariu ar fi să fie oprit din interior, este ceva tradițional la ruși. Dar, repet, facem doar scenarii în acest moment”, conchide Adrian Cioroianu, conform gândul.ro
Poate vrei sa citesti
Panourile fotovoltaice – tot ce trebuie să știi despre energia solară
Cu ajutorul Poștei Române, PNL a început campania electorală – Ce au găsit mii de argeșeni în cutiile poștale | VIDEO
HALUCINANT! PNL lovește în ISU ARGEȘ: NU SE DOREȘTE GĂSIREA BĂRBATULUI LUAT DE VIITURĂ, spune un vicepreședinte PNL | VIDEO
Revoltă la Curtea de Argeș după ce un bărbat a fost luat de viitură: „PRIMARE, EȘTI BINE?”
Alarmă aeriană în estul Ucrainei – sirenele se aud în trei regiuni
‘Avatar 2’ continuă să domine box office-ul nord-american pentru a cincea săptămână consecutiv
ACTUAL
Schimbări importante pentru milioane de utilizatori! Modificarea se va face începând cu luna februarie

Publicat
acum o orăin
29 ianuarie 2023De
admin

Utilizatorii au fost deja notificați că perioada acestei extraopțiuni va fi mai mică. Asta înseamnă că va scădea la o valabilitate de 21 de zile pentru toți clienții cu cartele preplătite, fiind vorba de opțiunea achitată cu 12 euro.
„Din 09.02.2023, opţiunea de 12 euro credit cu roaming SEE va fi valabilă 21 de zile”, este anunțul făcut de compania de telefonie mobilă Orange, scrie zf.ro.
În cazul în care conform ofertei tale din prezent beneficiezi de un tarif național pentru traficul de internet mai mic de 0,0018 euro/MB, atunci compania spune că se va aplica și în roaming SEE același tarif național.
Vodafone, al doilea mare jucător de pe piața locală de telefonie mobilă, a transmis că se află pe urmele celor de la Orange. Asta înseamnă că extraopţiunile cu roaming inclus nu mai sunt valabile 30 de zile, ci 21 de zile
Mai exact, această opțiune are un tarif de 15 euro pe lună pentru clienții care o folosesc în spațiul european și o valabilitate redusă de la 28 de zile la doar 21 de zile.
Telekom Mobile are la rândul său această ofertă cu un cost de 12 euro pe lună. În momentul de față este valabilă 28 de zile, însă opțiunea se mai poate activa doar până la data de 15 februarie 2023.
Cei de la Digi nu au deloc în oferta lor extraopţiuni pentru roaming cu minute şi net inclus pentru că au un alt sistem de tarifare.
Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
ACTUAL
Aproape jumătate de milion de mașini au fost rechemate în service- Defecțiunea pe care a gasit-o producătorul

Publicat
acum 2 orein
29 ianuarie 2023De
admin

Producătorul auto american a declarat că retragerea acoperă unele vehicule Explorer, Lincoln Aviator şi Lincoln Corsair 2020-2022 echipate cu camere de 360 de grade şi include 382.000 de vehicule în Statele Unite, informează Agerpres.
Ford a spus că are rapoarte despre 17 accidente minore legate de problema rechemării şi mai mult de 2.100 de rapoarte de garanţie, dar nu există rapoarte de răniri.
Rechemarea extinde şi înlocuieşte o rechemare din 2021, de 228.000 de vehicule.
Dealerii vor actualiza software-ul modulului de procesare a imaginii, iar vehiculele actualizate anterior, în cadrul vechii retrageri, vor avea nevoie de noua actualizare.
Ford a declarat că, la sfârşitul anului 2021 şi 2022, Administraţia Naţională pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi (NHTSA) a contactat producătorul auto cu privire la rapoartele privind o imagine albastră pe afişajul camerei din spate, după finalizarea retragerii din 2021, ceea ce a determinat compania să investigheze.
În august 2021, NHTSA a deschis o investigaţie după ce Ford a rechemat 620.246 de vehicule în 2020 pentru o altă problemă cu camera spate.
Ancheta analizează dacă Ford a rechemat vehiculele în timp util şi dacă a rechemat suficiente vehicule.
Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Marcel Pușcaș: `Chivulete a exagerat! Când se strigă M**e la olteni!, nu e rasism?`
Farul a învins pe FCSB cu două goluri înscrise în prelungiri, scor 3-2, în Superligă
Papa Francisc vorbește despre ‘spirala morţii’ în conflictul israeliano-palestinian
Austriecii de la Raiffeisen au fost sancționați de Ucraina pentru activitățile din Rusia
Spania, medalie de bronz la Campionatul Mondial de handbal masculin, după finala mică cu Suedia

VIDEO | El este Iulică, bărbatul luat de viitură – Cetățenii din Curtea de Argeș cer demisia primarului PSD din Curtea de Argeș – CĂUTĂRILE CONTINUĂ
Prima fabrică de bebeluși va deveni curând realitate: ar putea produce până la 30 de mii de copii pe an, exact așa cum și-i doresc părinții

EXCLUSIV VIDEO | Bătaie cruntă între doi elevi, în plină stradă la Curtea de Argeș – A INTERVENIT SMURD-ul lângă Colegiul Vlaicu Vodă

Penny deschide deschide primul supermarket în Curtea de Argeș – VEZI UNDE

VIDEO | ACCIDENT GRAV LA CURTEA DE ARGEȘ – UN TAXI S-A FĂCUT PRAF

VIDEO, ACUM! BLOCAJ TOTAL PE TRANSFĂGĂRĂȘAN – SUTE DE MAȘINI BLOCATE ÎN TRAFIC

VIDEO – ACCIDENT GRAV ÎN ARGEȘ – O mașina a intrat în țeava de gaze și a luat foc

VIDEO – ACCIDENT GRAV în ARGEȘ, provocat de un tânăr din Corbi

VIDEO! ACCIDENT GRAV ÎN ARGEȘ – 3 MAȘINI IMPLICATE

VIDEO | FLAGRANT ÎN ARGEȘ – REȚINUT DE POLIȚIȘTI PENTRU ÎNȘELĂCIUNI ȘI FRAUDE INFORMATICE
PITEȘTI


Alina Gorghiu a luat la țintă un primar PSD: Abandon și nepăsare! De unde atâta orgoliu?
Liderul PNL, Alina Gorghiu, l-a luat la țintă pe primarul PSD al municipiului Piteşti, Cristian Gentea, acuzând faptul că acesta...


DE INTERES – Cardul de energie! Cine beneficiază, cum se obține, cum se folosește!
Cine beneficiază? Pensionarii cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani și venituri mai mici sau egale cu...


VIDEO | Radu Perianu pe făraș! Marius Nicolaescu, confirmă: „Din luna mai vom avea prefect PSD”
Invitat la emisiunea Chestiuni Arzătoare de la PROFI 24 TV, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Marius Nicolaescu, a acceptat provocarea jurnalistului...


Buletinele cu CIP devin obligatorii în România – Cine le plăteşte şi care sunt schimbările anunţate
Buletinele electronice vor fi emise în toată țara până la finalul anului și vor fi gratuite. Din 2030, oricine vrea...
Curtea de Argeș


Gheorghe Boncea va fi înmormântat astăzi la Cimitirul Bolniță
Omul de afaceri Gheorghe Boncea, decedat în cursul zilei de marți după o lungă luptă cu o boală nemiloasă, va...


VESTE TRISTĂ! A murit profesorul Ilie Iana, fost director adjunct al Colegiului Național „Vlaicu Vodă”
Colegiul Național „Vlaicu Vodă” anunță cu imensă tristețe dispariția inegalabilului coleg Ilie Iana, devotat vieții acestei școli vreme de 32...


VIDEO, ACUM! Accident grav în Argeș, la Corbeni – Șofer de 21 ani la spital
Pompierii intervin pentru a asigura măsurile specifice în cazul unui accident rutier produs în localitatea Corbeni.A fost vorba despre un...


Anunț vânzare
Vând carieră de piatră în funțiune cu utilaje aferente. Locație comuna Sălătruc județul Argeș. Mai multe detalii la telefon 0747990102...


A murit omul de afaceri Gheorghe Boncea
Veste trista pentru mulți argeșeni! Cunoscutul om de afaceri Gheorghe Boncea, cel care a pus bazele unui comerț modern în...
Mioveni


FASOLEA ȘI CIOLANU` AU UMPLUT SPITALU` – Peste 750 argeșeni au ajuns la Urgențe în minivacanța de 1 Decembrie
769 de pacienţi s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean din Pitești (SJUP) în minivacanţa de...


Colonelul Bogdan Olar nu mai este șeful ISU Argeș – A TRECUT ÎN REZERVĂ
Începând cu data de 16.11.2022, Inspectorul Șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Puică Nicolae” al județului Argeș, colonel...


IPJ Argeș anunță EXAMEN de atestare DETECTIVI PARTICULARI -VEZI CONDIȚII
Înscrierile pentru examenul de obținere a atestatului de detectiv particular au început! Data limită pentru înscrieri este 18 noiembrie 2022,...


PROTEST DE AMPLOARE ÎN ARGEȘ – Mii de angajați de la Uzina Dacia ies în stradă
Sindicatul Autoturisme Dacia anunță un protest de amploare care va fi organizat joi, 17 noiembrie, în centrul orașului Mioveni. Potrivit...
Câmpulung


VIDEO – Accident mortal în Argeș – Șofer de 78 ani decedat
Un grav accident rutier s-a produs, in urmă cu puțin timp, în Godeni. Au fost implicate trei autoturisme, iar o...


VIDEO | Accident grav în Argeș, în noaptea de Crăciun – A INTRAT CU MAȘINA ÎNTR-O CASĂ
Azi noapte, aproape de ora 01.00, pompierii au fost solicitați să intervină în municipiul Câmpulung, strada Poet Grigore Alexandrescu, pentru...


ARGEȘ | Bărbat mort în pădure după ce s-a rasturnat cu camioneta plină cu lemne
Un bărbat a murit azi noapte după ce s-a rasturnat cu masina plină cu lemne pe un drum forestier în...
În Trend
- ACTUALacum o săptămână
VIDEO | El este Iulică, bărbatul luat de viitură – Cetățenii din Curtea de Argeș cer demisia primarului PSD din Curtea de Argeș – CĂUTĂRILE CONTINUĂ
- NATIONALacum 7 zile
Prima fabrică de bebeluși va deveni curând realitate: ar putea produce până la 30 de mii de copii pe an, exact așa cum și-i doresc părinții
- ACTUALacum 2 săptămâni
EXCLUSIV VIDEO | Bătaie cruntă între doi elevi, în plină stradă la Curtea de Argeș – A INTERVENIT SMURD-ul lângă Colegiul Vlaicu Vodă
- ACTUALacum 2 săptămâni
Penny deschide deschide primul supermarket în Curtea de Argeș – VEZI UNDE
- ACTUALacum o săptămână
VIDEO | ACCIDENT GRAV LA CURTEA DE ARGEȘ – UN TAXI S-A FĂCUT PRAF
- ACTUALacum o săptămână
Revoltă la Curtea de Argeș după ce un bărbat a fost luat de viitură: „PRIMARE, EȘTI BINE?”
- ACTUALacum o săptămână
VIDEO | Bărbat luat de viitură La Curtea de Argeș – MOBILIZARE MASIVĂ A POMPIERILOR
- NATIONALacum 2 săptămâni
Femeia din Vaslui care a violat-o cu un cârnat pe fosta amantă a soțului, eliberată din arest – Victima, plătită să-și retragă plângerea
Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB