Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Isărescu despre repatrierea rezervei de aur: ‘vom respecta legea, așa cum a votat Parlamentul’

Publicat

in

Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României a declarat într-o conferință de presă că, repatrierea rezervelor de aur ale României ar costa de 10-20 de ori mai mult decât comisionul plătit Băncii Angliei pentru depozitarea lui acolo.

„Vom respecta legea, aşa cum a votat Parlamentul. Dar ne-am trimis punctul de vedere, şi la Guvern, şi la Parlament, şi am arătat adevăratele costuri ale repatrierii, pentru că în public s-au făcut multe afirmaţii şi s-au vânturat multe lucruri neadevărate. Şi despre costuri, şi despre aurul de la Londra, despre ce fac alte ţări. Încă o dată, spunem: nu am făcut nimic altceva decât au făcut şi alte ţări. Iar dacă ele şi-au repatriat o parte din aurul din străinătate, de la Londra sau New York, au ajuns cam la proporţia pe care o avem noi: 50% în ţară, 50% în străinătate”, a spus Isărescu.

Potrivit acestuia, costurile transportului sunt foarte mari, mai ales cele privind asigurarea.

„Ne costă mai mult decât comisionul rezonabil pe care îl cere Banca Angliei, dacă ţinem aurul acolo. Ne costă de vreo 10-20 de ori mai mult. Şi eu cred că ai noştri colegi de la direcţia de specialitate au fost chiar timizi în a spune toate costurile. Sunt costuri de asigurare foarte mari pentru orice transport de metale preţioase. Ne costă foarte mult transportul din mijlocul Londrei la Heathrow, dacă ar fi adus cu avionul”, a precizat şeful băncii centrale.

Guvernatorul a refuzat să spună suma exactă, însă a precizat că aceasta depinde de anumite negocieri.

În final, Parlamentul va fi cel care va decide, a adăugat Isărescu.

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis Parlamentului, pe data de 20 noiembrie, o cerere de reexaminare a legii iniţiată de Liviu Dragnea şi Şerban Nicolae prin care se impune repatrierea rezervei de aur a Băncii Naţionale a României (BNR).

Şeful statului arată că actul normativ elimină posibilitatea stabilirii şi menţinerii de rezerve în aur depozitat în străinătate şi instituie termenul în care BNR trebuie să prezinte Parlamentului şi Guvernului raportul privind situaţia rezervelor internaţionale, în ipoteza diminuării acestora până la un nivel care ar periclita tranzacţiile internaţionale ale statului, precum şi cauzele care au condus sau care pot conduce la o astfel de reducere.

PNL şi USR au contestat această lege la Curtea Constituţională, însă sesizarea de neconstituţionalitate asupra actului normativ a fost respinsă, conform Agerpres.ro

Vezi și:

Violeta Alexandru a mai făcut o ‘execuție’! La ‘ordinul’ său, a fost pusă pe liber (document)

Apar nume grelele în dosarul de la Caracal. Șeful DGIA prins de ancheta militară

EXCLUSIV ‘Secretul’ ascuns timp de 15 ani în MAI! Lovitură pentru sute de polițiști! Trebuie să primească zeci de mii de dolari

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

ACTUAL

Lia Olguța Vasilescu, reacție fulgerătoare: ‘Este inadmisibil și nu voi tolera. Este clar că nu vor să respecte această lege’

Publicat

in

De

Lia Olguța Vasilescu, fost ministrul al Muncii, apără cât se poate de mult Legea pensiilor. Ea amenință că PSD va depune moțiune de cenzură în cazul în care liberalii vor decide să ‘atingă o singură virgulă din Legea pensiilor publice.’

Ea susține că Legea pensiilor nu prevede doar creșteri cu 40%, ci și corectarea inechităților din sistem.

”Am avut astăzi o discuție la Parlament, împreună cu liderii PSD. În momentul în care își vor asuma prin Ordonanță de Urgență să modifice măcar o virgulă în Legea pensiilor, care să nu uităm, este o lege cu rată de acceptabilitate de 90% (n.r. va fi depusă moțiunea de cenzură). Ea trebuie respectată, este o lege promulgată. Ar fi trebuit ca de la data de 1 ianuarie să înceapă recalcularea celor cinci milioane de dosare aflată în plată (…) Nu au analizat niciun dosar. Este clar că nu vor să respecte această lege. Domnul Cîțu ne spunea acum o lună că banii sunt prevăzuți în buget. În baza acestui lucru ei au crescut deficitul și s-au împrumutat la alte dobânzi, iar acum spun că nu mai sunt bani. Este inadmisibil și nu voi tolera.”, a spus Lia Olguța Vasilescu.

Olguța Vasilescu nu este de acord cu impozitarea suplimentară a pensiilor și spune că cei care au pensii mari au contribuit cu sume mari. Anunțul vine în contextul în care USR a anunțat că intenționează să propună o impozitare a pensiilor peste 3.500 de lei.

Lia Olguța Vasilescu susține că banii pentru majorarea pensiilor au fost cuprinși în buget și este intrigată de comunicările ministrului Finanțelor Publice care susține că nu există o sursă de finațare pentru majorarea pensiilor, conform Antena3.

Membra PSD a dat exemplu de câteva calcule pentru categorii profesionale: „Conform simulărilor, pensia unui profesor universitar va fi de 8.100 lei, iar cea a unui medic de 5.000 de lei, în conditiile în care simulările sunt făcute la valoarea salariilor din 2017.”, a scris Olguța.

Citește și:

EXCLUSIV Adiere de PSD în echipa Barna! ‘Scheletul’ unuia dintre liderii USR

EXCLUSIV LIDL și Kaufland desființează obligațiile impuse de Nelu Tătaru! MAI contrazice Ministerul Sănătății! Termoscanarea este o recomandare, nu o obligație

Vești mari! Începând cu 31 mai puteți primi bani din partea statului

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Bill Gates, reacție după criticile din ultima perioadă: ‘Asta mă ține treaz noaptea!’

Publicat

in

De

Miliardarul Bill Gates, fondatorul Microsoft, a venit cu unele precizări despre acuzele la care este supus în această perioadă.

După apariția pandemiei, mai mulți oameni spuneau că miliardarul Bill Gates ar fi implicat în această poveste și au publicat pe internet un filmuleț cu fondatorul Microsoft. Bill Gates avertiza omenirea încă de acum cinci ani de un haos la nivel mondial! „Lucrul care ar omorî peste 10 milioane de oameni în următoarele decenii cel mai probabil ar fi un virus foarte infecțios, nu un război. Nu rachete, ci microbi!”, spunea Gates în cadrul unei conferințe.

Bill Gates: „Asta mă ține treaz noaptea”

Acum, într-un interviu la emisiunea „The Daily Show”, Bill Gates a explicat de ce a făcut acea declarație și de ce a avertizat lumea privind virusul.

„Nu știam că ne va lovi coronavirusul la finalul anului 2019. Scopul acelei discuții era încurajarea guvernelor pentru a face investiții în domeniu și să răspundem foarte repede pentru a avea un număr foarte mic de cazuri. Nu e un moment în care să spun «V-am zis eu!». Nu am folosit acest timp, având în vedere că era clar că aceasta era cel mai mare pericol pentru a omorî mulți oameni, pentru a fi pregătiți pentru a avea un vaccin. S-au făcut câteva lucruri în anumite țări. Cele mai multe lucruri nu s-au făcut și de aceea ne ia mult pentru a răspunde amenințării.

Mulți oameni erau la fel de îngrijorați, la fel ca mine. Am avut Zika, SARS, MERS, dar am avut noroc că aceste virusuri nu se transmiteau așa ușor, nu erau infecții respiratorii! Am arătat o simulare privind bolile care se transmit pe cale respiratorie și am spus «Asta mă ține treaz noaptea!», conform gsp.

Acum, armele pe care le avem sunt schimbarea comportamentului, distanțarea socială, care înseamnă să stai acasă, și capacitatea de testare pentru a vedea cine trebuie să stea izolat. Fundația mea vrea să arate ce se va întâmpla în viitor. Sperăm ca în șase luni să avem un tratament pentru a reduce decesele. Cea mai bună soluție, care ne va readuce la normal, este să avem un vaccin! Și să-l ducem la întreaga populație pentru a avea imunitate ”, a declarat Bill Gates.

Citește și:

EXCLUSIV Adiere de PSD în echipa Barna! ‘Scheletul’ unuia dintre liderii USR

EXCLUSIV LIDL și Kaufland desființează obligațiile impuse de Nelu Tătaru! MAI contrazice Ministerul Sănătății! Termoscanarea este o recomandare, nu o obligație

Vești mari! Începând cu 31 mai puteți primi bani din partea statului

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Câmpulung

Mioveni

În Trend