Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Iranul spune că noile sancţiuni americane vizează accesul iranienilor la alimente şi medicamente

Publicat

in

Ministrul de externe al Iranului a denunţat, sâmbătă, sancţiunile reînnoite ale SUA împotriva Băncii Centrale a ţării sale ca o încercare de a restricţiona accesul cetăţenilor iranieni la alimente şi medicamente şi a spus că măsura a fost un semn al disperarii Statelor Unite, transmite Reuters din Dubai, potrivit Agerpres.

Statele Unite au impus, vineri, o nouă rundă de sancţiuni asupra Iranului, unele vizând Banca Centrală şi Fondul suveran de avere, în urma atacurilor asupra unor instalaţii petroliere din Arabia Saudită atribuite de Riad şi Washington Teheranului, care dezminte însă aceste acuzaţii. Atacurile au fost revendicate de mişcarea rebelă houthi din Yemen, susţinută de Iran, care luptă împotriva unei alianţe conduse de Arabia Saudită în războiul civil din Yemen. 

„Acesta este un semn al disperarii Statelor Unite … Când ele sancţionează în mod repetat aceeaşi instituţie, asta înseamnă că încercarea lor de a îngenunchia naţiunea iraniană sub ‘presiune maximă’ a eşuat”, a spus ministrul de externe, Mohammad Javad Zarif, în faţa presei, într-o declaraţie transmisă la televiziunea de stat.

Citește și: ONU/Adunarea Generală: Trump va avea o mulţime de întâlniri individuale cu lideri mondiali

”Dar acest lucru este periculos şi inacceptabil ca încercare de a bloca … accesul populaţiei iraniene la alimente şi medicamente”, a continuat Zarif, vorbind după ce a sosit la New York pentru a participa la Adunarea Generală a ONU săptămâna viitoare. 

Noile sancţiuni vizează Banca Centrală a Iranului, care se afla deja sub incidenţa altor sancţiuni americane, Fondul naţional de dezvoltare al Iranului, care este fondul suveran de avere al ţării, şi o companie iraniană despre care oficialii americani spun că este folosită pentru a ascunde transferuri financiare pentru achiziţii militare iraniene. 

Zarif a spus că se va întâlni miercuri cu miniştrii de externe ai ţărilor rămase în acordul nuclear din 2015, care 
a fost convenit cu Marea Britanie, Franţa, Germania China şi Rusia precum şi cu Statele Unite. 

„După cum am mai spus, Statele Unite pot participa doar dacă revin la (acordul nuclear) … şi îşi încheie războiul economic împotriva Iranului”, a spus Zarif. 

Statele Unite s-au retras din acord anul trecut şi au reimpus sancţiuni unilaterale împotriva Iranului. 

„Sper că guvernul american îşi dă seama că (SUA) nu mai sunt singura superputere economică din lume şi că există 
multe ţări care doresc să beneficieze de piaţa iraniană”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe Abbas Mousavi, potrivit mass-media de stat.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Hidrolugii au emis un cod galben de inundații pe râuri din județul Satu Mare

Publicat

in

De

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, sâmbătă seara, o avertizare cod galben de inundații pentru râuri din județul Satu Mare, anunță MEDIAFAX.

Potrivit INHGA, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenție pe râurile din bazinele hidrografice: Crasna – bazin mijlociu și afluenți bazin inferior, Ier – bazin superior, din județul Satu Mare.

Citește și: VERDICT POLITIC cu Dana Budeanu, episodul 86: A început DICTATURA! Statul poate să-ți ia copiii

Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare pe unele râuri mici din bazinul hidrografic al râului Homorodul Vechi (afluent al râului Crasna).

Avertizarea este în vigoare până duminică dimineața, la ora 03.00.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Meci nebun la FC Petrolul – FC Rapid, încheiat 0-0: Oaspeţii au avut doi jucători eliminaţi şi gazdele au ratat de trei ori un penalti

Publicat

in

De

Formaţia FC Petrolul a remizat, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu FC Rapid, într-un meci din etapa a doua a play-off-ului Ligii 2, deşi a beneficiat de un penalti repetat de două ori şi oaspeţii au avut doi jucători eliminaţi, anunță news.ro.

În minutul 28, de la Rapid a fost eliminat Lazăr, acesta primind al doilea cartonaş galben.

În minutul 70, tot de la echipa bucureşteană a fost eliminat portarul Mihai Popa, el primind două cartonaşe galbene după ce a ieşit de pe linia porţii de două ori la executarea de către Petrolul a unui penalti acordat pentru fault în careu. Popa a apărat prima dată ieşind de pe linia porţii, iar atunci i s-a acordat primul cartonaş galben şi s-a decis ca lovitura să se repete. A doua oară, s-a repetat situaţia, astfel că Popa a primit al doilea cartonaş galben şi a fost eliminat.

Citește și: VERDICT POLITIC cu Dana Budeanu, episodul 86: A început DICTATURA! Statul poate să-ți ia copiii

Tehnicianul rapidist Dan Alexa a făcut o schimbare de jucător, introducându-l pe portarul Tătaru. Meza Colli a executat lovitura de la 11 metri, însă a trimis mingea peste poartă. Primele două dăţi, au executat Arnăutu şi Marinescu.

Tot în etapa a doua, însă joi, Turris a învins în deplasare UTA Arad, scor 4-3. Meciul Campionii FC Argeş – CS Mioveni va avea loc marţi, de la ora 20.00.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend