Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Ipocrizia e a doua lui natură: Boris Johnson susţine că este ‘îngrozit’ de petrecerile din pandemie la care și el a participat, dar nu vrea să demisioneze

Publicat

in

Premierul britanic, Boris Johnson, s-a declarat „îngrozit” de evenimentele petrecute la petreceri organizate în timpul pandemiei în birouri guvernamentale, dar, în pofida presiunilor, nu pare să aibă intenţia de a demisiona.

„Sunt la fel de surprins şi dezamăgit ca oricine altcineva din Camera Comunelor în legătură cu aceste dezvăluiri; sunt îngrozit de anumite tipuri de comportament”, a declarat Boris Johnson, potrivit cotidianului The Guardian.

Premierul britanic insistat că petrecerile organizate prin încălcarea regulilor antiepidemice au fost foarte rare, „doar opt în 600 de zile”.

Un raport oficial elaborat de Susan Gray, secretar adjunct al Biroului Cabinetului britanic, a stabilit că Guvernul Boris Johnson „a eşuat în mod grav” în respectarea normelor. „Oricare au fost intenţiile, ceea ce s-a întâmplat la aceste evenimente şi modul în care s-au desfăşurat nu au fost în concordanţă cu reglementările anti-COVID din acea perioadă. Permiterea presiunilor asupra unor oficiali şi consilieri, unele atitudini au fost incompatibile cu reglementările”, arată raportul prezentat miercuri de Susan Gray, conform cotidianului The Guardian.

Premierul Boris Johnson a fost amendat recent de Poliţia londoneză în cadrul investigaţiilor privind petreceri organizate în sedii guvernamentale în timpul pandemiei, iar opoziţia laburistă îi cere demisia.

Boris Johnson a negat iniţial că ar fi fost încălcate regulile antiepidemice, iar ulterior a argumentat că nu şi-a dat seama că s-a întâmplat acest lucru. Oficialii de la Downing Street au negat că Boris Johnson ar fi indus în eroare Parlamentul în mod intenţionat.

Numeroşi consilieri ai premierului Boris Johnson au demisionat în februarie pe fondul presiunilor politice apărute din cauza petrecerilor organizate în 2020 şi 2021 în birouri guvernamentale prin încălcarea normelor antiepidemice.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Serena Williams, eliminată în primul tur de la Wimbledon 2022 / Luptă de trei ore și 11 minute cu Harmony Tan

Publicat

in

De

​Indiferent de vârstă (aproape 41 de ani) și de locul ocupat în clasamentul mondial (1204 WTA), Serena Williams rămâne o legendă a tenisului. Campioană de șapte ori la Wimbledon, americanca a fost eliminată în primul tur competiției de la All England Club, după ce a luptat timp de trei ore și 11 minute cu Harmony Tan (115 WTA).

Serena WilliamsFoto: Profimedia

Aflată la primul meci de simplu după o pauză de un an, Serena a părut capabilă să se impună în fața franțuzoaicei, a servit pentru câștigarea partidei la scorul de 5-4 în setul decisiv, a salvat o minge de meci în al 12-lea game și a condus cu 4-0 în super-tiebreak, dar a pierdut cinci puncte la rând și Tan a fost mai concentrată în ultimele momente ale confruntării de pe Terenul Central: 7-5, 1-6, 7-6(10-7).

În runda următoare de la Wimbledon, Harmony Tan o va întâlni pe iberica Sara Sorribes Tormo (45 WTA, favorită 32).

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Rumania y otros cuatro países quieren retrasar 5 años el fin del motor de combustión en la UE

Publicat

in

De

Un grupo de cinco países, impulsado por Italia, propone aplazar cinco años, hasta 2040, el fin de la venta de automóviles con motor de combustión interna en la Unión Europea (UE), de acuerdo con un documento al que AFP tuvo acceso.

Como parte de su ambicioso plan climático, la Comisión Europea había propuesto en 2021 reducir a cero las emisiones de CO2 de los automóviles nuevos en la UE a partir de 2035, lo que representaría de hecho el fin de las ventas de vehículos a gasolina o diésel en favor de motores 100% eléctricos. El Parlamento Europeo respaldó este objetivo para 2035 a principios de junio, y los estados miembros buscarán negociar una posición común en una reunión de ministros europeos de medio ambiente prevista para el martes en Luxemburgo.

Sin embargo una propuesta firmada por Italia, Bulgaria, Portugal, Rumanía y Eslovaquia aboga por un aplazamiento del calendario para evitar „costes desproporcionados e innecesarios tanto para el sector del automóvil como para los consumidores”. El texto, que será presentado este viernes a los embajadores de los países miembros del bloque, propone imponer una reducción del 90% de las emisiones para las ventas de nuevos coches individuales en 2035, antes de alcanzar emisión cero en 2040.

„Conseguir una movilidad con cero emisiones requerirá superar obstáculos: aumentar la infraestructura de carga, desarrollar la producción de baterías, mejorar las tecnologías actuales de forma rentable, introducir incentivos para los consumidores”, enumera el documento. Señala también que llevará tiempo para que el ecosistema industrial, con su densa red de subcontratistas y pymes, se adapte a los nuevos componentes y tecnologías. La oenegé Transport & Environment dijo a la AFP que teme una disminución de las ambiciones y pidió a Francia, que ocupa la presidencia rotativa de la UE hasta finales de junio, que mantenga la fecha de 2035.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend