Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Ion Cristoiu, despre desființarea deciziei de achitare a Marianei Rarinca: Cum să nu-i dea Sistemul satisfacție Liviei Stanciu, cea care l-a făcut președinte pe Klaus Iohannis?

Publicat

in

Curtea de Apel București a decis luni desființarea deciziei de achitare a Marianei Rarinca. Astfel, procesul urmează a fi reluat, instanța stabilind deja un prim termen, pe 21 august.

Acuzată că a șantajat-o pe președinta ÎCCJ, Mariana Rarinca a fost achitată definitiv, după ce a petrecut șase luni în arest, Curtea de Apel București apreciind că femeia nu este vinovată de faptele pentru care a fost denunțată de Livia Stanciu.

Jurnalistul Ion Cristoiu scrie pe blogul său personal că “totul a fost dinadins făcut cu toporul, cum obișnuiesc cei cu creierul în moletiere din instituțiile de forță ale Republicii, într-o manieră trimițînd la aroganța de tip securistic: Așa vor mușchii noștri”.

Ziaristul susține că alegerile prezidențiale din 2014 nu s-au dat pentru a câștiga poporul, ci pentru cucerirea Liviei Stanciu.

“Bătălia anului 2014 nu s-a dus, cum se întîmplă într-o democrație, pentru cucerirea electoratului, ci pentru cucerirea Liviei Stanciu, președinta ÎCCJ, cea de care depindea programarea Procesului înainte de alegeri sau după”, scrie jurnalistul.

Cristoiu vorbește și despre procesul de incompatibilitate în cazul lui Klaus Iohannis, care a fost amânat până după alegeri și pe care l-a și câștigat. Drept urmare, atunci “cînd fosta procuroare ceaușistă a trimis un om nevinovat după gratii, numai și numai ca să nu-i dea datoria de 1.400 de euro, Rața mecanică de la Cotroceni (Klaus Iohannis – n. r) a măcănit în cinstea Liviei Stanciu, binefăcătoarea sa”.

Prin aceste amânări, spune jurnalistul, Klaus Iohannis a câștigat mandatul de președinte, iar toți ceilalți care pariau pe decizia ÎCCJ în defavoarea sa au fost învinși. Teodor Meleșcanu a pierdut șefia SIE, Elena Udrea și-a pierdut libertatea, George Maior a fost dat afară de la SRI, Alina Bica a stat după gratii, iar Horia Georgescu, fost pușcăriaș, e uitat de toată lumea.

“Acum, judecînd după întîmplările ulterioare, îmi dau seama că tărăgănarea procesului, mai ales după proclamarea lui Klaus Iohannis drept candidat, n-a fost întîmplătoare. Cu cît se amîna procesul pînă în buza alegerilor, cu atît viitorul președinte depindea nu de electorat, ci de Forțele oculte”, mai scrie ziaristul.

În lumina acestor evenimente,  “cum să nu i se satisfacă nu numai Liviei Stanciu, dar și faimoasei poșete a acesteia orice hachiță? Pe de o parte, pentru că știe cum s-a desfășurat Diversiunea din noiembrie 2014 și, la o adică, oricînd și-ar putea ridica poalele-n cap. Pe de alta, pentru că Sistemul mai are nevoie, pentru a-și rezolva interesele oculte, antidemocratice, de Livia Stanciu”, explică jurnalistul.

 

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

INS: Reține atenția nivelul ridicat al ratei șomajului în rândul tinerilor, de 19,6%. În plus, apariția noii tulpini de coronavirus ar putea complica lucrurile.

Publicat

in

De

Rata şomajului în luna octombrie 2021 a înregistrat aceeași valoare ca și în luna precedentă (5,3%), au transmis vineri oficialii Institutului Național de Statistică, dar numărul șomerilor este mai mare față de luna anterioară. Numărul şomerilor din luna octombrie a fost de 438.000 persoane, în creștere cu 2.000 de persoane față de luna precedentă. Reține în continuare atenția nivelul ridicat al ratei șomajului în rândul tinerilor (15-24 ani) de 19,6%. În plus, apariția noii tulpini de coronavirus ar putea complica lucrurile.

Există o serie de incertitudini privind perspectivele pieței muncii, se arată într-un raport al BRD, destinat investitorilor. Aceștia evocă posibilitatea de noi restricții persistente de distanțare socială sau cerere redusă pe fondul reapariției pandemiei, de lipsa de calificări care poate complica răspunsul la noile provocări, cum ar fi revoluția digitală/tranziția verde. De asemenea, asistăm la schimbarea continuă a mixului de ocupații și priorități ale angajaților declanșată de pandemia, dar și schimbările generaționale, spun autorii raportului citat. În plus,modul în care va arăta piața muncii va depinde și de viitoarele canale/coordonate de consolidare fiscală și capacitatea Guvernului de a aplica măsurile din Planul Național de Redresare și Reziliență ca și de perturbările fluxurilor de migrație și recurgerea tot mai mare la lucrătorii străini.

Dealtfel, boardul BNR a abordat problemele pieței muncii în cea mai recentă ședință de politică monetară, aceștia arătând că evoluțiile au rămas relativ favorabile în primele două luni ale trimestrului III, dar că s-au resimțit influențele acutizării unor probleme de aprovizionare și ale scumpirii energiei, precum și ale incertitudinilor sporite legate de situația epidemiologică. ”Astfel, efectivul salariaților din economie s-a mărit mai temperat decât în prima parte a anului, depășind ușor nivelul pre-pandemie, dar nu și vârful istoric atins în decembrie 2019. Totodată, după scăderea progresivă din semestrul I, rata șomajului BIM a înregistrat mici creșteri în iulie și august, și s-a redus din nou în septembrie la 5,0 % – nivel similar celui din iunie -, rămânând astfel vizibil superioară valorilor din perioada pre-pandemie, care s-a caracterizat însă printr-un grad ridicat de încordare a pieței muncii”, au subliniat mai mulți membri ai Consiliului.

Cei 9 membri ai boardului au sesizat și relativa stagnare a ratei locurilor de muncă vacante în primul semestru al anului, ”reflectând o capacitate relativ redusă a economiei de a crea locuri de muncă, probabil inclusiv pe fondul avansării procesului de automatizare și digitalizare”

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult

NATIONAL

Rusia susține că a arestat 3 spioni ucraineni, dintre care unul plănuia un atac cu bombă

Publicat

in

De

Rusia a arestat 3 persoane despre care spune că ar fi spioni ucraineni, iar unul dintre aceștia este acuzat că plănuia un atac cu bombă, transmite Interfax care citează Serviciu Federal de Securitate.

Anunțul vine pe fondul tensiunilor tot mai mari de la granița dintre Ucraina și Rusia care și-a comasat trupele și a început exercițiile militare, stârnind și reacția oficialilor NATO.

Ceilalți doi spioni sunt acuzați de culegerea de informații secrete și strategice, precizează Interfax citată de Reuters.

Săptămâna trecută, președintele Ucrainei Volodimir Zelenski a spus că Ucraina a dejucat un complot care ar fi vizat răsturnarea guvernului său și care ar fi urmat să fie lansat miercuri. Rusia a negat orice implicare.

Premierul ucrainean, Denis Shmigal, a afirmat însă, miercuri, într-o declarație pentru Reuters că în mod cert Moscova este în spatele acestui complot. “Avem informații secrete care demonstrează intențiile (de a da o lovitură de stat- n.red)”, a declarat premierul Shmigal, aflat la Bruxelles, pentru discuții cu oficialii UE.

Premierul Ucrainei a adăugat că serviciile de informații au detectat activități ale unor ”puteri străine” menite să influențeze opoziția de la Kiev cu scopul de a naște revoltă populară și de a îndepărta guvernul.

“Din câte înțeleg, au existat influențe externe pentru a provoca proteste la Kiev, pentru a le face să fie tot mai puternice. Serviciul nostru secret investighează cazul”, a mai spus premierul.

Relațiile dintre cele două părți au continuat să se deterioreze după anexarea forțată a Crimeei în 2014 și după ce rușii au sprijinit forțele separatiste din regiunea estică a Ucrainei, într-un război care, potrivit Kievului, ar fi dus la uciderea a 14.000 de oameni.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

Publicitate decathlon.ro

În Trend