Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Ion Cristoiu: Cine l-a decis pe Iliescu să recunoască existența închisorilor CIA? E limpede că schimbarea sa uriașă n-a fost determinată de Moscova

Publicat

in

Jurnalisul Ion Cristoiu își exprimă nedumerirea cu privirea la ignorața de ieri a unui subiect național de către instituțiile de presă. Într-un articol postat pe blogul personal, Cristoiu că deși declarația a fost făcută într-un ziar de rezonanță internațională, există câteva aspecte care pot lămuri importanța acestui subiect.

Gazetarul a reprodus un text publicat anul trecut, la începutul lunii decembrie, în care scria despre “rezumatul de 525 de pagini ale Raportului de 6.700 de  pagini, intitulat Committeee Study of the Central Intelligence Agency’s Detention and Interogation Program,  realizat de Senate Committee on Intelligence la capătul unei investigații de trei ani – între 2009 și 2012 – în care s-au cercetat, printre altele, 6,2 milioane de pagini de documente și fotografii, acuză Programul ilegal al CIA din anii 2002 – 2009 de a fi folosit țări aliate Americii drept închisori negre, în care ofițeri ai Agenției au practicat tortura în deplină libertate, dat fiind că pe teritoriul țărilor respective puteau practica tortura fără probleme (Legea americană interzice folosirea torturii pe teritoriul american)”.

Numele acestor țări nu au fost publicate în raport, ca urmare a negocierilor dintre Senat și Casa Albă, deși jurnalistul scria că “ele există în Raportul, încă secretizat, de 6.700 de pagini. Printre ele se numără și România. Ba chiar potrivit unor scurgeri în presa americană, despre România sunt pagini strașnice (țara noastră a fost zeloasă, ca de obicei, cînd vine vorba de Stăpîn) de amănunte, inclusiv cele privind mituirea unor demnitari”.

Pe de altă parte, acesta nota la momentul respectiv că vor exista anumite organisme precum Consiliul Europei, Parlamentul European care vor dori raportul original pentru a trage la răspunde țările ale căror nume se află în documente. Drept urmare, Polonia și Lituania au recunoscut implicarea.

“România, prin vocea fostului președinte Ion Iliescu, sub mandatul căruia s-au instalat la noi centre de tortură CIA, neagă deocamdată cele spuse în Raportul Senatului. Cît o va mai putea ține așa, în condițiile în care în Raportul unei Comisii senatoriale, România e trecută printre cele mai harnice la încălcarea Legilor internaționale?”, se întreba Cristoiu.

După declarația recentă fostului președinte, jurnalistul concluzionează că “Ion Iliescu a negat tot timpul că România a găzduit închisori CIA. A negat, iată, și cînd ele au fost confirmate de o Comisie senatorială americană. La noi mulți comentatori s-au grăbit să susțină că prin această declarație, Ion Iliescu face jocul rușilor. Dacă ar fi așa, ar însemna că și Senate Committee on Intelligence din America a făcut jocul rușilor. Dar indiferent al cui joc face Ion Iliescu, e limpede că schimbarea sa uriașă după patru luni n-a fost determinată de Moscova”.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Discursul integral al lui Klaus Iohannis la Congresul PNL: Reproșuri pentru USR PLUS și Ludovic Orban, susținere pentru Florin Cîțu

Publicat

in

De

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, la Congresul PNL desfășurat la Romexpo, în Capitală, că viitorul lider al Partidului Naţional Liberal va avea o misiune foarte grea.

Discursul integral:

„Bună ziua, dragi liberali,

Stimați invitați,

Nu ne-am mai întâlnit de mult în această formulă și mă bucur să vă văd aici în număr atât de mare și vă salut cu căldură pe toți, liberali din toată țară!

Ne aflăm, și nu pentru prima dată, într-un punct de inflexiune, nu doar pentru Partidul Național Liberal, ci și pentru România.

Trebuie să recunoaștem că nu a fost o campanie internă așa cum mulți ne-am fi dorit.

Partidul Național Liberal este un partid viu, competiția deschisă a fost mereu posibilă și încurajată, dar mi-ar fi plăcut să văd mai multe dezbateri de idei, mai multe discuții aplicate, pe moțiuni și pe proiecte.

Să nu ne amăgim, sub scuza confruntării democratice firești nu se pot ascunde anumite derapaje și atacuri la persoană, ca cele la care am asistat în ultimele luni.

Astfel de atitudini nu trebuie să mai vedem niciodată nu doar în interiorul PNL, ci la niciun partid din România.

Din păcate, s-au spus lucruri grave, s-au folosit cuvinte dure, care sapă credibilitatea unui partid puternic încercat.

Un partid care a avut curajul să-și asume responsabilitatea guvernării într-o perioadă extrem de dificilă, fiind astfel oricum expus criticii. Este păcat ca acest curaj să fie pus în umbră de atacuri din interior!

Viitorul președinte al Partidului Național Liberal va avea o misiune foarte, foarte grea. Să demonstreze, în primul rând, că Partidul Național Liberal este în continuare cel mai important partid din România, nu doar pentru tradiția sa, nu doar pentru istoria sa, indisolubil legată de destinul României moderne, nu doar pentru că milioane de români iubesc fibra liberală și valorile asumate de acest partid.

Ci pentru că principiile liberalismului sunt singurele pe care se poate clădi o țară dezvoltată, profund democratică, o țară care să recupereze rapid decalajele față de celelalte state din marea familie europeană.

Vremea confruntărilor electorale s-a încheiat. Să nu uităm că am promis oamenilor, în 2020, patru ani de stabilitate politică, ani în care România să demareze și să finalizeze investiții structurale majore și reforme sistemice îndelung așteptate.

Astăzi, membrii Partidului Național Liberal își aleg conducerea pe care o consideră potrivită. De mâine însă ambele echipe trebuie să fie conștiente că menținerea unității partidului este esențială pe mai departe.

Cel mai important argument pentru necesitatea unității partidului este că România are nevoie de un liberalism puternic, care să acționeze ca un adevărat vector de modernizare și construcție pentru națiunea noastră.

Partidul Național Liberal se află în fața unui test de maturitate. Sunt convins că are capacitatea să arate că este un partid care își înțelege rolul în societatea românească, într-un moment când este mare nevoie de dovezi de responsabilitate, de înțelepciune, de unitate în jurul unor valori comune și de solidaritate în fața unor crize multiple.

Alegerile interne nu sunt doar despre a înlocui un lider cu un alt lider. Alegerile interne sunt despre proiecte mai bune, despre eficiență, despre înnoire și despre reconectare cu oamenii.

Partidul Național Liberal are obligația să își asculte alegătorii, să țină cont de lecția voturilor primite și să se adapteze la problemele reale ale prezentului.

Recent, făceam un apel la responsabilitate și maturitate către partidele din arcul guvernamental. Este un apel pe care îl reiterez, pentru că nu toți cei cărora le era adresat au manifestat aceeași responsabilitate și maturitate.

Atrag din nou atenția tuturor partidelor parlamentare că, dacă vom continua așa, riscăm să pierdem definitiv încrederea electoratului în mediul politic. Ar fi extrem de grav, pentru că, atunci când oamenii sunt dezamăgiți de cei care îi reprezintă, se creează un vid între ales și alegător, imposibil de umplut.

Dragi liberali,

Vă văd hotărâți pe toți cei de aici și știu că vă doriți cu toții un singur lucru – ca România să câștige! Să fie condusă de un guvern în care forța motrice este Partidul Național Liberal.

Este imperativ să depășim cât mai repede actuala criză.

Actuala guvernare trebuie fără doar și poate să continue, pentru că nu există niciun motiv real ca premierul să fie demis sau să își dea demisia.

Cu atât mai mult, când prim-ministrul și miniștrii liberali sunt atacați din toate părțile, întregul Partid Național Liberal ar trebui să dea dovadă de solidaritate și să îi susțină cu toate forțele.

Sunt de neînțeles sabotajele venite din propriul partid, chiar dacă până la un punct ele ar putea fi explicabile prin prisma luptei electorale interne.

Nu numai că Partidul Național Liberal trebuie să rămână în continuare la guvernare, dar eu cred că România poate avea un deceniu de guvernare de dreapta.

Ca acest lucru să fie posibil, este însă nevoie de fapte, de acțiuni concrete care produc beneficii palpabile pentru cetățeni, nu doar de discursuri și promisiuni.

Avem instrumentele necesare, avem planurile adecvate, avem fondurile care să ne permită să le punem în aplicare.

Să avem și înțelepciunea, și maturitatea de a ne reașeza cu toții la aceeași masă, masa discuțiilor despre soluții pentru România!

Este nevoie ca guvernul să își asume principii ferme și să le redea speranța oamenilor că pot avea un trai bun, un trai prosper aici, în țara noastră.

Prioritățile rămân neschimbate: românii vor investiții în sănătate și infrastructură, românii vor eliminarea birocrației și vor digitalizare, românii vor venituri mai mari și sprijin pentru categoriile vulnerabile. Românii vor o educație mai bună pentru copiii lor, românii vor să își îndeplinească visul european, al unui trai prosper într-o societate liberă și democratică.

România, ca și multe alte state europene, se confruntă în prezent cu provocări acute, cu multiple crize care se suprapun. Pentru a le gestiona cât mai bine, este nevoie un guvern eficient.

Guvernarea presupune însă, în primul rând, o muncă de echipă, cu parteneri care se bazează pe relații de respect și încredere reciprocă, iar Partidul Național Liberal are obligația față de români să continue să guverneze responsabil.

Guvernarea nu este un loc al ironiilor și al gâlcevii nesfârșite, în care unii parteneri se comportă că și cum ar fi într-o dezbatere pe rețelele sociale, iar când apare primul impas își iau lucrurile și pleacă.

Guvernarea înseamnă responsabilitate, perseverență, tenacitate, dialog real cu cetățenii. Cine nu este pregătit pentru așa ceva nu poate guverna România.

Dragi liberali,

Eu am încredere că parteneriatul pe care l-am început acum mulți ani cu Partidul Național Liberal va continua și va produce multe beneficii pentru România.

Sunt încrezător că viitorul va fi unul bun pentru Partidul Național Liberal și că guvernarea va fi bine gestionată de liberali, care vor ști să susțină un Executiv racordat la provocările momentului și preocupat de dezvoltarea țării pe termen mediu și lung.

Contați mereu pe implicarea mea pentru a pune în aplicare programul pentru care românii ne-au oferit încrederea și sprijinul lor!

Un program care are în prim-plan o Românie normală, mai puțin afectată de scandaluri și dispute sterile și mult mai mult orientată spre creștere organică, spre bunăstare, spre șanse egale pentru toți, spre servicii publice moderne.

Cu alte cuvinte, o democrație consolidată și un viitor mai bun pentru fiecare român.

Eu vă mulțumesc și vă doresc mult succes la acest Congres! Văd că sunteți energizați și așa este bine, dar la final trebuie să fim o echipă”.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

În Albania a fost inaugurată prima școală românească

Publicat

in

De

Prima școală cu predare în dialectul aromân al limbii române a fost inaugurată joi în Albania.

Școala „10 mai 1905” este situată în comuna Selenița din regiunea Vlora.

Ziua inaugurării, 23 septembrie 2021, are un simbolism aparte întrucât în urmă cu 142 de ani a fost înfiinţată la Bucureşti Societatea de Cultură Macedo-Română, informează Basilica.ro.

Școala „10 mai 1905” a fost deschisă prin eforturile Fundaţiei „Nicolae Iorga” a aromânilor din Albania.

Școala va avea două clase, după numele a două personalități istorice: Vasile Stoica (ambasador) și Nicuța Balamaci (administrator școlar).

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend