Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Iohannis, la reuniunea de la Haga: Recunoaşterea Rusiei ca principală ameninţare la adresa NATO / Ce prevede Declarația Comună

Publicat

in

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, la Haga, că viitorul Concept Strategic al NATO trebuie „să reflecte, cât mai adecvat şi realist, noua situaţie de securitate, plecând de la recunoaşterea Rusiei ca principală ameninţare la adresa NATO, să acorde prioritate apărării colective şi să consolideze Alianţa pe toate palierele, pentru a face faţă tuturor provocărilor”. La reuniunea desfăşurată în pregătirea Summit-ului NATO de la Madrid a fost adoptată o Declaraţie Comună, potrivit News.ro.

Klaus IohannisFoto: Presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a participat, marţi, la Haga, Regatul Ţărilor de Jos, la o reuniune în format restrâns, alături de premierii Belgiei, Letoniei, Poloniei şi Portugaliei, precum şi de Secretarul General NATO, în pregătirea Summitului NATO de la Madrid, de la finalul lunii iunie.

„Reuniunea a prilejuit un schimb de opinii de substanţă cu privire la evoluţiile de securitate generate de războiului de agresiune declanşat de Rusia împotriva Ucrainei, continuarea asistenţei multidimensionale pentru Ucraina, pregătirea deciziilor Summitului de la Madrid cu accent pe consolidarea posturii de descurajare şi apărare a NATO pe Flancul Estic al Alianţei, procesul de negociere a noului Concept Strategic al NATO şi perspectivele aderării la Alianţă a Suediei şi a Finlandei”, a transmis Administraţia Prezidenţială.

Astfel, preşedintele Klaus Iohannis a subliniat necesitatea unei prezenţe aliate consolidate şi eficiente pe Flancul Estic, unitare, coerente şi sustenabile, în special în sudul acestuia, la Marea Neagră – aceasta fiind şi regiunea cea mai expusă ca urmare a acţiunilor agresive ale Rusiei.

Preşedintele României a subliniat, de asemenea, că apărarea colectivă este şi trebuie să rămână sarcina fundamentală prioritară a NATO. În contextul actual, legătura transatlantică şi Articolul 5 al Tratatului de la Washington, care au făcut din NATO cea mai puternică alianţă politico-militară din istorie, sunt mai relevante ca oricând.

„Preşedintele Klaus Iohannis a menţionat necesitatea ca viitorul Concept Strategic al NATO să reflecte, cât mai adecvat şi realist, noua situaţie de securitate, plecând de la recunoaşterea Rusiei ca principală ameninţare la adresa NATO, să acorde prioritate apărării colective şi să consolideze Alianţa pe toate palierele, pentru a face faţă tuturor provocărilor din prezent şi din viitor. Preşedintele României a prezentat eforturile susţinute depuse de ţara noastră pentru a sprijini umanitar Ucraina, dar şi Republica Moldova şi a subliniat, şi în acest context, importanţa demersurilor pentru asigurarea securităţii alimentare, domeniu în care România oferă deja un sprijin consistent”, a arătat sursa citată.

Klaus Iohannis a susţinut, totodată, necesitatea consolidării relaţiilor NATO cu partenerii din regiune, profund afectaţi de efectele agresiunii Rusiei.

De asemenea, el a exprimat susţinerea fermă a României pentru politica NATO a „Uşilor Deschise” şi, în acest context, pentru aderarea Suediei şi a Finlandei la Alianţă. Preşedintele Klaus Iohannis a precizat că aderarea acestor state va contribui la întărirea securităţii Alianţei în ansamblul său, printr-o postură de descurajare şi de apărare mai eficientă, inclusiv pe Flancul Estic.

La finalul reuniunii a fost adoptată o Declaraţie Comună, redată integral:

„Declaraţia de la Haga – Întărind NATO pentru o nouă realitate de securitate

1. Astăzi, 14 iunie 2022, Şefii de Stat şi de Guvern ai Belgiei, Danemarcei, Letoniei, Olandei, Poloniei, Portugaliei şi României ne-am reunit la Haga pentru pregătirea apropiatului Summit NATO de la Madrid.

2. Războiul brutal, ilegal, neprovocat şi nejustificat al Rusiei împotriva Ucrainei a zdruncinat pacea în Europa şi a schimbat fundamental securitatea euroatlantică. Astăzi, ne reafirmăm întreaga solidaritate cu Ucraina. Suntem uniţi în acordarea unui sprijin ferm şi de durată Ucrainei, care continuă să îşi exercite dreptul la legitimă apărare, când securitatea Europei şi a lumii libere se află în joc. Adresăm un apel Preşedintelui Putin să oprească imediat acest război de agresiune lipsit de sens şi să-şi retragă toate forţele militare din Ucraina. Reiterăm poziţia principială de sprijin pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială ale Ucrainei în graniţele sale recunoscute internaţional.

3. Ca răspuns la războiul declanşat de Rusia împotriva Ucrainei, NATO şi Aliaţii au adoptat măsurile necesare pentru a asigura securitatea şi apărarea teritoriului aliat. NATO va continua să promoveze pacea, securitatea şi stabilitatea în întreaga regiune euroatlantică, cu o abordare cuprinzătoare de tip 360 de grade. La acest moment critic pentru securitatea noastră şi pentru pacea şi stabilitatea internaţionale, vom continua să întărim NATO ca fundament al apărării noastre colective şi ca forum esenţial pentru consultări transatlantice de securitate şi decizii între Aliaţi.

4. Noi, Şefii de Stat şi Guvern ai Belgiei, Danemarcei, Letoniei, Olandei, Poloniei, Portugaliei şi României suntem de acord ca la Summitul NATO de la Madrid să luăm decizii privind o nouă linie de referinţă a posturii NATO, adaptată unei realităţi strategice mai imprevizibile şi mai periculoase, pentru a descuraja, apăra, contesta şi nega succesul oricărui agresor în îndeplinirea obiectivelor sale. În lumina celei mai grave ameninţări la adresa securităţii euroatlantice din ultimele decenii, vom consolida în mod semnificativ postura noastră de descurajare şi apărare pe termen lung. Vom contribui la dezvoltarea întregii game de forţe disponibile şi capabilităţi, necesare menţinerii unei posturi de descurajare şi apărare a NATO robuste, credibile şi sustenabile pe termen lung. Vom continua să adoptăm toate măsurile necesare pentru a proteja şi apăra securitatea populaţiilor noastre şi a fiecărui centimetru de teritoriu aliat. Măsurile noastre vor fi proporţionale cu ameninţarea şi cu mediul de securitate în schimbare.

5. La Summitul NATO de la Madrid, Aliaţii vor aproba un nou Concept Strategic al NATO, care va ghida Alianţa în anii care vor urma şi care va asigura că aceasta va rămâne pregătită şi echipată corespunzător pentru viitor. Susţinem acest demers important. Ţările europene trebuie să îşi asume mai multă responsabilitate pentru securitatea Europei. Vom menţine, de asemenea, coerenţa cu eforturile de securitate şi apărare în curs la nivelul Uniunii Europene, care rămâne un partener unic şi esenţial al NATO.

6. Confruntaţi cu o nouă realitate în planul securităţii, considerăm că este necesară o creştere a resurselor pentru a întări NATO şi pentru a ne consolida capacitatea de a răspunde oricărei ameninţări la adresa securităţii noastre colective. De aceea, la Madrid, Aliaţii trebuie să reafirme Angajamentul de Investiţii pentru Apărare ce vizează cheltuirea a 2 % din PIB pentru apărare şi să agreeze o abordare ambiţioasă care să consolideze Alianţa pentru viitor prin creşterea considerabilă a finanţării comune a NATO, în conformitate cu deciziile adoptate la Summitul de la Bruxelles din 2021.

7. Finlanda şi Suedia au decis să solicite apartenenţa la NATO şi şi-au depus cererile de aderare. Războiul Rusiei împotriva Ucrainei a schimbat în mod radical situaţia de securitate atât pentru Finlanda, cât şi pentru Suedia, la fel ca şi pentru NATO. Salutăm cu toată deschiderea şi sprijinim cererile de aderare ale celor două state. Finlanda şi Suedia sunt cei mai apropiaţi parteneri ai NATO, care împărtăşesc principiile şi valorile noastre. Ambele ţări beneficiază de ani de experienţă în pregătirea, formarea şi operarea alături de NATO şi Aliaţii săi. Împreună vom întări Alianţa”, potrivit News.ro.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Alegeri parțiale în Cehia: Alianţa de guvernare păstrează majoritatea în Senat

Publicat

in

De

Partidele liberale şi conservatoare din alianţa de guvernare din Cehia au câştigat turul al doilea al alegerilor pentru Senat, desfăşurat sâmbătă, păstrând majoritatea în camera legislativă superioară, conform dpa.

Petr Fiala, prim-ministrul CehieiFoto: europarl.europa.eu

O treime din cele 81 de mandate din Senat sunt reînnoite la fiecare doi ani.

În urma scrutinului de sâmbătă, alianţa electorală Spolu (Împreună), condusă de prim-ministrul Petr Fiala, a obţinut 17 din cele 27 de mandate puse în joc.

Partidul populist de opoziţie ANO, al fostului premier Andrej Babis, a câştigat doar trei mandate, potrivit datelor comunicate de autoritatea statistică cehă CSU.

Prezenţa la vot a fost foarte scăzută, de numai 19,4%. Trei candidaţi obţinuseră deja o majoritate absolută în primul tur de scrutin din urmă cu o săptămână.

Senatul ceh are un cuvânt de spus în privinţa legislaţiei şi se poate opune amendării Constituţiei.

Cele cinci partide liberale şi conservatoare ale coaliţiei de guvernare deţin o majoritate sigură și în Camera Deputaţilor, scrie Agerpres, citând dpa.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

S-au blocat lucrările la Drumul Expres Craiova-Pitești: CNAIR, acuzații la adresa constructorului/ Video

Publicat

in

De

După ce, în urmă cu trei luni, compania care lucreză pe tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova-Pitești a primit un certificat cu concluzii negative, din cauza evoluției lente a lucrărilor, sâmbătă, reprezentanții Direcției de Drumuri Craiova spun că în continuare nu se lucrează pe șantier, informează Mediafax.

Reprezentanții Direcției de Drumuri Craiova au postat, sâmbătă, pe pagina de Facebook, imagini de pe tronsonul 1 al Drumului Expres 12 Craiova-Pitești, unde antreprenor este compania Tirrena Scavi S.P.A.

Reprezentanții Direcției spun că în continuare constructorul nu este mobilizat în șantier.

„Obligațiile financiare ale CNAIR către antreprenor au fost îndeplinite în termen pe tot parcursul contractului. În zilele următoare CNAIR va emite o nouă serie de Certificate Intermediare Constatatoare. Reamintim că antreprenorul Tronsonului 1 al Drumului Expres 12 a primit deja (în urmă cu 3 luni) un Certificat cu concluzii negative din cauza mobilizării slabe și a evoluției foarte lente a lucrărilor”, spun reprezentanții companiei de drumuri.

Tronsonul 1 al Drumului Expres este Craiova – Robănești (Centura nord Craiova – intrare în Balș). Are o lungime de 17,7 km și antreprenor este compania italiană Tirrena Scavi S.P.A. Valoarea contractului este de 358,18 milioane lei fără TVA. Contractul a fost semnat în 10 decembrie 2018, început în 27 decembrie 2018- proiectare și în 16 septembrie 2019 – execuție. În prezent, stadiul fizic este de 51,06%, deși termenul contractual de finalizare este trimestrul IV 2022.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend