Indiferent de declarațiile decidenților noștri, și independent de nonșalanța afișată cu fiece ocazie, atmosfera ultimelor zile este să o tai cu cuțitul.

Suntem îmbătați cu o credulitate inadecvată vremurilor pe care le trăim. Că va fi o săptămână, sau că va fi o lună, deocamdată e cert că nisipul din clepsidră s-a scurs.

E o chestiune de maxim câteva săptămâni. Și, deși nu interesează direct granițele noastre, răspunsul României ar trebui să fie – în primul rând ca popor – la înălțime. Nu ne permitem să rămânem divizați în timp ce mormăie ursul la marginea satului.

Putin mizează pe uzura morală, dar și gradul de saturație al populației în raport cu administrația țărilor la care se uită în ură. România e acolo, nu de ieri de azi, unul din ghimpii în coasta viziunii dughiniste eurasiatice, pe care de ani buni Putin, prin trompetele obișnuite, o prozelitează și la noi. Curente suveraniste, naționalism cu simbolism ancestral, un drog pentru mulțime încât să ne uităm aliații și să ne întoarcem împotriva valorilor care, de fapt, ne-au scos din pâcla sovietică a Cortinei de Fier.

Conversații savante, simulări ca într-un joc video își au mai puțin rostul acum. Unicul rost, fără alarmă dar cu certă alertă, e să ne ocupăm de ale noastre în săptămânile și lunile care vin.

Evenimente aparent disparate nu sunt deloc coincidentale. Criza facturilor în energie e un pilon de instabilitate. Criza sanitară, cu sabotarea la sânge a vaccinării pentru colmatarea sistemului hospitalier este alt pilon de instabilitate. Buscularea sistemului de apărare internă prin exploatarea moralului forțelor de ordine/ poliție prin diverse exemple (sinuciderea unor polițiste, accidentul provocat tot de un polițist cu victime copii).

Finalmente, decapitarea vârfurilor, cu un președinte devenit semn de punctuație, respectiv un prim-ministru lovit în plexul academic.

Umorile vărsării de sânge s-au adunat deja. Doar un naiv, ori un inept, își mai pot imagina acum că după etalarea masivă a dispozitivelor militare, transporturile aeriene de muniție, minarea plajelor la marea Azov sau montarea bateriilor Strela mai e loc mult de conversații simandicoase. Ca să ce? Ca, după ce bat palma păcii, să-și ia toată lumea jucăriile și să plece?

N-ar fi și asta un banc bun!

Impactul unui război la granițe ar trebui să ne creeze suficient frison. Am uitat ce s-a întâmplat în anii 90, când era conflict în fosta Yugoslavie? Dincolo de faptul că i-a îmbogățit pe unii traficul cu motorină, realitatea catastrofei umanitare încă reverberează, și încă dictează mișcări telurice în Balcani.

Simplul fapt că va fi război înseamnă migrație masivă internă, dar și de-a lungul granițelor. Migrație masivă nu înseamnă doar nevoi suplimentare și presiuni noi pe diverse sisteme de protecție, dar și de asistență. Migrație masivă, acum, înseamnă rostogolirea unei situații epidemice instabile într-una complet lipsită de control.

Nu sunt decât câțiva ani de când Ucraina a înregistrat cazuri noi de poliomielită. Și sunt doar câțiva de când Ucraina a avut cazuri de difterie la doar câteva sute de kilometri de granița cu România.

Război înseamnă calamitate făcută de om. Cu victime umane. Și cu potențial de-a prinde foc întreaga regiune.

Faptul că suntem apărați de articolul 5, că suntem parte a NATO, nu schimbă decât a doua fază a beligeranței, anume contactul. Prima fază e deja pe sfârșit, anume prevenția.

Am văzut războaie. Am transmis, ca jurnalist odinioară, războaie. Ca expert, am văzut ravagiile lăsate în urmă de război. Drame, tragedii, povești greu de repovestit mai apoi unei audiențe minim interesate.

Această generație de politicieni, acești oameni de stat și păcatele lor puturoase ar face bine să se ridice la înălțimea așteptării istorice. Ai zice că înaintașii lor, alde Văcăroiu și compania, nu erau mai breji. Dar erau, școliți din perioada comunismului în tot ce înseamnă doctrina războiului total, sau a războiului ”pe teritoriu ocupat vremelnic de inamic”.

Tinereii de azi, deopotrivă în șalvari cu glezne goale sau cu sumane și ițari cumpărați să vrăjească gașca digitală prea puțin înțeleg din ce înseamnă catastrofă. Sunt în stare să-și facă selfies cu focuri de anti-aeriană în spate, la o adică. Atâta pot.

În schimb atâția oameni cât mai avem capabili să conlucreze, și să tragă mai aproape unii de alții pentru România, ar cam fi cazul și timpul să facă un pas înainte.

Nu suntem o țară mică, dar nici o țară mare. Și totuși suntem o țară. La fel ca noi, în pofida istoriei și a propagandei, și Ucraina este una. Dacă am învățat ceva din primăvara de la Praga, acum peste 50 de ani, e că nu există libertate care să vină pe tancuri. Iar invazia unui alt stat este o crimă sancționabilă, de nejustificat în momentul istoriei pe care îl trăim. Măcar că, prin asta, unii caută să redeseneze hărți, sau să agite umbre și himere renascentiste ale vreunui imperiu.

Anul acesta cerne decenii de pace încremenită, de mișcări ale orbitelor de influență.

Acum e momentul să ne aducem aminte unde ne e locul. Acum e vremea să realizăm că suntem europeni, nu slavi. Că suntem latini, nu corciți cum ne umblă istoria. Și că suntem români, nu colonie cum susură limba de șarpe a altora”, a scris Medicul Gabriel Diaconu pe Facebook.

Vezi și: