Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Înfrângere usturătoare pentru Primăria Constanța: Prejudiciul de 20 de milioane nu poate fi recuperat de la Radu Mazăre

Publicat

in

Una din acţiunile civile intentate de Primăria Constanţa pentru recuperarea prejudiciului creat în Dosarul retrocedărilor a fost respinsă de Tribunalul Constanţa. Instanţa a considerat acţiunea formulată ca prescrisă. Decizia nu este definitivă.

Tribunalul Constanţa a decis, joi, în cazul uneia dintre acţiunile civile intentate de Primăria Constanţa pentru a recupera prejudiciul creat în Dosarul Retrocedărilor de terenuri din Mamaia şi din Constanţa. Instanţa a respins acţiunea municipalităţii ca prescrisă. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel, în termen de 30 de zile de la comunicare, transmite news.ro.

Printre persoanele de la care Primăria Constanţa a dorit să recupereze o parte din prejudiciul produs se află fostul primar Radu Mazăre, Constantin Racu, Daniela Dospinescu şi Ion Marica, foşti angajaţi ai Primăriei Constanţa.

Pe rolul Tribunalului Constanţa se află şi alte cereri similare depuse de Primăria Constanţa.

Primăria Constanţa a anunţat, în luna aprilie a acestui an, că a intentat acţiuni civile în instanţă pentru recuperarea prejidiciului creat în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri, dorind astfel să primească peste 20 de milioane de euro.

Primarul Vergil Chiţac menţiona că fosta administraţie a refuzat să facă acest pas “pentru a-şi proteja capii şi acoliţii”.

“Am depus acţiuni în instanţă pentru recuperarea a peste 20 de milioane de euro de la cei care au retrocedat oraşul bucată cu bucată. Am făcut acest pas pe care defuncta administraţie a refuzat să-l facă pentru a-şi proteja capii şi acoliţii. Am încredere că justiţia ne va da şi de această dată dreptate şi vom recupera prejudiciul cauzat”, a explicat primarul municipiului.

Primăria Constanţa a menţionat că în cele şase dosare iniţiate sunt vizate mai multe persoane, printre care fostul primar Radu Mazăre, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa Nicuşor Constantinescu, foşti angajaţi ai Primăriei sau oameni de afaceri.

În Dosarul Retrocedărilor ilegale, fostul primar al Constanţei Radu Mazăre a fost condamnat definitiv la 9 ani de închisoare pentru abuz în serviciu, în formă continuată, şi constituire a unui grup infracţional organizat, alături de alţi 31 de inculpaţi, funcţionari publici, oameni de afaceri, notari şi evaluatori.

De asemenea, prin Decizia nr 32/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa a dispus desfiinţarea totală sau parţială a mai multor dispoziţii emise în temeiul Legii nr. 10/2001, precum şi a altor înscrisuri reţinându-se prejudiciul cauzat de subevaluarea terenurilor ce au fost acordate în compensare.

Totodată, instanţa a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor cercetate în cadrul acestui dosar, în sensul revenirii unor terenuri (unele libere de sarcini, iar altele cu sarcini, inclusiv construcţii, cu unul sau mai mulţi proprietari) în domeniul public ori privat al Unităţii Administrativ Teritoriale municipiul Constanţa.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame

NATIONAL

Steaua – FC Buzău 1-0, în Liga a II-a

Publicat

in

De

CSA Steaua Bucureşti a învins-o pe FC Buzău cu scorul de 1-0, sâmbătă, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 16-a a Ligii a II-a de fotbal, potrivit Agerpres.

Golul a fost marcat de Vasile Buhăescu (16).

Steaua venea după două înfrângeri consecutive.

Citește și: Ex-demnitarul Costoiu RUPE TĂCEREA la ICCJ – A indicat-o pe Ecaterina Andronescu drept…

Pentru buzoieni a fost a treia înfrângere în ultimele patru meciuri (trei de campionat, unul în Cupa României).

Rezultate:

Vineri

Concordia Chiajna – FC Hermannstadt 0-0

Sâmbătă

AFC Dunărea 2005 Călăraşi – AFC 1919 Dacia Unirea Brăila 3-1

AFC Unirea 04 Slobozia – ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu 2-0

CSC 1599 Şelimbăr – ACSM Politehnica Iaşi 0-0

FC Braşov – AFC Unirea Constanţa 4-2

FC Unirea Dej – FC Metaloglobus Bucureşti 1-0

AFC Astra Giurgiu – Politehnica Timişoara 0-2

CSA Steaua – AS FC Buzău 1-0

Luni se va juca partida SC FC Ripensia Timişoara – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc (15:30).

Ultimul meci al etapei e programat marţi: ACS Petrolul 52 Ploieşti – AS FC Universitatea Cluj (17:00). Campionatul se va întrerupe până pe 26 februarie.

Clasament

1. Petrolul Ploieşti 39 puncte (15 jocuri)

2. FC Hermannstadt 35 p (16 j)

3. ”U” Cluj 33 p (15 j)

4. Concordia 32 p (16 j)

5. FC Buzău 28 p (16 j)

6. CSA Steaua 28 p (16 j)

7. Unirea Slobozia 24 p (16 j)

8. FK Csikszereda 23 p (15 j)

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult

NATIONAL

Interpretul de muzică folk Mircea Vintilă, invitat pentru prima dată la Cenaclul Lumină Lină

Publicat

in

De

Interpretul de muzică folk Mircea Vintilă va fi invitat pentru prima dată să concerteze la Cenaclul Lumină Lină, duminică, 12 decembrie, în curtea bisericii de pe strada Dealului din municipiul Sibiu, a declarat, pentru AGERPRES, preotul Cătălin Dumitrean, cel care conduce şi cenaclul.

“Mircea Vintilă este pentru prima dată invitat la Cenaclul Lumină Lină. La marile spectacole o să aduc un nume mare de scenă, ca să fie model. Mircea Vintilă este cel mai vechi folkist şi ne bucurăm să îl avem alături la Sibiu”, a spus preotul Cătălin Dumitrean.

Concertul Cenaclului Lumină Lină va fi, practic, o gală de iarnă cu muzică folk şi patriotică, care va începe de la ora 17,00, în curtea bisericii unde preot paroh este Cătălin Dumitrean. Spectatorii care doresc să participe la acest concert trebuie să îşi facă o rezervare online, pe pagina de Facebook a cenaclului sibian.

În curtea bisericii şi în biserică vor putea asista la concert 120 de persoane, respectând măsurile impuse de pandemia de COVID-19. Cei care nu vor putea participa la concert au posibilitatea să urmărească gala de acasă, fiind transmisă live atât pe pagina de socializare a Cenaclului Lumină Lină, cât şi pe a celor de la televiziunea Trinitas.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

Publicitate decathlon.ro

În Trend