Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Inflația, lipsa stabilității politice, proasta administrare a situației pandemice și supraîncălzirea economiei- principalele temeri ale economiștilor / Prioritatea zero este să avansăm cu procesul de vaccinare

Publicat

in

”Am stat foarte prost cu procesul de vaccinare. Credeam că avem o stabilitate politică, dar iată că am pierdut-o cel mai rapid.

Două mari amenințări ne pasc: Inflația și ajustarea fiscală pe care o avem de făcut. În privința inflației, lucrurile pot scăpa de sub control”, a spus joi într-o conferință a analiștilor financiar-bancari Ionuț Dumitru, economistul șef al Raiffeisen Bank. În toamna și iarna acestui an creșterea economiei va încetini, inflația ar putea urca la 8%, iar politicienii se ocupă de cu totul altceva decât de urgențele care trebuie rezolvate. Putem discuta deja despre o supraîncălzire a economiei, crede și Florian Libocor, economistul-șef al BRD. Avem o creștere peste potențial, avem deficite mari, adică cockteilul perfect pentru supra-încălzire, a mai adăugat acesta în cadrul conferinței AAFBR.

Ce au mai spus participanții la discuție:

Ionuț Dumitru, economist la Raiffeisen Bank:

  • Suntem într-o zonă de incertitudine. Creșterea economică va decelera si probabil vom închide anul cu o creștere de peste 7%. Efectele negative se vor extinde și în 2022 dacă vor fi menținute restricțiile. Retailul va fi afectat, fără îndolailă.
  • Am stat foarte prost cu procesul de vaccinare.
  • Credeam că avem o stabilitate politică, dar iată că am pierdut-o cel mai rapid.
  • Două mari amenințări ne pasc: Inflația și ajustarea fiscală pe care o avem de făcut. În privința inflației, lucrurile pot scăpa de sub control.
  • La noi, în decembrie sau aprilie anul viitor, am putea vedea o inflație de 8%. Șocul vine din prețurile la energie, iar lucrurile, cum spuneam, pot scăpa de sub control.
  • Al doilea pericol e cel legat de ajustarea fiscală pe care o avem de făcut. Ne mai rămân doi ani 2022 și 2023 (2024 va fi an electoral, în care nimeni nu face ajustări fiscale) să o facem. Ar fi trebuit să avem deja un deficit sub 6% din PIB. Ne rămân 5 pp de ajustare în doi ani, lucru destul de dificil de făcut. Să nu credem că piețele financiare vor tolera datorii publice mari și deficite ridicate pentru perioade lungi de timp.

Florian Libocor, economist șef BRD:

  • În momentul de față cred că în acest an creșterea economică ar fi între 6-8%, depinde de rezultatul economic pe trimestrele 3 și 4. Dacă restricțiile vor rămâne în picioare, se va vedea și în performanța PIB. Anul vitor am putea vedea o dinamică la 50% din creșterea PIB-ului din acest an.
  • În momentul în care s-au spart alianțele, CDS-ul Românie a urcat la 105 puncte.
  • Putem discuta despre o supraîncălzire a economiei. Avem o creștere peste potențial, avem deficite mari, adică cockteilul perfect pentru supra-încălzire.
  • De ce mă tem în viitor? De fragilitatea stabilității politice și de inflație.
  • E, de asemenea, neplăcut că o țară ca România, importă produse agricole.
  • Deteriorarea stabilității prețurilor a fost generată de autoritatea fiscală.
  • Și apoi, să nu uităm că ne propusesem să adoptăm moneda unică. Nu cred că se mai așteaptă nimeni să trecem în curând la euro.
  • Prețurile cresc foarte ușor, dar e foarte greu să le dai înapoi

Adrian Codirlașu, vicepreședinte CFA România:

  • Valul 4 este din punct de vedere medical, cel mai rău. Deși Guvernul nu ia măsuri de distanțare, populația le aplică în mod individual.
  • Mă aștept la o decelerare în ultimul trimestru din acest an. Consumul va fi lovit.
  • Cresterea va fi în jur de 7% în acest an, va decelera în 2022 undeva la 4%.
  • Inflația. Deja a început să se vadă efectul de runda a doua. Vom avea în continuare o majorare a inflației între 7-8%, după care se va reduce dar va fi mult peste intervalul țintit de BNR.

Radu Crăciun:

  • Marele pericol acum este o abordare populistă, nediscriminatorie între cei care au și cei care nu au certificate verzi. Fie că introducem pe toată lumea în lockdown, indiferent de certificat, fie îi lăsăm pe toți să circule liber, tot indiferent dacă au sau nu acel certificat.
  • Agențiile de rating au mari așteptate de PNRR, de impactul pozitiv pe care acesta l-ar avea. Dar cred că nu ar trebui să ne iluzionăm. Nu cred că se pot atinge aceste obiective fără o politică economică de calitate. Avem obiective de reforme foarte clare fără de care banii nu vor veni.
  • Calitatea administrării crizei pandemice cu care ne confruntăm va avea un impact asupra apetitului mediului de afaceri de a investi.
  • E nevoie de un Guvern stabil, reformist, cu o mare susținere în Parlament. Dacă aceste condiții nu sunt îndeplinite, vom avea un an 2022 complicat.

Știre în curs de actualizare.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame

NATIONAL

Ceremoniile cu ocazia a 163 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române / Programul manifestărilor din Bucureşti

Publicat

in

De

Autorităţile centrale şi locale organizează, luni, ceremonii militare şi religioase pentru marcarea a 163 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române. În toate bisericile vor avea loc slujbe, iar la fialul acestora clopotele vor răsuna pentru un minut, scrie news.ro. ”Ministerul Apărării Naţionale, împreună cu autorităţile centrale şi locale, va organiza luni, 24 ianuarie, în garnizoanele în care există monumente dedicate Unirii Principatelor, ceremonii militare şi religioase cu ocazia sărbătoririi a 163 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române”, a transmis Ministerul Apărării.

În Bucureşti, de la ora 11.00, la Mormântul Ostaşului Necunoscut, din Parcul Carol I, va avea loc o ceremonie în cadrul căreia vor fi decorate Drapelele de Luptă ale Brigăzii 282 Blindată „Unirea Principatelor”, Brigăzii 8 Rachete Operativ Tactice „Alexandru Ioan Cuza” şi Batalionului 284 Tancuri „Cuza Vodă”. La eveniment vor fi prezenţi preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Nicolae Ciucă.

De la ora 12.30, la Monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, din Dealul Patriarhiei Române, va avea loc, de asemenea, o ceremonie de depunere de coroane de flori, în organizarea Prefecturii Capitalei şi a MApN.

Un moment dedicat Zilei Unirii Principatelor se va desfăşura, de la ora 14.00, şi la Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”, din Bucureşti, în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis şi a şefului Executivului. Cu acest prilej, va avea loc vernisajul expoziţiei intitulată „Armata Română în epoca Principelui Alessandru Joan 1”.

Patriarhia Română anunţă că, la Sfânta Liturghie oficiată începând cu ora 09:30, în Catedrala Patriarhală, vor fi pomeniţi Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Mitropoliţii Nifon al Ţării Româneşti şi Sofronie Miclescu al Moldovei, precum şi toţi cei care au contribuit la realizarea Unirii Principatelor Române.

”La ora 12:00, va fi săvârşită slujba de TE DEUM ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru realizarea acestui act fundamental din istoria noastră naţională, act la care Biserica Ortodoxă Română a contribuit în mod semnificativ. După oficierea slujbei de TE DEUM, va fi depusă o coroană de flori la statuia Domnitorului Alexandru Ioan Cuza din apropierea Catedralei Patriarhale”, a transmis Patriarhia Română.

În ziua de 24 ianuarie 2022, ierarhii, preoţii şi diaconii Bisericii Ortodoxe Române vor oficia slujba de TE DEUM în toate bisericile din Patriarhia Română.

”La sfârşitul acestei slujbe vor fi trase clopotele timp de un minut. Aniversarea Unirii Principatelor Române şi comemorarea celor care au contribuit la realizarea acesteia sunt un act solemn care menţine aprinsă candela unităţii şi demnităţii noastre naţionale”, a mai transmis Patriarhia.

În fiecare an, la 24 ianuarie, românii sărbătoresc Unirea Principatelor Române din anul 1859, realizată sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, un act de voinţă politică al liderilor din cele două principate româneşti (Moldova şi Ţara Românească) şi prima etapă în crearea statului unitar român modern.

Ziua de 24 ianuarie 1859, ziua alegerii lui Alexandru Ioan Cuza la Bucureşti ca domnitor al Ţării Româneşti, după ce la 5 ianuarie fusese ales la Iaşi domnitor al Moldovei, este ziua când s-au împlinit aspiraţiile naţionale ale revoluţionarilor de la 1848 care înscriseseră în programele lor idealul unirii Principatelor drept „cheia de boltă fără de care s-ar prăbuşi întreg idealul naţional”.

Actul istoric al Unirii de la 24 ianuarie 1859, despre care Mihail Kogălniceanu spunea că este „actul întregii naţiuni române”, a rămas un moment decisiv în istoria românilor, pentru că recunoaşterea internaţională a Unirii şi măsurile adoptate în anii care au urmat au dus la obţinerea şi recunoaşterea independenţei României în anii 1877 – 1878 şi la îndeplinirea idealului naţional de unire a tuturor românilor în 1918. În egală măsură, momentul 24 ianuarie 1959 a fost primul pas făcut de naţiunea română pe drumul modernităţii şi al integrării europene.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult

NATIONAL

SUA: Departamentul de Stat avertizează cetăţenii americani să nu călătorească în Rusia

Publicat

in

De

Departamentul de Stat al SUA a anunţat duminică că cetăţenii americani nu ar trebui să călătorească în Rusia din cauza “tensiunii continue de-a lungul graniţei cu Ucraina” şi a avertizat totodată asupra riscului unui conflict al Rusiei cu Ucraina, informează Reuters, citată de Agerpres. Departamentul de Stat şi-a republicat avertismentul în care cetăţenii americani sunt sfătuiţi să nu călătorească în Rusia, adăugând că “cetăţenii SUA sunt sfătuiţi să nu călătorească pe uscat din Rusia către Ucraina prin această regiune”.

Evitarea călătoriilor în Rusia este justificată de “posibilitatea hărţuirii cetăţenilor americani”, în special de către poliţia rusă, dar şi de o “aplicare arbitrară a legilor locale”.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

Publicitate decathlon.ro

În Trend