Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

India are un nou medicament pentru tratamentul anti-COVID19

Publicat

in

India a început luni distribuţia unui nou medicament pentru tratarea simptomelor COVID-19, care se pare că reduce dependenţa pacienţilor de oxigen şi grăbeşte însănătoşirea lor, relatează dpa.

Medicamentul „2-deoxy-D-glucose” (2-DG) a fost dezvoltat de un laborator al Organizaţiei de Cercetare şi Dezvoltare în domeniul Apărării din India (DRDO) şi de Compania farmaceutică Dr Reddy’s Laboratories, cu sediul în Hyderabad.

Primul lot de medicamente a fost lansat de ministrul Apărării din India, Rajnath Singh, şi de ministrul Sănătăţii, Harsh Vardhan, în capitala New Delhi şi va fi utilizat în spitale din oraş, scrie Agerpres.ro.

Unii experţi au pus totuşi la îndoială eficacitatea noului medicament spunând că nu au fost publicate suficiente dovezi din etapa a doua şi a treia a studiilor clinice.

O variantă a 2-DG a fost utilizată pe bază experimentală pentru tratarea anumitor tulpini de cancer, însă nu a fost încă aprobată în acest scop, a declarat expertul în biologie moleculară Rakesh Mishra.

Mishra, care a fost implicat în dezvoltarea noului medicament, a afirmat că acesta a blocat capacitatea virusului de a se multiplica în anumite celule şi un procent semnificativ de pacienţi din cadrul studiilor nu au mai avut nevoie de aport de oxigen după ce au primit două doze din noul medicament.

Distribuţia medicamentului survine după săptămâni de lipsă de oxigen în spitale, tot mai solicitat în timpul celui de-al doilea val de COVID-19 în India, extrem de virulent. Zeci de decese au fost raportate în oraşe din toată ţara, între care New Delhi, Bangalore şi Goa, capitala Panaji, în condiţiile în care rezervele de oxigen s-au epuizat în spitale, iar pacienţii îngrijiţi la domiciliu au fost nevoiţi să plătească dublul sau chiar triplul preţului pentru concentratoarele de oxigen.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Hakeem Jeffries, ales şef al democraţilor din Camera Reprezentanţilor, devine primul lider de culoare din Congresul SUA

Publicat

in

De

Hakeem Jeffries a fost ales miercuri lider al democraţilor din Camera Reprezentanţilor din SUA, funcţie pe care o va prelua din ianuarie, devenind astfel primul american de culoare care ocupă o astfel de poziţie de rang înalt în Congres, relatează Reuters, potrivit News.ro.

Hakeem JeffriesFoto: CQ-Roll Call / ddp USA / Profimedia

Votul – în unanimitate – al colegilor democraţi ai lui Jeffries arată, de asemenea, ascensiunea unei generaţii mai tinere de lideri în rândul celor 435 de membri ai Camerei şi sfârşitul erei lui Nancy Pelosi, actualul speaker. În 2007, aceasta devenise prima femeie aleasă preşedinte al Camerei Reprezentanţilor.

Hakeem Jeffries, un newyorkez în vârstă de 52 de ani, va ocupa poziţia de lider al Partidului Democrat din Camera Reprezentanţilor în cel de-al 118-lea Congres al SUA, care se va reuni la 3 ianuarie.

După alegerile de la jumătatea mandatului prezidenţial care au avut loc la 8 noiembrie, democraţii au pierdut în viitoarea legislatură majoritatea pe care o deţin acum în Camera Reprezentanţilor, dar şi-au menţiut-o în Senat.

Liderul majorităţii din Senat, Chuck Schumer, a declarat că accederea lui Hakeem Jeffries în funcţia de lider al Partidului Democrat din Camera Reprezentanţilor reprezintă un moment de cotitură în istoria Statelor Unite.

Ambii lideri democraţi din Congres provin din cartierul Brooklyn din New York.

„Când eşti din Brooklyn, înveţi repede calităţi precum perseverenţa şi seriozitatea… Înveţi cum să lucrezi cu tot felul de oameni diferiţi. Înveţi cum să-ţi menţii poziţia. Înveţi să nu iei lucrurile personal”, a declarat Schumer în plenul Senatului înainte de vot, adăugând că Jeffries „este întruparea tuturor aceste trăsături”.

Când şi-a anunţat oficial candidatura, la 18 noiembrie, după 10 ani petrecuţi în Camera Reprezentanţilor, Jeffries s-a angajat să conducă un grup parlamentar care să redea puterea membrilor comisiilor şi să le ofere reprezentanţilor juniori un cuvânt mai greu de spus în elaborarea legislaţiei, atribuindu-le şi lor funcţii de profil înalt.

Democraţii au pierdut majoritatea în Camera Reprezentanţilor, dar diferenţa faţă de republicani este de numai câteva voturi.

Republicanii şi liderul lor, Kevin McCarthy, care va deveni următorul preşedinte al Camerei, i-au anunţat pe democraţi că vor lansa anchete asupra unor oficiali ai administraţiei şi chiar asupra preşedintelui Joe Biden şi a fiului său, Hunter. De asemenea, ei spun că doresc reduceri semnificative ale cheltuielilor, după ani de zile în care ambele partide au acordat puţină sau chiar deloc atenţie deficitelor bugetare în creştere şi unei datorii naţionale care depăşeşte acum 31.300 de miliarde de dolari. Noi iniţiative de înăsprire a securităţii la graniţă se află, de asemenea, printre priorităţile agendei republicane cu care vor avea de luptat democraţii.

Octogenarii fac un pas în spate

În prezent, principalele trei posturi de conducere ale democraţilor din Camera Reprezentanţilor sunt ocupate de octogenari care au fost la conducere timp de două decenii: speakerul Nancy Pelosi, 82 de ani, liderul majorităţii democrate, Steny Hoyer, 83 de ani, şi adjunctul acestuia, James Clyburn, 82 de ani.

De ani de zile, aceştia se află sub presiune pentru a ceda locul unei generaţii mai tinere.

Momentul a venit după ce republicanii au câştigat majoritatea în Cameră, dar fără a avea loc acel „val roşu” (culoarea republicanilor) de victorii masive la care se aşteptau – o răsturnare de situaţie care i-a încurajat pe democraţi.

Candidaţii care fac parte din echipa lui Jeffries sunt reprezentanta Katherine Clark, în vârstă de 59 de ani, care candidează pentru postul de adjunct al liderului, şi Pete Aguilar, în vârstă de 43 de ani, care a fost ales în actualul post pe care îl ocupa Jeffries, de lider al caucasului democratic.

Cei trei, care reprezintă districte din New York, Massachusetts şi, respectiv, California, aduc punctele lor forte specifice în diferite segmente ale grupului parlamentar democrat.

Clark are legături puternice cu progresiştii din Cameră, un grup a cărui influenţă este în creştere, în timp ce Aguilar este văzut ca o punte de legătură cu democraţii mai moderaţi şi este membru al caucusului care îi reprezintă pe hispanici.

Jeffries, la rândul său, este membru al Black Caucus.

Această echipă de conducere va avea prilejul să înveţe abilităţile de lideri în timp ce se vor afla în minoritate, fără a avea parte de toată presiunea pe care o aduce statutul de majoritate.

Pelosi, întrebată de reporteri dacă va fi dispusă să consilieze această echipă, a răspuns afirmativ.

„Împreună, această nouă generaţie de lideri reflectă vitalitatea şi diversitatea marii noastre naţiuni – şi vor revigora grupul nostru parlamentar cu energia, ideile şi perspectivele lor noi”, a declarat Pelosi într-o declaraţie de felicitare a noilor lideri democraţi.

Citește și:

Hakeem Jeffries şi-a lansat candidatura pentru preluarea conducerii democrate din Camera Reprezentanţilor

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Locatarii unui bloc din municipiul Sibiu au rămas fără curent electric în urma unui incendiu

Publicat

in

De

Locatarii unui bloc din municipiul Sibiu au rămas fără curent electric, miercuri seara, după ce a luat foc panoul electric al imobilului, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), Andreea Ştefan.

„ISU Sibiu a intervenit cu două autospeciale de stingere, autoscară şi un echipaj SMURD, în municipiul Sibiu, strada Aleea Buia, ca urmare a semnalării unui incendiu la un panou electric dintr-un bloc de locuinţe. La faţa locului a fost mobilizat şi un echipaj de la furnizorul de energie electrică. A fost întrerupt curentul electric, pentru a se putea acţiona în siguranţă. Pompierii au lichidat incendiul prompt cu mijloace din dotare (stingător), fiind afectat doar panoul electric respectiv, situat la parterul blocului”, a precizat Andreea Ştefan.

Conform aceleiaşi surse, cauza probabilă a producerii incendiului a fost un scurtcircuit, produs ca urmare a suprasolicitării tabloului de distribuţie

Reprezentanta ISU Sibiu a declarat, pentru AGERPRES, că blocul are trei scări, iar după plecarea pompierilor, angajaţii de la societatea de distribuţie au rămas la faţa locului pentru a relua alimentarea cu electricitate a locuinţelor.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend