Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

India a înregistrat cea mai mare creştere zilnică a numărului de cazuri de COVID-19 din acest an

Publicat

in

India a înregistrat luni 26.291 de cazuri noi de COVID-19, cel mai mare număr zilnic înregistrat în acest an, ducând totalul de cazuri la 11.385.339, potrivit datelor oficiale, informează DPA, citată de AGERPRES.

Numărul deceselor asociate COVID-19 a ajuns la 158.725, după recenzarea altor 118 luni, a declarat Ministerul Sănătăţii la nivel federal.

Statul Maharashtra din vestul ţării a contribuit în cea mai mare parte la creşterea numărului de cazuri din ţară, respectiv cu 16.620 din noile infectări.

India, cu cel mai mare număr de cazuri de COVID-19 după Statele Unite şi Brazilia, a înregistrat o tendinţă descendentă a infectărilor la sfârşitul anului 2020, care s-a inversat însă în ultimele săptămâni.

Citește și: Carantinarea Timișoarei, dorită de Dominic Fritz, e COMPLET INUTILĂ: după o săptămână, rata e la fel de MARE

Numărul infectărilor de luni a fost cel mai mare de pe 20 decembrie când au fost înregistrate 26.624 de noi îmbolnăviri, conform datelor de pe site-ul Universităţii Johns Hopkins.

Îngrijorările cu privire la apariţia unui al doilea val al pandemiei au început să se facă auzite în India, experţii sugerând că noile variante ale virusului precum şi respectarea slabă a normelor de siguranţă s-ar putea afla în spatele creşterii numărului de cazuri.

Pe lângă Maharashtra, care a impus un lockdown parţial şi restricţii, alt patru state – Punjab, Karnataka, Gujarat şi Tamil Nadu – au raportat o tendinţă ascendentă a numărului de cazuri.

De la 1 martie, India şi-a extins campania de vaccinare împotriva COVID-19 la persoanele de peste 60 de ani, după lansarea campaniei la mijlocul lunii ianuarie, prin inocularea lucrătorilor care activează în prima linie şi a personalului medical.

Până în prezent au fost administrate aproape 30 de milioane de doze, însă experţii sunt de părere că ritmul vaccinărilor trebuie accelerat pentru a atinge ţinta guvernului de a inocula 300 de milioane de persoane până la începutul lunii august.

Comenteaza cu profilul de FB

NATIONAL

OFICIAL – 104 cazuri noi de Covid-19, la peste 30.000 de teste prelucrate

Publicat

in

De

Până astăzi, 16 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.079.983 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

1.044.687 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 104 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

Nr. crt.

Județ

Număr de cazuri confirmate(total)

Număr de cazuri nou confirmate

Incidența  înregistrată la 14 zile

1.

Alba

21258

1

0,21

2.

Arad

23655

1

0,12

3.

Argeș

27421

4

0,15

4.

Bacău

26053

2

0,04

5.

Bihor

29276

5

0,13

6.

Bistrița-Năsăud

11869

0

0,05

7.

Botoșani

14172

3

0,07

8.

Brașov

43673

1

0,1

9.

Brăila

13289

2

0,08

10.

Buzău

12579

1

0,05

11.

Caraș-Severin

11474

2

0,13

12.

Călărași

10051

0

0,05

13.

Cluj

57532

7

0,13

14.

Constanța

42941

6

0,07

15.

Covasna

8550

0

0,11

16.

Dâmbovița

22489

2

0,07

17.

Dolj

26627

7

0,07

18.

Galați

27632

0

0,08

19.

Giurgiu

11016

0

0,05

20.

Gorj

9206

0

0,02

21.

Harghita

8281

2

0,07

22.

Hunedoara

22863

-1**

0,04

23.

Ialomița

10786

0

0,11

24.

Iași

42391

2

0,07

25.

Ilfov

45081

0

0,11

26.

Maramureș

20389

2

0,06

27.

Mehedinți

8334

0

0,06

28.

Mureș

23956

4

0,1

29.

Neamț

18960

0

0,1

30.

Olt

14603

2

0,08

31.

Prahova

35339

7

0,21

32.

Satu Mare

12987

3

0,05

33.

Sălaj

10942

0

0,09

34.

Sibiu

26493

0

0,1

35.

Suceava

24203

2

0,06

36.

Teleorman

13711

1

0,12

37.

Timiș

54321

9

0,08

38.

Tulcea

8433

1

0,04

39.

Vaslui

15976

1

0,08

40.

Vâlcea

16429

0

0,11

41.

Vrancea

10689

0

0,05

42.

Mun. București

183606

10

0,12

43.

Cazuri noi nealocate pe județe

447*

15

TOTAL

1.079.983

104

*Referitor la „cazurile noi nealocate pe județe”, facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate și centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. Astfel, conform noii metodologii, centrele de testare introduc în mod direct rezultatele testelor realizate, urmând ca de la nivelul Direcțiilor de Sănătate Publică să fie realizată ancheta epidemiologică și atribuite cazurile pozitive județului/localității de care aparțin persoanele infectate.

**Numărul total de cazuri aferent județului Hunedoara a fost actualizat.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 43 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.

Nr. Crt.

JUDEȚ

Probe pozitive la retestare

1

ALBA

0

2

ARAD

0

3

ARGEŞ

3

4

BACĂU

0

5

BIHOR

1

6

BISTRIŢA-NĂSĂUD

0

7

BOTOŞANI

1

8

BRĂILA

0

9

BRAŞOV

1

10

BUZĂU

1

11

CĂLĂRAŞI

1

12

CARAŞ-SEVERIN

1

13

CLUJ

1

14

CONSTANŢA

2

15

COVASNA

0

16

DÂMBOVIŢA

0

17

DOLJ

10

18

GALAŢI

1

19

GIURGIU

0

20

GORJ

0

21

HARGHITA

0

22

HUNEDOARA

0

23

IALOMIŢA

0

24

IAŞI

2

25

ILFOV

0

26

MARAMUREŞ

0

27

MEHEDINŢI

0

28

MUNICIPIUL BUCUREŞTI

4

29

MUREŞ

0

30

NEAMŢ

4

31

OLT

0

32

PRAHOVA

3

33

SĂLAJ

0

34

SATU MARE

2

35

SIBIU

0

36

SUCEAVA

1

37

TELEORMAN

0

38

TIMIŞ

1

39

TULCEA

0

40

VÂLCEA

0

41

VASLUI

2

42

VRANCEA

1

Total

43

Până astăzi, 32.028 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 15.06.2021 (10:00) – 16.06.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 71 de decese (37 bărbați și 34 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bihor, Buzău, Cluj, Dâmbovița, Galați, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Timiș, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

53 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus menționat și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate.

Astfel, 4 dintre acestea s-au produs în luna august 2020, 1 în septembrie 2020, 4 în octombrie 2020, 9 în noiembrie 2020, 4 în decembrie 2020, 11 în martie 2021, 13 în aprilie 2021 și 7 în mai 2021, în județele Argeș, Bihor, Buzău, Cluj, Iași, Mureș și Sibiu.

Dintre cele 71 de decese, 3 au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 7 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 17 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 23 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 21 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

68 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 985. Dintre acestea, 192 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.150.910 teste RT-PCR și 1.314.093 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 18.032 de teste RT-PCR (8.878 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.154 la cerere) și 12.673 de teste rapide antigenice.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

69 de câini, lăsaţi fără apă și hrană într-o fermă abandonată din Orăştie, au fost salvați de poliţiştii de la Protecţia Animalelor

Publicat

in

De

Un număr de 69 de câini ce erau ţinuţi în condiţii improprii, fără hrană şi fără apă, în halele dezafectate ale unei ferme zootehnice din municipiul Orăştie, au fost salvaţi de poliţiştii de la Protecţia Animalelor, în urma acestei acţiuni ei fiind preluaţi şi relocaţi într-un adăpost autorizat, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.

Cei 69 de câini sunt dintr-o rasă comună şi, din primele cercetări ale poliţiştilor, ar fi fost aduşi la ferma dezafectată de către o persoană iubitoare de animale, dar care nu le-a putut oferi condiţii normale de viaţă, potrivit agerpres.ro.

Ferma este abandonată de mai mulţi ani, iar proprietarul acesteia nu locuieşte în judeţul Hunedoara. Bărbatul a colaborat cu poliţiştii şi, potrivit acestora, nu ar avea vreo implicare în aducerea câinilor acolo.

“Cercetările continuă, persoana sau persoanele care au adăpostit câinii acolo, în condiţii improprii, fiind pasibile de a fi sancţionate, conform legii”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu.

În urma verificărilor, poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor au emis un ordin de plasare în adăpost, în baza căruia au fost ridicaţi cei 69 de câini şi relocaţi în adăpostul unei asociaţii pentru protecţia animalelor.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul reprezentanţilor Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Animalelor (DSVSA) Hunedoara şi ai autorităţii publice locale.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend