ACTUAL
INCREDIBIL! Un bărbat aflat în izolare, depistat la sediul Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte din Pitești
Publicat
acum 7 luniin

Un bărbat de 35 de ani dintr-o comună din Argeș, a fost depistat de jandarmi la sediul Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte din Pitești, deși avea impusă măsura izolării la domiciliu.
Acesta a fost amendat cu 1000 lei, în cazul său fiind dispusă și măsura izolării la domiciliu pentru încă 14 zile. Bărbatul sosise în țară pe 10 iunie, dată de la care figura în izolare. El nu a pătruns în sediul instituției, fiind depistat în zona de triaj, organizată la intrarea în clădirea Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte.
În ultimele 24 de ore au fost verificate 1.409 de persoane, cu privire la respectarea măsurilor de izolare sau carantină. În total, în Argeș se află în izolare 1517 persoane. Polițiștii au aplicat două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 2.000 de lei, pentru alte două persoane care nu au respectat măsura izolării. Este vorba, în primul caz, despre un tânăr de 22 de ani, dintr-o comună argeșeană, care nu a fost găsit la domiciliul unde figura în izolare. Acesta a fost sancționat cu o amendă de 1.000 de lei. În al doilea caz, un bărbat de 30 de ani, din altă comună, a fost depistat în trafic, în Pitești și a fost amendat tot cu 1.000 de lei.
Poate vrei sa citesti
-
Val de angajări la Spitalul Judeţean Piteşti – Se caută infirmiere și ingrijitoare! VEZI DETALII
-
Amenzi pe banda rulantă în Argeș – 3 petreceri au fost întrerupte de polițiști și jandarmi
-
Accident grav în Argeș – O femeie și un minor de 15 ani, răniți
-
Top 4 reguli de redactare a unor advertoriale de calitate!
-
FC Argeș joaca pe noul stadion din Arad
-
Cine este Ciprian Țurlea, noul viceprimar de la Mioveni
ACTUAL
Val de angajări la Spitalul Judeţean Piteşti – Se caută infirmiere și ingrijitoare! VEZI DETALII
Publicat
acum 1 minutin
25 ianuarie 2021De
admin
Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, județul Argeș anunțporganizarea unui concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale vacante, astfel:
• infirmieră – 12 posturi;
• îngrijitoare – 8 post.
Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:
- a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
- b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
- c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
- d) are capacitate deplină de exercițiu;
- e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
- f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
- g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
- infirmieră – 12 posturi. Condiții specifice de participare la concurs:are capacitate deplină de exercițiu;curs de infirmieră; 6 luni vechime în activitate.
- îngrijitoare – 8 post. Condiții specifice de participare la concurs:are capacitate deplină de exercițiu;studii generale;fără vechime.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
02 februarie 2021, data limită pentru depunerea dosarelor;09 februarie 2021, ora 09.00: proba scrisă;12 februarie 2021, ora 09.00: proba interviu.Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:
cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;curriculum vitae.Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.
În cazul în care candidatul depune o declarație pe proprie răspundere că nu are antecedente penale, în cazul în care este declarat admis la selecția dosarelor, acesta are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.
Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii și carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.
Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relații suplimentare se pot obține la sediul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti, Aleea Spitalului nr. 36, județul Argeș, telefon 0248/287.150, interior 177
Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, județul Argeș organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale vacante, astfel:
• Infirmieră – 2 posturi. Condiții specifice de participare la concurs:capacitate deplină de exercițiu;curs de infirmieră;6 luni vechime în activitate.
• îngrijitoare -1 post. Condiții specifice de participare la concurs:are capacitate deplină de exercițiu;studii generale;fără vechime.
Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:
a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;b) cunoaște limba română, scris și vorbit;c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;d) are capacitate deplină de exercițiu;e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.Concursul se va organiza conform calendarului următor:
02 februarie 2021, data limită pentru depunerea dosarelor;09 februarie 2021, ora 09.00: proba scrisă;12 februarie 2021, ora 09.00: proba interviu.Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:
cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;curriculum vitae.Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.
În cazul în care candidatul depune o declarație pe proprie răspundere că nu are antecedente penale, în cazul în care este declarat admis la selecția dosarelor, acesta are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.
Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii și carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.
Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relații suplimentare se pot obține la sediul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti, Aleea Spitalului nr. 36, județul Argeș, telefon 0248/287.150, interior 177.
Comenteaza cu profilul de FB
ACTUAL
Raed Arafat atrage atenția: ‘La acest moment singura frână care este cantitatea vaccinului care se primește’
Publicat
acum 9 orein
24 ianuarie 2021De
admin

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a declarat că ”Stăm mult mai bine decât majoritatea țărilor europene. Am ajuns pe zi să vaccinăm peste 30.000 de oameni”.
”La acest moment singura frână care este cantitatea vaccinului care se primește. Aici sunt aspectele de livrare pe care le ştiu colegii de la Comitetul de Vaccinare. Dacă ne comparăm cu alte ţări şi există site-uri care ne compară, nu e o chestie băgată de România să spunem că ne lăudăm. Stăm mult mai bine decât majoritatea ţărilor europene.
Noi avem deja 2% vaccinaţi. Dacă vedeţi harta Europei cu 2% vaccinaţi sunt încă două-trei ţări care au atins această cifră. Sunt ţări care sunt mult sub noi. Sunt ţări care sunt sub 1%, aşa că România totuşi este în rândul ţărilor care au fost mai active în acest sens.
Eu zic că modul de organizare, faptul că s-a implicat Ministerul Apărării, faptul că s-a colaborat între noi toţi, Ministerul Apărării cu DSU, cu Ministerul Sănătăţii, faptul că au fost implicate resurse la nivel naţional, logistice, personal medical. A fost organizat din punctul meu de vedere, destul de eficient ca să putem vaccina mai mulţi.
Am ajuns pe zi să vaccinăm peste 30.000 de oameni. Toate ţările au probleme. Orice problemă care poate fi corectată, sunt covins că colegii o vor corecta, dar nu e nimeni care să poată să spună: e perfect la mine totul. Ideea este ce realizăm şi rezultatul nostru în acest moment, este un rezultat bun. Echipa de vaccinare şi-a făcut treaba, din punctul meu de vedere”, a declarat Raed Arafat, conform Antena3.ro.
Citește și:
Kaufland provoacă un cutremur în piața supermarketurilor! A început marea vaccinare a angajaților
Comenteaza cu profilul de FB

Val de angajări la Spitalul Judeţean Piteşti – Se caută infirmiere și ingrijitoare! VEZI DETALII
Preşedintele Biden răstoarnă deciziile lui Trump de relaxare și reînnoieşte restricţiile privind călătoriile internaţionale
China a devenit destinația de top pentru noi investiții străine directe, depășind SUA
FOTO – Bărbat lovit de o mașină pe o stradă din Cluj-Napoca
Casa lui Aron Pumnul, în care a locuit şi Mihai Eminescu, în reconstrucţie!

SCHIMBARE RADICALĂ, DE LA NEGATIV la POZITIV: Câmpulungul, cel mai promovat oraș din Argeș în presa națională și pe internet

Când va ninge în Argeș – VEZI PROGNOZA DETALIATA PENTRU ACEASTĂ SĂPTĂMÂNĂ

VIDEO UPDATE: GRAV ACCIDENT ÎN ARGEȘ – 2 PERSOANE DECEDATE

CRIMĂ ORIBILĂ ÎN ARGEȘ – La 19 ani, ȘI-A UCIS PRIETENUL DE PAHAR

Accident cu 4 victime în Argeș, în prima zi a anului 2021

VIDEO, ACUM! BLOCAJ TOTAL PE TRANSFĂGĂRĂȘAN – SUTE DE MAȘINI BLOCATE ÎN TRAFIC

VIDEO – ACCIDENT GRAV ÎN ARGEȘ – O mașina a intrat în țeava de gaze și a luat foc

VIDEO – ACCIDENT GRAV în ARGEȘ, provocat de un tânăr din Corbi

VIDEO! ACCIDENT GRAV ÎN ARGEȘ – 3 MAȘINI IMPLICATE

VIDEO | FLAGRANT ÎN ARGEȘ – REȚINUT DE POLIȚIȘTI PENTRU ÎNȘELĂCIUNI ȘI FRAUDE INFORMATICE
Publicitate

PROMO CAMPANIE
PITEȘTI


Val de angajări la Spitalul Judeţean Piteşti – Se caută infirmiere și ingrijitoare! VEZI DETALII
Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, județul Argeș anunțporganizarea unui concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale...


Amenzi pe banda rulantă în Argeș – 3 petreceri au fost întrerupte de polițiști și jandarmi
130 de societăţi comerciale din 122 de locaţii au fost verificate de poliţişti, iar 3 evenimente private au fost întrerupte....


Accident grav în Argeș – O femeie și un minor de 15 ani, răniți
Un grav accident rutier a avut loc, în urmă cu puțin timp, în comuna Titesti. Potrivit informațiilor este vorba despre...


Dispozitive fără de care nu putem trăi
Dispozitivele fac parte din viața noastră de zi cu zi. Încă de când ne trezim le utilizăm pentru a ne...
Curtea de Argeș


ACCIDENT GRAV ALBEȘTII DE ARGEȘ – Șofer de 22 ani din Corbeni implicat
Așa cum anunțam într-o știre anterioară, un grav accident de circulație a avut loc in aceasta seara in comuna Albeștii...


ACUM! Accident grav la Albeștii de Argeș – TRAFIC BLOCAT
Un apel la 112 a anuntat , in urma cu putin timp, producerea uni grav accident de circulație in comuna...


DE MAXIM INTERES! RACORDAREA la curent/gaze ÎN MOD GRATUIT, chiar fără act de proprietate, liberalizarea pieței și alte noutăți în domeniul utilităților
Toate cele mai importante noutăți pentru consumatori ale anului precedent și cu mare ecou în actualitate sunt legate de liberalizarea...


VIDEO – Bărbat omorât de trenul Curtea de Argeș – Pitești
În urmă cu puțin timp, un tren Regio care circula pe relația Curtea de Arges – Pitesti, a accidentat mortal...


ITM Argeș, activitate intensă: 141 controale, 10 patroni sancționați și amenzi de 50.000 Euro
ITM Argeş a informat astazi, prin intermediul unui comunicat de presa, despre activitatea de control desfăşurată în luna decembrie 2020....
Câmpulung


Firmă din Lerești – Argeș prinsă livrând cherestea fără documente
În ziua de 18 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Valea Mare Pravăț au acționat împreună cu...


DE RÂSUL CURCILOR! Motivul pentru care pârtia de schi de la Măţău nu se deschide în weekend – S-AU FURAT PIESE DE LA RATRAC !!!
Pârtia de schi Chilii de la Măţău, de lângă Câmpulung Muscel, singura din Argeș care atrăgea turiştii pe timpul iernii,...


De azi este disponibil pe site-ul instituției Prefectului Argeș , serviciul de programare online pentru punctul de lucru de la Câmpulung al SPCRPCI
Instituția Prefectului Argeș informează că de azi este disponibil, pe site-ul instituției, serviciul de programare online pentru punctul de lucru...
Mioveni


Cine este Ciprian Țurlea, noul viceprimar de la Mioveni
De ieri, tânărul social democrat Ciprian Țurlea a intrat în echipa de conducere a Primăriei Mioveni, după ce, cu majoritate...


E WOW ! Dacia a prezentat un nou SUV, denumit Bigster
Groupe Renault a prezentat un nou SUV Dacia, ce va purta numele Bigster. Modelul are 4,6 metri lungime, este robust și are un...


În 2020 Dacia a înmatriculat peste 47.000 de vehicule în România – Trei modele Dacia în topul vânzărilor din România
O cotă de piață în creștere cu 2,4%. Topul vânzărilor din România, dominat de trei modele Dacia. Vânzările Dacia pe...


ACCIDENT NEOBIȘNUIT cu UN PORC MISTREȚ în ARGEȘ – Șoferița, atac de panică
În urmă cu puțin timp, un accident rutier mai puțin obișnuit a avut loc pe DJ 703 E, aproape de...
În Trend
-
ACTUALacum 2 săptămâni
SCHIMBARE RADICALĂ, DE LA NEGATIV la POZITIV: Câmpulungul, cel mai promovat oraș din Argeș în presa națională și pe internet
-
ACTUALacum 3 săptămâni
Când va ninge în Argeș – VEZI PROGNOZA DETALIATA PENTRU ACEASTĂ SĂPTĂMÂNĂ
-
ACTUALacum 2 săptămâni
VIDEO UPDATE: GRAV ACCIDENT ÎN ARGEȘ – 2 PERSOANE DECEDATE
-
ACTUALacum 4 săptămâni
CRIMĂ ORIBILĂ ÎN ARGEȘ – La 19 ani, ȘI-A UCIS PRIETENUL DE PAHAR
-
ACTUALacum 3 săptămâni
Accident cu 4 victime în Argeș, în prima zi a anului 2021
-
ACTUALacum 3 săptămâni
TRAGEDIE DE REVELION, ÎN ARGEȘ – FETIȚĂ DE 10 ANI UCISĂ DE UN ȘOFER DE 23 ANI
-
ACTUALacum 3 săptămâni
ACCIDENT GRAV ÎN ARGEȘ – COPIL DE 12 ANI LOVIT MORTAL DE O MAȘINĂ
-
ACTUALacum 4 săptămâni
ACCIDENT NEOBIȘNUIT cu UN PORC MISTREȚ în ARGEȘ – Șoferița, atac de panică
Comenteaza cu profilul de FB