Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

INCREDIBIL! Astazi alti proxeneti din Arges au fost saltati de mascati

Publicat

in

Procurorii DIICOT efctuează astazi mai multe percheziții la traficanți de persoane și proxeneți din patru județe, pentru a destructura un grup infracțional care exploata sexual românce în Irlanda, Marea Britanie și Germania.

Procurorii DIICOT fac 23 de percheziții domicilare pe raza județelor Timiș, Dâmbovița, Argeș și Ilfov, pentru destructurarea unui grup infracțional organizat, format din 23 de suspecți, specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism. La audieri, vor ajunge 46 de persoane.

Potrivit anchetatorilor, încă din anul 2003, membrii grupului infracțional atrageau tinere minore, prin metoda cunoscuta sub denumirea de Loverboy. Victimele erau exploatate pe teritoriul României, iar după împlinirea vârstei de 18 ani, erau trimise să se prostitueze în țări precum Irlanda, Marea Britanie și Germania.

Tinerele erau momite cu promisiuni că banii câștigați în urma prostituției vor fi investiți în case și mașini pe care le vor avea împreună cu partenerii lor de viață, care erau membri ai grupului infracțional organizat. De cele mai multe ori, însă, aceștia racolau și alte tinere pe care le exploatau sexual pe teritoriul Irlandei sau a altor țări, sub atenta supraveghere a membrilor grupului.

Pentru a câștiga încrederea victimelor, membrii grupului infracțional achiziționau bunuri pe numele tinerelor pe care le exploatau, însă ei erau în fapt adevărații beneficiari ai bunurilor.

Cercetările au mai arătat că gruparea infracțională avea lideri în toate țările unde tinerele erau exploatate sexual. Astfel, în Irlanda, liderii segmentului erau un soț și o soție, iar în Germania și Anglia funcționa câte un lider.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame

Redactor sef editie print, redactor coordonator editie online. Jurnalist cu peste 10 ani experienta in presa scrisa, autor a nenumarate reportaje si anchete jurnalistice. Colaborari cu publicatii nationale si agentii de presa. Contact e-mail: malina.petrescu@ziarulprofit.ro

ACTUAL

Dr. Tudor Ciuhodaru: ‘Noi vorbim despre pașapoarte verzi în contextul în care se vede și aici că vaccinații pot fi infectați și pot transmite boala’

Publicat

in

De

Medicul Tudor Ciuhodaru a analizat cele mai noi date despre varianta Omicron a SARS-COV-2 și a prezentat măsurile care trebuie luate de Guvernul României în contextul COVID-19. În opinia europarlamentarului, românii nu au de ce să se panicheze.

„Belgia a fost prima țară din Europa care a depistat un astfel de caz. Repet ceea ce a zis ministrul belgian: vreau să repet că este o variantă suspectă, nu știu dacă este periculos, deci precauție absolută, fără panică în așteptarea unei analize științifice suplimentare!

A spus și OMS că timp de două săptămăni va da date suplimentare apropo de contagiozitate, patogenitate și măsurile de sănătate publică ce vor fi afectate de apariția acestei noi variante”, a declarat Ciuhodaru, pentru B1 TV.

Măsurile de prevenție pe care le recomandă dr. Tudor Ciuhodaru

Datele experților în sănătate vor stabili exact ce măsuri vor trebui luate în viitor. De asemenea, Ciuhodaru recomandă ca Guvernul României să deruleze mai multe acțiuni de prevenție.

„Evident că prin prisma mutațiilor este variantă îngrijorătoare, dar aceste lucruri trebuie să se confirme și în viața reală. Ceea ce este extrem de important sunt, de fapt, cei patru piloni pe care i-am propus de la începutul acestei pandemii, apropo de controlul și rezolvarea acestei situații, adică pe lângă distanțare, mască, vorbim despre testare. 5-10% dintre aceste teste ar trebui dublate de secvențierea genomică, pentru a depista la timp apariția noilor tulpini, ca să știm la ce ne așteptăm.

Am recomandat și în Parlamentul European, ca recomandare în comisia de sănătate. Importante ar fi și testele serologice, ca să vedem care este gradul de imunitate în rândul cetățenilor, la nivelul întregii țări. Există studii că imunitatea legată de trecerea prin boală la nivelul României este favorabilă”, a declarat Ciuhodaru.

Medicul Ciuhodaru pune sub semnul întrebării utilitatea pașaportului/certificatului verde COVID, în contextul în care din ce în ce mai multe date arată că și vaccinații se infectează, sunt simptomatici, transmit mai departe virusul și pot deceda în urma infectării cu SARS-COV-2.

„(…) În Israel, toate cele trei cazuri erau la persoane vaccinate. Așa că, dacă vorbim despre măsuri de combatere a transmiterii în această pandemie – măsuri de prevenție, măsuri de analiză epidemiologică, gândiți-vă că noi vorbim despre pașapoarte verzi în contextul în care  se vede și aici că vaccinații pot fi infectați și pot transmite boala„, a mai transmis medicul, informează b1tv.ro

Citește și:

Medicul Tudor Ciuhodaru: ‘Este dovedit că vaccinații se pot infecta și pot transmite boala, așa cum spune și domnul Fauci, poate aude și doamna de la Ministerul Sănătății

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult

ACTUAL

Hotărâre de ultimă oră a Comitetului Național pentru Situații de Urgență! Premierul Nicolae Ciucă a semnat documentul

Publicat

in

De

Hotărâre de ultimă oră aprobată de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, în fruntea căruia se află premierul Nicolae Ciucă.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat în ședința de astăzi, 30 noiembrie 2021, Hotărârea numărul 109, cu următoarele prevederi:

1.   *Aprobarea repatrierii cetățenilor români aflați în Regatul Maroc*, inclusiv prin activarea Mecanismul European pentru Protecție Civilă, ca urmare a suspendării tuturor zborurilor directe cu această destinație, iar pentru punerea în executare a acestor prevederi se abilitează Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Afacerilor Interne prin Departamentul pentru Situații de Urgență și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin Compania Națională de Transporturi Aeriene Române TAROM să întreprindă măsurile din competență.

2.   *Costurile* aferente desfășurării activității menționate la pct. 1 să fie asigurate din bugetul de stat, de la Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului prin bugetele ministerelor implicate și prin Mecanismul European pentru Protecție Civilă.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență adoptă prezenta  

HOTĂRÂRE

Art.1– Se aprobă repatrierea cetățenilor români aflați în Regatul Maroc, inclusiv prin  activarea Mecanismul European pentru Protecție Civilă, după caz, ca urmare a suspendării  tuturor zborurilor directe cu această destinație.

Art. 2 – Pentru punerea în executare a prevederilor art. 1, se abilitează Ministerul  Afacerilor Externe, Ministerul Afacerilor Interne prin Departamentul pentru Situații de Urgență și  Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin Compania Națională de Transporturi Aeriene  Române TAROM să întreprindă măsurile din competență.  

Art. 3 – Costurile aferente desfășurării activității menționate la art. 1 și art. 2 sunt  asigurate din bugetul de stat, de la Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului prin  bugetele ministerelor implicate și prin Mecanismul European pentru Protecție Civilă, după caz. 

Art. 4 – Prezenta hotărâre se comunică, pentru punere în aplicare, tuturor  componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență.  

PREŞEDINTELE COMITETULUI NAŢIONAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ PRIM-MINISTRU  

NICOLAE-IONEL CIUCĂ

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

Publicitate decathlon.ro

În Trend