Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Incredibil ! Antifrauda doarme in timp ce oamenii lui Strutinsky jongleaza cu miliardele si destinele a zeci de oameni

Avatar

Publicat

in

– Grave incalacari ale legii fiscale, miliarde disparute si puncte de lucru ilegale la firma controlata de afaceristul Sorin Strutinsky

– Sesizata inca de acum doua saptamani de conducerea ziarului nostru despre gravele incalcari ale legii fiscale, Antifrauda evita controalele la firma de distributie a presei conduse de acoliţii lui Strutinsky

– Pentru ca fiscul nu s-a implicat la timp, Mediapress Investement SRL,   reclamata la Politie de proprii angajati 

 

Pare incredibil cum oamenii arestatului Sorin Strutinsky continua sa joace pe degete organele statului, inclusiv deja celebra Antifrauda. Desi conducerea ziarului nostru a sesizat oficial Antifrauda  inca de acum 2 saptamani despre gravele neregului la firmele detinute de acolitii lui Sorin Strutinsky, nici pana astazi vreun inspector al respectivei directii nu a avut curajul sa verifice ce manevre s-au facut si se fac aici, manevre care aduc mari si grave prejudicii statului, unor firme private dar si zecilor de angajati ai acesti companii.  Dar ce nereguli sunt atat de evidente si vizibile cu ochiul liber de la sediul Antifrauda din Alexandria sau cel de la Bucuresti ?

In primul rand Paul Marius Vîjloi, asociat cu Sorin Strutinsky la Mediapres Investment SRL a luat la misto decizia procurorilor care au dispus, dupa retinerea constantenaului, sechestru asigurator pe tot ceea ce insemna Mediapress. Asa se face ca el a vandut si a tot incercat sa vinda din activele societatii sfidand astfel legea. Exista suspiciuni ca Vîljoi ar fi vandut aceste active la negru, fara a se emite vreo factura fiscala sau vreun alt document. Spunem asta deoarece pentru suma de 25.ooo euro cash, a vrut sa vanda de sub sechestru 10 chioscuri de distribuţie a presei. In momentul in care i s+a solicitat o factura acesta a refuyat spunand ca nu poate sa vanda decat fara ace fiscale.  ASCULTA AICI INREGISTRAREA TELEFONICA IN CARE SE SPECIFICA VANZAREA DOAR FARA FACTURI.

Alte nereguli vizeaza gestionarea banilor obtinuti din incasari si chiar din garanţiile constituite la angajare de proprii angajaţi. Surse din interiorul firmei sustin ca acoliţii lui Strutinsky ar fi inclus aceste sume intr-un circuit al banilor negri. Spre exemplu, de o jumatate de an conducerea Mediapress Investement a refuza sa plateasca banii obtinuti din incasari catre multe dintre ziarele din Arges. Mediapress Investement a ţepuit astfel cateva ziare din Argeş printr-un artificiu demn de filmele cu prosti si vizat se pare de organele fiscale. Numai catre ziarul nostru, oamenii lui Strutinskz au refuzat nonsalant plata unei datorii rezultate din vanzarea ziarelor si al cărei cuanum este de circa 5000 Euro.

Chioscurile de presa Mediapress fac evaziune la greu  !

Potrivitpropriilor angajati ai acestei firme, de mai bine de o luna chioscurile la acre lucreaza fac evaziune la greu iar ANAF tace si se face ca nu vede.  Aproape un sfert din chioscuri nu sunt racordate la curent electric si nu au case de marcat. Altele sunt pline de marfa fara documente si majoritatea functioneaya ca apartinand Mediapress Investement, firma care practic nu mai exista pe piata de distributie, fiind inlocuita de o alta. Asa se face ca toate documentele apartin inca unei firme aflate in faliment dar si sub sechestru dar sunt operate de noua firma inventata de acelasi asociat al lui Strutinsky. De rasul curcilor este faptul ca, potrivit angajatilor proprii, acolo unde exista case de marcat acestea sunt fiscalizate pe vechea firma, dar cine sa vada atata timp cat Antifrauda, repetam, sesizata oficial inca de acum doua saptamani de conducerea ziarului nostru, evita sa controleze activitatea aceste firme.

Si-au batut joc de proprii angajati 

Lipsa de implicare a ANAF a facut ca yeci de familii sa aibe de suferit. Ese vorba de familiile bietilor angajati ai acoliţilor lui Strutinsky care nu si-au mai luat salariile de luni bune. Vanzatorii de presa au sperat ca macar acum in ajun de Paste sa primeasca macar o parte din salarii. Nu s-a intamplat asa ca multi dintre acestia au mers direct la Politie pentru a face plangeri impotriva patronilor. De unde atata tupeu si nesimtire pe capul lui Paul Marius Vîjloi si, mai nou, al severineanului Adrian Cenuşe ?

 

Afacerile asociaţilor 

Potrivit Registrului Comerţului, Paul Marius Vîjloi este asociat în ABC Press SRL (în insolvenţă), Apex Editare Difuzare Tipărire Import Export Consignaţie SRL, ABM Dedal Grup SRL, Euro Media Group SA (radiată), Mediagsm SRL, Mediapress Arges SRL, Mediapress Investment Valcea SRL, Mediapress Olt SRL, Mira Pres SRL (radiată), Nou Consult SRL, P & S Expert SRL (radiată), Playing Press SRL (radiată), V & P Consulting SRL (radiată) şi Vipalma Com SRL (radiată). Paul Marius Vîjloi, partenerul de afaceri al lui Sorin Strutinsky, a fost căsătorit cu magistratul Daniela Chionea (fostă Vîjloi), judecător la Curtea de Apel Craiova, secţia Contencios Administrativ şi Fiscal. Cei doi au divorţat în 2010. Coincidenţa de nume nu poate fi întâmplătoare, mai ales că, potrivit vrajitorul.eu, Daniela Vîjloi şi Leonardo Marius Vîjloi locuiesc în Craiova la aceeaşi adresă. Paul Marius Vîjloi figurează ca administrator în Apex Editare Difuzare Tipărire Import Export Consignaţie SRL, din Cluj, în Mediagsm SRL, din Dolj, în Mediapress Argeş SRL şi în Mediapress Olt SRL.

Smecheria cu noua firma ce functioneaza pe strucura celei vechi 

Potrivit documentelor emise catre ziarele din Arges, pana in martie 2015 toate aviyele , facturile si chitantele avea ca si antet numele societatii Mediapress Investment SRL, forma controlata de Strutinsky si care se afla sub sechestru din ordinul procurorilor DNA.  Ca sa scape de adtorii, inclusiv cele la stat si salariati, Paul Marius Vîjloi, partener de afaceri cu Sorin Strutinsky, a decis să facă câteva modificări în societatea Mediapress Argeş SRL, o firma aparuta ca din neant si care se erijeazadeja in predecesoaraea Medipapress Investement. Potrivit hotărârii nr. 1/25.02.2015, publicată în Monitorul Oficial din 6 aprilie, asociatul Paul Marius Vîjloi a cesionat 99 de părţi sociale, în valoare de 10 lei fiecare, asociatului Dragoş Răzvan Cenuşe. În urma cesiunii, capitalul societăţii Mediapress Argeş SRL, în valoare de 1.100 de lei, împărţit în 110 părţi sociale în valoare de 10 lei fiecare, este deţinut de către asociaţi astfel: Dragoş Răzvan Cenuşe deţine 109 părţi sociale, reprezentând 99,09% din capitalul social, iar Paul Marisu Vîjloi – o parte socială, reprezentând 0,91% din capitalul social. De asemenea, a fost schimbat şi sediul social al societăţii: din municipiul Curtea de Argeş, strada 1 Mai nr. 7, în municipiul Piteşti, bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 173F. În hotărârea Adunării Generale se mai precizează că societatea deţine şi 25 de puncte de lucru, 18 situate în municipiul Piteşti şi şapte, în municipiul Curtea de Argeş.

Cine este Mediapress Investment SRL

Potrivit Registrului Comerţului, Mediapress Investment SRL a fost înregistrată în anul 1997 şi are sediul social în municipiul Craiova, strada Dr. Constantin Angelescu. Dovada sediului o face contractul de închiriere nr. 9552662 din data de 23.01.2014, emis de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova. Actul este valabil până la 31.12.2018. Firma are un capital social subscris de 320.000 de lei, integral vărsat, compus din 32.000 de părţi sociale, valoarea uneia fiind de 10 lei. Asociaţi persoane juridice sunt Apex Editare Difuzare Tipărire Import Export Consignaţie SRL, care deţine 320 de părţi sociale (1% din capitalul social), reprezentat de Remus Felecan, Mira Pres SRL, care deţine 320 de părţi sociale (1% din capitalul social), reprezentant de June Daniel, născut pe 12.03.1969, în Simeria, Hunedoara. Societatea Mediapress Investment SRL are şi asociaţi persoane fizice: Gabriel Sorin Strutinsky, născut pe 28.10.1967, în Botoşani, cu 14.400 de părţi sociale (45% din capitalul social) şi Paul Marius Vîjloi, născut pe 28.10.1971, în Motru, judeţul Gorj, cu 16.960 de părţi sociale (53% din capitalul social). Administratorii societăţii sunt: Paul Marius Vîjloi şi A.C.M. CORPORATE IPURL, în calitate de administrator judiciar. Activitatea societăţii constă în „comerţ cu amănuntul al ziarelor şi articolelor de papetărie, în magazine specializate“. În anul 2013, societatea cu 149 de salariaţi a declarat o cifră de afaceri de 19.973.661 de lei şi un profit brut de 119.385 de lei.

 

Reamintim că Sorin Strutinsky, cunoscutul om de afaceri botoşănean, prieten şi partener de afaceri cu Radu Mazăre şi cu Nicuşor Constantinescu, şeful suspendat al CJC, a fost reţinut de procurorii DNA la începutul lunii februarie, apoi arestat preventiv pentru 30 de zile. În cauză, omul de afaceri este suspectat de comiterea a patru infracţiuni de trafic de influenţă, dintre care una în formă continuată, de instigare la săvârşirea a două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, şi de instigare la săvârşirea a două infracţiuni de spălare a banilor, în formă continuată. De asemenea, procurorii Anticorupție îl cercetează pe Strutinsky pentru trei infracțiuni de complicitate la luare de mită. În prezent, omul de afaceri se află în stare de arest preventiv.

 

 

 

 

 

 

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Klaus Iohannis: ‘Ceea ce numim cu mândrie ‘Spiritul de la Sibiu’, care definește contribuția României la construcția europeană, își păstrează deplina relevanță și poate orienta în continuare dezbaterea privind viitorul Europei’

Avatar

Publicat

in

De

Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Europei ” România continuă să susţină o Uniune a coeziunii, mai solidară şi mai unită, în vremuri de criză, şi nu numai. Aceștia sunt pilonii indispensabili pe care clădim viitorul Europei. România a gestionat mai eficient efectele pandemiei prin strânsa cooperare la nivelul Uniunii”.

„Sărbătorim astăzi, 9 mai, Ziua Europei, într-un context încă marcat de pandemia de COVID-19, care a pus la grea încercare Uniunea Europeană şi statele sale membre. Este o bună ocazie să reflectăm asupra lecţiilor învăţate din experienţa ultimului an, dar şi un moment potrivit în care, pe fondul eforturilor de redresare şi al speranţelor reînnoite, putem realiza o proiecţie asupra viitorului Uniunii.

Este, aşadar, un prilej de analiză, dar şi de reafirmare a principiilor şi a obiectivelor de bază ale Uniunii. Unitatea şi solidaritatea sunt elementele fundamentale ale Declaraţiei enunţate de către Robert Schuman în urmă cu mai bine de 70 de ani. Aceste două valori comune sunt la fel de relevante şi astăzi pentru construcţia europeană, pentru adaptarea, dezvoltarea şi progresul Uniunii Europene.

Provocările prin care trecem împreună nu diminuează, ci, dimpotrivă, reconfirmă relevanţa proiectului european şi a unui răspuns unit şi solidar al statelor membre şi al instituţiilor europene”, afirmă şeful statului, în mesajul transmis duminică de către Administraţia Prezidenţială.

El adaugă că principiile Declaraţiei Schuman inspiră continuu acţiunea europeană, inclusiv în acest context al pandemiei.

„Viziunea de atunci, cu un pronunţat caracter universal, a fost aceea în măsură să asigure depăşirea multor momente dificile, prin soluţii comune, coordonate, în beneficiul cetăţenilor europeni. Testul pe care Uniunea Europeană îl trece în contextul pandemiei este unul fără precedent.

Cu toate acestea, reacţia europeană la această criză ne-a oferit exact măsura valorii adăugate incontestabile pe care o aduce pentru noi toţi Uniunea. Unitatea, coeziunea şi solidaritatea constituie, fără îndoială, forţa şi esenţa răspunsului nostru. Individual, statele membre nu ar fi găsit la fel de rapid soluţiile pe care am reuşit să le identificăm împreună.

În acest context, din efortul nostru comun s-a desprins nevoia unei Europe reziliente, sub toate aspectele: politic – prin apărarea democraţiilor noastre şi a statului de drept, economic – prin consolidarea lanţurilor de aprovizionare şi protejarea comerţului liber, digital sau sanitar. Fără cooperarea la nivelul Uniunii, accesul la tratamente şi echipamente medicale, la vaccinuri şi la asistenţa financiară pentru susţinerea măsurilor economice şi sociale ar fi fost mult mai dificil”, evidenţiază preşedintele Klaus Iohannis.

Totodată, el subliniază importanţa respectării valorilor fundamentale ale Uniunii Europene.

„În acelaşi timp, răspunsul european la încercările ultimei perioade s-a bazat şi trebuie să se bazeze în continuare pe respectarea valorilor fundamentale ale Uniunii, pe forţa multilateralismului eficient, cu respectarea dreptului internaţional. Toate aceste valori, alături de măsuri bine fundamentate în planul acţiunii pragmatice, inclusiv consolidarea alianţelor cu acele state şi organizaţii care împărtăşesc valorile noastre democratice şi ataşamentul pentru dreptul internaţional, contribuie la întărirea rezilienţei noastre strategice”, arată Iohannis.

De asemenea, el punctează că „nu este deloc întâmplător faptul că susţinerea manifestată de români pentru Uniunea Europeană este una ridicată şi a rămas constantă în timp”.

„Aceasta demonstrează fără echivoc ataşamentul nostru profund pentru familia europeană, pentru valorile şi modul de viaţă european, cu tot ceea ce reprezintă: respectul pentru democraţie, statul de drept şi libertăţile fundamentale, perspectiva prosperităţii şi a securităţii. Ca parte a profilului său pro-european, România continuă să susţină o Uniune a coeziunii, mai solidară şi mai unită, în vremuri de criză, şi nu numai.

Aceştia sunt pilonii indispensabili pe care clădim viitorul Europei. România a gestionat mai eficient efectele pandemiei prin strânsa cooperare la nivelul Uniunii, astfel am stabilit culoare verzi pentru libera circulaţie a persoanelor şi a mărfurilor, am achiziţionat vaccinuri centralizat, am adoptat Planul de relansare economică.

Realitatea ne-a evidenţiat ceea ce deja ştiam: suntem mai puternici atunci când lucrăm împreună. Ghidaţi de valoarea fundamentală a solidarităţii europene, am oferit asistenţă atât statelor membre, cât şi celor aflate în vecinătatea Uniunii Europene, precum Republica Moldova. Suntem mândri de faptul că, în această criză, România a fost parte a acestui efort solidar, în condiţiile în care ţara noastră nu doar că a beneficiat de sprijin, dar şi-a asumat, prin acţiune concretă, partea sa de responsabilitate”, afirmă preşedintele Iohannis.

Şeful statului se referă în mesaj şi la Conferinţa privind viitorul Europei, care reprezintă o nouă formă de dialog cu cetăţenii Uniunii.

„În ciuda dificultăţilor actuale generate de pandemie, asistăm astăzi, în mod simbolic, la lansarea, la nivel european, a unui nou dialog cu cetăţenii Uniunii, în cadrul Conferinţei privind viitorul Europei. Prin această Conferinţă ne propunem să vedem care sunt aşteptările cetăţenilor noştri şi să găsim împreună soluţii pentru a le transforma în realitate.

Aspiraţiile cetăţenilor sunt esenţiale pentru edificarea unei Uniuni Europene unite, puternice, pregătite pentru viitor. Lecţiile generate de pandemie, dar şi marile transformări, evoluţia tehnologică accelerată şi eforturile de combatere a schimbărilor climatice vor figura, cu siguranţă, printre temele cele mai importante în definirea acţiunii Uniunii pe termen mediu şi lung”, menţionează preşedintele Klaus Iohannis.

El adaugă că România susţine, în acest sens, o abordare în deplin acord cu Declaraţia de la Sibiu, adoptată la 9 mai 2019.

„Ceea ce numim cu mândrie ‘Spiritul de la Sibiu’, care defineşte contribuţia României la construcţia europeană, îşi păstrează deplina relevanţă şi poate orienta în continuare dezbaterea privind viitorul Europei. Suntem pregătiţi să contribuim activ la acest dialog, care să ne ajute să definim împreună priorităţi şi soluţii comune. Doar aşa putem avea garanţia că Uniunea Europeană de mâine va rămâne una a rezilienţei, a incluziunii şi a echităţii, care să asigure crearea de oportunităţi egale pentru noi toţi.

Ne dorim ca, la finele acestui exerciţiu de reflecţie, Uniunea Europeană să fie echipată cu instrumentele necesare creşterii rezilienţei sale. În acelaşi timp, dorim o Uniune pregătită deplin pentru exercitarea rolului său de pol de prosperitate şi stabilitate la nivel regional şi global.

Răspunsurile trebuie căutate în consolidarea instrumentelor Uniunii, conform competenţelor sale, în sfere importante, precum Piaţa Internă, mai ales în ceea ce priveşte ridicarea barierelor care afectează încă deplina sa funcţionare, în construirea unor sisteme de sănătate europene robuste, dar şi în pregătirea societăţii pentru economia viitorului.

În această ecuaţie, investiţiile continue în educaţie şi în formare profesională adaptată pieţei muncii vor fi o componentă extrem de importantă. Ne dorim, de asemenea, să vedem o abordare europeană strategică asupra vecinătăţii şi Balcanilor de Vest. Într-adevăr, este necesar ca rezilienţa Uniunii să fie sprijinită de o vecinătate sigură, stabilă, prosperă, ferm angajată în reforme politice şi economice. Va urma o perioadă de dialog direct şi activ cu cetăţenii şi, în perspectivă, de acţiune concretă”, arată preşedintele Iohannis.

În concluzie, el îşi exprimă speranţă că românii vor avea o voce puternică în această dezbatere referitoare la viitorul Uniunii Europene.

„Ne dorim o participare cât mai largă la Conferinţa privind viitorul Europei şi sperăm că românii vor avea o voce puternică în dezbaterea despre cum va arăta Europa în care vor să trăiască ei şi generaţiile care vor urma. Este momentul să ne amintim de trecut, să reflectăm la provocările actuale, dar şi să ne angajăm în construcţia viitorului. La mulţi ani, Europa! La mulţi ani, România!”, mai spune preşedintele Klaus Iohannis, în încheierea mesajului, conform agerpres.ro.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Dan Bittman atrage atenția: ‘Suntem în aceeași situație ca atunci când nu exista vaccin. Ba chiar mult mai rea’

Avatar

Publicat

in

De

Artistul Dan Bittman este de părere că ”Oamenii care ne impun aceste restricţii vor să ne ducă într-o situaţie de criză. Vor neapărat să o facă”.

”După un an de zile şi toate măsurile luate, suntem în aceeaşi situaţie iar poporul a fost foarte obedient. A respectat măsurile impuse şi, cu toate acestea, suntem într-o situaţie gravă.

Respect legea şi am respectat-o în tot acest an. Dar am senzaţia că oamenii care ne impun aceste restricţii vor să ne ducă într-o situaţie de criză. Vor neapărat să o facă…

Nimeni nu doreşte, de fapt, să îmbunătăţească ceva. Dimpotrivă. Doreşte să aibă cifre. Doreşte să vândă în continuare marfă: medicamente, teste, vaccinuri. Ce rost are să discutăm? Suntem în aceeaşi situaţie ca atunci când nu exista vaccin. Ba chiar mult mai rea”, conform Antena3.ro.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend