Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

INCOMPETENȚII ! SCANDAL cu autostrada Pitești – Sibiu! A fost suspendată de la finanțare de Comisia Europeană !?!

Publicat

in

După ce fostul ministru al Transporturilor Răzvan Cuc a anunțat , sâmbătă, că finanţarea pentru autostrada Sibiu-Piteşti este suspendată de către Comisia Europeană din cauza unor probleme de mediu, acuzandu-l ăn același timp pe primul ministru Ludovic Orban că a fost la Bruxelles doar pentru a face poze, în loc sa se implice in rezolvarea situației, a declanșat un scandal politic monstru.  Reprezentanții actualei puteri l-au contrazis vehement, susținând că aruncă petarde în spațiul public și, pe principul ”cine zice ăla e”, au dezvăluit că acordul de mediu pentru proiectul autostrăzii a fost transmis la Bruxelles de guvernul PSD.

Răzvan Cuc: Autostrada Sibiu-Piteşti, suspendată de Comisia Europeană

Fostul ministru PSD al Transporturilor, Răzvan Cuc, s-a luat de primul ministrul Ludovic Orban, vorbind de vizita acestuia la Bruxelles ca despre una fără miză, introducând un subiect care, cel mai probabil, va constitui în 2020 un capital electoral solid pentru candidați.  ”Un lucru foarte periculos s-a întâmplat pentru unul dintre proiectele vitale de infrastructură din Romania și anume: Comisia Europeană a trimis o notificare de suspendare a finanțării din fonduri europene pentru Sibiu-Pitești din cauza unor probleme pe mediu (pentru cei care nu-și mai amintesc: obiectivul avea acord de mediu obținut in Decembrie 2018)”, anunță Cuc, adăugând că ”nimeni din guvern nu ne zice nimic”. Fostul ministru folosește cuvinte dure explicând că „în loc sa se plimbe pentru poze și văicăreala lor clasică, premierul Orban ar fi trebuit sa “dea cu pumnul in masa” pentru ca acest proiect să își continue implementarea prin finanțare din fonduri europene. Concluzia lui Răzvan Cuc este că: ”România are un guvern iresponsabil și habarnist, iar pe premier, este foarte clar că nu îl ia nimeni in serios”.

Reacții neconvingătoare: CE SE INTAMPLĂ CU AUTOSTRADA ? EXISTA O PROBLEMĂ, TOTUȘI !

Reacțiile au apărut la scurt timp, deși era ja sâmbătă seară. Ministerul Fondurilor Europene, a venit cu ”clarificări”, explicând că de la Comisia Europeană nu a venit nicio scrisoare de suspendare pentru proiectul autostrăzii Sibiu-Pitești. ”Cererea de finanțare a fost transmisă Comisiei Europene, spre evaluare, in data de 25 oct 2019. In data de 23 dec. 2019, CE a solicitat autorităților naționale informații suplimentare cu privire la proiect. Termenul pentru răspunderea la solicitarea de informații din partea CE este de 2 luni de la primirea scrisorii. Solicitarea CE nu afectează în niciun fel implementarea proiectului care este in desfășurare. Comisia Europeana nu a transmis nicio scrisoare de suspendare. Documentul transmis de Comisie se numeste scrisoare de observații”. Lămuririle au fost însă insuficiente pentru actualul ministru al Transporturilor, Lucian Bode. După ce, în postarea sa pe Facebook, plagiază ”clarificările” colegilor de la Fonduri Europene, redându-le cuvânt cu cuvânt, Lucia Bode contraatacă: ”Ce uită cei care aruncă petarde în spațiul public este că acordul de mediu, parte a acestui proiect, a fost publicat și transmis către Bruxelles de Guvernul care era atunci la Palatul Victoria, în speță guvernul PSD. Mai exact, de colegii de partid ai domnului Cuc, miniștrii Șova și Plumb. Lor ar trebui să le adreseze întrebări cu privire la ceea ce au transmis la Bruxelles! Nu e nicio problemă, ne-am obișnuit să deblocăm ce a rămas de la PSD”. Anunță și faptul că”chiar luni, 13.01.2020 va avea loc o întâlnire cu toți factorii implicați – Ministerul Transporturilor,  Ministerul Mediului, Ministerul Fondurilor Europene, Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate, Agenția Națională de Protecția Mediului precum și experții Jaspers”.

Intervine si USR care nu este convins: Se cere publicarea scrisorii Comisiei Europene

Scandalul ia amploare. În câmpul de bătălie apare și vicepreședintele USR, Cătălin Drulă. Deputatul de Timiș, mai acid decât antevorbitorii liberali, spune că ”ieșirea lui Răzvan Cuc de azi este încă o mostră de tupeu nerușinat. ”Nu se poate numi altcumva să reclami că a respins Comisia Europeană aplicația de finanțare pentru Autostrada Sibiu-Pitești pe care chiar tu ai făcut-o. Prost. Mai ales pe partea de mediu”. Dar, pe de altă parte, nu este convins nici de răspunsul celor de la PNL așa că  cere Guvernului să publice scrisoarea de observații a Comisiei și să vină cu detalii despre cum va fi obținută finanțarea europeană pentru Sibiu-Pitești. ”E vorba de miliarde de euro fără de care nu prea avem perspective să închidem coridorul european Nădlac-Constanța”, încheie USR-istul. 

Scahdalul pe tema autostrăzii Sibiu-Pitești nu s-a terminat și este posibil să apară și alte reacții din partea politicienilor autohtoni. Autostrada in sine, insa, va ramana  si in acest an doar pe hartie. Asta in timp ce politicienii sati si se acuza reciproc iar cei de la Comisia Europeana tot cer lamuriri, ca si romani care chiar au nevoie de aceasta cale rutieră.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Lider PSD, ieșire dură: ‘Nu pot să nu îl menționez pe acest Adonis agresiv al PNL. Îi somăm să înceteze imediat orice atac la instituțiile fundamentale ale țării’

Publicat

in

De

 Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, a ieșit cu o declarație extrem de dură la adresa liberalilor de Ziua Justiției ‘ îi somăm să înceteze imediat orice atac la instituțiile fundamentale ale țării’

„Astăzi este Ziua Justiţiei. Este important să avem o Justiţie corectă, este important să avem Justiţie profesionistă şi dincolo de orice bănuială, pentru că Justiţia este fundamentul statului de drept în orice ţară de pe această planetă. (…) Nu pot, în acest context, să nu menţionez derapajele flagrante, în primul rând ale premierului, care şi-a găsit un inamic de serviciu în Curtea Constituţională şi care atacă această instituţie fundamentală în aproape fiecare zi din an.

Nu pot să nu îl menţionez pe acest Adonis agresiv al PNL, Florin Roman, care mai nou a găsit noi membri într-o axă a răului din mintea dumnealui. Înţeleg până la urmă că menţionează PSD, este un lucru pe care îl face permanent, dar nu poţi să menţionezi într-o axă a răului din România Curtea Constituţională şi Avocatul Poporului.

Ăsta este un lucru extrem de grav şi îi somăm să înceteze imediat orice atac la instituţiile fundamentale ale ţării, iar dacă există ceva ce nu funcţionează în aceste instituţii lucrurile acestea se corectează prin legi, prin acţiune politică şi nu prin declaraţii populiste şi politicianiste care nu fac decât să slăbească încrederea în statul de drept şi să slăbească încrederea în Justiţie”, a spus Romaşcanu, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul central al PSD.

El a adăugat că liberalii ar trebui să discute cu celelalte partide din Parlament şi să modifice împreună ceea ce este de modificat pentru a face aceste organisme să funcţioneze mai bine, dar nu au niciun drept şi nu au voie să critice „aceste instituţii – stâlpi ai democraţiei româneşti”.

Citește și:

Mega-lovitură! Contracte cu dedicație pentru ‘băieții deștepți’ din PNL

Mare atenție, șoferi! Lipsa acestui document vă poate aduce amenzi de mii de lei

Salarii mai mari doar pentru’șmecheri’! Cine sunt cei care vor încasa mai mulți bani

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Rareș Bogdan, reacție dură la adresa USR-PLUS: ‘Să nu mai încerce să-i găsească tot felul de noduri în papură’

Publicat

in

De

Europarlamentarul Rareș Bogdan i-a acuzat pe cei de la USR-PLUS că nu îl susțin, așa cum fac liberalii, pe Nicușor Dan în cursa pentru Primăria Capitalei.

„Îl rog pe domnul Dan Barna, îl rog pe domnul Năsui, îl rog cu respect pe domnul Dacian Cioloș să-l susțină pe Nicușor Dan așa cum o facem noi pentru că noi ne-am dovedit maturi. De asemenea, îi rog pe colegii mei care sunt ceva mai radicali împotriva unui om extrem de bun, care are peste 40% în toate sondajele, e vorba de domnul Dan Cristian Popescu, să nu mai încerce să-i găsescă tot felul de noduri în papură”, a spus Rareș Bogdan.

Preşedintele PLUS Bucureşti Vlad Voiculescu a răspuns, duminică, apelului la înţelepciune făcut de liderul PNL Ludovic Orban pentru formarea unei alianţe pentru desemnarea candidaţilor la primăriile de sector.

Vlad Voiculescu a afirmat că singura condiţie pe care USR-PLUS o pune pentru realizarea unei alianţe pentru Bucureşti este desemnarea unor candidaţi care să nu fie doar anti-PSD, ci și să nu fi avut legături cu PSD în ultimii 10-15 ani.

“Singura condiţie pe care o punem în crearea unei alianţe la nivel de Bucureşti este să avem candidaţi la primăriile de sector care să nu fie doar anti-PSD, ci candidaţi care să nu fi avut vreo legătură solidă cu PSD în ultimii 10-15 ani. E o chestiune extrem de rezonabilă.

Am văzut că domnul Ludovic Orban face apel la înţelepciune. Eu cred că înţelepciune nu înseamnă să pretinzi că poţi câştiga alegerile singur atunci când în ultimii 15 ani nu ai depăşit 15%. Înţelepciune înseamnă să oferim o alternativă bucureştenilor. Credem că e nevoie cu adevărat de o schimbare, de aceea singura condiţie pe care o punem este ca şi candidaţii propuşi să fie anti-PSD.”, a declarat Vlad Voiculescu, preşedintele PLUS Bucureşti, conform Antena3.ro.

Citește și:

Mega-lovitură! Contracte cu dedicație pentru ‘băieții deștepți’ din PNL

Mare atenție, șoferi! Lipsa acestui document vă poate aduce amenzi de mii de lei

Salarii mai mari doar pentru’șmecheri’! Cine sunt cei care vor încasa mai mulți bani

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend