Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Incidența Covid a scăzut în Austria și Germania și s-a stabilizat în Olanda

Publicat

in

Incidența COVID-19 a scăzut ușor în Germania și Austria și s-a stabilizat în Olanda de când cele trei țări au introdus noi măsuri pentru a reduce răspândirea virusului, potrivit unor noi date, citate de Reuters.

După ce au devenit epicentre într-un nou val de infecții din Europa Occidentală Austria a intrat săptămâna trecută într-un al patrulea lockdown, iar Olanda și Germania au impus noi restricții.

Institutul Robert Koch pentru boli infecțioase din Germania a raportat că 452,2 persoane la 100.000 au fost infectate în ultima săptămână, în ușoară scădere față de 452,4 luni.

A fost prima scădere de la începutul lunii noiembrie și până acum.

În ciuda acestui fapt, numărul de cazuri noi a crescut ușor față de săptămâna trecută, ajungând la 45.753, iar alte 388 de decese au fost înregistrate – cea mai mare cifră zilnică de la începutul lunii martie.

Austria a raportat marți 8.186 de noi infecții. Incidența la 100.000 de persoane a fost de 936, în scădere de la un vârf de 1.107 la 22 noiembrie.

Infecțiile zilnice în Austria atinseseră un vârf de peste 15.000 de persoane în urmă cu două săptămâni.

Precedentul vârf maxim a fost de 9.586 în noiembrie 2020, când a fost ordonată o carantină națională.

Olanda a raportat luni 21.443 de cazuri noi, în timp ce noile infecții s-au stabilizat aproape de nivelurile record din ultima săptămână, iar instalațiile de testare au atins capacitatea maximă.

Aproximativ 886 de cazuri la 100.000 de locuitori au fost înregistrate în săptămâna care s-a încheiat luni.

Această cifră a crescut cu 3% față de săptămâna precedentă – cea mai mică creștere săptămânală de la începutul lunii octombrie.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame

NATIONAL

Jaqueline Cristian, în turul doi de la Australian Open 2022

Publicat

in

De

Jaqueline Cristian s-a calificat luni în turul al doilea de la Australian Open 2022, sportiva noastră trecând în runda inaugurală de Greet Minnen (Belgia – 84 WTA).

Aflată în prezent pe locul 69 în ierarhia mondială, Jaqueline s-a impus în două seturi, scor 7-5, 6-4, după un meci care a durat o oră și 42 de minute.

De știut:

  • Pentru calificarea în turul al doilea, Jaqueline va primi 97.210 euro şi 70 de puncte în clasamentul WTA de simplu.
  • În turul al doilea, Jaqueline Cristian va da peste Madison Keys (51 WTA). Americanca a eliminat-o pe Sofia Kenin, campioana de la Australian Open în 2020.

S-ar putea să te intereseze pe aceeași temă:

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult

NATIONAL

Cercetătorii trag un semnal de alarmă cu privire la geoingineria solară / Riscurile majore identificate de oamenii de știință

Publicat

in

De

Proiectele de geoinginerie solară menite să răcească suprafaţa Pământului şi să limiteze încălzirea globală sunt potenţial periculoase şi ar trebui blocate de guverne, susţin 60 de experţi şi oameni de ştiinţă într-o scrisoare publicată luni, informează AFP și Agerpres.

Injectarea a miliarde de particule de sulf în stratul superior al atmosferei – unul dintre cele mai controversate proiecte de modificare intenţionată a efectelor razelor solare – ar putea să reflecte o parte din razele solare, însă urmările secundare riscă să depăşească beneficiile, se insistă în această scrisoare deschisă însoţită de un text publicat în jurnalul ştiinţific WIREs Climate Change.

„Implementarea geoingineriei solare nu poate fi gestionată la nivel mondial într-un mod echitabil, exhaustiv şi eficient. Prin urmare, solicităm guvernelor, ONU şi altor actori să ia măsuri politice imediate pentru a preveni normalizarea geoingineriei solare ca opţiune împotriva încălzirii globale”, au scris semnatarii.

Planeta s-a încălzit cu aproximativ 1,1 grade Celsius comparativ cu perioada preindustrială, ceea ce antrenează deja o multiplicare a valurilor de caniculă, a inundaţiilor şi a furtunilor.

Lumea s-a angajat să limiteze această încălzire la mult sub +2 grade Celsius, +1,5 grade Celsius dacă este posibil, însă experţii ONU în climă (Grupul interguvernamental privind schimbările climatice – IPCC) estimează că pragul de +1,5 grade Celsius ar putea fi deja atins în jurul anului 2030.

În faţa eşecului de a reduce emisiile de CO2 responsabile de încălzirea globală, unii politicieni susţin în prezent geoingineria pentru a câştiga timp.

Riscurile majore identificate de cercetători cu privire la geoingineria solară

Oamenii de ştiinţă cunosc de mult timp că injectarea unor volume semnificative de particule reflectorizante în stratul superior al atmosferei ar putea răci planeta. Particulele proiectate în atmosferă în urma erupţiei vulcanului Pinatubo din Filipine în 1991 au redus temperatura medie a suprafeţei Pământului timp de un an.

Însă scrisoarea deschisă evidenţiază mai presus de toate riscurile. O modificare intenţionată a radiaţiei solare ar putea, spre exemplu, să perturbe tiparele musonice din Asia de Sud şi Africa de Vest şi ar putea astfel să distrugă culturile agricole de care depind sute de milioane de oameni, potrivit unor studii deja publicate.

Iar dacă modificarea radiaţiei ar fi stopată „din orice motiv, este foarte probabil ca temperatura suprafeţei să crească rapid”, a estimat IPCC. În plus, această tehnologie nu ar împiedica acumularea de CO2 în atmosferă.

Semnatarii, precum profesorul Aarti Gupta de la Universitatea Wageningen din Ţările de Jos, sau preşedintele Agenţiei Germane de Mediu Dirk Messner sunt, de asemenea, îngrijoraţi cu privire la riscul de a crea speranţe false pentru o soluţie la încălzirea globală, care ar putea „descuraja guvernele, întreprinderile şi corporaţiile să facă tot posibilul pentru a atinge neutralitatea carbonului cât mai curând posibil”.

Experţii subliniază totodată lipsa de guvernanţă pentru supravegherea unor astfel de proiecte. Scrisoarea deschisă solicită un „acord internaţional de neutilizare”, care să blocheze finanţarea, testarea şi brevetarea acestor tehnologii, fără a stopa însă cercetarea ştiinţifică.

Citește și:

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

Publicitate decathlon.ro

În Trend