Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Incident la o terasă din Dolj – Un român cu domiciliul în Franța a scos pistolul la ceilalți clienți/ FOTO

Publicat

in

Un bărbat în vârstă de 50 de ani, cetățean român cu domiciliul în Franța, a amenințat clienții unei terase dintr-un sat din județul Dolj cu un pistol. Individul a fost prins și imobilizat, iar asupra lui a fost găsit un adevărat arsenal.

Bărbatul în vârstă de 50 de ani, român stabilit în Franța, care intrase în România pe 31 iulie, este cercetat pentru ameninţare, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, uz de armă, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi contrabandă calificată.

Potrivit Poliției, în noaptea de 1/2 august, poliţiştii din Calafat au fost sesizaţi de un bărbat de 33 ani că pe terasa unui bar din centrul unui sat din județul Dolj un bărbat ameninţă consumatorii cu un pistol.

La vederea oamenilor legii, bărbatul a fugit către o stradă din localitate, iar poliţiştii au pornit în urmărirea lui. Individul a fost prins şi imobilizat, iar ulterior dus la audieri.

„În urma controlului corporal al bărbatului a fost găsit asupra sa un pistol, din categoria armelor neletale, supuse autorizării, cu muniţia aferentă în încărcător, despre care acesta a declarat că l-ar fi cumpărat din Franţa, precum şi o borsetă, în care erau documente de identitate şi o pereche de cătuşe. Totodată, în apropiere, poliţiştii au descoperit un rucsac, despre care bărbatul a declarat că i-ar aparţine, în care poliţiştii au găsit o armă tip arbaletă, 13 săgeţi, un cuţit cu lungimea de 30 de centimetri, un spray iritant cu piper, o cutie cu mai multe cartuşe și într-un sac menajer au fost găsite 4 recipiente cu capacitatea de un litru, care ar fi conţinut substanţe chimice”, au transmis reprezentanții IGPR.

Bunurile găsite au fost confiscate.

Din cercetări a reieșit că bărbatul ar fi folosit pistolul înainte de a ajunge pe terasa barului, la aproximativ 50 de metri de locația respectivă fiind găsit un tub cartuș.

De asemenea, polițiștii i-au percheziționat camera de hotel și au ridicat acte care pot constitui mijloace de probă.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.

content-image

content-image

Comenteaza cu profilul de FB

NATIONAL

Ludovic Orban comentează restricţiile impuse în contextul pandemiei: Era imposibilă oprirea desfăşurării Congresului PNL

Publicat

in

De

Preşedintele PNL Luddovic Orban a afirmat sâmbătă, întrebat în legătură cu respectarea restricţiilor sanitare la Congresul PNL, că era imposibilă oprirea desfăşurării evenimentului, anunță news.ro.

“Este imposibil de oprit derularea congresului, pentru că toate procedurile prealabile congresului au fost îndeplinite şi era foarte dificil. În cel mai rău caz s-ar fi ţinut în aer liber dacă nu s-ar fi îndeplinit condiţiile la Romexpo”, a afirmat Orban.

Întrebat dacă se pot respecta condiţiile de distanţare în cadrul congresului, liderul PNL a răspuns: “O să purtăm toţi mască, toţi suntem vaccinaţi sau avem un test PCR sau test rapid făcut. Practic, toată lumea are certificatul verde, nimeni nu intră în sală fără certificatul verde şi în conformitate cu normele există o capacitate de peste 10.000, iar numărul de delegaţi este de 5.000”.

Orban a explicat şi de ce nu putea fi organizat un congres online.

“Nu era posibil, chiar şi modificările statutare pe care le vom adopta astăzi care permit în situaţii excepţionale organizarea de foruri statutare prin sistem online, ele nu se pot organiza în cazul acelor foruri statutare la care se votează secret, pentru că nu există un sistem foarte clar de organizare a secretului votului”, a afirmat Ludovic Orban.

El a precizat că în ultima săptămână a vorbit cu 1.800 de delegaţi la congres.

“Numai în ultima săptămână am vorbit cu aproximativ 1.800 de delegaţi personal, dar de-a lungul campaniei am vorbit cu fiecare delegat în parte de cel puţin o dată, dacă nu de două, trei ori, de patru, de cinci ori şi chiar de zece ori”, a declarat preşedintele PNL.

Întrebat pe câte voturi se va baza la congres, Orban a răspuns: “Pe cât mai multe”.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Iulian Bulai, mesaj pentru liberali înaintea Congresului: De voi depinde dacă refacem împreună guvernarea, sau dacă refaceţi USL

Publicat

in

De

Deputatul USR PLUS Iulian Bulai a transmis, vineri seară, un mesaj liberalilor înaintea Congresului în care le spune că de ei depinde dacă vor reface guvernarea cu USR PLUS sau USL, anunță news.ro.

”Urez succes colegilor şi colegelor de la PNL. Mâine este o zi mare pentru voi şi pentru ţară. De voi depinde dacă refacem împreună guvernarea, sau dacă refaceţi USL. Este nevoie de un PNL stabil, unit şi puternic pentru o guvernare credibilă de dreapta”, a scris, vineri seară, pe Facebook, Iulian Bulai.

Acesta a adăugat că o ţară întreagă este cu ochii pe liberali.

”Sper ca persoana care câştigă să unească partidul şi să fie orientat spre reforme! Pe care să le facem împreună”, a mai transmis Bulai.

Liberalii îşi aleg sâmbătă preşedintele.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend