Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

ÎNCHIDEREA ȘCOLILOR a dus la CREȘTEREA notelor MARI la examene: aproape 900 de elevi cu nota 10 la Evaluare Națională

Avatar

Publicat

in

Surpriză în România odată cu închiderea școolilor. Numărul elevilor care au luat note mari la Evaluare Națională a crescut exonențial. Aproape 900 de elevi au obținut media generală 10 la Evaluarea Națională, după centralizarea rezultatele finale.

În urma desfășurării etapei speciale (22 iunie – 4 iulie) din cadrul sesiunii 2020 a Evaluării Naționale a absolvenților clasei a VIII-a, Ministerul Educației și Cercetării a centralizat și actualizat rezultatele finale înregistrate la acest examen, conform Mediafax.

Publicitate

Situația statistică generală arată că dintre cei 160.663 candidați prezenți la Evaluarea Națională (inclusiv etapa specială), 122.357 de candidați (în creștere, raportat la cei 122.252 de candidați din etapa inițială) au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), adică 76.20%. Dintre aceștia, 892 de candidați au încheiat examenul cu media generală 10 (zece).

Rata de participare a fost de 93.10%: 160.663 de candidați prezenți, dintr-un total de 172.543 de elevi înscriși.

La proba de Limba și literatura română au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci) 135.365 de candidați (84%), iar 4.700 candidați au fost notați cu 10 (zece).

La proba de Matematică, 112.796 candidați (70.2%) au primit note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 3.335 de candidați au reușit să obțină nota 10 (zece).

La proba de Limba și literatura maternă, 8.906 candidați (93.1%) au note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 143 de candidați au obținut 10 (zece).

7 (șapte) candidați au fost eliminați din cauza unor tentative de fraudă (toți în sesiunea inițială), lucrările acestora fiind notate cu 1.

Rezultatele au fost publicate prin anonimizarea numelui și a prenumelui, pe baza unui cod unic alocat fiecărui candidat.

După finalizarea etapei speciale a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, Comisia naţională de admitere retransmite sâmbătă către comisiile judeţene baza de date cu mediile de admitere şi ierarhia judeţeană prin activarea, în aplicaţia informatică centralizată, a secţiunilor şi rapoartelor specifice.

Acest lucru atrage după sine și actualizarea ierarhiei la nivel județean/al municipiului București a absolvenților clasei a VIII-a. Repartizarea computerizată se va desfășura în data de 10 iulie.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Exemplu că se poate: Municipiul în care masca este vândută cu 49 de bani! Patronii au cumpărat 5 milioane de bucăți

Avatar

Publicat

in

De

Administratorii unui magazin din Focşani au comandat peste 5 milioane de măşti de protecţie, pe care le vând la preţul de 49 de bani.

Aproape un milion de măşti s-au vândut în mai puţin de o zi pentru că au venit la cumpărături chiar şi oameni din alte judeţe.

Publicitate

Citește și: Șantajul dintre două videochatiste s-a terminat în instanță: ‘Știu ce faci, dragă fată norocoasă. Știu unde, știu pe ce site-uri, la ce studio’

”Până acum, sunt 12 milioane de măşti contractate, dar 6 milioane se vor vinde de aici, încă 6 sunt pentru distribuitori, că nu cred că putem să vindem pentru populaţia Vrancei 12 milioane. Iniţiativa a fost simplă ne-am dorit să scăpăm de acest virus. Având prieteni, având membri ai familiei infectaţi, mi-am dat seama că doar împreună putem să combatem răspândirea acestui virus. Ne-a propus să încurajăm purtatul măştilor. Ne-am gândit care ar preţul optim, preţul cel mai mic la care omul ar cumpăra, şi atunci am ajuns la preţul ăsta de 0,49 de lei. Până acum am văzut că e cel mai mic preţ din ţară.”, a declarat Cozmin Buzăianu, administrator al supermarketului din Focşani, scrie romania-actualitati.ro.

Utilizarea măştilor de protecţie a devenit obligatorie şi în unele spaţii publice din Vrancea, începând de săptămâna trecută, iar purtarea lor în spaţii închise este reglementată din perioada stării de urgenţă.

Citește și: Poliția și jandarmeria, mobilizare masivă la înmormântarea lui Emi Pian .

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Ungaria raportează 32 de noi cazuri de COVID-19, în ultimele 24 de ore. Sunt înregistrate 560 de cazuri active de contaminare

Avatar

Publicat

in

De

Numărul persoanelor infectate cu coronavirus a crescut în Ungaria cu 32, iar cel al deceselor a rămas neschimbat, 602.

În prezent sunt înregistrate 560 de cazuri active de contaminare, 69 de bolnavi de coronavirus sunt trataţi în spitale, dintre care şase se află conectaţi la aparate de ventilaţie mecanică. De asemenea, peste 7.000 de persoane sunt în carantină la domiciliu, potrivit rador.ro.

Publicitate

Citește și: Câți bani făcea pe zi Emi Pian din cămătărie și ce se întâmpla cu cei care nu plăteau la timp

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend