Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Începe școala în Argeș – Situația unităților de învățământ din județ – 2 ȘCOLI IN REPARAȚII

Publicat

in

Mâine , 13 septembrie, elevii și preșcolarii încep un nou an școlar în condiții de pandemie. Potrivit deciziei guvernului, aceștia vor merge fizic la școală, până când rata de infectare va ajunge la 6 la mie.

În județul Argeș, în mediul urban și în cel rural sunt 490 de unități dintre care 489 vor începe școala fizic.  Grădinița „Primii Pași” din Pitești va fi în activitate online. 

În ceea ce privește mediul rural sunt în total 329 unități de învățământ dintre care: 

109 învățământ preșcolar, 
– 81 școli primare, 
– 133 școli gimnaziale, 
– 6 licee.

„Toate unitățile de învățământ din județ vor porni scoala, cu excepția a două care sunt in proces de reparații” a precizat Emanuel Soare.


Reamintim care sunt scenariile de funcționare a școlilor și grădinițelor:

Școlile funcționează în format fizic până la atingerea ratei de infectare de 6 la mie în localitate, iar după acest prag se trece la cursuri online.

Scenariul de funcţionare al unităţii/instituţiei de învăţământ pe parcursul anului şcolar/universitar se va actualiza săptămânal, cu referinţă la fiecare zi de vineri, în funcţie de situația privind evoluţia epidemiologică publicată pe site ul DSP.

Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ propune ISJ/ISMB aplicarea scenariului de organizare şi desfăşurare a cursurilor în unitatea de învăţământ, pe baza criteriului epidemiologic privind rata incidenţei cumulate la nivelul localităţii, respectiv numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori, după cum urmează:

Scenariul 1 – participarea zilnică cu prezență fizică a tuturor antepreșcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie. Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate mai mică sau egală cu 6/1000 de locuitori.

Scenariul 2 –

a)Participarea zilnică cu prezență fizică în unitățile de învățământ a tuturor antepreșcolarilor, preşcolarilor și a elevilor din învățământul special, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor protecţie;

b)Participarea zilnică, în sistem on line a tuturor elevilor, cu excepția celor din învățământul special. Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 6/1000 până la instituirea stării de carantină la nivelul localității.

Suspendarea cursurilor cu prezență fizică în unitățile de învățământ preuniversitar/conexe se dispune pentru o perioada de 14 zile la apariţia unui caz confirmat de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o grupă de învățământ antepreșcolar/preșcolar sau clasă de învățământ primar, gimnazial, liceal, profesional şi postliceal.

Cursurile pentru grupa/clasa suspendată se pot relua cu prezență fizică începand cu a 8-a zi de la data confirmării cazului pozitiv, pentru elevii care se testează și rezultatul este negativ.

Prin excepție de la prevederile alin (1), elevii claselor VII- XII/XIII, vaccinati împotriva virusului SARS-CoV-2, pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare precum și elevii care au fost confirmati pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile dar pentru care au trecut mai mult de 14 zile de la data testului pozitiv, pot continua cursurile cu prezența fizică.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Bogdan Chirițoiu nu vrea ca toți românii să fie ajutați la plata facturilor: ‘Sunt oameni ca mine care pot să suporte 100-200 de lei în plus la factura’

Publicat

in

De

Milioane de români sunt la un pas de faliment personal din cauza facturilor uriașe la energie electrică. Specialiștii au vești proaste și avertizează însă că urmează o iarna rece pentru popor. De ce? Din cauza rezervelor scăzute de gaze ale țării. Dependența de importurile din Rusia și Europa ne va îndatora și mai mult, a spus pentru Realitatea PLUS – Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței. Acesta consideră că prețul energiei nu va mai scădea, din cauza taxelor mari impuse de UE pentru companiile care poluează. 

„Avem în sfârșit legea consumatorului vulnerabil, care era în pregătiri de ani de zile, și guvern după guvern a tot amânat-o. Acum în sfârșit o avem, ăsta trebuie sa fie instrumentul pe care îl folosim. Nu cred că e bine să ajutăm pe toata lumea. Sunt oameni ca mine care pot să suporte 100-200 de lei in plus la factura. Sunt oameni multi, care nu pot sa suporte 100-200 de lei în plus la factură. Pe ăia trebuie să-i ajutăm.

De unde luăm bani? Din profiturile astea foarte mari. Și noi, ca și alte tari din profiturile foarte mari pe care le fac producătorii de electricitate care nu sunt afectați de creșterea pretului certificatelor de dioxid de carbon, că de aici ne vine in primul rand cresterea pe electricitate.

La electricitate nu cred că preturile vor scadea. Cred ca nivelul de petrol de pe bursa, de pe OPCOM, astea vor fi. Astea sunt prețurile în Europa.

Era clar că prețul la electricitate va trebui să crească, pentru că avem acestă taxă din ce în ce mai scumpă pe poluare.

Partea de gaze, pe mine cel puțin, da, m-a luat prin surprindere. Dar asta ține de dependența noastră excesivă în Europa de Rusia”, a explicat Bogdan Chirițoiu, în exclusivitate pentru Realitatea PLUS.

Legea pentru protecția consumatorului vulnerabil a fost promulgată joi de președintele Klaus Iohannis și urmează să fie aplicată de la 1 noiembrie 2021, conform realitatea.net

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Economia României nu va mai fi închisă! Florin Cîțu dă asigurări: ‘Nu voi mai închide piețele, nu închidem mall-urile, nu închidem nimic’

Publicat

in

De

Soluţia privind utilizarea certificatului verde COVID în plan intern în cazul desfăşurării unor activităţi economice neesenţiale în localităţile unde se înregistrează o rată de incidenţă de peste 3 la mia de locuitori este o soluţie la îndemână, întrucât nu se doreşte închiderea economiei, a declarat joi seara premierul Florin Cîţu, referindu-se la hotărârea aprobată CNSU privind utilizarea certificatului verde la nivel naţional.

„Acum era momentul, până acum România a fost într-o zonă verde şi am reuşit să ţinem România în zonă verde mult timp faţă de alte ţări din Europa, iar soluţia cu certificatul putea să fie orice altceva, dar este o soluţie la îndemână, a venit pentru că eu nu vreau să închid economia. (…) Şi atunci ne trebuia un instrument prin care să atestăm că oamenii ori s-au vaccinat, ori au trecut prin boală, ori sunt testaţi, ca să putem să lăsăm activităţile să continue.

Certificatul verde este un astfel de instrument, care este la îndemână şi putem să-l folosim cu toţii. Putem să-l luăm pe telefon, ca aplicaţie, acel cod QR care poate fi citit foarte rapid, şi de aceea am mers pe această variantă. Putea să fie orice altă variantă, dar era cea mai la îndemână în acest moment, dacă apar alte variante mai bune le vom folosi pe acelea”, a declarat Florin Cîţu, la TVR 1.

Premierul a subliniat că s-a pornit de la un principiu simplu, acela de a nu mai închide economia.

„Nu voi mai închide pieţele, nu închidem mall-urile, nu închidem nimic, astăzi avem şi vaccin, dar avem şi aceste instrumente prin care putem să spunem oamenilor că au trecut prin boală, sunt testaţi, este foarte uşor şi putem să ţinem economia deschisă. Am văzut impactul pentru economia României, dar şi pentru economia globală, anul trecut, când economiile au fost închise, dar efectele le simţim şi anul acesta şi se văd şi în multe din preţurile pe care le vedem în acest an, pentru că sunt comenzi făcute anul trecut”, a declarat Cîţu.

Despre accesul în cluburi, discoteci, săli de jocuri de noroc doar pentru cei vaccinaţi, premierul a explicat: „Acolo nu schimbăm lucrurile, este interacţiune, este mai complicat, aşa a fost şi până acum, acolo nu schimbăm lucrurile deocamdată, restul, da, vom folosi certificatul verde şi este adevărat doar în zonele, în acele localităţi, unde avem o incidenţă mai mare de 3 la mie”.

El subliniat, întrebat în acest sens, că introducerea acestei măsuri nu necesită adoptarea în baza unui proiect de lege, întrucât nu este vorba de restrângerea unor drepturi şi libertăţi.

„Nu este adevărat. Şi astăzi, dacă mergi la spital faci un test COVID. Acest certificat a fost folosit la intrarea în România şi în toată Europa a fost folosit în această vară. Testul COVID a fost folosit până acum peste tot, deci nu există nicio discriminare, sunt trei lucruri pe acest certificat: vaccinare, ai trecut prin boală sau testare. Deci chiar nu este nicio discriminare, eu nu văd nicio discriminare, din contră, văd că putem să avem un mod civilizat de a continua lucrurile şi transparent „, a declarat Cîţu.

El a subliniat că efortul de a efectua un control în cazul certificatului verde este „minim”, dar „beneficiile pentru noi toţi sunt majore”.

„Există o aplicaţie care se poate downloada imediat, durează un minut, (…) este pe Google Play, înţeleg că orice restaurant sau orice activitate care va fi nevoită să folosească această aplicaţie poate să o downloadeze într-un minut, certificatul înţeleg se downloadează în cinci minute, deci nu este nicio muncă foarte mare”, a explicat Cîţu.

Şeful Executivului a subliniat că prin acest certificat verde nu înseamnă că „noi scăpăm de pandemie”, reiterând că vaccinarea este singura soluţie.

„Să scăpăm de pandemie, trebuie să ne vaccinăm. Nu există altă soluţie. Nu avem. Putem să mergem pe restricţii, putem să mergem pe altceva. Nu voi merge şi nu vreau să fac acest lucru, dar nu scăpăm de pandemie decât dacă ne vaccinăm. Nu există altă soluţie. Deci soluţia ca să scăpăm şi de certificat verde şi de orice altceva este să ne vaccinăm. Când vom înţelege acest lucru, să ne vaccinăm cu toţii, nu vom mai avea aceste măsuri”, a declarat Cîţu, informeaă agerpres.ro

Citește și:

Documnet| Hotărâre de ultim moment a CNSU: Certificatul verde devine obligatoriu în România

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend