Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Încep problemele serioase pentru Rusia: lipsa semiconductorilor afectează grav industria militară

Publicat

in

Exporturile globale de semiconductori către Rusia s-au prăbuşit cu 90% de când Statele Unite şi aliaţii au impus controale asupra exporturilor către această ţară, din cauza invaziei sale în Ucraina, a declarat miercuri secretarul american pentru Comerţ Gina Raimondo, transmite Reuters.

Raimondo a spus, la o conferinţă anuală a Departamentului de Comerţ, că controalele impuse sectorului aerospaţial al Rusiei îi distrug capacitatea de a genera venituri şi de a sprijini aviaţia militară, informează News.ro.

”Rusia ar putea fi forţată să lase la sol între jumătate şi două treimi din aeronavele sale comerciale în următorii patru ani, pentru a le canibaliza pentru piese de schimb”, a adăugat ea.

Comentariile au venit la o zi după ce administraţia preşedintelui american Joe Biden a adăugat marţi cinci companii din China pe lista neagră comercială, pentru că ar fi sprijinit baza industrială militară şi de apărare a Rusiei.

Statele Unite au lucrat cu aliaţii pentru a-l pedepsi pe preşedintele rus Vladimir Putin pentru invazia pe care Moscova o numeşte ”operaţiune specială”, sancţionând o serie de companii şi oligarhi ruşi şi adăugând pe alţii pe lista neagră comercială.

În timp ce oficialii americani au spus anterior că China respectă, în general, restricţiile, Washingtonul a promis că va monitoriza îndeaproape conformitatea şi va aplica riguros reglementările.

Miercuri, Raimondo şi-a dublat ameninţările de ”a închide” principalul producător de cipuri din China, SMIC, dacă se constată că furnizează cipuri Rusiei.

”Ce se întâmplă dacă SMIC sau alte companii de semiconductori cu sediul în China sunt descoperite furnizând cipuri Rusiei? Le vom închide şi putem să o facem, pentru că aproape fiecare cip din lume şi din China este fabricat folosind echipamente şi software din SUA şi intenţionez să-mi îndeplinesc acest angajament dacă va fi necesar”, a spus ea.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Almost 16,447 companies erased in first half of 2022

Publicat

in

De

The number of erased companies has gone up by 15.3% during the first 6 months of this year, to up to 16,447, as opposed to 14,265 during the same period of 2021, according to the centralized data of the National Trade Registry Office (ONRC).

The most companies that were erased were registered in Bucharest, namely 3,078 companies (going up by 16.41%), as well as in the counties of Ilfov (669, +22.75%), Cluj (794, +21.78%), Constanta (825, +21.5%) and Timis (725, +6.46%).

On the other hand, the fewest strike-offs were recorded in the counties of Ialomita (81, -31.36%), Mehedinti (107, +22.99%), Covasna (118, +28.26%) and Calarasi (118, +4.42%).

By business area, the highest number of strike-offs was reported in wholesale and retail trade, repair of motor vehicles and motorcycles, with 5,094 strike-offs recorded nationwide. As opposed to the similar period of last year, strike-offs in this sector have gone up by 18.96%.

According to the quoted source, construction, professional, scientific and technical activities, as well as the processing industry, are activity areas where a larger number of company strike-offs were registered, namely 1,532 (+15.36%), 1,430 (+4.30%) and 1.421 (+12.33%).AGERPRES

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

New Israeli ambassador to Romania Reuven Azar arrives in Bucharest

Publicat

in

De

The newly appointed ambassador of the State of Israel to Romania, Reuven Azar, has arrived in Bucharest, a press release of the diplomatic mission reported on Thursday.

A career diplomat, Reuven Azar has until recently held the position of director of the Israel-US-China working group within the Israeli Foreign Ministry.

Until September 2021, Azar was deputy adviser to national security and foreign policy at the National Security Council, at the same time being a foreign policy adviser to the Prime Minister of the Government of Israel.

From 2014 to 2018, Reuven Azar was a Deputy Ambassador to Washington D.C., USA. Prior to this mandate, he was head of the Middle East Research Department at the Israeli Foreign Ministry, as well as deputy ambassador to Jordan, in Amman.

Throughout his activity, the diplomat has also dealt with aspects of cooperation and negotiation with the Palestinian Authority. He was also the head of the Economic Mission of the Israeli Embassy in Cairo, Egypt (1996-2000), as well as an adviser for political affairs, for four years, in Washington, USA (2003-2006).

Reuven Azar was born in Argentina in 1967, graduated from the Hebrew University of Jerusalem (with a master’s degree in International Relations), is fluent in English, Spanish and Arabic and is currently studying Romanian.AGERPRES(

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend