Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Încep `manevre de artilerie` la ICCJ în mega-dosarul de corupție al lui Tăriceanu – Cu probele DNA validate definitiv instanța începe, de joi, judecata

Publicat

in

Un complet de trei judecători al instanței supreme, începe de joi judecata în primă fază a procesului de mare corupție în care fostul premier al României, Călin Popescu Tăriceanu este acuzat de anchetatorii DNA că ar fi primit 800.000 de dolari mită.

Banii, arătau anchetatorii ar fi fost primiți în mai multe tranșe de la omul de afaceri Petre Berteanu, judecat la Curtea de Apel București, pentru complicitate la luare de mită.

Instanța supremă, a respins, în 4 mai, definitiv contestația fostului premier al României, Călin Popescu Tăriceanu împotriva deciziei de cameră preliminară prin care instanța stabilea validitatea probelor DNA în dosarul său de mare coupție privind pretinsa primire a unei mite de 800.000 de dolari.

Astfel, instanța a stabilit că procesul în întregul său poate incepe la instanță iar pe parcursul procedurilor vor fi administrate de către judecători toate probele anchetatorilor dar și ale inculpatului.

„Respinge, ca nefondată contestatia formulată de inculpatul Popescu împotriva încheierii nr 504 din data de 07 octombrie 2021,pronuntată de judecătorul de camera preliminară din cadrul Înalta Curți de Casație și Justiție-Sectia penala, in dosarul nr 619/1/2021/a1 În baza art 2502 di Codul de procedura penală, menține măsurile sechestrului asigurator luate prin ordonanța nr 668/P/2019 din data de 15.01.2021 și ordonanta nr.668/P/2021 din data de 19.01.2021 ale Parchetului de pe lăngă Înalta Curte de Casatie si Justitie- Direcția Națională Anticorupție- Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, asupra bunurilor inculpatului Popescu– Tăriceanu Călin Constantin Anton.

Obligă contestatorul la plata sumei de 300 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare catre stat. Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, in suma de 80 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă. Pronuntată in cameră de consiliu, astăzi,04 mai 2022. Numarul solutiei: 6/2022”, se arată în decizia definitivă de miercuri a judecătorilor ICCJ.

Judecătorii ICCJ au respins, în luna februarie, contestația omului de afaceri Petre Berteanu, în dosarul în care este judecat pentru complicitate la pretinsa luare de mită de 800.000 de dolari de către fostul prim ministru al României, Călin Popescu Tăriceanu.

Omul de afaceri a contestat o decizie a Curții de Apel București prin care s-au respins cererile și excepțiile preliminare judecății.

„Încheierea F/CP din 23.09.2021 – În baza art. 345 alin. 1 Cod procedură penală respinge ca neîntemeiate cererile şi excepţiile invocate de inculpatul BERTEANU PETRU.

În baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul de urmărire penală în care s-a emis rechizitoriul nr. 532/P/2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie – privind pe inculpatul BERTEANU PETRU – trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracțiunii de complicitate la luare de mită, prev. de art. 48 rap. la art. 289 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 6 ?i art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 ?i a art. 5 Cod penal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul BERTEANU PETRU. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 23.09.2021.”, nota magistratul Curții în decizia sa de cameră preliminară.

Decizia ICCJ este definitivă iar ea consfințește validitatea anchetei DNA în cazul complicelui lui Călin Popescu Tăriceanu precum și faptul că poate începe judecata în dosar.

Soluție similară pentru Tăriceanu

Anterior, în 7 octombrie 2021, un judecător de cameră preliminară de la instanța supremă a stabilit, nedefinitiv, începerea judecării fostului premier al României, Călin Popescu Tăriceanu, pentru faptele de mare corupție de care este acuzat de anchetatorii DNA.

„Respinge, ca nefondate, cererile şi excepţiile invocate de inculpatul Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton. Constată legalitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu rechizitoriul nr.668/P/2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Sec?ia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.

Dispune începerea judecăţii.

Obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.â

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, până la prezentarea apărătorilor aleşi, în cuantum de 157 lei, rămâne în sarcina statului.

Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa din Camera de consiliu, astăzi, 7 octombrie 2021”, se arată în minuta deciziei în cazul fostului premier al României.

Concret, această soluție indică faptul că probele anchetatorilor DNA au fost legal obținute și administrate de către anchetatorii DNA iar cererile și pretinsele vicii invocate de apărarea fostului premier nu au fundament.

Fișă de dosar

Procurorii DNA de la Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție l-au trimis în judecată pe omul de afaceri Petre Berteanu pentru complicitate la luare de mită.

În actele din dosar, notează anchetatorii, se arată că în cursul anului 2007, acesta a ajutat un înalt demnitar, respectiv Călin Popescu Tăriceanu, să pretindă, iar, în cursul anului 2008, să primească, în mai multe tranșe, foloase materiale de la reprezentanții unei companii austriece din domeniul IT, în schimbul exercitării atribuțiilor care îi reveneau în legătură cu adoptarea a patru hotărâri de guvern (ce priveau, printre altele, încheierea mai multor acte adiționale la un contract comercial derulat de companie ce avea ca obiect închirierea de către statul român a unor licențe IT).

În baza acestei înțelegeri, reprezentanții companiei au achitat un comision de 10% din valoarea sumelor încasate de la statul român, prin intermediul unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore.

Din foloasele respective, suma de 800.000 USD a fost folosită pentru stingerea unei datorii pe care demnitarul o avea către o firmă, reprezentând contravaloarea unor servicii de consultanță politică.

Cancelar de ministru prins în gheara DNA

La momentul trimiterii în judecată anchetatorii DNA au dispus disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor cu privire la inculpatul Marian Marius-Dorin, la data faptei șef al cancelariei prim-ministrului, cercetat de asemenea pentru complicitate la luare de mită, întrucât nu a sosit răspunsul la comisiile rogatorii internaționale care îl vizează pe acesta.

De asemenea, s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la ceilalți participanți la săvârșirea infracțiunii de luare de mită, precum și cu privire la alte posibile infracțiuni prin care a fost plătită diferența până la suma datorată de demnitar către firma de consultanță.

S-a dispus clasarea cauzei cu privire la două persoane fizice cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită, care au denunțat fapta anterior sesizării organelor de urmărire penală.

Persoanele fizice și juridice străine participante la fapta de dare de mită fac obiectul unei cauze penale instrumentate de autoritățile judiciare din Austria, împrejurare în care dispozițiile art. 10 alin. 2 C.pen. împiedică punerea în mișcare acțiunea penală împotriva acestor persoane.

Prin rechizitoriu s-a solicitat confiscarea sumei de 830.000 euro de la inculpat, precum și a sumei de 590.000 euro de la persoana care a primit o parte din comision. În acest scop, au fost indisponibilizate cinci imobile situate în București evaluate la suma de 782.500 euro, precum și un cont bancar deschis la o bancă din Austria.

Totodată, s-a dispus instituirea de măsuri asigurătorii asupra conturilor bancare în vederea confiscării sumelor de 100.000 euro și 1.300.000 USD, respectiv a sumei de 2.600.000 euro de la două companii offshore implicate în săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

Pentru stabilirea situației de fapt și pentru identificarea bunurilor sechestrate, procurorii DNA au cooperat cu autoritățile judiciare din Austria, Elveția și Israel.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Catalin Drula: Shameful press conference of Nehammer and Weber in Austria

Publicat

in

De

Save Romania Union (USR) President, Catalin Drula on Wednesday considered as „shameful” the press conference held by Austrian Chancellor Karl Nehammer and the leader of the EPP group in the European Parliament, Manfred Weber.

„Shameful press conference in Austria. The head of the EPP, the political group of which the PNL is a part, stood shoulder to shoulder with the Austrian chancellor while he explained how, for reasons that have nothing to do with Romania, we are being denied a legitimate right. Absolutely scandalous. What values and principles does this EPP group have if it allows and supports a member state to be held hostage by an Austrian politician free from any norms of common sense?” Drula wrote on Facebook. AGERPRES

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Cristian Pîrvulescu, despre Schengen: Putem spera, dar nu cred că Austria va ceda pentru că, astfel, cancelarul ar deveni penibil

Publicat

in

De

Politologul Cristian Pîrvulescu a declarat miercuri, în emisiunea Talk News de la Prima News TV, despre Schengen, că putem spera până mâine când se va vota în JAI şi lucrurile pot să se schimbe peste noapte, dar nu crede că Austria va ceda în vreun fel pentru că în aceste condiţii cancelarul austriac şi ministrul de interne ar deveni penibili, în contextul în care au alegeri. El a ţinut să precizeze că ceea ce ne spune Austria este: înţelegeţi-ne şi pe noi, avem alegeri în ianuarie, aşteptaţi până în primăvară şi vă dăm drumul. Nu mai insistaţi, pentru că ne obligaţi să vă arătăm cât suntem de răi”, anunță News.ro.

Cristian Pîrvulescu a declarat că în privinţa Schengen, putem spera până mâine când se va vota în JAI.

”Lucrurile pot să se schimbe peste noapte. Analiza autorităţilor române arată că autorităţile austriece sunt izolate şi această izolare creează tensiune. Au sugerat să se retragă dosarul de la vot, că vor vota împotrivă”, a spus politologul, precizând că România rămâne pe linia aceasta a votului, pentru ca ”Austria să îi asume toate consecinţele unui asemenea gest, pentru că sunt consecinţe ale acestui gest”.

”Maine vom vedea cum va merge Austria, dacă mă întrebaţi pe mine va merge până la capăt pentru că au alegeri”, a precizat Pârvulescu, arătând că până şi presa austriacă este critică la adresa guvernului şi explică foarte clar că nu este absolut firească ci contraproductivă această mişcare.

Cristian Pîrvulescu a precizat că ştie că interesele ruse sunt extrem de puternice în Austria, care este ”ţara cea mai vulnerabilă economic faţă de capitalul rusesc”.

despre modul în care a negociat ministrul de Interne, Lucian Bode, Pîrvulescu a arătat că ”nu crede că are abilităţile necesare pentru a se descurca în relaţiile internaţionale”. El a ţinut să precizeze că ministrul de externe a încercat mai bine decât ministrul de interne, pentru că e în specificul ministrului de externe să negociere, dar a apreciat că o problemă a fost la ambasadorul nostru la Viena.

”Domnul Hurezeanu cred că a fost luat puţin prin surprindere de evoluţia lucrurilor şi eu cred că faptul că nu era de mult timp ambasador la Viena şi nu şi-a dezvoltat relaţiile a contat într-o oarecare măsură”, a mai spus analistul.

Politologul a ţinut să menţioneze că ar fi simplu să dăm vina pe politicienii noştri, dar problema nu este aici. ”Ceea ce ne spune Austria este înţelegeţi-ne şi pe noi, avem alegeri în ianuarie, aşteptaţi până în primăvară şi vă dăm drumul. Nu mai insistaţi, pentru că ne obkligaţi să vă arătăm cât suntem de răi”, a concluzionat el.

Pîrvulescu a mai spus că PNL are într-adevăr o problemă cu modul în care se relaţionează cu partidele din Austria din aceeaşi familie politică, ”pentru că ar fi trebuit să obţină de la parlamentarii austrieci o reacţie ceva mai energică”.

”Cred că şi în această noapte se negociază dar nu cred că Austria va ceda în vreun fel pentru că în aceste condiţii cancelarul austriac şi ministrul de interne ar deveni penibili”, a spus el.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend