Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Încă o descoperire macabră în Ucraina: zeci de civili morți, într-o groapă

Publicat

in

O nouă groapă comună cu zeci de civili ucraineni a fost descoperită sâmbătă în Buzova, un sat eliberat situat în apropiere de capitala Kiev, care timp de săptămâni a fost ocupat de forţele ruseşti, a declarat un oficial local citat duminică de Reuters.

Taras Didici, şeful comunităţii Dmitrivka, care include Buzova şi alte câteva sate din apropiere, a declarat pentru televiziunea ucraineană că trupurile au fost găsite într-un şanţ din apropierea unei benzinării. Numărul morţilor încă nu a fost confirmat. Reuters nu a fost în măsură să confirme imediat informaţia. În timp ce forţele ruseşti erau angajate într-o ofensivă împotriva Kievului în primele săptămâni ale invaziei Moscovei, o serie de comunităţi din jurul capitalei, printre care Makariv, Bucea, Irpin şi Dmitrivka, au rămas sub tiruri constante.

La începutul lunii aprilie, presa locală ucraineană a raportat victime găsite în Buzova şi în apropiere, fiind găsite la acea dată aproximativ 30 de cadavre. În condiţiile în care majoritatea oraşelor şi satelor din jurul Kievului au fost recucerite, descoperirile de gropi comune şi de victime civile au declanşat un val de condamnări internaţionale, în special în ceea ce priveşte decesele din oraşul Bucea, la nord-vest de capitală. Ucraina şi Occidentul au acuzat forţele ruseşti de crime de război la Bucea.

Rusia a negat că a vizat civili în ceea ce numeşte o „operaţiune specială” de demilitarizare şi „denazificare” a vecinului său sudic. Ucraina şi naţiunile occidentale au respins acest lucru ca fiind o pretext nefondat pentru război. Sâmbătă, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că, deşi ameninţarea la adresa Kievului s-a îndepărtat, Ucraina se pregăteşte pentru o luptă dură cu forţele ruseşti care se adună în estul ţării. Oficialii ucraineni au făcut apel la populaţie să părăsească zona. Rusia nu a reuşit să cucerească niciun oraş important de la începutul invaziei, pe 24 februarie.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Zelenski: ”Nicio rachetă rusească, nicio lovitură nu poate distruge moralul ucrainenilor”

Publicat

in

De

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că nicio rachetă şi nicio lovitură nu poate distruge moralul ucrainenilor.

Volodimir ZelenskiFoto: Ukraine Presidency/Ukraine Presi / Zuma Press / Profimedia

„45 de rachete a lansat Rusia împotriva noastră. Este a cincea lună a unui război la scară largă. Ocupanţii urmau să captureze cea mai mare parte a ţării noastre în a cincea zi, dar trebuie să organizeze un astfel de spectacol de rachete în luna a cincea, care nu schimbă nimic strategic pentru Rusia. Aceasta este o astfel de fază a războiului – dificilă din punct de vedere moral, dificilă din punct de vedere emoţional. Când ştim că inamicul nu va reuşi, când înţelegem că ne vom putea apăra în continuare statul, dar nu simţim limitele de timp ale acestui lucru”, a declarat Zelenski citat de News.ro.

”Nicio rachetă rusească, nicio lovitură nu poate distruge moralul ucrainenilor. Şi fiecare dintre rachetele lor este un argument în negocierile noastre cu partenerii. Voi lua parte luni la Summitul G7. Summitul NATO va avea loc săptămâna viitoare. 45 de rachete într-o jumătate de zi şi chiar în ajunul unor astfel de întâlniri. Toate clare. O altă confirmare a poziţiei noastre. Acest lucru confirmă faptul că pachetele de sancţiuni împotriva Rusiei nu sunt suficiente, că Ucraina are nevoie de mai multă asistenţă armată şi că sistemele de apărare aeriană – sistemele moderne pe care le au partenerii noştri – nu ar trebui să fie în zonele de antrenament sau depozite, ci în Ucraina, unde este necesar acum”, a mai spus Zelenski.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

LIVE Război în Ucraina, ziua 123: Explozii în centrul capitalei Kiev / Biden a sosit în Germania / Rușii au intrat în Lisiceansk, iar Severodonetk este complet ocupat

Publicat

in

De

​Trei explozii au fost auzite duminică dimineața în centrul capitalei Kiev. Rușii au ocupat total orașul strategic Severodonețk din prima linie din estul Ucrainei, după săptămâni de lupte și bombardamente. Rusia va livra Belarusului, „în următoarele luni”, rachete capabile să transporte focoase nucleare, a anunţat Vladimir Putin. Liderii G7 se reunesc în Bavaria, președintele american Joe Biden sosind sâmbătă seara în Germania.

Bloc de locuinte din Kiev bombardat de rusiFoto: Ukrinform / Shutterstock Editorial / Profimedia

Cele mai importante informații de duminică, ziua 123 a războiului din Ucraina, LIVETEXT

07:00 Trei explozii au fost auzite, duminică dimineața, la Kiev, relatează Kyiv Independent. Fumul a fost văzut ridicându-se pentru scurt timp în două locații din centrul Kievului. Alerta de raid aerian a început să sune în capitală la ora locală 5:47 a.m. Primarul Kievului, Vitali Klitschko, a confirmat exploziile din cartierul central Șevcenko.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend