Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Inamicul nevăzut care înmulţeşte cazurile de COVID: ‘Se poate ajunge la situaţii extrem de grave, nu doar la şoc anafilacti’

Publicat

in

România este în fruntea unui clasament în ceea ce priveşte grăunciorii eliberaţi de ambrozie în atmosferă, iar conform specialiştilor, partea de vest a ţării este foarte afectată, la fel ca zona Ilfov-Bucureşti. Acesta este inamicul care înmulţeşte cazurile de COVID-19 în anumite zone ale ţării.

Asocierea dintre cele două patologii, COVID-19 şi ambrozia sau polenul, poate declanşa o adevărată furtună perfectă, spun medicii.

„Pe de o parte vorbim despre o patologie severă, cu multe cazuri, iar pe de altă parte, despre fenomene deja cunoscute, o patologie sezonieră. Ambrozia ne creează mari probleme în fiecare perioadă. Dacă adăugăm şi poluarea din marile oraşe, umezeala, praful, vedem că avem deja o constelaţie ce poate să creeze mari probleme de sănătate, mai ales celor din grupele vulnerabile. Atenţie mare la prevenţie, este foarte importantă. Banala schimbare a hainelor la intrarea în casă este foarte importantă sau evitarea zonelor în care cantităţile de polen cresc”, a declarat Tudor Ciuhodaru, medic primar la Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Nicolae Oblu”, din Iaşi, potrivit „Adevărul”.

Alergia la polen nu poate fi ignorată, mai ales într-o perioadă în care spitalele din România sunt pline şi cele mai multe dintre ele se adresează doar pacienţilor COVID-19. Medicii atrag atenţia că prevenţia este extrem de importantă şi în aceste cazuri.

„Se poate ajunge la situaţii extrem de grave, nu doar la şoc anafilactic. Adrenalina este regina în aceste cazuri. Am reuşit teoretic introducerea acelor dispozitive de adrenalină autoinjectabile în fiecare cabinet şcolar din România, dar nu ştiu dacă şi există aceste dispozitive în acest moment. Prevenţia este extrem de importantă. Aşa că atenţie inclusiv la ambrozie, sunt zone extrem de extinse în oraşe, în care polenul sau ambrozia fac ravagii”, a mai transmis medicul ieşean.

O singură plantă matură de ambrozie poate elibera în atmosferă miliarde de grăunciori de polen, dar şi zeci de mii de seminţe, care îşi păstrează calităţile chiar şi timp de 40 de ani. Perioadă maximă de polenizare este cea cuprinsă între lunile august şi septembrie, ajungând chiar şi în luna octombrie.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements

NATIONAL

Valeriu Stoica: Negocierea cu PSD a fost un duș rece pentru liberali. Nicolae Ciucă poate câștiga timp dacă își depune mandatul

Publicat

in

De

Fostul președinte PNL Valeriu Stoica a declarat, luni, la Digi24, că mandatul de premier desemnat al lui Nicolae Ciucă expiră vineri și dacă acesta nu reușește să ajungă la o înțelegere de refacere a coaliției cu USR, pentru a avea susținere pentru guvernul său, el poate să cumpere timp, printr-o formulă de autosacrificiu: să-și depună mandatul și să spună „n-am reușit să fac majoritatea”, pentru a putea fi nominalizat din nou pentru a forma guvernul și va avea timp să negocieze mai departe.

Principalele declarații:

– „Logica politică ne spune că o coaliție cu PSD ar însemna ca prim-ministrul să fie de la PSD, e partidul care are cei mai mulți parlamentari. Și nu este de conceput că PSD va putea să intre la guvernare în situația în care un partid mai mic vrea să aibă prim-ministrul. PNL s-a supărat pentru că un partid mai mic, la un moment dat, i-a contestat prim-ministrul. Acum, PNL își închipuie că poate să intre într-o alianță la guvernare cu un partid mai mare decât el, dar totuși el să aibă primul ministrul. Este un defect de logică foarte evident, pentru că psihologic, lucrurile întunecă rațiunea. Este dorința de putere a unui partid care crede că cei mai mici decât el trebuie să stea foarte cuminți, iar cei mai mari trebuie să stea și ei foarte cuminți! S-a încercat negocierea cu PSD și cei de la PNL au văzut care este adevărul. PSD a venit pe masă cu niște condiții, care erau de așteptat, pentru că PSD nu are de ce să gireze un guvern care face politica PNL. A fost un duș rece pentru PNL. A observat că PSD nu face daruri, iar PSD a știut foarte bine să dezbine. Pe de altă parte, în PSD există opinii divergente, dar și în PNL există jocuri de putere și nu e vorba doar de Ludovic Orban. Sunt deja grupuri care încep să accepte „flexibilizarea” și ideea că se poate cu USR”

– „Florin Cîțu este un președinte care nu a apucat să fie președinte nici măcar o lună. Din momentul în care a fost ales, practic el nu a fost un președinte real, n-a avut nicio forță politică în PNL, dar nici în raport cu partenerii. El a fost ales într-o conjunctură în care mandatul său de președinte era fără conținut, pentru că el însuși a trecut printr-un proces psihologic foarte interesant. Există complexul președintelui țării. Când un partid reușește să-și impună candidatul la alegerile prezidențiale, există un prim instinct de supunere a partidului față de candidatul ales, pentru că încrederea electorală, votul președintelui ales, este mult mai mare decât votul partidului. Numai că acest complex de supunere încet, încet se transformă într-un complex de revoltă. Ludovic Orban a fost primul care a început nesupunerea. Surpriza președintelui este că Florin Cîțu, care este un om politic inventat de el, la câteva zile după ce a fost ales președinte nu numai că n-a putut să fie președinte, pentru că n-are conținut funcția, dar a început să devină rebel”

– „Există, pe de altă parte, o foarte proastă strategie de comunicare și din partea PNL, și din partea USR. Ei și-au construit discursurile pe demonizare. Când erau prietene, ambele partide spuneau: ‘Noi nu facem niciodată vreo combinație cu PSD’. După ce USR a votat alături de PSD, a devenit demonizat și USR. Când Florin Cîțu a spus că nu vrea cu USR și că se poate cu PSD, a început demonizarea inversă. Ce să mai creadă spectatorul? Apoi, și USR, și PNL joacă și cartea credibilității. Cum să joci cartea responsablității câtă vreme retorica ta este atât de inconsistentă?”

– „Este, în același timp, un semn bun în toate aceste întâmplări. Flexibilizarea de care vorbeam la început. Eu cred că la un moment dat, și USR, și PNL vor înțelege că nu e altă variantă. Toți sunt încă sceptici în momentul de față, dar știrile care se vehiculează pe surse arată că nu mai e, totuși, o condiție sine qua non pusă de PNL, și anume ‘fără USR’, deci s-au deschis porțile și către USR, și către PSD și eu cred că în timp – într-o săptămână, două, trei – PNL va vedea că, totuși, cel mai bun partener posibil în situația dată este USR, pentru că PSD este mult mai inconfortabil, mult mai incomod decât USR, iar electoratele lor sunt totuși mult mai îndepărtate. Președintele și-ar putea intra acum în rolul de mediator, USR va trebui să renunțe la aceste contestări false, la tendințele de erijare în ‘puritatea întruchipată’. Și la USR, și la PNL e nevoie de o cultură a dialogului și a compromisului rezonabil, pentru că orice coaliție politică este un compromis”

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult

NATIONAL

Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România şi Envisia, acord în scopul promovării educaţiei în domeniul guvernanţei corporative

Publicat

in

De

Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România şi Envisia – Boards of Elite au semnat un parteneriat în scopul promovării educaţiei în domeniul guvernanţei corporative şi cadrului de reglementare specific pensiilor private şi pieţelor financiare, conform unui comunicat al APAPR remis, marţi, AGERPRES.

“Fondurile de pensii private, în calitatea lor de acţionari importanţi ai companiilor româneşti, au un interes major în crearea unui cadru educaţional profesionist, care să ţintească explicit îmbunătăţirea guvernanţei corporative, orice demersuri în acest sens bucurându-se de sprijinul APAPR”, a declarat Radu Crăciun, preşedinte APAPR.
La rândul său, Gabriela Hârţescu, decan, Envisia – Boards of Elite a subliniat că un cadru solid de guvernanţă corporativă este esenţial pentru realizarea obiectivelor economice şi sociale pe termen lung şi, în contextul actual, asigură infrastructura necesară de rezistenţă la crize şi la şocuri.

“Etica şi conduita profesională sunt valori ale căror valenţe au fost redescoperite şi revalorizate în contextul crizelor sanitară şi economică cu care ne confruntăm deja de circa 2 ani. Aceste valori se educă şi tonul vine de la leadership. Având obiective comune, promovând educaţia ca un factor de progres, Envisia şi APAPR îşi unesc forţele şi expertiza într-un parteneriat educaţional care susţine promovarea celor mai bune practici în domeniul guvernanţei corporative şi contribuie la dezvoltarea profesională continuă a specialiştilor care activează în domeniul pensiilor private şi pe pieţele financiare. Pentru Europa Centrală şi de Est, Envisia reprezintă o platformă unică de dezvoltare profesională şi personală a elitelor, beneficiind de parteneriate de prestigiu cu universităţi de top şi asociaţii profesionale importante din ţară şi din străinătate”, a spus Gabriela Hârţescu.

Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România este organizaţia profesională, neguvernamentală, apolitică şi independentă care reuneşte toţi administratorii de fonduri de pensii private din România – atât cele obligatorii (Pilonul II), cât şi facultative (Pilonul III) -, precum şi băncile depozitare, având ca obiective principale: protejarea intereselor membrilor săi, respectarea standardelor profesionale şi păstrarea unor raporturi de concurenţă loială; îmbunătăţirea legislaţiei din domeniul pensiilor private şi pieţelor financiare; informarea, educaţia şi cooperarea în domeniul pensiilor private.

Envisia Business School – Boards of Elite – este prima şcoală de business din România şi din Europa Centrală şi de Est dedicată membrilor consiliilor de administraţie, top managementului executiv, precum şi specialiştilor cu înaltă expertiză care vizează aceste poziţii. Envisia oferă programe de certificare şi de dezvoltare a competenţelor şi abilităţilor de conducere, servicii de mentoring şi evaluare. Principalul obiectiv al Envisia îl reprezintă evoluţia profesională şi personală a elitelor, pentru dezvoltarea unui mediu de afaceri care să genereze progres economic şi social pe termen lung.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend